2,430 matches
-
somnul cel uriaș care l-a tras la fund? Posibil, părea veche. - De atunci, de la întâmplarea cu înecatul, nimeni nu a mai îndrăznit să pescuiască aici, mai spuse băiatul cel mai mare. Ne-am uitat în liniște la acel loc blestemat și am plecat mai departe. Pe dreapta am lăsat în urmă o insulă de vreo 40 de metri în diametru, pe care... dar, toate la rândul lor. Și iată-ne pe mult așteptatul canal Șontea, lat de vreo 60-70 de
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
opri deodată, strigând spre odaia unde dispăruse Stanca: — Cucoană, crezi că m-am răscumpărat? Rămâi cu Costandin, că eu o să plec... Am plătit și vreau să rup legământul... Ridică încă o dată privirea grea spre ușă, implorând un răspuns. — Dar legătura blestemată s-o fi rupt? mai întrebă ea în șoaptă. Și scrie cronicarul: „Au pierit atunci Gheorma vel banul, Drăghici fiul Papei vistierul de la Greci nepotul lui Mihai Vodă Viteazul, Gheorghe Carida, Papa Brâncoveanul, Cristea fiul lui Socol, Udrea slugerul Doicescu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
la Adrianopol, mai aproape de Valahia, de grânare, dar totul s-a dat peste cap când au aflat că rămăsese însărcinată. Au grăbit nunta. Acum ea îi ura pe toți, pe toți, pe tata care nu mai tace cu politica aia blestemată, pe mama care le răbda pe babele alea cicălitoare, pe Sofula cu plânsul ei și pe Nicos... Dar și pe unchiul Nicos, pentru că-l iubește, pentru că o să moară de dorul lui, pentru că... Nodul din gât se mai ridică de un
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Constantin Vodă Cârnul, de l-au ucis pe Papa Brâncoveanu, tatăl lui Constantin Voievod, au vrut să-l omoare pe vodă care era prunc pe atunci. Dar i-au potolit pe ticăloși, dându-le pruncul unei țigănci roabe, una Zamfira. Blestemații au ucis copilul țigăncii, lovindul de peretele cerdacului. De atunci se spune că, dacă n-ar vărui zidurile de fiecare Paște, ar apărea pata sângelui nevinovat vărsat. Selin acum urca două câte două trepte deodată în albul turnului potopit de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Domnul Hristos să-i dea putere să pună capăt furiei care-l cuprinsese. „Doamne, ajută-mă, nu mă aduce în stare să-i blestem!” repeta mecanic o parte din mintea lui, în timp ce o altă parte întreba cine va fi primul blestemat. Simțea trădarea cum crește în jurul lui, iar în urechi îi răsunau cuvintele mamei când le citea din Epistolele Apostolului Pavel despre aluatul dospit care trebuie aruncat ca să nu mai crească păcatul. Atunci, copil fiind, își imagina cum toate femeile din
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
aibă sentimentul măreției împlinite. Cât a durat execuția, el a fost adevăratul împărat al Constantinopolului, el, al doisprezecelea Constantin, ultimul bazileu, murind pentru Hristos, ca în prorocire. — Bine, dar Cantacuzinii, vodă Ștefan, și stolnicul, și spătarul n-au fost oare blestemați? Pe Iuda l-a blestemat cineva? Pe vânzători nu-i vrea nimeni, atâta tot. În Țara Românească, vodă Ștefan Cantacuzino nu putu să recunoască față de doamna Păuna, încă suferindă în urma vedeniei avute, adevărul pe care cronicarul cu sfială îl spune
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
mai bun, iar inima veștejită printr-o lungă atonie nu mai are destulă elasticitate pentru a pune în mișcare un sânge liber și generos. Domnia fanarioților a fost mai tristă decât ruina: ea a însemnat dezonoarea 114!" În aceste vremuri blestemate crește o nouă influență. Din anul 1711, domnitorii Cantemir și Brâncoveanu trataseră în secret cu țarul Petru. Îi dezvăluiră secretul slăbiciunii imperiului turc și lipsa lui de coeziune. Vicleanul moscovit profită de aceasta. În acest an trupele sale traversară Prutul
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
la ora zece și patruzeci. \ SPUNEȚI-I SĂ POARTE UNIFORMA DE LOCOTENENT, PRECIZA EL. DUPĂ ACEEA TELEFONĂ GENERALULUI-MAIOR EUGENE INSKIP, RETRAS DIN ACTIVITATE. ÎN MOD SURPRINZĂTOR, INFIRMIERA CU CARE VORBI MAI ÎNTÂI ÎL CHEMĂ PE BĂTRÂN APROAPE IMEDIAT. Femeile astea blestemate mă trimit la culcare la apusul soarelui! Cu ce te pot ajuta? \ ADJUNCȚII MEI AU LUAT CUMVA LEGĂTURA CU DUMNEAVOASTRĂ ÎN ULTIMELE CÂTEVA ZILE? RĂSPUNSUL NEGATIV PE CARE ÎL PRIMI NU ERA DE FAPT ATÂT DE SURPRINZĂTOR. FUSESE DENUNȚAT CA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
