2,808 matches
-
i se dădea. Cei doi bărbați Își spuseră râzând câteva cuvinte. Doamna Rishawa și-ar fi dat jumătate din viață ca să le audă. Mintea ei de bună gospodină gândi o clipă că a pregătit prea multă mâncare și prea multe chilii de dormit, dar toate aceste socoteli Îi pieriră din minte atunci când, de sub șaluri și Învelitori, apăru o fetiță de vreo zece, unsprezece ani, care privea curioasă În jurul ei. Inima doamnei din Appenweier aproape uitase să bată. Îngenunche În tăcere În fața
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
tot o să se afle. Doar stăpânul nu poate lăsa copila aici pentru totdeauna. Toate se află pe lumea asta. și ce va fi atunci? — Atunci vom vedea ce va fi! Dacă nu taci acum, mă duc să dorm În altă chilie. și nu doar În noaptea asta! Rishawa pricepu și tăcu. Bănuielile ei nu se Îndreptaseră nicidecum asupra bărbatului ei. Îl cunoștea prea bine. Dar voise o confirmare din gura lui și acum o avea. Tăcerea lor nu era numai necesară
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
punct, Hildebrand nu mai avu ce să zică. Duhovnicul zâmbi cu blândețe și-l pofti la un pahar de vin din viile domnului său, pe care-l Însoți cu nuci, miere și pâine proaspătă. Între timp, Adelheid fu condusă la chilia ei, sub oblă duirea bătrânei doice a ducesei, o cumătră rotofeie cu limbă ascuțită și cu o uriașă scufie albă, cum tânăra nu mai văzuse În viața ei. Într-o clipită, toate evenimentele de la Curte fură pomenite cu o repeziciune
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Întreaga mea supunere și de Întregul meu devotament. Cu aceeași eleganță cu care o Întâmpinase, Conrad o conduse pe fată până la treptele pe care coborâse În grădină și se Înclină ușor În fața ei. Adelheid urcă câte patru treptele odată spre chilia ei de la catul de sus și, ajunsă acolo, Își smulse boneta, năpustindu-se către oglindă. Da, era exact cum nu Îndrăznise să creadă. Ochii, părul, gura ei erau aidoma celor ale lui Conrad. Trăsăturile prințului, care i se păruseră atât
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cu câțiva stropi și-i duse iar burduful la gură. — Acolo, acolo, reluă Simeon... un cavaler rănit... acolo, sub pădure, la drum. Apoi totul se Întunecă În jurul lui. Când se trezi, era pe un pat scund de scânduri, Într-o chilie Întunecoasă. Doi călugări se aplecau deasupra lui, ca să-i dea să bea un lichid amărui dintr-o cupă de lemn. De Îndată ce-l văzură că se trezește, unul din ei ieși și se Întoarse Întovărășit de un altul, mai În vârstă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
-l urmeze. Sprijinit de acesta, trecu printr-un coridor lung și Întunecat, cu uși pe ambele părți. Călugărul o deschise pe ultima, la sfârșitul coridorului, nu Înainte de a bate cu respect În ușă, și-l Împinse Înăuntru pe Simeon. În chilie era Întuneric și ochii cioplitorului În piatră nu putură deosebi la Început decât o fereastră Îngustă, prin care pătrundea cu oarecare greutate lumina mohorâtă a unei zile Înnourate. Dar, ajutat de pâlpâirea unei lumânări de ceară dintr-un sfeșnic masiv
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
un blid de lemn necioplit, În timp ce cavalerii așteptau la distanță respectuoasă semnalul de plecare. Prin unchiul ei și prin părintele Bernhard, pe care o pasiune comună pentru plantele de leac Îl Împrietenise cu monahul cel straniu, ajunsese și Adelheid la chilia lui. Bătrânul o primi de la Început cu căldură părintească, pe care o manifestă apoi și față de Bodo. Acesta era locul unde Adelheid crezuse că se va Întâlni cu logodnicul ei, dar unde, din pricinile cunoscute nouă, Bodo nu ajunsese. Tânăra
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Orice altă tânără s-ar fi Îndreptat În grabă către casă, dar Adelheid moștenise sângele neînfricat al tatălui ei și Încăpățânarea neamului Zähringer, așa că galopă neîntrerupt, silindu-și calul pe cărări pe care puțini le cunoșteau, și ajunse curând la chilia prietenului ei. Nu mică Îi fu spaima când bătrânul o Întâmpină mirat, fără să știe nimic de iubitul ei. În câteva cuvinte Îi povesti pustnicului toată istoria: primise de la Bodo o scrisoare scur tă, În care el o ruga să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Înainta și aici nu putea Înnopta. Dacă vine Bodo, spuneți-i că l-am căutat, că sunt Îngrijorată și că am nevoie de ajutorul său. Mâine vin din nou. Să mă aștepte. Sihastrul o binecuvântă și se Întoarse Îngândurat În chilia lui. Ultimele raze ale soarelui atinseseră deja culmile dimprejur când Adelheid se Închină scurt În bisericuță, Încălecă și porni ca o vijelie, urmată de credincioasa ei Bertha. Nu știa ce să creadă. Ca orice om necăjit și speriat, nădăjduia Într-
