16,035 matches
-
și cealaltă de mânerul dulăpiorului cu lenjerie de pat: o sperietoare de ciori menită să-mi să-mi aprindă noi fantezii. — Freac-o, Voinicule, freac-o până ia foc - mă-ndeamnă cupele mititele ale sutienului lui Hannah, când, deodată, se aude o bătaie în ușă cu un ziar făcut sul. De spaimă, sărim în sus de pe colacul toaletei, și eu, și pumnul meu încleștat, cu conținutul lui cu tot. — Hai odată, mai lasă-i și pe alții la budă, auzi? îmi zice tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
nevricos, ca un scârțâit de vioară: — Heshie! Te rog! N-am nevoie de goișe nahes 1! N-avea nevoie, nu ducea lipsă de plăcerile și satisfacțiile ridicole care-i făceau fericiți pe neevrei... La fotbal, liceul nostru evreiesc era ciuca bătăilor (deși fanfara, fie-mi îngăduit să zic, câștiga întruna premii și distincții); palmaresul nostru jalnic era, desigur, un motiv de dezamăgire pentru cei tineri, indiferent ce simțeau părinții și, totuși, până și la vârsta copilăriei, puteam înțelege atâta lucru, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
ajungi la minge, a ta e. Ah, când sunt pe centru, mă simt cu totul altfel decât acasă, aici nimeni nu îndrăznește să pună mâna pe ceea ce am zis că-i al meu! Din păcate, eram mult prea emotiv la bătaie ca să prind echipa liceului. La testele de selecție pentru lotul elevilor din anul întâi mă balansam prea tare și ratam în așa hal mingile tari, încât, până la urmă, antrenorul m-a luat deoparte și m-a întrebat ironic: — Măi, flăcău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
mingea zboară mai încet și este o idee mai mare, eu sunt vedeta care-am visat să ajung pentru toată școala. Bine-nțeles că, în dorința mea arzătoare de-a fi cât mai bun, mă balansez prea des și ratez bătaia, dar și când o lovesc din plin, zboară până hăt-departe, doctore, zboară peste gard și asta se cheamă o „alergare“. Ah, și nimic, dar absolut nimic pe lumea asta nu se compară cu plăcerea de a da colțul bazei a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
lui Red Barber, care comentează meciul la radio - lansată în direcția lui Portnoy; Alex se plasează sub ea, sub ea), aștept să-mi cadă mingea în mănușa ținută în sus și - da, iat-o, buf, a treia minge recuperată pe bătaia adversarului (și Alex o prinde, ducând la eliminarea din joc a celui de-al treilea adversar și iată-l, oameni buni, pe bătrânul C.D. făcând reclamă pentru P. Lorillard and Company), după care, dintr-o singură mișcare, în timp ce bătrânul Connie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
articulațiile mele. Cum trebuie să mă aplec și să-mi ridic mănușa de jos, și cum s-o arunc, cum să cântăresc greutatea bâtei, cum s-o apuc, cum s-o cumpănesc și cum s-o balansez în cercul de bătaie, cum s-o ridic deasupra capului, cum să-mi flexez și să-mi destind umerii și gâtul înainte de a păși și de a-mi propti picioarele exact acolo unde le este locul - și cum să ies din cerc, atunci când luftez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
vină. Acest tabu odată încălcat cu atâta simplitate și ușurință, latura murdară, dionisiac-sinucigașă a firii mele trebuie să-și fi recăpătat încrederea în sine: învățase, pesemne, lecția, cum că pentru a încălca legea nu trebuie decât... decât să-i dai bătaie și s-o încalci! Nu trebuie decât să termini cu tremuratul și dârdâitul și cu ideea că e ceva inimaginabil și mai presus de tine: nu trebuie decât s-o faci! Ce altceva erau, te întreb, toate regulile și regulamentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
mult decât ample. Vestimentația de-a dreptul teatrală m-a lăsat tablou - dar, la drept vorbind, eram uluit de tot ce se-ntâmpla în jurul meu și, mai presus de orice, de faptul că, după atâtea luni de discuții, îi dăduserăm bătaie și, în cele din urmă, trecuserăm la fapte. Maimuța a ieșit din baie în furoul ei scurt (iată o priveliște care, de regulă, făcea să-mi fiarbă sângele, furoul ăla de mătase crem, cu o Maimuță frumoasă vârâtă în el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