ploaie nu mai căzuse pe un oraș al Terrei de șaptezeci și cinci de ani, de la al doilea război atomic. În timpul celui de-al treilea război atomic, oricât de oribil ar fi fost, beligeranții fură de acord să nu recurgă la picăturile blestemate, încărcate de viruși, purtătoare de boli și epidemii, infecțioase, mortale... Specialiștii cărora Marin le dăduse capitolele din cartea lui Inskip despre "ploaie" nu dispuneau de zecile de mii de tone de spray antivirus necesar. De aceea se folosiră de instalațiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
soare, catolicismul, îmi spunea, e ca soarele de pe cer, și mă punea să citesc, îmi băga latina cu de-a sila în blestemata asta de căpățână: "Băiatul nu e prost, dar e îndărătnic ca un catâr", da, în căpățâna asta blestemată, cu care m-am izbit de toți pereții, dar care, de când mă știu, n-a sângerat niciodată: "Ce mai căpățână de bivol", spunea porcul de taică-meu. La seminar nu-și mai încăpeau în piele de mândrie, aduseseră la dreapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
să mai aștept, eram gata să mă supun acelei pregătiri și acelor încercări de care îmi vorbeau, de vreme ce ele se făceau la Alger, apropiindu-mă de locul mult râvnit, dar de altceva nu voiam să aud. Dădeam din căpățâna asta blestemată spunând întruna același lucru, că vreau să mă duc printre oamenii cei mai sălbatici și să duc viața lor, să le arăt acolo, în orașul lor, în casa idolului lor, prin pilda purtării mele, că învățătura Dumnezeului meu este atotbiruitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
am împrietenit cu moartea ca și cum ne cunoșteam de când lumea. Simțeam că plutesc în derivă, pe o mare de apă fără margini. Nu vedeam decât cerul care își schimbă culoarea de la albastru la gri. Ploua torențial peste mine; aceeași ploaie rece, blestemată. Deasupra mea câțiva corbi flămânzi planau; ar fi dorit să mă înghită cu totul dorindu-mi carnea dulce, dar au simțit că sunt vie. Și, în această derivă, moartea era foarte dezorientată. Alerga cu o vioară sub braț; zicea că
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
Drept răspuns, Împăratul le va zice: "Adevărat vă spun că, oridecîteori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie mi le-ați făcut." 41. Apoi va zice celor de la stînga Lui: "Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care a fost pregătit diavolului și îngerilor lui! 42. Căci am fost flămînd, și nu Mi-ați dat să mănînc; Mi-a fost sete, și nu Mi-ați dat să beau; 43. am fost străin, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
în obraji. Zâmbi iar, fără să vrea, spre Ilona, zicîndu-și în aceeași vreme că nu trebuie s-o ia în seamă și că are un glas nemaipomenit de ciudat... Pe drum i se păru că se trezește dintr-o vrajă blestemată. Cotind în ulița mare, spre mijlocul satului, se gîndi: dacă o țărăncuță ar fi în stare să-i zdruncine credința și să-i zădărnicească hotărârea, atunci mai bine să se împuște. Și-și pipăi revolverul, ca și când ar fi vrut să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de au început să suspende concediile, zise Apostol, liniștit și încrezător, către maică-sa, comunicîndu-i știrea. ― Ba mare minune dacă aici n-o fi mâna "buzatului"! strigă doamna Bologa revoltată, mai ales gîndindu-se că Apostol s-a și umilit înaintea blestematului. De mult simțea Apostol că mai are o datorie de împlinit, dar mereu i-a lipsit curajul. Acuma își dădu seama că a trecut vremea șovăirii. După-amiază bătu la poarta avocatului Domșa, găsi pe Marta acasă, îi sărută mâna, o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
post, am găsit o depeșă prin care conducerea inspectoratului fusese anunțată că eu sunt “de-a lor”, lucru care m-a revoltat groaznic. Eu care încercasem toate viciile posibile și imposibile, numai și numai ca să bag spaima în această sectă blestemată? Eu care iubisem cei mai frumoși bărbați, fumasem cele mai scumpe țigări, dansasem prin cele mai selecte baruri, frecventasem shopurile și citisem toate revistele străine, inclusiv pe cele porno, în plină eră comunistă, tocmai eu să aparțin acestei secte? Așadar
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
