7,814 matches
-
înșeli, pentru că aproape toți suntem în aceeași situație - luă o înghițitură zdravănă, râgâi zgomotos și adăugă: Dar știi ceva? Uneori, când zbor deasupra deșertului în căutarea celor rătăciți, nu mă simt ca un înger salvator care vine în ajutorul unui biet nenorocit, ci ca o scârbă de vultur ce mănâncă stârvuri. Dacă ei n-ar fi aici, jos, riscându-și viața sub un soare care topește și pietrele, eu n-aș sta acolo, sus, cu aer condiționat, bând bere. — Ei sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
vom evolua în pas cu timpurile. Dar de vreme ce vor continua să fie la fel ca acum mii de ani și oamenii ca mine vor fi constrânși să trăiască aici, fără altă apă decât cea pe care ne-o dă acest biet puț și fără alte alimente decât cele care cresc în grădina asta prăpădită, nu cred că ar trebui să fiu acuzat de conservatorism. — Ai dreptate. Mă bucur că recunoști. — Nu sunt tâmpit și singurul lucru pe care încerc să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de aceea nu cred că va ezita să se sacrifice. — Cred că nu vezi lucrurile dintr-un punct de vedere adecvat - remarcă Sam Muller cu un fel de ironie în glas. Poate că un căpitan eroic s-ar sacrifica pentru bieții săi soldați în termen, dar mă îndoiesc că un mizerabil de șef al unor mizerabili mercenari ar fi dispus s-o facă. — Atunci privește lucrurile din alt punct de vedere... - îi spuse la rândul său Gacel Sayah. Poate că niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
săi soldați în termen, dar mă îndoiesc că un mizerabil de șef al unor mizerabili mercenari ar fi dispus s-o facă. — Atunci privește lucrurile din alt punct de vedere... - îi spuse la rândul său Gacel Sayah. Poate că niște bieți soldați în termen niciodată nu și-ar sacrifica eroicul căpitan, dar niște mizerabili mercenari s-ar putea să fie dispuși să-și sacrifice mizerabilul șef. Sud-africanul nu-și putu stăpâni un scurt hohot de râs, cu toate că era în pericol de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
pentru ei să fiu altceva decît eine Dirne? - așa că datele problemei ar fi rămas aceleași. Fericirea de a fi avut părinți artiști am plătit-o scump. Și „domnii“, tovarășii, țăranii au manifestat Întotdeauna un dispreț suveran pentru această categorie: niște bieți saltimbanci plătiți să-i distreze pe cei copleșiți de griji și răspunderi, pe cei ce poartă pe umeri destinul grandios al națiunii. Prin statutul lor social artiștii nu pot fi decît niște slugi leneșe, adesea impertinente și imorale, cărora le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
o dată unui prieten, acesta mi-a spus: „Nu căuta alte explicații. Te-ai uitat În oglindă? Totul ni se trage de la fizionomie. Dacă nu semeni nici cu unii, nici cu alții ai Încurcat-o. Ia gîndește-te ce să facă un biet lup? Fără pedigri n-are ce căuta În elita canină, cît despre casta ciobăneștilor, ce să mai vorbim, mai tolerant e vînătorul!“ Dar i-am uitat pe ăștia mici, care au sărit bine de treizeci și continuă să fie marea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
poate numi trădare. Și totuși, rămîn atîtea amănunte pe care n-ai chef să le spui și care ar fi fără Îndoială mult mai elocvente pentru cel dispus să-ți descifreze viața din cîteva mărturisiri asvîrlite la nimereală pe niște biete foi de hîrtie. Naiba știe ce mi se Întîmplă. Semăn tot mai mult cu o rumegătoare, mereu dau afară numai Întîmplări gata mestecate, și iarba proaspătă, dar cine este atît de utopic să creadă că În amintiri se poate conserva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
poeziile la Întîlniri tăceam vorbea ea și avea impresia că sînt un interlocutor ideal tac tac tot timpul să nu mi se vadă mizeria colecționara mea de rarități se pare că te-am cam decepționat nici o deosebire Între mine și bietul Albu auzi o petrecere adevărată o dragoste adevărată o familie adevărată o viață am luat-o razna dacă o mai țin mult așa uite maghernița unde era cizmăria La Gică mergeam să scot pantofii mantei de la pingelit Îi recunoștea imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