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
fiindcă nu putuse ajunge la o Întâlnire, astfel că a voit să se scoale și să plece așa cum era. Bineînțeles că părintele Constantius nu l-a lăsat, ar fi fost nebunie curată. Deci m-a trimis pe mine sus, la chilia călugărului nebun, Bodo zicea că acolo trebuia să vă Întâlnească. și vă roagă preaplecat să mă urmați, ca să vă duc la el. Adelheid se Înroși la față de furie: — Ești un mincinos și un trădător! Cum cutezi să-mi spui că
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ale netrebnicului. Văzând că nu o putea opri, acesta Își ridică brațele spre cer și strigă cu disperare: — Nu pleca, domniță, fără să mă asculți! Iartă-mi prostia. Adevărul e că domnul Bodo zace rănit greu și fără cunoștință În chilia părintelui meu Constantius. Am vrut să-ți spun adevărul pe drum, cu cruțare și prudență, ca să nu te sperii. Dar nu știu să mint, prințesă. Am avut gânduri bune! Adelheid Își Înfrână calul, Împietrită. Călugărul cel rotofei continua să se
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
primiră misivele cu Încre dere. Fără să piardă timp, Bodo porni spre mânăstirea Sfân tul Petru, unde fusese chemat, iar Adelheid se Îndreptă spre Lenzkirch. În cele din urmă, uneltirile izbândiseră. * * * În timp ce, din porunca starețului Urban, Heribert se Îndrepta spre chilia sihastrului, un curier ieșea cu repeziciune pe poarta mânăstirii, cu destinația Zürich. Schimbând caii la fiecare han, așa cum i se poruncise, curierul ajunse fără Întârziere și În aceeași seară bătu la poarta uriașă a casei impu nătoare de pe malul lacului
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
a doua zi, Încă Înainte de prânz, consi lierul negustorilor din Zürich sosi la mânăstire odihnit, sănă tos și plin de energie. Bineînțeles, fu Întâmpinat ca un prieten vechi și, așa cum se cuvenea unui oaspete de soi, fu dus Într-o chilie În care un novice Îl aștepta cu un lighean de argint, cu un ștergar de pânză fină și o masă cel puțin la fel de bogată ca cea din ajun. În acest timp, părintele Urban Îi povestea tot ce se Întâmplase. Dar
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
zâmbească tatălui său. Bancherul se cutremură. De la moartea soției nu mai simțise o asemenea durere. „Doamne, Îmi iei iarăși ceea ce mi-e mai drag pe lumea aceasta?“ Întrebă el. „Unde-i dreptatea Ta?“ Când starețul Îl scoase cu blândețe din chilie, bogatul zürichez nu mai simțea decât o ură cumplită, așa cum nu-și Închipuise nicicând că poate simți. — Părinte Urban, ucigașii trebuie să plătească. Toată averea mea, toată influența, da, toată viața mi le dau pentru aceasta. — Consiliere, mai sunt aici
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mirați. Niciodată nu se purtase părintele Urban ca un novice oarecare. Îndată, numai o scurtă convorbire, avem lucruri importante de spus. — Nu, mai Întâi vreau să-l văd pe rănit. După aceea știu ce e de făcut. Fu condus În chilia În care zăcea Bodo, Îl privi o clipă dând din cap și apoi Îl urmă pe stareț În bibliotecă. Ceilalți așteptau acolo și, după ce se Înclină scurt, se așezară În jilțurile pregătite. — Deoarece toți cei care avem de-a face
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
rămână pe loc, În aștep tarea veștilor de la iscoadele lui, iar părintele Bernhard se Întoarse la castel, nădăjduind că, așa cum promisese Conrad, În scurtă vreme vor afla și oamenii lui unde se afla prizoniera. Bancherul Îl urmă pe pustnic până la chilia unde zăcea Bodo. — Părinte, spuse el, aș vrea să vă vorbesc Între patru ochi. Pustnicul Încuviință pe tăcute, apoi se apropie de patul ră nitului. Scoase dintr-o desagă veche o mână de frunze proas pete pe care le așternu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de viață și de moarte asupra mea, așa că n-am avut ce face și m-am supus. L-am privit cu ură pe părintele meu, ca pe un tiran fără conștiință și l-am blestemat de nenumărate ori În răceala chiliei unde mă constrânsese să trăiesc. Dar fiindcă nu aveam Încotro, ca să-mi Îndulcesc amărăciunea, m-am adâncit În manuscrisele mânăstirii și, după ani grei de răzvrătire, am Început să pricep că viața are și alte chipuri decât cele pe care