pentru că ochii lui nu seamănă cu-ai nimănui. Numai alături de el simt că voi putea trece pe poarta veșniciei. Cậtă suferință ascund ochii tăi, Yoane, luminători ai timpului care se atậrnă de suflet și cậte ispite izvorăsc din ei, tậlhari blestemați ai păcatului! Cật de frumoși sunt ei în întunericul nopții, cật de mult mi-e dor de ei în fiecare seară și cậtă tristețe izvorăște din ei! De ce mă doare oare atật de mult tristetea ta? De ce nu am puterea
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
cum sub ochi-ți în plin se desfășoară Tot patime de laudă; că vremea se măsoară După a răutății pășire... Rău și ură Dacă nu sunt, nu este istorie. Sperjură, Invidioasă, crudă, de sânge însetată E omenirea-ntreagă... o rasă blestemată, Făcută numai bine spre-a stăpâni pământul... Căci răutății sale îi datorește-avîntul Ce l-a luat pe scara ființelor naturei. Aceasta este taina în sufletul făpturei... Ce plan adînc!... ce minte! ce ochi e colo sus! Cum în sămânța dulce
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
TRIST... Ce suflet trist mi-au dăruit Părinții din părinți, De-au încăput numai în el Atâtea suferinți? Ce suflet trist și făr-de rost Și din ce lut inert, Că dup-atîtea amăgiri Mai speră în deșert? Cum nu se simte blestemat De-a duce-n veci nevoi? O valuri ale sfintei mări, Luați-mă cu voi! {EminescuOpIV 396} DINTRE SUTE DE CATARGE Dintre sute de catarge Care lasă malurile, Câte oare le vor sparge Vânturile, valurile? Dintre pasări călătoare, Ce străbat
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
crescută subțirică, Nimeni n-ar putea să zică Că nu-i coz de frumușică. Are haine-alesățele Și podoabe de inele, Multe fie, puțintele, Tot îi stă bine cu ele. {EminescuOpIV 524} Dulce mîngîiere-mi fuse Dar la rău mă mai aduse. Blestemat să fie locul Unde mi s-au aprins focul. Căci un cântec cât de mândru Ce cu glasul se-mpreună - El din gură de femee Înzecit de dulce sună. Cântec de zori Deșteptarea plăcerilor, Cântec de dor Amorțirea durerilor. Iar
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
nopți, fără să-i spună o vorbă, căci vedeau cît de mare îi este durerea. $3 1. După aceea, Iov a deschis gura și a blestemat ziua în care s-a născut. 2. A luat cuvîntul și a zis: 3. "Blestemată să fie ziua în care m-am născut, și noaptea care a zis: "S-a zămislit un copil de parte bărbătească!" 4. Prefacă-se în întuneric ziua aceea; să nu se îngrijească Dumnezeu de ea din cer și să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
peste ea și neguri de peste zi s-o înspăimînte! 6. Noaptea aceea! S-o acopere întunericul, să piară din an, să nu mai fie numărată între luni! 7. Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea! 8. Blestemată să fie de cei ce bleastămă zilele, de cei ce știu să întărîte Leviatanul. 9. Să se întunece stelele din amurgul ei, în zadar să aștepte lumina și să nu mai vadă genele zorilor zilei! 10. Căci n-a închis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
Noaptea sparg casele, ziua stau închiși; se tem de lumină. 17. Pentru ei, dimineața este umbra morții și cînd o văd, simt toate spaimele morții. 18. Dar nelegiuitul alunecă ușor pe fața apelor, pe pămînt n-are decît o parte blestemată și niciodată n-apucă pe drumul celor vii! 19. Cum sorb seceta și căldura apelor zăpezii, așa înghite locuința morților pe cei ce păcătuiesc. 20. Pîntecele mamei îl uită, viermii se ospătează cu el, nimeni nu-și mai aduce aminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
când pomul s-a preschimbat într-o bătrânică plăpândă și blajină ca o bunicuță din strana unei biserici. Bătrâna doar îl privea și chiar dacă prințul încerca să intre în vorbă, ea nu reușea să spună nimic, pesemne era fermecată sau blestemată. În schimb, ziua, prin toiul amiezii, Andrico aude vocea stinsă și tremurată a femeii din trunchiul copacului, care îi cuvântă așa: - Dragul meu prinț din regatul Soarelui, dacă vrei să mai salvezi Soarele și fetele furate de balaurul Marco, ajutămă
Prințul Andrico by Adelina Ciocan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91480_a_92896]
-
faci tu acolo, și locul devenea cu desăvârșire interzis pentru vreo câteva minute bune. Dacă aveai răbdare și mai încercai o dată, și-ți ieșea din prima, a doua oară, ea se făcea că nu știe și reacționa ca și cum sutienul ăla blestemat ar fi fost bine mersi închis și la locul lui, nu înghesuit și mototolit undeva între bluză și gât. Partea cea mai proastă cu Liliana era că învățam amândoi în aceeași clasă și ne vedeam tot timpul. Asta implica și
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]