2,944 matches
-
instinctul criminal al eroinelor din filmele noir americane. Italia Marelui Război este, pentru Corto, un tărâm în care luptele există pentru a face să se nască planurile acțiunii sale paralele. Compania eterogenă de soldați și ofițeri pe care marinarul cu cercel în ureche o dirijează din umbră în Sous le drapeau de l’argent este ilustrarea acestui crez care ignoră granițe și națiuni. Celor care s-au săturat de jocul în tranșee și de moartea în numele patriilor pe care nu le
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
Pratt iese la rampă, pentru a-și contempla universul zămislit, ca un Prospero venețian. Cei șapte stâlpi ai înțelepciunii Ultima aventură a lui Corto, Mû, este recapitularea simfonică a temelor și obsesiilor care străbat ciclul lui Pratt. Căutările marinarului cu cercel în ureche îl împing pe acesta către marginile lumii cunoscute. La zece ani de la periplul caraibian și brazilian, Corto este din nou alături de Bouche Dorée și de Tristan Bantam. Pe vasul ce ancorează lângă ostrovul fermecat din largul Americii Centrale, li
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
nască, în anii de după încheierea sa, filozofia eliberării și a naționalismului antioccidental. Despre Lettow și armata sa de umbre ucigașe află și Corto Maltese în textul lui Hugo Pratt, marcat de prezența oamenilor-leopard, vrăjitori și custozi ai tradiției. Marinarul cu cercel în ureche urmărește parcursul însângerat și tragic al unui omor ce are ca punct de plecare expediția lui Lettow. Și tot lui Corto îi este dat să viziteze carcasa decrepită a mașinii care fusese mândria marinei germane în Africa, uriașul
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
v-ați-ascunselea cu moartea îi devenise indispensabil, parfumat și halucinogen ca și mănunchiul de ciuperci oferite, cândva, de Levi Colombia. Cei din jurul său ajunseseră să îl privească cu aceeași uimire cu care urmărești gesturile de energie ale unui sinucigaș : marinarul cu cercel în ureche, traficantul de arme pentru republică, mergea în acele colțuri pe care ceilalți le evitau, surâzând enigmatic, ca și cum ar fi fost sigur că glonțul și moartea nu îl pot atinge. Seara, atunci când se reuneau în jurul unor mese afumate în
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
erudit care se clătina pe picioare, cu privirea tulbure în care nu se mai regăsea nimic din geniul său. Rădăcinile acestei rătăciri în care Steiner se cufunda ca într-un ritual nu erau dezvăluite nimănui, nici măcar lui Corto. Marinarul cu cercel în ureche aștepta răbdător ca întunericul din mintea și trupul lui Steiner să se risipească, pentru a porni din nou în voiajul ce avea drept capăt o plajă din care se deschidea fanta ce ducea către lumea de dincolo. Cu
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
ca întotdeauna, strigă de pe calul său Butch Cassidy, arătând cu mâna către locurile în care zace însângerat Sundance Kid. O să facă un film despre noi, cum poate o să facă un film în care va fi vorba și despre marinarul cu cercel în ureche. Butch Cassidy se lățește până ce capătă proporțiile gigantice și bufe ale unei păpuși dintre acelea pe care Venexiana Stevenson le mânuia în palatul său venețian. Unde te afli acum, Venexiana, strigă Corto, și decorul din jurul său se schimbă
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
fel de har. Mi-am încropit un atelier și m-am apucat de treabă. Într-una din zile a venit la mine să se ofere drept model o fetișcană ascuțită la față, cu umerii înguști, buze subțiri și cu doi cercei imenși de argint, în formă de lăcustă, care-i dădeau un aer ațâțător. Avea ceva ciudat, absent și trist în atitudini și mă irita faptul că nu reușeam să-i surprind cât de cât expresia în sculptura la care lucram
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Avea ceva ciudat, absent și trist în atitudini și mă irita faptul că nu reușeam să-i surprind cât de cât expresia în sculptura la care lucram. Stricam piatra fără să izbutesc nimic. Nervos, i-am cerut să-și scoată cerceii, ca să nu-mi mai distragă atenția. N-a vrut. Nu accepta să se despartă de ei. I-am cerut încă o dată același lucru, de data aceasta iritat de refuz, poruncitor. Ea a clătinat, îndărătnică, din cap. În clipa aceea am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