fotolii Îmbrăcate În piele sintetică se află Charlie Chaplin, pirpiriu, negricios, cu mustăcioară mică, cu ochi sfioși și cu sacou ponosit alunecîndu-i de pe umerii ascuțiți, interpretează rolul dictatorului ridicol, jucîndu-se cu un glob pămîntesc pe care În loc de continente sînt niște biete portrete umane. Pe chipul lui Charlie Chaplin se așterne o tristețe iremediabilă. Îmi pare rău, noi am Încercat totul, nu vă reproșăm nimic, vă rog să ne credeți, ne-am gîndit numai la oameni. N-are copii, G. are mamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
batem pe burtă cu ei nimic din ce e omenesc nu mi-e străin visăm medităm la posteritate) Îmi venea să plîng de mila lui cînd Îl vedeam așa pricăjit, cu obrajii trași de nesomn, cu ochii duși În fundul capului. Bietul tapițer, Îmi spuneam, ce-or fi avut cu el de l-au făcut dictator? Colegele mă așteptau În redacție. Se făcuse ora prînzului și Tiberiu care Învăța acum, după cutremur, la două stații de Casa Scînteii, la Liceul de poligrafie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
-mi veni chef, să mai vorbim și noi de lucruri mai vesele, să-ți spui cum a rămas Veta Încuiată-n baie și Huțan, de un să-l iei că ierea dus pă la cozi, ș-atunci ce să facă biata femeie, a ieșit pă geamu ăla mic În balcon, goală, goluță, numa-n țîțe și cur, cum a făcut-o mumă-sa, da ușa de la cameră ierea și ea Închisă pă dinăuntru și țașa doamnă Oprișan dă-i-nainte acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mea se bloca la imaginea asta. Nu mă mai puteam gândi la nimic altceva când o vedeam pe mama în mașină, cu predicatorul spunând la toată lumea dup-aia cum a ajutat el orașul și cum a ajutat-o pe acea biată femeie. Dar n-a fost decât milă creștinească, ar spune el, oricare alt bun creștin ar fi sărit să facă același lucru. Începusem să mă satur de ceea ce numea predicatorul „creștinesc“. Tot ceea ce făcea el era „creștinesc“, iar oamenii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
foarte repede. Vederea vieții era de nesuportat. Doream să mă trag înapoi din propria-mi viață. Vedeam în pat corpul meu. Ce mizerie, nu era nici o diferență între halatul de baie pe care-l ținusem pe mine în timpul inciziei și bietul meu corp. Mă aflam în tabloul lui Nunu, pe perete, având mărimea unui punct, puteam vedea caii pictați, culorile mult mai vii decât în realitate. Nu mă miram de starea mea, eram mulțumită că scăpasem de valurile mării, de propriul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
-ți expun cazul, leșini! Numai calcule, numai nebunii, păi tu știi ce-i aici? Poți tu să-mi rezolvi asta? Îți spun eu, nu! Un evantai de hârtii albe, ordonate asemeni penelor unei păsări, se răspândiră pe jos. Gândurile acestui biet om. Calcule. Mâzgăleli. Bătrâne Dumnezeule. - Uite! tună vocea lui Bogdan. Acum mă voi apleca și îi voi da dreptate. O știu. Ciudat lucru, acest gând, „o știu”, nu-mi aparține, îl aud însă în timp ce mă aplec, este evident că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
gândurile mele, care au ajuns, după minute de așteptare, să fie mai lesne de înțeles decât mizeriile pe care le folosesc în loc de cuvinte. - Până la capăt sunt cu tine, continuă cel care până acum câteva clipe mai puteam fi eu, pentru că biata judecată care se află în locul acela nu mai e sigură nici măcar de asta. Iar el atât așteaptă. Mă ia de mână și zburăm. Bogdane, stai, nu așa. Bogdane, vom intra în tavanul încăperii și ne zdrobim, o să-mi intre candelabrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
se gândesc deloc, iar Ea, călătoria, ne surprinde proști, urâți și nepregătiți. Să vedem ce va fi. Mai mult ca sigur însă că, prin natura noastră, a mea și a prințului Luca, vom face un mișto atât de crunt de biata moarte, încât ea nu va mai vrea să aibă de-a face cu noi vreodată, plecând și înjurând-ne groaznic. Biata de ea. Vom fi o bătaie de joc veșnică pentru dânsa. Își va strica reputația, dar asta e, ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
