1,953 matches
-
aș întâlni acum, i-aș cere iertare...” Și, cufundat în amintiri, Anton ofta, regretând, desigur, nu numai păcatele cu care se încărcase, ci și posibilitatea, pierdută pentru totdeauna, de a le mai săvârși; tinerețea însemna, vai, vremea când acuzații din boxă se uitau spre el ca o vită în pragul abatorului. În rest, era un om discret. Rar se plângea de ceva; i se părea că ar fi dăunat prestigiului său. Cu profilul lui acvilin, de pasăre de pradă îmbătrânită, stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ați întors, domnule”. Am murmurat: „Lașii”. Și m-am îndreptat spre avion. „Vă mulțumim, domnule, vă mulțumim. Sunteți un adevărat erou”, nu mai contenea funcționarul. Altădată l-am revăzut pe judecătorul care m-a trimis la închisoare. Lângă el, în boxă, ascultând actul de acuzare, se aflau tata, fosta mea soție și procurorul care mă incriminase în proces. Toți mă priveau înfricoșați. Acum eu eram judecătorul. Soarta lor depindea de mine. Le-am dat pedepse grele, apoi i-am achitat, lăsându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu mai rezistă. 57 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Pe întortocheatul canal format din holuri și cămăruțe al etajului întîi, se strecura, nepierzîndu-ne o secundă, parcă teleghidată, șoapta lipicioasă a negriciosului. După ce el și deșiratul cotrobăiră după noi în boxa generatorului electric, mai cumsecade izolată fonic și, într-adevăr, vreme de două, trei minute, nu-i mai auzirăm. - Dar poate că vă pune să-i procurați bre, Bruță... Doar ca să prindă motive cum să vă trăznească și ea cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ne face și mai ingrată misiunea ce ne revine. Domnul Robin, deși foarte artist, era o persoană nespus de serioasă. Pinky oftă. - Și ce mai făcea domnul Robin? - O mulțime de lucruri. Nu puteai să spui exact ce nu făcea. Boxa, călărea, canota, superviza afacerile unui birou de avocatură. Era un bărbat bogat și de stirpe aleasă. Ar fi putut deveni un moștenitor și mai bogat. Dar mai presus de aviatică, străfulgerări și sevicii galante, avocatură, moșteniri, proprietăți... Avea onestitatea de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
bloc de pe Doctor Felix, peste drum de cârciuma "Fîntînica", traseră tutun, haliră alune din buzunarele cât căruța, ale lui Arvinte. Și, din bârfă în bârfă, până la mijirea zorilor, sorbiră și pisoiul de juma' coniac, pe care-l descoperi Regele, inspectând boxele de placaj ale locatarilor. Când pântecele de fierătanii ale primelor tramvaie scăpate din depou hâțânară străduța, degajară și ei locul și o tuliră, pe lumină, în Calomfirescu... Din noaptea aceea, se gândi, se răsuci din nou, în planurile sale, IF
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
era prea generos cu informațiile despre viețile celorlalți. Și nu era vorba că voia să fie discret, ci pentru că nu era atât de interesat încât să pună întrebări. —Ei, iată-ne din nou împreună, a bubuit vocea lui David din boxele plasate în fundul sălii. Toată lumea a izbucnit într-un val de râsete politicoase. Știind că ochii tuturor erau ațintiți asupra ei, Alison și-a lipit pe față un zâmbet beatific. Cu toate că în interior fierbea de nervi. Ea voia ca aceea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
mai amintesc de tine. Ginseng, pește uleios, fără grâu. Sex? Mașină de spălat vase nouă. Helena Rubinstein „Rug de toamnă“. 6tc "6" Tribunalul Maternitățiitc "Tribunalul Maternității" O liniște profundă, ca de biserică, umple sala Îmbrăcată În lambriuri de stejar. În boxa acuzaților se află o blondă de vreo treizeci și cinci ani, Îmbrăcată Într-o cămașă de noapte albă de bumbac, iar pe dedesubt poartă un sutien roșu foarte vizibil. Femeia pare epuizată, dar totuși dârză. În fața membrilor tribunalului, Își clatină capul precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
lucru e bun atât pentru ea, cât și pentru copiii ei, citatul mortal din Gloria Steinem despre cum un bărbat nu e niciodată nevoit să ceară sfaturi despre cum să Îmbine paternitatea și cariera. Și-apoi, de cum a intrat În boxă, justificările se transformă În cenușă În gura ei. A crezut că are legătură cu faptul că mereu o cheamă În fața tribunalului noaptea, când e adormită și, evident, nu În cea mai bună formă psihică. Sala de judecată nu o ajuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