iritat de refuz, poruncitor. Ea a clătinat, îndărătnică, din cap. În clipa aceea am simțit că iau foc. Ce sculptor eram dacă nici modelele nu mă ascultau? M-am îndreptat furios spre ea și am întins mâna să-i smulg cerceii. Atunci m-a mușcat de braț, aruncîndu-mi o căutătură sălbatecă. Mânia o făcea frumoasă și, pe loc, am simțit o mare simpatie pentru ea. Fără să stau prea mult pe gânduri și fără s-o cunosc, mai mult din dorința
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
o sculptură care va revoluționa arta. M-a privit admirativ, fremătând, spre marea mea surpriză, de curiozitate. Ea, atât de seacă de obicei, dorea să afle cum arăta sculptura. A trebuit să improvizez un subiect. Mi-am adus aminte de cerceii Liviei și i-am spus că încercam să înfățișez un nor de lăcuste care devoră o catedrală. "Dumnezeu mâncat de lăcuste, îți place ideea?" Privirea ei uluită m-a încurajat să continui: "Dintr-un vis mi-a venit ideea. Am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
a cărei adevărată valoare n-o va cunoaște niciodată. Capitolul 1 Tel Aviv. Sâmbătă noaptea. Câțiva ani mai târziu. Mulțimea obișnuită era acolo. Extremiștii de stânga, bărbații cu părul lung după o călătorie de un an prin India, fetele cu cercel cu diamant în nas, cei care se strângeau de fiecare dată la aceste întâlniri de sâmbătă seara. Cântau melodiile bine cunoscute - Shir l’shalom, Cântecul păcii - și purtau obiectele speranței: lumânări așezate în căușul palmelor sau chiar portrete ale acelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
era corect. Așa că a pregătit o încărcătură cu ultimul tezaur de trei sau patru obiecte, inclusiv o pereche de peceți antice, tabla de lut pe care o luase de la omul agitat din cafenea și piesa de rezistență, o pereche de cercei poleiți cu aur, care, deși oricine ar fi putut vedea asta, fuseseră evaluați de expertul lui ca având o vechime de 4500 de ani. Nu avea de gând să dea toate astea pe mâna unui adolescent plin de coșuri din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
încheieturilor, în cazul în care hoților nenorociți din jurul lui le venea vreo idee. Chiar înainte de-a deschide ochii, a pipăit geanta, ca să se asigure că se mai simt formele dinăuntru; i-a apreciat, de asemenea, și greutatea. Cât despre cercei, știa că se aflau într-un loc foarte sigur. Se făcuse miezul nopții când a coborât din autobuz. Nu și-a dat seama cât de urât mirosea până când nu s-a dat jos, duhoarea aceea fiind eliberată în valuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
și se opri lângă fiul său. La început nu pricepu ce era de râs, dar atunci fiul său arătă cu degetul înspre pieptul mortului. Acolo, strălucind în lumina stelelor, prinși de câte unul de sfârcurile lui Mahmud, erau doi frumoși cercei de aur. Mahmud crezuse că găsise ascunzătoarea perfectă: scoaterea lor la iveală trebuia să fie marele deznodământ. Și, într-adevăr, așa a fost. Capitolul 18 Ierusalim, miercuri dimineață, 9.45 p.m. Se întâlni cu Uri la cafeneaua Restobar. Nu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
a-și da seama că cel mai important era contextul. Dacă s-ar fi aflat într-un muzeu, așezat pe o pernă, departe de pietricele și capacele de sticle, atunci poate că s-ar fi putut ghici că era un cercel care a fost îngropat cu patru mii cinci sute de ani în urmă, împreună cu o prințesă din Sumer. Pe masa de lucru a lui Jaafar, printre toate nimicurile alea, părea un fleac. Urmau sigiliile, cilindri mici, de piatră, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
cutie mică de bijuterii, ținând-o în palma mâinii drepte. —O, Henry, nu ai de gând să mă ceri de nevastă, nu? Aici? Henry dădu ochii peste cap cu indulgență, apoi deschise cutia, dând la iveală o frumoasă pereche de cercei din aur, fiecare fiind format dintr-o singură foiță. Extragerea lor din brățările fermecate și reasamblarea lor au necesitat mișcări delicate, dar nu au fost foarte dificile. Din fericire, cerceii au fost fotografiați de mai multe ori și a găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
apoi deschise cutia, dând la iveală o frumoasă pereche de cercei din aur, fiecare fiind format dintr-o singură foiță. Extragerea lor din brățările fermecate și reasamblarea lor au necesitat mișcări delicate, dar nu au fost foarte dificile. Din fericire, cerceii au fost fotografiați de mai multe ori și a găsit o fotografie color clară într-o carte de specialitate. „Fotografie reprodusă cu amabila permisiune a Muzeului Național de Antichități, Bagdad“, scria în legendă. —Doamne, Henry. Ăștia sunt... ăștia sunt... —Vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
