2,211 matches
-
pierdute, este totuși în măsură să releve talentul dramaturgului în genul care l-a impus publicului româ- nesc. Conu Leonida față cu Reacțiunea, subintitulată și „farsă într-un act” nu pretinde a fi mai mult decât atât, iar D’ale Carnavalului avea să fie piesa cea mai contestată, fiind în același timp, în ciuda aspectului „carnavalesc”, una dintre piesele care se lasă speculate tocmai pentru grotescul imens, pentru enormul picanteriilor proprii atmosfe rei de carnaval. Năpasta a reprezentat mai degrabă o încercare
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
mai mult decât atât, iar D’ale Carnavalului avea să fie piesa cea mai contestată, fiind în același timp, în ciuda aspectului „carnavalesc”, una dintre piesele care se lasă speculate tocmai pentru grotescul imens, pentru enormul picanteriilor proprii atmosfe rei de carnaval. Năpasta a reprezentat mai degrabă o încercare nereușită, însă semnificativă și realmente cura joasă de a schimba registrul, de la comedie, la drama cu note expresioniste, pentru că nu despre o dramă natu- ralistă este vorba în Năpasta, ci despre un joc
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cu o dată consacrată festiv farselor. 1 Aprilie, Fool’s Day în Anglia sau Poisson d’Avril în Franța nu este propriu-zis o sărbătoare de calendar, dar spiritul sărbătorii se află în această burla. Spiritul farsei și al deghizării este spiritul carnavalului, al măștii, ca în commedia dell’arte. Cleopatra, nume de scenă care invocă dramatismul iubi- rilor damnate - vezi istoria cu iz de melodramă a lui Antoniu și Cleopatra - o travestește pe muncitoarea de mahala într-o femeie dezirabilă, în amanta
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
preambulul episodului care prefațează schimbarea la față a lui Mișu. Dramatizarea secundă îl are ca regizor pe Mitică. Fapta este pusă la cale la berărie, locul unde e de presupus că beau și discută amicii lui Mișu. Cum spuneam, spiritul carnavalului și al sărbătorii cu măști se află aici, însă carnavalul are în centrul său două elemente fundamentale : masca și o răsturnare violentă a ierarhiilor. Figurile inversiunii și ale crimei rituale în lapi- darea unui rege al carnavalului indică însă forța
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Dramatizarea secundă îl are ca regizor pe Mitică. Fapta este pusă la cale la berărie, locul unde e de presupus că beau și discută amicii lui Mișu. Cum spuneam, spiritul carnavalului și al sărbătorii cu măști se află aici, însă carnavalul are în centrul său două elemente fundamentale : masca și o răsturnare violentă a ierarhiilor. Figurile inversiunii și ale crimei rituale în lapi- darea unui rege al carnavalului indică însă forța cu care „simț enorm și văz monstruos” devine matricea petrecerii
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Cum spuneam, spiritul carnavalului și al sărbătorii cu măști se află aici, însă carnavalul are în centrul său două elemente fundamentale : masca și o răsturnare violentă a ierarhiilor. Figurile inversiunii și ale crimei rituale în lapi- darea unui rege al carnavalului indică însă forța cu care „simț enorm și văz monstruos” devine matricea petrecerii cu un mai mult sau mai puțin pronunțat caracter orgiastic. După o observație subtilă a lui Giorgio Agamben, măștile de carnaval scot în evidență o gesticulație care
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
în lapi- darea unui rege al carnavalului indică însă forța cu care „simț enorm și văz monstruos” devine matricea petrecerii cu un mai mult sau mai puțin pronunțat caracter orgiastic. După o observație subtilă a lui Giorgio Agamben, măștile de carnaval scot în evidență o gesticulație care anulează însă toate acele coordonate care configurează un personaj : „On ne comprend rien au masque comique tant qu’on le comprend comme un personnage diminué et indeterminé. Arlequin ou le Docteur ne sont pas
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Oedip pot fi : măștile nu sunt personaje, ci gesturi reprezentate după un tipar, o constelație de gesturi.” (trad. mea, A.M.) De aici inutilitatea de a căuta conținuturile afective sau cognitive ale acestor personaje reduse la gesticulația lor, una exagerată, proprie carnavalului. Cine sunt Mitică și Mișu ? Anecdota, acest „Ceci c’est un fait divers atroce”, cum își alegea ca motto pentru nuvela Remember Caragiale- fiul pentru a descrie un eveniment obscur ca sursă a unui mister, nu ne comunică mare lucru
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