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
alianță cu Comnenii nu era de lepădat! Se destăinuise părintelui Bernhard și acesta scutură Îngân durat din cap. Nu vedea nici o ieșire, totuși promise să-i vorbească lui Conrad când se va ivi momentul potrivit. Într-una din vizitele la chilia din munte, povestise totul prietenului ei, sihastrul. Bătrânul o ascultase cu un interes neobișnuit, așa i se păruse. Da, Îl cunoștea pe Bodo, care trecea deseori pe acolo. Fără Îndoială era un tânăr de o valoare cu totul neobișnuită... — Dar
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
alt noroc și la altă fericire râvnesc eu. De aceea, trimite te rog pe cineva cu vestea la domnița Adelheid. Nădăjduiesc că și ea se va bucura la fel ca și mine... Prea slăbit Încă, Bodo Închise ochii. Urs părăsi chilia În vârful picioarelor, dând de fratele Heribert, care tocmai venea să-l vadă pe bolnav. „Nu știu ce să fac“, gândi el. „N-am inimă să-i spun că Adelheid a fost răpită și că e ținută undeva prizonieră. Să-l mint
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să fac“, gândi el. „N-am inimă să-i spun că Adelheid a fost răpită și că e ținută undeva prizonieră. Să-l mint, iarăși nu pot. Dumnezeu știe ce s-a Întâmplat cu biata fată...“ Se Îndreptă deci spre chilia starețului ca să-i ceară sfat. Îl găsi cu totul tulburat și cenușiu la față. Un curier de la castel venise cu vestea că ducele Bertold fusese ucis noaptea trecută. Tocmai dăduse poruncă să se tragă fără Întrerupere clopotul cel mare și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cu convingeri generate de cărți, și de discuțiile îndelungate pe aceleași teme. Mai târziu ne-a condus prin mănăstire, la grajduri (se pare că orientarea religioasă impunea să nu mânânce carne, însă comercializau, prin schimb, produse alimentare), și apoi în chilia lui: o încăpere minusculă, cu un pat la capătul căruia își improvizase un șifonier (acolo, nu puteam să nu remarc, avea niște blugi). O asociere curioasă, blugi, pulover din mohair și sutană călugărească! Mobilierul era întregit de o masă simplă
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
timpul, pe bună dreptate. Evident, flacăra de pe mormântul lui lui Ștefan ardea, amintind de vremelnicia tuturor, indiferent de rang. Am cugetat atunci că, totuși, amintirea dăinuie și rămâne în conștiința semenilor. Convingerea că așa-i, mi-a fost întărită la chilia lui Daniil Sihastrul, pe care n-am ocolit-o, deși o mai văzusem. Încercam să-mi închipui traiul într-o bucată de stâncă scobită, mereu în frig sau soare, singur și poate bolnav. Odată atinse obiectivele din zonă, înainte de a
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
să fie de durată. Într-adevăr, vremea schimbătoare specifică muntelui, a fost în favoarea noastră fiindcă repede apăru soarele. Urmând sfatul unui localnic, ne-am aventurat să trecem muntele cu bicicletele, prin pădure. A urmat o aventură de neuitat! Pe lângă austera chilie a lui Daniil, direct peste munte am luat-o spre Sucevița, scurtând considerabil traseul. Un timp am beneficiat de drumul (era, totuși un drum) de munte neasfaltat, acceptabil. Prin pădure, printre brazi înalți, rari, și stânci golașe, la un punct
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
introvertit. Privea cu dispreț suveran tot ce mișca în jurul său. Trăia din amintirea unei iubiri moarte. Se refugiase în trecut și iubea o amintire. Nu dorea nimic. Iar ceea ce dorea nu i se putea oferi: dragoste. Rămas fără parteneră în chilia lui betonată și mucegăită, silit să înfrunte singur pustiul unei existențe lipsite de căldură, în care zilele se succedau monotone, insipide și insuportabile, în interiorul lui, Martin murise de mult, iar ceea ce vedeau insensibilii și curioșii vizitatori privindu-l de dincolo de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
se pare mult spus legendă. Întâmplarea se leagă de existența unei mătuși, Șerbana, de peste 95 de ani la vremea aceea. O ardeleancă veche, un fel de isihastă; locuia retrasă, la fratele cel mare al mamei, unchiul Gheorghe Moraru, într-o chilie, în post și rugăciune. A.B.Scuze că întrerup, dar ce căuta o ardeleancă veche, cum ziceți, în bălțile Brăilei? Bunicii mei din partea mamei, Anghel și Neaga Moraru veneau din Ardeal. Au descălecat cu turmele mai întâi în Bărăganul Brăilei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]