cu ciocanul În masă. Devine din ce În ce mai mare, sângele Îi invadează cu purpuriu fața albă, Îmbătrânită, ca o seringă care trage sânge. Acuzata, În același timp, se face din ce În ce mai mică. Nu mai mare decât o păpușă Barbie, se cațără până pe marginea boxei, unde se clatină Îngrijorător pe tocurile Înalte. Când Începe să strige la judecător, glasul ei seamănă cu un chițăit de șoricel: —Bine, bine, chiar vreți să vă spun adevărul? Vinovată. Incredibil, nevrotic, patologic de vinovată. Uitați cum stă treaba, Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
stătea acolo, sigură de ea, iar apoi au pronunțat numele următorului martor și, brusc, a știut că ăsta era sfârșitul. Îi venise ceasul. În timp ce avansa clătinându-se, simțind că-i vine rău, Își Încleșta mâinile de marginea de stejar a boxei acuzaților. Aceasta era persoana care o cunoștea cel mai bine pe lume. Instanța o cheamă pe doamna Jean Reddy. Acuzata era supărată s-o vadă pe mama ei intrând În boxa martorilor ca să depună mărturie Împotriva ei, dar ceva legat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
rău, Își Încleșta mâinile de marginea de stejar a boxei acuzaților. Aceasta era persoana care o cunoștea cel mai bine pe lume. Instanța o cheamă pe doamna Jean Reddy. Acuzata era supărată s-o vadă pe mama ei intrând În boxa martorilor ca să depună mărturie Împotriva ei, dar ceva legat de Înfățișarea femeii i se părea ciudat de Înviorător. I-a luat câteva secunde să-și dea seama: mama ei purta puloverul Închis În față de cașmir roșu pe care Kate i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
am văzut-o uneori făcându-i-se rău de la câte avea pe cap. —Doamnă Reddy, cunoașteți pe cineva cu numele de Jack Abelhammer? spune acuzarea cu un zâmbet scurt și strâns pe buze. Nu. Nu! Acuzata a trecut peste marginea boxei acuzaților și acum stă În fața judecătorului Într-un tricou Gap mărimea XXXL cu un șoricar imprimat pe piept. — Până aici, ce vreți să mă faceți să spun? Că sunt vinovată? Asta vreți? N-aveți chiar nici o limită, așa de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
sufletul Întregul tribunal și pe toți bărbații din el. Și-apoi Începe să plângă, dându-și pumni În cap pentru că a fost atât de slabă. —Jean Reddy, reia acuzarea, dar martora nu-l mai ascultă. Și ea și-a părăsit boxa. Se Îndreaptă spre femeia care plânge și o ia În brațe. Mama se Întoarce apoi către judecător: —Dar dumneavoastră, domnule judecător? Dumneavoastră cine o să vă pregătească cina În seara asta? Nu cred eu că o s-o faceți dumneavoastră. —Pentru numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
să pot. O ultimă Întrebare - cine i-a ucis pe soții Hollinger? Bobby Crawford? Îi cam place focul. Sanger, cu fața Înălțată În aerul nopții, părea sensibil la fiecare sunet, la fiecare scrîșnet de frîne și răbufnire de muzică din boxe. — Mă-ndoiesc. Incendiul ăla a fost mult prea distructiv. Și pe urmă, el ținea mult la Bibi și la Anne Hollinger. — De cei doi bătrîni nu-i plăcea lui. — Chiar și-așa, spuse Sanger, Întorcîndu-mă cu fața către prundișul măturat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
care sunteți. Capitolul întâitc "Capitolul întâi" Bărbatul care se afla în fața mea stătea în patru labe de câteva minute bune, lucru deloc neobișnuit având în vedere locul unde ne aflam. Nu mi-am dat seama că mă întreba ceva; în boxe se auzea bubuitul lugubru al celor de la The Velvet Underground 1, îndeajuns de tare încât să nu auzi nimic altceva când ți se adresează o persoană. —Pot să vă șterg cizmele cu limba? —Scuze, ce ați spus? Mi-am coborât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
le încrucișă cu un gest de apărare, peste stern. —Știu cât e de grav, chiar știu. Philip Cantley se apropie de primul rând de scaune și urcă pe scenă, pe o scară mică, pe jumătate camuflată de frontonul uneia dintre boxe. Dominând scena nu numai în virtutea rolului său de actor, dar și a întregii autorități conferite de statutul său de director artistic, parcă ar fi purtat un colan de aur în jurul gâtului, asemenea unui primar. Cum era și normal, MM fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
speranță că voi da de Hugo. Amfiteatrul era cufundat în beznă; nu se zăreau decât capetele incandescente ale țigărilor și creioanele lanternă pe care spectatorii le foloseau pentru a urmări acțiunea pe scenariile lor. Încet-încet, am dat de ușa de lângă boxe și am pătruns prin ea într-o altă lume. Amfiteatrul, construit pe la 1880 și restaurat de minune cu bani din loterie, era ca o cutiuță de pluș pentru bijuterii, vopsit într-un roșu intens și un roz-portocaliu închis, cu accesorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