imaginea scoaterii din țâțâni a lumii, a distrugerii ei în vederea refondării ei din nou. Regimul lui „simț enorm și văz monstruos” este cel al sărbătorii orgiastice, către care data de 1 aprilie trimite prin aluzie la regimul farsei și al carnavalului unde diversele meta- morfoze sub semnul măștii au loc. Caragiale va dezvolta acest univers în piesa D’ale carnavalului. În plus, acest Mișu nu doar că nu manifestă teroarea, ci o generează prin reacția sa spontană și precisă. Orice marcă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
văz monstruos” este cel al sărbătorii orgiastice, către care data de 1 aprilie trimite prin aluzie la regimul farsei și al carnavalului unde diversele meta- morfoze sub semnul măștii au loc. Caragiale va dezvolta acest univers în piesa D’ale carnavalului. În plus, acest Mișu nu doar că nu manifestă teroarea, ci o generează prin reacția sa spontană și precisă. Orice marcă emoțională a dispărut. Brusc, Poltronul a devenit un executant cu „sânge rece”, prestația sa s-a redus la lovitură
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Sadismul farsei este deliberat, cruzimea constituie sarea și piperul ei, iar consecințele nu sunt asumate decât prin insistența prefăcută a celui care relatează tărășenia de a nu da curs unui act de cruzime gratuită. Însă bătaia de joc e spiritul carnavalului, farsa trebuie expusă publicului, de aici și caracterul de spectacol al întregii aventuri. Astfel, momentul 1 Aprilie ni se înfă- țișează ca o arcană unde acționează același dispozitiv al lui „simț enorm și văz monstruos” în contextul unui car- navalesc
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
tămbălău, lucru mare, și lume, lume,... de-ți venea amețeală nu altceva.” O altă „revuluție” se transformă în Boborul într-un chef cu cârnați, vin și lăutari, așa cum revoluția cu năbădăi a intratabilei ploieș- tence, Mița Baston, în D’ale carnavalului este pe punctul de a deveni un act amoros. Cum se poate observa, violența potențială în opera lui Caragiale se convertește fie libi- dinal, fie carnavalesc. La rândul său, Leonida asociază grandoarea festivității sărbătorii naționale cu o formă de violență
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
formă de înrădăcinare mai puternică consemnată mai sus. Însă în rama tabloului, ceea ce mărește până la enorm acest personaj este dezin- teresul lui care atinge domeniul fabulosului pe fondul corupției generalizate și a conflictelor intestine. Masca și motivația simplistă în acest carnaval al pasiunilor este ebrietatea. În tabloul lui James Ensor, Intrarea lui Christ în Bruxelles în 1889 (1888) avem reprezentarea unei ambi- guități între sărbătoare și evenimentul politic. Măștile grotești de carnaval se asociază singurului chip care nu este mască, chipul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
a conflictelor intestine. Masca și motivația simplistă în acest carnaval al pasiunilor este ebrietatea. În tabloul lui James Ensor, Intrarea lui Christ în Bruxelles în 1889 (1888) avem reprezentarea unei ambi- guități între sărbătoare și evenimentul politic. Măștile grotești de carnaval se asociază singurului chip care nu este mască, chipul Mântuitorului. Este departe de mine intenția de a confunda pe acest cetățean cu figura cristică, ci doar de a sublinia același mecanism de telescopare a diferenței, a singurei figuri oneste sau
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
au sens nu pentru că jocul democratic ar cunoaște reguli și ar avea o finalitate prin regulile care-l constituie, ci pentru că el constituie, în cele din urmă, singura formă de vitalitate a comunității, o vitalitate care dobândește accentele carnavalescului. Spiritul carnavalului permite aceste feste și fieste, aceste spectaculoase răsturnări de situație, aceste înfruntări ale măștilor, aceste inflamări și desumflări succesive care-și corespund. Cetățeanul tur- men tat este acolo pentru a ne spune că acest lucru nu contează, că ne aflăm
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
răsturnări de situație, aceste înfruntări ale măștilor, aceste inflamări și desumflări succesive care-și corespund. Cetățeanul tur- men tat este acolo pentru a ne spune că acest lucru nu contează, că ne aflăm într-o logică a carnavalescului. Personaj de carnaval, ambiguu și ubicuu, aparițiile sale sunt tot atât de neverosimile ca și coincidențele care-l recomandă drept un nod al rețelei de complicații, com- plicități și compromisuri. Pe un alt nivel al discursului avem o altă formă a exce- sului, una paradoxală
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
pentru impresia de deformare a lumii operei caragialești pe care o generează filmul lui Pintilie. Nota bene, Eugen Barbu văzuse filmul din auzite ! „Din păcate pe scenele noastre, și chiar într-un film, după câte aud, făcut după D’ale Carnavalului, Caragiale e dena- turat și încă la un mod grosolan. Se merge pe linia unui zolism fioros, personajele sunt îngroșate, devenind ade- vărați monștri ăs.n.Ă, cum mărunta lume ploieșteană se transformă într-un Dallas, avant la lettre.” Pasajul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