oprească un taxi - e zveltă, cu părul negru, bogat, cu trăsături delicate care îi dau un aer iritat, și cu un cur absolut fantastic. De ce nu? Ce-am de pierdut? Și, la o adică, ce-am de câștigat? Dă-i bătaie, javră nevolnică, vorbește-i. Are în dotare un cur cu rotunjimile și despicătura celei mai desăvârșite nectarine din lume! Vorbește-i! Bună, fac eu cu blândețe și cu un aer ușor surprins, ca și cum ne-am mai fi cunoscut de undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
cheme un copoi! Iar ăsta o să mă dea pe mâna primarului. — Așa mai merge, mi-a răspuns ea. Un taxi a tras pe drepta și ne-am dus la ea acasă, ea s-a dezbrăcat și a zis: — Dă-i bătaie. Nu putea fi adevărat! Să mi se-ntâmple mie una ca asta! Ce-am mai halit-o! Viața mea părea să se desfășoare dintr-o dată în toiul unui vis erotic. Eram acolo, de față, mă năpusteam, în sfârșit, asupra vedetei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
în plastic, pentru un sfert de dolar - „e de rău! E vorba de-o persoană adunată de pe stradă! Care mi-a luat-o la muie înainte de-a ști măcar cum mă cheamă! Care și-a pus cândva curu’ la bătaie în Las Vegas, dacă nu și pe alte coclauri. Uită-te la ea - o Ștoarfă! Ștoarfa Adjunctului de la Comisia pentru Condiții Umane! În ce coșmar mi-e dat să trăiesc? E rău de tot că m-am combinat cu așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
muncă și de exploatare. În exil În diminețile de duminică, dacă afară-i destul de cald, douăzeci de bărbați din cartier (în zilele terenului de dimensiuni reduse) se adună la o partid de softball, cu fiecare echipă de șapte ori la bătaie. Încep la nouă dimineața și termină la amiază, în jurul orei unu; miza e un dolar de rundă pe cap de jucător. Arbitru e dentistul nostru, bătrânul doctor Wolfenberg, absolvent al colegiului de-aici, din cartier, cu studiile făcute la seral
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
-său geamăn, instalatorul nostru, băcanul, proprietarul stației service de unde cumpără tata benzină - au vârste cuprinse între treizeci și cincizeci de ani, deși eu nu mă gândesc la ei raportându-i vârsta lor, ci doar ca la „bărbați“. În cercul de la bătaie, ba chiar și în baze, își molfăie tacticoși chiștoacele jilave de trabuc. Nu-s niște puștani, vezi bine, ci bărbați în toată firea. Burtoși! Musculoși! Cu brațe păroase! Cu țeste pleșuve! Și ce voci mai au - răsunătoare ca tunul, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
categorisit drept „rusnacul ăla nebun“, Biderman, proprietarul cofetăriei din colț (bârlog al pariorilor), și care are o aruncare „ezitantă“ din șold, nu numai foarte nostimă, ci și foarte eficientă. — Abracadabra, zice el și aruncă mingea în direcția jucătorului aflat la bătaie. Și de fiecare dată îi strigă doctorului Wolfenberg: — Un arbitru chior, mai treacă-meargă, dar ce te faci cu un dentist chior? Simpla idee îl face să-și tragă una cu mănușa în frunte. — Joacă softball, băi, măscăriciule, ripostează doctorul Wolfenberg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
homo sapiens, prințul pieței agroalimentare, Allie Sokolow. Ce pisk mai cască! (după cum ar zice maică-mea). Timp de-o jumătate de rundă, jetul de invective curge spre bază din poziția lui de centru, iar apoi, când urmează ai lui la bătaie, se postează în boxa antrenorului de lângă baza unu și invectivele continuă să se reverse în direcție opusă - și nici una nu are nimic de-a face cu vreunul din rateurile care, la o adică, se mai produc pe teren. Dimpotrivă. Taică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
fi mutat în Jersey City. Spune că Allie a fost întotdeauna „un artist“ adevărat. Când Allie aleargă spre baza a doua, răcnind în dodii și în doi peri spre baza-casă (unde până-n prezent nu se află nici măcar un jucător la bătaie - doctorul Wofenberg nu face decât să șteargă de praf baza cu măturica lui de haine cu care vine la meci!), spectatorii din tribună dau pe-afară de încântare: râd, aplaudă, strigă în teren: — Așa, Allie! Trage-i-o, Sokolow! Și, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
să ajung și eu bărbat evreu! Să locuiesc de-a pururi în cartierul Weequahic și să joc softball pe Chancellor Avenue duminica de la nouă la unu, într-o combinație perfectă de măscărici și luptător, de chibiț șmecheraș și jucător la bătaie superpericulos. Unde? Când îmi vin toate astea în minte? În timp ce căpitanul Meyerson face ultimul viraj lin deasupra aeroportului din Tel Aviv. Stau cu fața lipită de hublou. Da, cred că aș putea să dispar, să-mi schimb numele și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