din loterie, era ca o cutiuță de pluș pentru bijuterii, vopsit într-un roșu intens și un roz-portocaliu închis, cu accesorii de un auriu șters, decorat bogat cu ghirlande și rozete complicate din gips pe tavanul boltit și pe fețele boxelor. În total contrast, în spatele scenei, coridoarele erau din cărămidă goală: țevile și cablurile la vedere, cu becuri de neon pe mijlocul tavanului jos. Era cam frig și peste tot numai scrumiere. Când am dat colțul, către biroul directorului de scenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
deloc soluția ta, mi-a replicat Eva. În primul rând că reportofonul este prea mic ca să dispună de fidelitatea necesară. Pentru redarea unui sunet identic cu acela emis pe cale naturală, am avea nevoie de o aparatură profesională și de niște boxe uriașe. Nu posed așa ceva și, oricum, n-aș putea să mă fâțâi de colo colo prin Centru cu ditamai agregatul. În al doilea rând, senzorii cu care sunt prevăzute ușile sunt mult prea sensibili ca să se lase păcăliți de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
mi-a trecut. Apropozito, știi că am împărțit și manifeste când a fost chestia cu ziua regelui în Piața Palatului? Da’ știi cine-a tras? Dacă-ți spun, îți dai demisia... Cât timp Bumbu era coborât iarăși la toaletă, o boxă la capătul unei scărițe metalice, în spirală, spre pivniță, îți rupeai gâtul coborând chiar treaz fiind, dar în condițiile noastre, o batjocură, ospătarul a venit nervos la mine: — Dom’ inginer, mergeți, bre, cu el la cabină. Vreți să moară pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fereastră, și-și privea, spunea el, casa. O parte din clădirea de peste Bulevard o moștenise de la răposata soție. Îi fusese confiscată. Făcuse pușcărie, iar când se întorsese nu mai avusese unde să stea. Își înjghebase o cămăruță, într-o fostă boxă de cărbuni, în curtea interioară a clădirii și reușise să ajungă fochist. Părea împăcat cu ale lui. Venea la „Tic-Tac“ și-și privea casa, ca într-un fel de ritual. În 21 decembrie 1989, pe seară, când am căpătat curaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Mi-am dat seama că-mi țineam respirația în timp ce coboram: bubuitul continua și, câtă vreme priveam în jur încercând să-i identific sursa, izbucni oribil încă un țipăt din acela sfâșietor. Atunci l-am văzut, când am intrat în mica boxă din lateralul treptelor. Era îngenuncheat pe podea în colțul îndepărtat al încăperii mizere, cu spatele la mine, cu capul mișcându-se ritmic și regulat în spate, înainte de a se izbi din nou de peretele din fața lui, pe care îl lovea de fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
Băiatul, pe care l-am identificat ulterior ca fiind văr cu Rufus, a așezat aparatul la picioarele Tinei și a apăsat pe un buton. Pe neașteptate, Tina a deschis gura și, în timp ce primele măsuri orchestrale începeau să se reverse din boxe, a mimat cuvintele cântecului care a urmat. După o secundă sau două, am recunoscut glasul: era Lena Horne, interpretând vechea melodie din Show Boat, intitulată Can’t Help Lovin’ That Man. Așa arătau numerele de cabaret ale Tinei Hott, duminica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Czinner, odată pentru totdeauna, În prima pagină a ziarului, Într-o cruficicare În exclusivitate. — La revedere, spuse fata. Mabel Warren, privindu-i cu ochiul antrenat al observatorului, văzu umerii ridicați ai evreului, ca ai hoțului rușinat care, aplecându-se În boxă, protestează slab - mai mult din obișnuință decât din vreun sentiment real de justiție - că n-a avut parte de un proces corect. Observatorul neatent ar fi putut citi pe fețele lor urmarea unei certe Între Îndrăgostiți, dar Mabel Warren era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
trebui să se aplece În față ca să-i prindă cuvintele. — N-am nici un motiv să mă tem de dumneavoastră: Era potolit, era sigur pe el și calmul lui o afectă nervos. Protestă cu furie, scoasă din sărite, de parcă inculpatul din boxă, bărbatul plângând de lângă feriga din ghiveci, ar fi fost dăruit brusc cu o misterioasă rezervă de putere: — Pot să vă fac viața un iad. Dr. Czinner spuse Încet: — O să ningă. Trenul se târa, intrând În Nürnberg, și locomotivele uriașe, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]