va fi nevoie. Clossettino era unul dintre Psihici și satanist de notorietate. Cu toate acestea, Teleferic îl iubea nebunește, pentru că nu stă în firea unui câine să judece firea și preferințele oamenilor, indiferent dacă ele sunt sortite sau nu pierzaniei. Bietul cățel, îngrijorat, ornă împrejurarea cu una dintre intrejecțiile pe care le scotea când era neliniștit, interjecție care s-ar putea transcrie fonetic în orice limbă astfel: „kai!”. Cu un urlet, directorul sări cu picioarele pe birou, unduindu-se, țintuind cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Bătaia se repetă, ceva mai puternică. - Domnule director... se auzi o voce slabă, de fată. Nimic, așa cum am mai spus-o. - Domnule director... repetă vocea, ciocănind în același timp încetișor, cu teamă. Ușa se întredeschise, scârțâind, ceea ce o făcu pe biata fată să rostogolească un țipăt abia auzit. În această clipă directorul învie, nemulțumit. Cineva îl deranjase. - De ce mă deranjați? Cine e? întrebă el, buimac, încercând să înțeleagă ce se petrece. V-am spus să nu mă futeți la icre... Reuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
da seama și Michael, din care numai ochii mai rămăseseră, înaintând întunecați asemeni unor planete verzi colosale, de un verde pal, evanescent, cu excepția interiorului, stingându-se ușor în așteptarea morții termice. Bolborosea vorbe înspăimântătoare, vrăji sinistre ce o făcură pe biata copilă să capete strălucirea morții pe măsură ce înghițea culoarul, neîndrăznind să mai întoarcă nicicum capul spre domnul director, a cărui fantomă se detașa din ce în ce mai puțin clar pe fondul negru de fum și inimaginabil al unei catedrale înalte de zeci de mii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
închise nici un zgomot nu tulbura tăcerea îngrozitoare ce reprezenta efectul conflictului mortal latent ce trena, destul de evident, între cele două personaje de pe culoar. - De ce m-ai adus aici? își rosti Clossettino întrebarea, atât de dur și de corect gramatical, încât biata fată făcu pipi pe ea, udându-și ciorăpeii groși de lână. Eliminase și ultima picătură de energie care ar fi putut-o ajuta să nu moară de frică în fața satanicului director al Liceului de Reparat Garnituri de Tren. Cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
și mai mult ca sigur că la ora asta cereau de mâncare. Lăsând la o parte că factura la gaze era de vreo opt milioane. - Nu azi se dă salariul, îl repezi răspicat doamna Palade, soția directorului, în clipa când bietul Moș Crăciun veni să-și ridice banii. Vino poimâine. - Bine, dar... - Te-ai mai înnegrit la față, remarcă deodată femeia. Și nasul, parcă... nu mi-ai spus, ai avut strămoși turci? Abdulah se sperie. Înseamnă că se vedea? Fiindu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
vorba decât despre un femur. De om. Pe cine ucisesem? De ce? Tânăra din noaptea respectivă? Asta ar fi putut oarecum să explice de ce fugisem de la acea petrecere, iar acum memoria îmi era ștearsă. Peste măsură de beat fiind, silisem probabil biata fată să facă lucruri la care nici măcar nu se gândea și pe care le refuzase, normal. Refuzul ei, căruia i se adăugase cantitatea uriașă de alcool și stupefiante pe care le consumasem, explicau probabil de ce o decimasem cu o cruzime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
o gravură atât de adâncă, încât mai mult ca sigur fusese nevoie de brațele unui bărbat destul de puternic pentru a o ciopli și șlefui atât de minunat. „Uniunea Scriitorilor din Jackson City”... cam acesta fu ultimul gând care îmi străbătu biata minte înainte de a lua ceea ce avea să fie una dintre cele mai cumplite decizii ale vieții mele. Veșnic dornic de noi și eroice isprăvi, m-am hotărât să intru. Am pășit cu stângul. Clădirea era destul de veche, din câte bănuiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nu au cum să existe. Costumul vechi și gri, cu un strat de praf de trei ori mai gros decât cel aflat pe draperiile mov și cravata maro, ce îi scotea perfect în evidență imensa gușă hrănită cu carnea unor bieți porci, nu mai lăsa putință de tagădă. Individul era absolut hidos. La stânga și la dreapta sa se aflau alte două persoane asupra cărora ar merita să insist. La stânga - un individ ceva mai tânăr decât domnul cu față de porc, pipernicit, slăbuț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
tare, căci, așa cum mi se întâmpla de obicei când cream diverse scenarii pentru a da o întorsătură convenabilă mie unei anume situații - mai ales în cazuri ca acesta, când tot ceea ce vedeam părea a-mi fi potrivnic, drept care îmi sileam biata minte să creeze fie și un singur aliat chiar acolo unde întâlnea nimic, ceea ce nu era cazul acum, nădăjduiam eu -, am pus acest lucru pe seama unor posibile sfere înalte în care s-ar fi aflat gândurile tânărului domn. Îmi doream
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]