2,854 matches
-
pățit nimic, mi-a fost ușor să urc. — Și la fel de ușor ar fi fost să mori! Destul cu lucrătorii tăi! Să nu mai aud că treci pe la șantier! Trebuie să-i spun arhitectului că e pentru ultima oară! Și pe băiețelul ăsta nu-l poți slăbi o clipă din ochi că el a și făcut o năzbîtie! Vrei să fii dat din nou În grija, unei guvernante? — Unchiule, dar ei nu vor decît... — De ce nu taci odată?! se amestecă Bobby. — Învață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cu Nilda și fiindcă Îi părea bine să plece stăpînii. Rămîneau doi mai puțin de servit. Fapt e că Susan se duse glonț să-i spună lui Juan Lucas că bucătăreasa parcă era turbată: „ca niciodată, darling, se pare că băiețelul ei e bolnav și n-o lasă să doarmă noaptea, se pare că Înnebunește din lipsă de somn...“ Juan Lucas făcu stop cu mîna și declară solemn că sosise momentul să termine cu femeia asta, s-o lase În seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
autoritatea; ghinion: lumina de la stop se făcu verde, autobuzul porni și el trebui să facă eforturi supraomenești ca să-și țină echilibrul, moment de care Păsărica profită de minune ca să-i cînte la ureche un tril iubitului ei polițist: „la revedere, băiețel, la revedere, băiețel“, Îi spunea din mers, dar un fluierat furios Îi Înăbușea cîntecul de iubire adresat copilăriei. Ca urmare a succesului obținut, Păsărica primi cîteva caramele; cîtva timp savură cu zîmbetul pe buze dulcea imagine a polițistului care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de la stop se făcu verde, autobuzul porni și el trebui să facă eforturi supraomenești ca să-și țină echilibrul, moment de care Păsărica profită de minune ca să-i cînte la ureche un tril iubitului ei polițist: „la revedere, băiețel, la revedere, băiețel“, Îi spunea din mers, dar un fluierat furios Îi Înăbușea cîntecul de iubire adresat copilăriei. Ca urmare a succesului obținut, Păsărica primi cîteva caramele; cîtva timp savură cu zîmbetul pe buze dulcea imagine a polițistului care se juca de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
săptămîni. Julius stătea de cîteva ore pe fotoliul acela incomod, plin de arcuri rupte, unde-l pusese să stea bunicuța În timp ce ea se dusese să le pregătească ceva de mîncare. Ea o să-i anunțe cînd e gata, Îți pui fașa, băiețel și veniți amîndoi În sufragerie. Pe urmă din nou În pat, fiindcă doctorul a poruncit să te odihnești ca să te poți duce luni la școală. CÎnd nu se uitau la el, Julius căuta crenguța prin toate ungherele. N-o vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
lui Cano, un zîmbet prietenesc de triumf și Cano se uită la brațul prins În atele și În clipa aceea bunica le Întinse două pahare, de fapt păhărele, trebuia să recunoască și astupă sticla, pentru data viitoare cînd o să vii, băiețel și o duse la bucătărie. Se Întoarse cu niște chifle care fără Îndoială fuseseră ținute Într-un bufet care te făcea să-ți pătrundă frigul În oase, niște chifle unse cu marmeladă care lui Julius o să-i cadă greu. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
meargă... — Eu nu cobor niciodată. SÎnt prea bătrîn. N-are importanță, n-are nici o importanță... — E doamna văduvă cu pensie... — Și ție cine ți-a spus toate astea? Unchiul Juan Lucas. Ba nu. Mămica. — Fă-mi te rog un serviciu, băiețel. Un mare serviciu. Eu nu mai pot să cobor. Cumpără-mi ziarul. O să vorbim altă data de femeia asta. Bătrînelul se Întoarse cu spatele, se Îndreptă spre birou și Începu să caute printre scrumiere pînă găsi o monedă. Veni din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
petalele, dar floarea Își ascunse fața cînd Îl văzu, se Întoarse cu spatele la fereastră și amuți. Carlos o dădu dracului și-și ridică ochii spre etaj. De acolo putea să-l urmărească pe Julius. — Îți mulțumesc, Îți mulțumesc. La vîrsta mea, băiețel, la vîrsta mea sunt eforturi pe care nu mai poți să le faci... Nepoata lui Beethoven, nu-i așa? Nu-mi place, Îi scăpă lui Julius, care nu putuse uita atît de ușor loviturile simbolic-morale. Nici mie nu-mi place
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
