1,924 matches
-
aceea, Keti se ivi lîngă mine; purta o rochie albă, lungă, zîmbea, era strălucitoare - În fața noastră, un pod lung, foarte lung, pînă-n depărtări. - Ce e podul acesta?, Întrebai. - Timpul!, Îmi răspunse. Și mă trezii deodată, alături de ea, călător spre porțile asfințitului. Cu ajutorul lui Dumnezeu, Început În Vinerea Mare a anului 1988 (8 aprilie) Încheiat azi 4 dec. 1991 PAGE FILENAME \p D:\Carti operare\Calator spre portile asfintitului\Calator spre portile asfintitului\Calator spre portile asfintitului vol. 2.doc PAGE 97
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
-și fiii să alerge mai repede. În apropiere se auzi urletul lupilor. În acea clipă, totul se schimbă brusc. Valerius se văzu pe sine, adult, în mijlocul unui amfiteatru roman, strângând în mână o sabie, bine proptit pe picioare. Soarele la asfințit scălda arena într-o lumină roșiatică; o clipă, lumina aceea îl orbi. Mulțimea urla, încurajându-l pe adversarul său, un gladiator înarmat cu o plasă și un trident. Valerius îi întâlni privirea limpede, de nepătruns; avea chipul plin de cicatrice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
clipă, apoi, cu un gest hotărât, își duse mâna la șold și scotoci sub haină. În clipa următoare, un jet de urină coloră zăpada în galben. În acel gest, Valerius recunoscu ușurat semnul de bun venit. Seara, cu puțin înainte de asfințit, în satul celt înconjurat de păduri, unde era cu neputință să ajungi dacă nu cunoșteai locurile, Valerius, Tarosh și ceilalți războinici fură întâmpinați de bărbați, femei și copii. Toți se adunară în jurul lor, vociferând veseli. În coliba lui Tarosh - solidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mort. Otho... Dacă am înțeles bine, Otho a pus să fie ucis... Întotdeauna m-am temut că șarpele ăla e avid de putere, zise Vitellius. Din istorisirea lui Hector, mai află că Otho poruncise și uciderea lui Piso, iar pe la asfințit se dusese mai întâi în Senat, apoi pe Palatinus. — Otho... L-au ales împărat pe Otho! izbucni Vitellius, consternat. Pe el, nu pe mine! Și doar știau că fusesem deja... — El e împărat la Roma acum, îl întrerupse Hector. Otho
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
venea să creadă că prietenul său era încă în picioare, în ciuda rănii, nu-i venea să creadă că stătea acolo viu, cu picioarele depărtate, cu scutul în mâna stângă și pumnalul în dreapta, cu capul apărat de coiful căruia soarele la asfințit îi împrumuta străluciri roșietice. Skorpius se ridică. Coapsa și spatele îi sângerau. Se clătină. Luă încet tridentul și se aruncă înainte furios, dar fără apărare. — Ucide-l imediat! Grăsanul de lângă Valerius era agitat. — Acum e ușor să-l ucizi. Ucide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
chaldeean. De altfel, ce altceva i s-ar putea prezice unuia care și-a ucis primul născut ca să moștenească averea lăsată de mama lui? Se îndreptă spre ieșire. — Voi porunci să se pregătească cina. Nu vedeți că soarele e aproape de asfințit? 24 Antonius nu putu să doarmă. Când Titus se aplecă deasupra lui, chemându-l în șoaptă, întredeschise ochii. — Sunt treaz. Se ridică. — Pleci acum? Se așezară în grădină, la masa de sub copaci. Pe cer sclipeau ultimele stele. O briză ușoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
învață zeul nostru. Sub privirile atente ale soldaților, Antonius salută căpeteniile flaviene, privindu-i pe fiecare în parte, ca și cum ar fi vrut să le ghicească gândurile. Se opri lângă masă, dar nu se așeză. Privi spre cerul căruia soarele la asfințit îi împrumuta nuanțe sângerii. — Suntem aici ca să hotărâm, exclamă. Se întoarse spre soldații care așteptau în picioare în fața Pretoriului și continuă cu glas mai puternic, pentru ca toți să-l poată auzi: — Suntem aici ca să hotărâm, repetă. Să blocăm Alpes, astfel încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de partea noastră. — Antonius... Titus ridică lampa ca să vadă mai bine chipul generalului. Barba nerasă îi întuneca obrajii supți. Ochii sticloși din cauza febrei priveau câmpul de bătălie de lângă Cremona, acoperit de cadavre sub cerul de octombrie. În lumina blândă a asfințitului văzu cu ușurare armata flaviană care se apropia. Galopă spre legații săi, convocă o adunare și îi convinse pe soldați, care erau prea obosiți și înfometați, să amâne pentru a doua zi atacul asupra Cremonei, unde se refugiaseră vitellienii. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
la moarte; cei tineri nu au timp, ei trec mereu mai departe, pentru ei, ea nu există, se mută ușor spre marginea când veselă, când tristă! Ei au viziune îi chemă orizontul nemărginit, au viitorul tipărit al nostru veghează în asfințit. Noi nu mai stăm la pândă, am obosit ca un vânător blestemat, împietrit în nemișcarea sumbră, săgeata noastră are vârful în umbră. Când murim de tot? Când nu mai avem amintiri! Mormintele sunt mărunte stau pe alei, ca niște soldați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