al unor părinți energici, credeam cu ardoare că poți acționa pentru a-ți susține propriile interese - din nou, fără să înțeleg prea bine că, în ciuda tuturor lucrurilor extraordinare pe care, poate, izbutești să le faci la perfecție, punându-ți la bătaie toată puterea, nu prea ai nicicum șanse să impresionezi acea forță atotcuprinzătoare și complet impersonală ce se opune voinței individuale, marele și omniprezentul Anti-Tu, căruia ranchiunoșii preferă să-i zică Dumnezeu. În anii aceia entuziaști nici nu știam mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Bine, vin. Dădea impresia că-și adună curajul pentru un calvar. Dar teama păru să-l părăsească imediat ce Îngenunche lângă fată. Era delicat cu ea, deși cu acea impersonală și experimentată delicatețe a doctorilor. Puse mâna pentru a-i simți bătăile inimii, apoi Îi ridică pleoapele. Fata Își reveni la un fel de trezie confuză. Avea impresia că ea era de fapt aplecată deasupra unui străin cu mustață lungă și rufoasă. I se făcu milă la gândul că incidentul Îi provocase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
minciuna pregătită. Domnișoara Warren ezită și ea, iar ezitarea ei i-a fost bărbatului ca o gură de aer pentru un pușcăriaș. — Am crezut că v-am văzut la Belgrad, spuse ea. — N-am fost niciodată acolo. Ieșise dură la bătaie, lăsând la o parte orice subterfugiu. Am fost la Belgrad, spuse ea, trimisă de ziarul meu pentru procesul Kamnetz. Dar Îi dăduse avertismentul de care avusese nevoie și el se uită la ea cu o totală lipsă de interes. — Procesul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
lui accelerat, o scutura și o făcea să se clatine și, pentru moment, nu-și putu continua drumul ca să-și ia geanta din compartimentul În care se afla domnul Peters și soția acestuia, Amy. Departe de zăngănitul metalului și de bătaia pistonului, ea pășea gânditoare, Înfășurată Într-o haină de blană, urcând scările spre apartamentul ei. Pe masa din salon era un coș cu trandafiri de seră și o carte de vizită pe care scria „Cu dragoste, de la Carl“, pentru că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cazul să fie Îngrijorată. Domnul Stein zâmbi și Își aprinse pipa. Myatt Începu să citească iarăși contractul de la capăt. Era adevărat că putea fi demontat, dar instanțele judecătorești prezentau și ele riscurile lor. Un avocat bun Îi putea da destulă bătaie de cap. Și erau cifre pe care nu ți-ai fi dorit să le vezi date publicității. La urma urmelor, afacerea lui Stein prezenta interes pentru firmă. Ce nu-i plăcea lui era prețul și funcția de director care i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și cred asta, că În fond, nici nu am nevoie de un soț. Era aproape 7 seara când a dat telefon. —Bună, dragule, am spus pe un ton prevenitor atunci când i-am auzit vocea. Inima mea bătea cu milioane de bătăi pe minut. Mi-a fost cumplit de dor de tine. Unde ai fost tot weekendul? Întrebă el. — Unde am fost eu? Mă Întrebam unde ai fost tu. Te-am sunat de nu știu câte ori. Unde te-ai dus? m-am enervat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Nu pot, m-am văitat, nenorocită. Poate că Îmi fracturasem glezna. Atunci trebuie să mergem Înapoi jos cu mașina, zise Hélène. —Pot să... putem să stăm pur și simplu aici și... Am izbucnit În lacrimi. Pe neașteptate, am simțit o bătaie pe umăr. Mi-am răsucit gâtul Înțepenit și m-am trezit că mă văd În ochelarii de soare cu lentile din oglindă ai unui bărbat. Ochelarii Îi aparțineau lui Pierre, fostul iubit parizian al Sophiei. —Pierre, am oftat eu. —Vai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
la rezervările speciale pentru MOMA, la numărul de telefon 212-555-7800. M-am uitat la ceas. Era deja trecut de ora 6. Nu mai era nici o speranță. Totuși, descurajată, am Început să formez noul număr. Când făceam asta, am simțit o bătaie ușoară pe umăr. M-am Întors: era Marci. —Nu reușesc să intru, m-am văitat. Marci, cu o expresie neobișnuit de severă pe chip, Îmi flutură prin fața ochilor o legitimație pe care scria MEMBRU MOMA. Mă luă de mână și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]