consacrat, Bric‑à‑brac. Du cau che‑ mar réel au réalisme magique, regizorul relevă felul în care a conceput acest film, ca parte dintr-o serie virtuală de ecranizări niciodată realizate, supuse astfel unui auto dafé simbolic, „un feu de Carnaval”, o imagine de asemenea exorbitată a consumului spectral al unei opere arse pe interior. Reperele care jalonează filmului lui Pintilie, coor- do natele sale hermeneutice configurează trei tipuri de deformări discursive pentru care regizorul întrebuin- țează termenul de „delir”. „Delirul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
lui Pintilie reprezintă o sinteză articulată pe două axe. Prima, totodată și punct de foca- lizare, o constituie farsa tragică 1 Aprilie cu care închide filmul, Celalaltă axă, totodată camera de rezonanță a fil- mului, o constituie piesa D’ale Carnavalului. Această primă dimensiune a sintezei filmice o constituie simbioza perfectă între tragic și comic, însă tragicul nu rezidă doar din farsa invocată, ci se constituie ca un sublimat al întregului. De asemenea, o altă dimensiune a sintezei o constituie osmoza
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
o constituie invocarea unui model occidental, pentru care emblematic devine Revoluția franceză într-un amestec sulfuros cu devălmășia unei lumi balcanic- orientale de un neaoșism fioros și agra- mat pe care o evocă totul de la imprecația colorată la costumele de carnaval. Toate aceste sinteze sunt animate de un demon al deformării. Împărtășind gustul pentru grotesc al lui Fellini, de la primele cadre, Pintilie plonjează într-o infrarealitate unde totul face obiectul deformărilor. Pampon joacă conțină într-un fel de hrubă cu apă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
goi, sexul spelb al unei fetițe într-o lume în care pudoarea nu își are sensul. Această „subpământă” fioroasă cu iz de piranesiană pușcă- rie pe care o filmează regizorul nu apare în lumea operei caragialești. Nici măcar în D’ale Carnavalului mahalaua nu apare atât de odioasă, de lugubră, iar mahalagii atât de dezumanizați. Dimpotrivă, mahalaua respiră o vitalitate care-i este proprie și pe care o scoate în evidență, cu efectele lui, Carnavalul, expresie căzută în caricatură a balurilor mascate
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
lumea operei caragialești. Nici măcar în D’ale Carnavalului mahalaua nu apare atât de odioasă, de lugubră, iar mahalagii atât de dezumanizați. Dimpotrivă, mahalaua respiră o vitalitate care-i este proprie și pe care o scoate în evidență, cu efectele lui, Carnavalul, expresie căzută în caricatură a balurilor mascate de la curte, dar și o fuziune cu expresia mai elevată a commediei dell’arte căreia Caragiale și Pintilie deopotrivă îi împrumută gesticulația și măștile. Intrarea în universul lumii caragialești se face prin subterană
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
contrast a unei mândrii burgheze. Caragiale va fi mult mai generos cu limbajul colorat al imprecației în articolele politice, analizate excelent de Ruxandra Cese- reanu în capitolul consacrat lui Caragiale din Imaginarul violent al românilor . Chiar și în D’ale Carnavalului, frizerul întruchipează o formă de galanterie degradată desprinsă din commedia dell’arte, însă oricât de deformat modelul întruchipat de fantele de mahala, răzbat în comportamentul acestuia clișeele unui fin amoris trecut prin baia de acizi a mahalalei. În ceea ce privește filmul lui
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
lumpenului constituie amortizarea brutală a oricărei încercări de a străpunge obscuritatea locului destinat tutu- ror prăbușirilor și niciunei forme de elevație. Încă o dată, aceasta nu este lumea lui Caragiale, chiar și dacă luăm ca punct de referință piesa D’ale Carnavalului. Putem observa că Lache și Mache fac parte dintr-un alt strat social, cel al funcționarilor, o umanitate corelată instituțiilor unui stat modern. Nici Lache, nici Mache, nici Mișu Poltronu, nici Mitică, nici Nae din O situațiune, nu aparțin lumii
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
sa de "celebrități" Stela și Arșinel, Bibanu, Puiu Călinescu, Corina Chiriac... A avut succes, textele traducându-se la cască și spectatorii savurând "șarjele" cu adresă la realitățile din țară. După câteva luni ne-a vizitat Teatrul "Bulandra", cu "D'ale Carnavalului", în regia lui Lucian Pintilie, avându-i în distribuție pe Toma Caragiu, Ștefan Bănică, Mariana Mihuț... Când s-a ridicat cortina și a apărut în fața "spițeriei" Bănică, în izmenele "naționale" și cu picioarele cufundate într-un lighean, toată sala a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]