trăit mile Verhaeren. Poetul este Înmormîntat pe un promontoriu ce mușcă din apele rîului, statuia de bronz se ridică cîțiva metri mai În spate, privește de-acolo valurile, am făcut Împreună o fotografie, „Grup de scriitori din materii diferite”, la asfințit, bătea vîntul, cerul era rece auriu. Ne-am plimbat puțin prin mica piațetă din centru, am mai făcut o poză, și-atunci am remarcat pavajul, un pavaj În degradeuri, la Început gri-albastru, albastru-Închis-deschis-tonuri-de-verde-zeci-de-nuanțe-și-În-cele-din-urmă-portocaliu-rubiniu, sclipind ușor, am depășit limita de viteză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
că ne-o fi deajuns. Dobitoacele s-au hodinit, noi ne-am pus burta la cale și ne am udat binișor gâtul...Ne așteaptă drumul. Si-i lung, bată-l focul să-l bată. Iaca și soarele a scăpătat spre asfințit. Dacă ne mai încurcăm prin urzici, cum se spune, horhăim din șanț în șanț toată noaptea. Nu te gândi la asta, că te duc boii. Ei nu rătăcesc drumul niciodată. Eu am să mă culc în coșul carului și ai
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
Am priceput și mă bucur să aud aceste vorbe de la matale, moș Dumitre, și de la moș Pâcu. Atunci, mâine seară te așteptăm la încărcat. Pe urmă...la drum, băiete! a încheiat moș Dumitru, privind la cei din jurul mesei. Pe când purpura asfințitului se stingea încet încet, cărăușii erau gata de plecare. Hlibocene! Până îi cunoaște bine drumul, carul tău va merge în coada convoiului. Pe urmă...vedem noi - a hotărât moș Dumitru, după ce s-a sfătuit cu Pâcu. Au ieșit la drum
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
într-un dinte din zori până către seară, iar când se aflau aproape de Crâșma din drum apusul și-a luat rămas bun, înfășurat într-un văl roșu. La noapte va fi un ger strașnic - a prorocit Vasile Hliboceanu, privind purpura asfințitului... Cam ai dreptate, Hlibocene. Dacă astăzi o fost ger, apoi mâine îți îngheață și răsuflarea - l-a aprobat Pâcu. Costache crâșmarul robotea prin curte. Când a auzit zvon de glasuri cunoscute, a ridicat capul, uitând de oboseală...Că de la ei
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
In noaptea asta, vrem-nu vrem, trebuie să înnoptăm la Crâșma din drum. E prea greu pentru dobitoace ca să ne târâim până acasă - a apreciat situația Vasile Hliboceanu. Apoi și noi abia mai suflăm - l-a aprobat Pâcu. Mâine, așa pe la asfințit, suntem acasă. Ne-om hodini până luni și după aceea din nou la drum - a socotit moș Dumitru. Asta numai dacă nu vine vreo sminteală din partea vremii - s-a îndoit Ion Cotman. Măi oameni buni, bucurați-vă, așa cum mă bucur
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
Că Pâcu își pusese în gând să-l „înmoaie” pe Cocoșitu se vedea și astăzi, când îi ședea în coastă oriunde se ducea... Inserarea abia își mai putea ține în hățuri puzderia de stele gata să dea buzna peste purpura asfințitului. Seara se arăta liniștită și prietenoasă. Doar o limbă de nour se așezase ca o geană purpurie. Măi Dumitre, ce mai spune cocoșul acela al tău? a întrebat Pâcu, privind spre asfințit. Uite că nu l-am întrebat, Pâcule. Dar
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
de stele gata să dea buzna peste purpura asfințitului. Seara se arăta liniștită și prietenoasă. Doar o limbă de nour se așezase ca o geană purpurie. Măi Dumitre, ce mai spune cocoșul acela al tău? a întrebat Pâcu, privind spre asfințit. Uite că nu l-am întrebat, Pâcule. Dar ce ți se năzare? Apoi nădejdea în cocoșul tău îi ca într-un cui de tei. Ascultă, Pâcule! Să nu-mi vorbești cocșul de rău, că cu mine ți-ai pus în
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
pornit la drum. In față mergeau cei doi bătrâni, care continuau să-și spună vorbe de duh. Si zi-i așa, Dumitre. Baba ta mă așteaptă cu melesteul. Numai că ea nu știe că cocoșul ei s-o boierit. Uite asfințitul ista îi a schimbare de vreme, dar cocoșul tău tace mâlc. El cântă - cum îți spuneam eu altădată - după ce trece ploaia sau ninsoarea. Așa că, la borș cu el! Teamă mi-i că ai dreptate, Pâcule. Cocoșul ista al meu o
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
și gustul cutremurător al desfrînării ideilor de ieri ce nu pot năvăli peste ziua de azi, când noaptea strănută turbată și-ți pretinde zburdălnicii, udând vestejitele anotimpuri de indiferență. Îneci suferințele de odinioară, când priveam pe-ascuns valurile interminabile ale asfințitului pedant, suprapunând gândurile răbdătoare, din celofan nedesfăcut cu sigilii de carton codificate, să vâneze greșelile viitorului negeluit, vânturat într-o îmbrățișare surdă.