unui lagăr și trebui să și le desprindă de zăbrele. Se duse atunci să lipească cele trei timbre care-i mai rămîneau ca să-și umple seara, În afară de ziarul care de ani de zile nu mai cuprindea știri pentru el. Numai băiețelul, nepoata lui Beethoven, copilăria... E Însurat cu mămica... Auzi clar un cîntec și se uită cîtva timp la un radio asemănător cu mașinile de scris de la fereastra asta, dar cîntecul venea de jos... Cine-i fata care a apucat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Întrerupse fata care cînta din ce În ce mai tare. Puse timbrul deoparte, ce-o mai fi și asta?, Îl Îmbia să se așeze cîtva timp, să se lase În voia gîndurilor fără a răscoli amintirile, da, da, o fată care cîntă și un băiețel care vine... Uite-l că vine. Îi auzea cum urcă Încet și, pentru prima dată de ani de zile, se bucura că nu are timbre păstrate pentru seara aceea. O să fie destul de obosit seara, foarte agitat după ce-o să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
poate că minciuna asta gogonată nu venea de la ticăloasa asta, dar În orice caz ea era o ticăloasă. Bătrînelul Înțelept avea părerile lui nestrămutate despre Frau Proserpina. — Vecinii ei bineînțeles că o să vină la recital, nu-i așa? — Nu știu, băiețel, nu știu... Dar tu și cu mine o să asistăm negreșit la faimosul recital. Îl rugă să-l aștepte și Julius Îl văzu că-și pune fularul și dispare pe ușa camerei. Crezu că o să aibă timp să se apropie din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
numai o simplă impresie, fapt e că a asistat fără prea mult chef la Împărțirea premiilor. Mai bine ar fi fost să nu asiste, fiindcă a văzut trei scene care l-au făcut să sufere foarte tare. Prima, cînd un băiețel cu urechile foarte mici a cîntat My Bony lies over the ocean; a doua, cînd maica stareță și-a citit cuvîntarea de rămas-bun adresată elevilor mai mari care treceau la colegiul Santa Maria și a treia, cînd l-au chemat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
a răspuns: "Pîinile, pe care le-am putea cumpăra cu două sute de lei n-ar ajunge ca fiecare să capete puțintel din ele." 8. Unul din ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a zis: 9. " Este aici un băiețel, care are cinci pîini de orz și doi pești, dar ce sunt acestea la atîția?" 10. Isus a zis: "Spuneți oamenilor să șadă jos." În locul acela era multă iarbă. Oamenii au șezut jos, în număr de aproape cinci mii. 11
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85101_a_85888]
-
totul altul însă decât cel în care copilăriseră. Aveau șaisprezece ani, ea era puțin mai înaltă decât el și cu mult mai frumoasă. Nici odată nu dăduse vreun semn că ar recunoaște în adoles centul subțire și negricios pe fostul băiețel din vila cea scufundată. Se apropiaseră pentru că împru mutau cărți de poezie de la biblio teca din cartier, ce purta numele unui scriitor uitat. În pauzele dintre ore, pe când colegii lui vorbeau despre muzică și fotbal, Victor stătea pe pragul gropii
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
mai citești o carte, să consulți ceva nou în domeniul tău, ori, pur și simplu, să gândești. Nu ești bun, de vreme ce nu știi să montezi ori să demontezi o ușă, să mături curtea, să remediezi instalații sanitare, etc., etc...” “Păi, băiețel, uite ce zic eu: pune tu mâna pe condei și fă ca mine, dă cu penița-n ei de să le meargă fulgii, nu alta!” ... “Eu sunt poet, nu prozator.” “...Nu zău! Ne mai și înfruntăm, care va să zică!” ... “Nu, nu mă
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
prins curaj, gângania aterizată pe pernuța lui îl înveselește de-a binelea. “E o gâză” își spune. “Ba nu, e o gărgăriță” se corectează el. “O gărgăriță” repetă acum, mai mult ca să vadă dacă poate spune frumos r, ca un băiețel cuminte, frumos, ascultător și deștept. Când o să vină tăticul de-acolo de unde l-au dus niște oameni răi - trebuie să vină, nu?, toți copiii au tătic, el de ce să n-aibă? - o să se bucure dacă o să-l vadă cum arată
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
fie bine, să-l dau pe băiat la preparație particulară. Că ore de astea de meditație se fac și la școală, da’ ‘mneaei mi-o zîs că-s apă de ploaie, că baza e tot la...” ... “Bună ziua” “Bună ziua. Ia zii, băiețel, cu cine faceți voi matematica?” “Cu domn’ profesor Alexandrescu” “Hm! Bănuiam eu” “Și...” “Stați, că vă spun eu, tatul lui.. deci, i-am spus băietului să nu se mai ducă la pregătirea de la școală, că-i pierdere de vreme, cum
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
