1,894 matches
-
sigur pe mine... cînd n-ai noroc, n-ai și pace”. Adevărat că nu-mi dau seama: Ușa se deschise, sora Anei ieși din casă, eu eram Încă În cerdac (Îi spuneam cînd prispă, cînd cerdac), ea se rezemă de balustradă după ce făcu o piruetă, știindu-se neobservată, Îmi dădui seama că nu mă vede, asta mă miră foarte mult, se pregătea să plece la biserică. Aș fi vrut să-i vorbesc, mi-era teamă, nu mă văzuse, s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
doi gladiatori, din cap până în picioare. Așteptă ca ei să-i confirme că sunt gata, apoi privi spre pulvinar. Vitellius, căci el era editor al luptelor de gladiatori, se ridicase deja. Valerius văzu că se sprijinea cu o mână de balustradă, iar cu cealaltă flutura o batistă albă. După o clipă, Vitellius lăsă batista să cadă și se auziră acordurile orgii și ale flautului. Spectacolul putea începe. O melodie gravă răsună în amfiteatru; mulțimea amuți. Cei doi gladiatori se înfruntau. Skorpius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de braț, neînțelegând de ce sentimentele mulțimii se schimbaseră iar. În arenă, Salix și Skorpius rămăseseră nemișcați, în așteptarea unui verdict mai important. Verdictul lui Vitellius... Cuprins de o bănuială cumplită, Valerius se uită spre pulvinar. Îl văzu pe Vitellius lângă balustradă. Din gestul lui înțelese, așa cum înțelesese și mulțimea, că Vitellius cerea moartea lui Salix. Vitellius voia ca Salix să fie sacrificat. Cum putea el, editor al acelor lupte, să nu țină seama de cererea publicului? Cum putea să ceară moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cor de înjurături pentru că-i împingea și-i lovea cu coatele pe ceilalți, cu privirea fixă și buzele strânse din cauza mâniei. Nu-l recunoscu pe cel pe care încercase să-l acuze de moartea preotesei nici măcar atunci când Valerius sări peste balustradă, intră în pulvinar și se repezi la el. Vitellius căzu de pe tricliniu. Nu apucă să se întrebe de ce nimeni nu-l oprea pe nebunul acela; simți mâinile lui Valerius în jurul gâtului, căutând scobitura traheii, apăsând. Simți cum gâtul îi ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
apoi se așeză pe jos, în praf, uitându-se la Hyrpus. — Ajunge. — Duceți-l înapoi în celulă, ordonă Hyrpus. Privi spre vilă. Era convins că Manteus urmărise scena; îl văzu printre coloanele care împodobeau fațada primului etaj. Se sprijinea de balustradă, dar de data asta nu era singur. Lângă el stătea un bărbat cu părul scurt, alb și fața arsă de soare. Asemenea unui zeu gata să intervină, observa terenul de antrenament și, mai ales, pe Valerius, pe care doi paznici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fața arsă de soare. Asemenea unui zeu gata să intervină, observa terenul de antrenament și, mai ales, pe Valerius, pe care doi paznici îl scoteau din arenă. 29 — Instructorii tăi nu sunt de bună calitate, dragul meu Manteus. Sprijinit de balustrada vilei lui Manteus, Proculus continua să observe ce se întâmpla jos, în arena pentru antrenamente. — Vezi câte greșeli fac? — Sunt cei mai buni de pe piață, răspunse Manteus sec. Nu mai sunt maeștri de excepție, ca tine. Vremurile s-au schimbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
făcut arena asta. Restul vilei l-am transformat în locuințe pentru doctores, infirmerie, săli de arme... Doar băile și bucătăriile au rămas neschimbate. Pivnițele au devenit celule pentru gladiatori. — Ai dreptate că vremurile se schimbă, bătrâne. Proculus se îndepărtă de balustradă și îi oferi brațul lui Manteus, care era mai înalt cu un cap decât el. — Hai, sprijină-te de mine. Văd că guta continuă să te chinuiască. Încruntat, Manteus se trase în lături și intră în sală înaintea lui Proculus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
el. Ticălosule! — Fecior de târfă! Violator de femei! răspunse Valerius batjocoritor. O să te trimit pe plajele morților cu un șut în fund. Își puse coiful. Nici un servitor nu veni să-l ajute. Arbitrul privi spre pulvinar. Vitellius se sprijini de balustradă și, după o clipă, batista din mâna lui unduia în vânt, imaculată pe cerul albastru. Explodă muzica flautelor și a orgii hidraulice. Mulțimea amuți. Valerius inspiră profund. Sosise clipa. Inima îi bătea cu putere. O rază de soare reflectată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de admirație. Toți începură să strige: Missus, missus! — Am scăpat, murmură Flamma, aruncându-i o privire