Anotimpuri de indiferen?? by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83713_a_85038]
-
În așa fel Încât fiecare să poată dormi cât de cât... Abia ațipisem, când am simțit că cineva mă zgâlțâie: „Petrică, băiete! Fă ochi și hai să organizăm treaba pentru noaptea asta” - m-a trezit Toader, pe când geana roșie a asfințitului pălea Încet-Încet. Păpădie urma să rămână cu cei doi prizonieri. Undiță, Împreună cu mine, deveneam cap de coloană pentru cei trei militari de la divizie. Toader rămânea În punctul unde am fost eu dimineață, pentru a ne asigura retragerea, În caz de
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
luând caii de dârlogi, a plecat. Însoțitorul meu a urcat pe platforma din față și mi-a făcut semn să pornesc tractorul... ― Paidiom - a comandat el când a văzut că motorul tractorului, după câteva pocnete, toarce frumos... Soarele scăpătase spre asfințit. Nu știam dacă vom merge toată noaptea sau ne vom opri la colibele unde am stat noaptea trecută. Tractorul mergea cuminte. Platformele hodorogeau de mama focului. Rusul moțăia... „Ce ar fi săăă?... Nu, nu! Ar fi mare prostie... În cărțile
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
un infinitiv: a îmbătrîni. Grădina participă imperfect la starea mea, e oarbă pentru mine. O citesc naiv-poetic, știu. Dar a fost și este rețeta mea: înfrunzită-golașă, înmugurită-destomnată, falnic stufoasă-veștedă, pașnică-temperamentală. De luat în doze egale, pe nemîncate, cu roșu de asfințit, cu colț de lună, la miez de noapte ori la primul vîrf de rază de soare. Compresă pe pleoape, cînd privirea tinde să devină fixă. În spațiul ăsta, plin de prezența lui, legată fedeleș de mîini și de picioare cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
pictorul-ochi, dar mă ajunge cu linia. Mă simt ca un animal în sacrificiu, biciuit. E celibatar Rusalin sau se face că este? Habar n-am ce viață sentimentală a avut, are. Albumul îmi spune că trece printr-o nebunie de asfințit, înainte de căderea ultimă. Perverserezi, Russ, perverserezi! Mi-o confirmă și ultimul autoportret. Unul violent autoironic, violent anti-idealist; un fel de salamandră înaripată stă agățată cu ghearele de sexul erect. Cine spunea că, bătut bine, aurul ajunge ban, monedă forte? Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
și mă privești nemuritoare și rece. Nemuritoare o să fii. N-ai să mori. Gleznele tale nu sînt muritoare. O să tot mergi cu ele pe iazul din Dorobanț, în pictura mea". Era vremea vitraliului cînd mi-a spus asta, într-un asfințit cald, blajin. Lucra cu torsul gol, în șortul din foaie de cort, nisipie. Picta cu un prosop în talie, picta în pantaloni scurți, tăiați din ginși vechi și-n T-shirt. Picta o pasăre cu mutra mea, o licornă cu mutra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
cîinele de suflet, Iordanco. Ne ajungem nouă înșine: io cu mine și cu tine. Dă-l încolo de naturist și hai acasă-n Tătărași, în casa noastră cărnoasă. Uită-te și tu, scriitoreaso, la ha-a-a-alca de carne roșie care-i asfințitul. O să vină Șichy, îl îmbun. O să ne ia cu mașina. Poate-n seara asta, sigur mîine. Și ne oprim pe drum la o fleicărie, știu io una, să mîncăm o friptură-n sînge. Fără salată! Brăduț a lăsat gol scaunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
oprirea pe care ai scris-o, și își face rugăciunea de trei ori pe zi!" 14. Împăratul s-a mîhnit foarte mult cînd a auzit lucrul acesta; s-a gîndit cum ar putea să scape pe Daniel, și pînă la asfințitul soarelui s-a trudit să-l scape. 15. Dar oamenii aceia au stăruit de împărat, și i-au zis: "Să știi, împărate, că, după legea Mezilor și Perșilor, orice oprire sau orice poruncă, întărită de împărat, nu se poate schimba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85076_a_85863]