nu putea face. Chipul lui Mark asista placid la sforțările poveștilor. Mergea pur și simplu odată cu frazele, cu ritmul lor de marfar. Dar cea mai previzibilă ședință de lectură îi provocă lui Karin fiori pe șira spinării. Scena în care băiețelul de doisprezece ani e doborât cu o lovitură în țeastă, în timp ce se strecoară într-o casă părăsită, apoi e dus în pivință, legat și cu căluș la gură, o făcu să închidă cartea, incapabilă să citească mai departe. Traumatismul cranian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
la scurt timp dup-aia. Copiii stăteau pe bancheta din spate, traumatizați. Aproape tot drumul, Mark se retrăsese în coconul lui, sprijinit de mânerul ușii, și șușotise cu prietenul lui secret, domnul Thurman. Sutele de kilometri de șoapte confidențiale dintre băiețel și fantasmă o înfuriaseră pe Karin; ea n-o putea vizualiza nici pe prietena ei făcută din carne și oase, aflată la zece ore distanță, darămite un tovarăș imaginar. Când ajunseseră la Casper, începuse deja să-l necăjească pe Mark
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Să vedem ce-am mai adus aici. Îl puse la curent cu restul micului album de familie. Avea fotografii care se întindeau în timp până la un străbunic, Bartlett Schluter, care stătea în fața unei case de pământ pe când era doar un băiețel, cu părul ca mătasea de porumb. Avea poze cu abatorul din Lexington, o cutie fără ferestre de aproape 50.000 de metri pătrați, cu containere de patruzeci de metri înșirate de-o parte și de alta, așteptând să fie încărcate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
douăzeci și ceva de ani, dintre care trei erau femei, care se întorcea în clădirea municipală după pauza de o oră. — Probabil că trebuie să te întorci la serviciu, spuse ea. El se răsuci, rânji și-și scutură capul de băiețel. Inima ei nesăbuită de mamifer se înmuie din nou. Du-te, îi spuse ea. Îndemnul părea ușor, nonșalant. Vezi-ți de treabă. Probabil că ești mort de foame. Poate că o să... îmbuc ceva la repezeală. Ea-l îndepărtă cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
o cunoscuse pe Sylvie, a cărei credință nelimitată în autosuficiența umană îl convinsese să se lepede de copilării. De atunci, întreaga lui copilărie i se părea că aparținuse unei cu totul alte persoane. N-avea nici o legătură cu el. Din băiețelul ăla nu mai rămăsese decât credința adultului în bisturiul științei. Nu, răspunse el. Nu existau îngeri, în afară de cei pe care selecția îi cruțase. Nu, reluă Mark, ca un ecou. Așa ziceam și eu. Nici eu nu credeam, până când am primit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Pasărea își continua imitațiile de pe o creangă de lângă fereastra dormitorului lor, fragmente de fraze muzicale furate de la alte specii și înghesuite în cântecul tot mai amplu. Folosindu-și aceleași regiuni cerebrale ca pentru văzul real, Weber privea, în spatele pleoapelor, un băiețel pe care nu-l recunoștea - putea fi Mark sau cineva care-i semăna mult - pe un câmp înghețat, privind niște păsări mai mari decât el. Și, văzându-le pe ele cum se arcuiau, săreau, își răsuceau gâturile și băteau din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
oprire, nouă luni încheiate. Acesta trebuia să fie începutul unui roman despre scris și maternitate, pe care nu am apucat să-l duc niciodată mai departe de primele pagini. Am început să-l scriu după ce s-a născut Anton, un băiețel care, spre deosebire de sora lui, Clara, adormea foarte greu, după ore în șir de legănat în brațe. Cu Clara a fost altfel... Nașterea ei, în 2005, mi-a readus în viață două lucruri după care tânjeam foarte mult la vremea aceea
Cântec de leagăn. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Adina Rosetti () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1779]
-
în viața mea. Am programat lansarea la o oră care să pice între sesiunile de alăptat, și de-abia după ce au trecut emoțiile evenimentului (avusesem mult mai multe emoții decât la nuntă) și cineva m-a întrebat „ce-ți face băiețelul ?“ am ridicat ochii de pe paginile cărții pe care tocmai dădusem primele autografe din viața mea și mi-am dat seama că totul e numai un vis, toată povestea asta cu literatura, debutul, lansarea, în curând mă voi întoarce acasă și
Cântec de leagăn. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Adina Rosetti () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1779]