batjocoritoare lui Valerius. Idiotule, am scăpat, vezi? Valerius nu răspunse. Se întoarse spre pulvinar. Prin fantele coifului îl văzu pe Vitellius aplecându-se peste balustradă și întinzând mâna, cu degetul mare îndreptat în față. Moartea. Vitellius cerea moartea lui Flamma. Voia să vadă sângele udând nisipul arenei, sacrificiu indispensabil pentru a obține bunăvoința și protecția zeului Marte. — Ucide-l! Glasul împăratului răsună puternic, plin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și se înfipseră în vârfurile ascuțite ale castrapila, contorsionându-se în aer. Mulțimea sări în picioare, exultând. — Mă înșel eu, sau asistăm la o catastrofă? șopti Flavius Sabinus la urechea lui Vitellius, care privea lupta încremenit, cu mâinile încleștate pe balustrada pulvinar-ului. Flamma și ai lui ajunseseră în vârful colinei. Flamma se năpusti asupra tracului și, cu o lovitură năprasnică în coif, îl făcu să se prăbușească. Întorcându-se ca o furie, înfipse spada în pântecele unui adversar, apoi în pieptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
brațe. Socrates zăcea cu fața în sus, cu intestinele revărsate în nisip, și privea cerul fără să-l vadă. Se uită din nou la Flamma. „Nu-l ucide“, se gândi. — Ucide! Jugula! urla mulțimea. — Ucide-l! - Vitellius se aplecă peste balustrada pulvinar-ului. Ucide-l! Flamma îngenunche, privind nisipul. — Nu ucid, răsună glasul lui Valerius. Se întoarse cu spatele și străbătu arena obosit, amețit de strigătele mulțimii, care îi aclama pe el și pe împărat, confundând învingătorii cu învinșii. În pulvinar, Vitellius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
strigătele mulțimii, care îi aclama pe el și pe împărat, confundând învingătorii cu învinșii. În pulvinar, Vitellius și cei din jurul său rămăseseră tăcuți. Nimeni nu îndrăznea să spună ceva, nici măcar Flavius Sabinus. Allius Cerpicus, comandantul pretorienilor, își croi drum spre balustradă și se aplecă spre urechea lui Vitellius. — Iartă-mă, Vitellius. Acum vin de la palat. Am vorbit cu unul dintre mesagerii noștri, care a venit de la Cremona. Nu-i un moment potrivit. Vitellius încercă să-l îndepărteze cu cotul, dar pretorianul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în nisip. — Ridică-te. Glasul său era calm, dar suna ca o poruncă. Mulțimea amuți. O pală de vânt rece ridică un nor de praf, flutură pânza purpurie și se îndreptă spre pulvinar, unde Vitellius stătea cu mâinile încleștate pe balustradă, privind pierdut spre arenă. Un spectator începu să aplaude ritmat. În curând, toți, chiar și cei de pe treptele de sus, aplaudau, îndemnându-i pe cei doi să lupte după regulile lor, de la egal la egal. Skorpius se ridică. Un îngrijitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
strigă Vitellius. Mulțimea începu să strige la unison: — Missus! Toți repetau frenetic cuvântul acela: Missus! — Ești salvat, spuse Valerius. Se uită în jos, spre Skorpius, și îi întâlni privirea disperată, teribilă. — Ucide-l! strigă din nou Vitellius, aplecându-se peste balustradă. Ți-am spus să-l ucizi! Ucide-l pe Skorpius! Nu-l ucid, strigă Valerius. Eu nu ucid, știi doar, strigă din nou, cu o furie sălbatică. Cu un gest fulgerător, Skorpius smulse sica din mâna lui Valerius și, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
bungalow-ului încercînd să regăsesc gustul tutunului (pe care nici cele mai exagerate precauții ale mele nu-l feriseră de umezeală), și câteodată simțeam că n-am să mai pot îndura. Îmi venea atunci să strâng pumnii și să lovesc lemnul balustradei, să urlu și să pornesc prin ploaie afară, în întunerec, oriunde, într-un ținut în care cerul să nu toarne veșnic și iarba să nu fie atât de înaltă, de umedă, de cărnoasă. Aș fi vrut să văd iarăși flori
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
mă adresai eu către Maitreyi. ― Mă întreabă dacă pomul ei are suflet. Eu i-am spus că toți pomii au suflet. ― Dar are ea un pom al ei? ― Nu e chiar pom. E arbustul din curte, acela cu ramurile pe balustrada verandei. Chabù îi dă în fiecare zi de mîncare: turtă și prăjituri, și firimituri din tot ce mă-nîncă ea. Eram fericit și-mi repetam în gînd: panteism, panteism. Mă gândeam ce documente rare am eu în față. ― Bine, Chabù, dar
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