asta îmi place la tine. Ești atât de rapidă. Numai că nu mă iubești, Henry. În orice caz, e imposibil. —De ce? Păi, hai să spunem că, de fapt, am avea voie să vindem piese de... acolo. Dacă ar fi așa, cerceii ăștia ar costa o nenorocită de avere. Sunt neprețuiți. Departe de posibilitățile tale. Ar trebui să mințim în legătură cu ce sunt de fapt. Și asta ar anula chiar scopul demersului, nu-i așa? — Poți spune că au fost cumpărați de la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
spre colțul încăperii, unde se găsea un computer stingher, neutilizat. Maggie se gândi că nu era deloc șmecher să-l folosească, mai ales noaptea, la ora asta. Pe când Uri stătea la coadă la bar, cerându-i o cafea fetei cu cercel în nas, Maggie porni calculatorul și deschise Second Life. În căsuța pentru nume tastă Lola Hepburn, dar îi apăru imediat un mesaj de eroare: nume de utilizator și/sau parolă invalide, vă rugăm, încercați din nou. Avatarul creat de Liz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
se îndreptă cu pași mari spre calculator, se aplecă pentru a se uita la textul din mica bulă de pe ecran și repetă ghicitoarea pe care tatăl lui o ascunsese acolo. Apoi spuse foarte firesc: —Bine, hai să mergem. Fata cu cercel în nas se ivi și îi șopti ceva în ebraică lui Uri, arătând spre ieșirea din spatele cafenelei - și, în același timp, Maggie nu putu să nu observe, deschizând larg superbii ochi căprui pentru ca el să-i vadă. Aparent insensibil la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
tocmai îl folosise. Când zări în cele din urmă lumina ecranului, observă îngrozită că altcineva era acum aplecat spre el, bătând în tastatură. Se apropie, rămânând ascunsă în umbră. În cele din urmă, își dădu sema cine era: fata cu cercel în nas. Maggie răsuflă ușurată, se îndreptă repede spre calculator și, exact când femeia era pe cale să spună cât de bazat era Second Life, apăsă pe butonul de oprire. —Hei... Dar Maggie se făcuse deja nevăzută, ieșise prin spate, coborând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
cu neputință ca trupul meu musculos să încapă în el. Din cauza aceasta s-a ajuns la un fel de compromis. Mi-am legat de propria mea șapcă o eșarfă roșie de pirat. În lobul urechii stângi mi-am prins un cercel mare de aur, în formă de cerc, pe care l-am găsit la un magazin de noutăți. Am fixat cu un ac de siguranță hangerul din plastic negru de o parte a halatului meu de vânzător. Un pirat nu prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
m-a smuls din ghearele unei morți produse de o furculiță ruginită. Mi-am împins repede căruciorul afară din garaj și am pornit spre Cartier. În drum, pietonii aruncau priviri admirative semi-costumului meu. Hangerul mi se lovea ritmic de șold, cercelul se legăna în lobul urechii, eșarfa roșie de satin strălucea în soare destul de tare ca să atragă un taur. Străbăteam cu pași mari și hotărâți orașul, mulțumit că sunt încă în viață, blindându-mă împotriva ororilor care mă așteptau în Cartier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
aparat de filmat, îmi strigă un salut. Uitându-mă mai de aproape, am constatat că nu era altul decât agentul de stradă Mancuso. Bineînțeles că am ignorat rânjetul lui slab, machiavelic, de mongoloid, prefăcându-mă că-mi fixez mai bine cercelul. Se pare că fusese eliberat și nu mai trebuia să stea închis în toaletă. „Cum o duci?“ insistă el. „Unde este cartea mea?“ m-am răstit eu amenințător. „Încă n-am terminat-o. E foarte bună,“ îmi răspunse el terorizat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
împingându-l. O femeie citi anunțul de pe coală și începu să țipe, îndemnându-și tovarășele să se dea la o parte din calea ciudatei apariții care se ivise la expoziție. — Doriți crenvurști, doamnelor? întrebă amabil Ignatius. Ochii doamnelor inspectară anunțul, cercelul, fularul, sabia și rugară să se plece de acolo. Rău ar fi fost și dacă ar fi plouat pe expoziția lor. Dar una ca asta! — Crenvurști, crenvurști, striga Ignatius puțin supărat. Delicatese din bucătăriile igienice ale Paradisului. Râgâi cu violență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]