auzit-o închizînd ferestrele in odaia ei. Nu-mi găseam locul, și atunci mi-am luat cascheta și am pornit să mă plimb în parc. Coborând treptele verandei, mă auzii chemat din balcon. ― Unde te duci? Maitreyi sta aplecată pe balustradă, într-o sari albă, de casă, părul lăsat pe umeri și brațele goale. Îi spusei că mă duc să mă plimb prin parc și să-mi cumpăr tutun. ― Poți trimite pe servitor să cumpere tutun. ― Și eu ce să fac
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ori dorm în balcon: bate briza și aud strada, jos. O stradă pe care nu mai trecea nimeni după ora I seara, mai mult un colț de parc decât o stradă. ― Îmi place să aud strada, vorbi ea, privind peste balustradă. Drumul ăsta de jos cine știe unde duce? ― În Clive Street, spusei eu. crezând că fac o glumă. ― Și din Clive Street? ― La Gange. ― Și apoi? ― La mare. Tresări și se apropie iar de mine. ― Când eram mică de tot, mai mică
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
coridorului, ieșii în verandă. Nu mă încumetai să cobor în stradă, căci lumina felinarului era prea puternică. Fluierai din nou. ― Allan, Allan! mă auzii chemat din balcon. Îmi spunea întîia oară pe nume. Mă coborâi și o zării rezemată de balustradă, numai cu un șal pe umeri, părul atîrnîndu-i negru peste brațe, printre glicine. Era o apariție legendară, de basm oriental, forma ei aproape nudă printre ciorchinele de flori, într-un balcon luminat palid de un felinar de cartier. Am privit
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
glicine. Era o apariție legendară, de basm oriental, forma ei aproape nudă printre ciorchinele de flori, într-un balcon luminat palid de un felinar de cartier. Am privit-o fără să-i spun un cuvânt. După moleșeala brațelor abandonate peste balustradă și după resemnarea cu care își sprijinea capul pe umăr, înțelesei că nici ea nu mai are putere să spună ceva. Ne priveam numai. Apoi, ea a căutat sub șal, la sân, și mi-a zvârlit ceva alb și cu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
speriat. Atunci s-a dus în balcon, unde stătuse Shankar cu puține minute în urmă și, de acolo, a început să contemple "calea" și să cânte, după obiceiul ei. Au observat-o două invitate, în clipa când voia să încalece balustrada, și au sărit s-o prindă. S-a zbătut mult, și toată lumea se înghesuise pe coridor (inginerul își pierduse iarăși cumpătul și-și certa brutal nevasta). A trebuit s-o iau în brațe și s-o duc ca pe un
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
iubisem pe Maitreyi. Gândul morții era singura alinare. Intîrziam cu voluptate asupra fiecărei imagini, asupra fiecărui gest: cum scriu scrisoarea d-lui Sen, cum mă îndrept spre pod și acolo plâng puțin, dar numai puțin, câteva lacrimi, și apoi, pe balustradă, privesc în jos cum curg apele galbene, cu mâl mult, amețesc și gata... Reluam filmul, mereu de la început. Așa am adormit în zori. M-a trezit Harold, ca să-mi spună că mă cheamă cineva la telefon. Am alergat ca un
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
al lui. - Acum, lămurește-mă... Dar, înainte de toate, explică-mi cum ai știut... - Am să încep de foarte departe, spuse. De-abia într-o seară, la începutul lui octombrie, înțelese. Ședeau unul lângă altul pe canapeaua din hall, urmărind peste balustrada terasei luminile portului. I se păru că Veronica îl privește curios. - Vrei să-mi spui ceva și nu îndrăznești. Ce e? - Mă gîndeam: văzîndu-ne tot timpul împreună, și locuind în aceeași casă, oamenii ar putea crede că ne iubim... Îi
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
În spaniolă. RĂmase În picioare, umezindu-și buzele și ascultînd cum cineva Încearcă să descuie ușa din spate. TÎnărul, pe care-l chema Enrique, Își scoase pantofii și, după ce-i așeză cu grijă pe podea, se mișcă Încet pe lîngă balustrada verandei, pînĂ ajunse Într-un loc din care putea vedea ușa din spate. Nu surprinse pe nimeni. Se strecură Înapoi În fața casei și, Încercînd să nu fie văzut, se uită În josul străzii. Un negru, cu o pălĂrie de paie turtită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
minunată ești și ce pisicuțe norocoase sîntem amîndoi. — Chiar sîntem. O s-o scoatem la capăt. Doar că nu vreau să fiu trimisă nicăieri. — Nu te trimite nimeni nicăieri. Dar În timp ce cobora scările, pipăind cu grijă fiecare treaptă și ținîndu-se de balustradă se gîndi: „Trebuie s-o fac să plece, și asta cît mai repede, fărĂ Însă s-o fac să sufere. Asta pentru că nu mă descurc prea bine la capitolu’ Ăsta. Poți fi sigur de asta. Și ce altceva ai putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]