2,485 matches
-
Parcă mai ieri prietenul Aurel Brumă, primul care ia cunoștință de aceste tablete, Îmi arăta planul estival al Radiosferei. Acum Însă a Început să ruginească frunza din vii, iar rândunelele se pregătesc de călătorie, lăsând În urmă, vorba poetului, doar ciorile... Deci vremea să găsim un punct comun pentru toate subiectele verii. Căci, În fond, prin tendința estivală de evadare din cotidian, fizic spre locuri ori ideatic În altceva, să-i spunem de pildă naturism, nu căutăm decât primordiala negentropie, renunțând
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
simptom al unei masculinități deficiente. Ăștia nu sunt bărbați, răzeși. Cică au grijă să nu se strecoare țigani care să se travestească în pacienți, să-și pună o pijama și să ciordească din saloane. Cretinul ăsta ar putea măcar să împuște ciorile care croncăne prin preajmă, sau câinii să-i căsăpească, să-și dovedească bărbăția, dar cred că n-a tras un glonț în viața lui. L-am întrebat: aveți pistol, dom’le? Vai de mine! Și e încărcat? Merge? Piedica aia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
de exclusiviste. Voci care-mi vin, care trebuie stăpânite, strunite, puse cumva într-o ordine. Amintiri pândite de ambiguitate. Amintiri descărnate, decolorate. Cum adică? Chiar așa, pur și simplu. Acea dimineață când m-am sculat și cerul era plin de ciori. Să-ți vină poftă să vânezi ciori. Toate sunt la fel. Cui ce-i pasă dacă o mierlesc? O cioară care o mierlește, auzi! Să le lovești, să le privești craniul transformat în muci păstoși. Ochii fără culoare. Să le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
trebuie stăpânite, strunite, puse cumva într-o ordine. Amintiri pândite de ambiguitate. Amintiri descărnate, decolorate. Cum adică? Chiar așa, pur și simplu. Acea dimineață când m-am sculat și cerul era plin de ciori. Să-ți vină poftă să vânezi ciori. Toate sunt la fel. Cui ce-i pasă dacă o mierlesc? O cioară care o mierlește, auzi! Să le lovești, să le privești craniul transformat în muci păstoși. Ochii fără culoare. Să le ia dracu’ de ciori, în cele din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
descărnate, decolorate. Cum adică? Chiar așa, pur și simplu. Acea dimineață când m-am sculat și cerul era plin de ciori. Să-ți vină poftă să vânezi ciori. Toate sunt la fel. Cui ce-i pasă dacă o mierlesc? O cioară care o mierlește, auzi! Să le lovești, să le privești craniul transformat în muci păstoși. Ochii fără culoare. Să le ia dracu’ de ciori, în cele din urmă! De ele ne arde nouă? Se strânseseră duminică dimineață și patrulau din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
poftă să vânezi ciori. Toate sunt la fel. Cui ce-i pasă dacă o mierlesc? O cioară care o mierlește, auzi! Să le lovești, să le privești craniul transformat în muci păstoși. Ochii fără culoare. Să le ia dracu’ de ciori, în cele din urmă! De ele ne arde nouă? Se strânseseră duminică dimineață și patrulau din nuc în nuc. E absurd să spui că patrulau. Asta ar însemna să aibă un scop în patrulatul ăsta al lor. Că urmăreau ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
și patrulau din nuc în nuc. E absurd să spui că patrulau. Asta ar însemna să aibă un scop în patrulatul ăsta al lor. Că urmăreau ceva. Că aveau rațiune. Nu aveau. Așa le țin minte. Alai, cohortă, stol de ciori care croncăneau încontinuu. Ciori într-un nuc sub care nu crește nimic-nimic. Nuc sterp, chior. Nuc inutil. Să-i fie rușine. O praștie îți dai seama că ți-ar trebui atunci. O pușcă, o catapultă, un arc. Ciori, zgomot de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
în nuc. E absurd să spui că patrulau. Asta ar însemna să aibă un scop în patrulatul ăsta al lor. Că urmăreau ceva. Că aveau rațiune. Nu aveau. Așa le țin minte. Alai, cohortă, stol de ciori care croncăneau încontinuu. Ciori într-un nuc sub care nu crește nimic-nimic. Nuc sterp, chior. Nuc inutil. Să-i fie rușine. O praștie îți dai seama că ți-ar trebui atunci. O pușcă, o catapultă, un arc. Ciori, zgomot de plisc răgușit, de aripi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
stol de ciori care croncăneau încontinuu. Ciori într-un nuc sub care nu crește nimic-nimic. Nuc sterp, chior. Nuc inutil. Să-i fie rușine. O praștie îți dai seama că ți-ar trebui atunci. O pușcă, o catapultă, un arc. Ciori, zgomot de plisc răgușit, de aripi mari. Ciorile nu sunt păsări. De asta poți fi sigur. Există, desigur, dacă stai să le urmărești, o regulă, o ordine a deplasării lor, a luării în stăpânire a teritoriului marginii ăsteia de sat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
un nuc sub care nu crește nimic-nimic. Nuc sterp, chior. Nuc inutil. Să-i fie rușine. O praștie îți dai seama că ți-ar trebui atunci. O pușcă, o catapultă, un arc. Ciori, zgomot de plisc răgușit, de aripi mari. Ciorile nu sunt păsări. De asta poți fi sigur. Există, desigur, dacă stai să le urmărești, o regulă, o ordine a deplasării lor, a luării în stăpânire a teritoriului marginii ăsteia de sat. Dar nu ele sunt responsabile pentru această ordine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
nu sunt păsări. De asta poți fi sigur. Există, desigur, dacă stai să le urmărești, o regulă, o ordine a deplasării lor, a luării în stăpânire a teritoriului marginii ăsteia de sat. Dar nu ele sunt responsabile pentru această ordine. Ciorile sunt niște animale idioate. Aproape teleghidate de te miri cine. În stradă sunt Motanu, Văleanu, Oaie și tot restul. Care povestesc beția din urmă cu o noapte. Și așteaptă porumbei care trebuie să vină de la Suceava, de la Roman. De la Carei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
de te miri cine. În stradă sunt Motanu, Văleanu, Oaie și tot restul. Care povestesc beția din urmă cu o noapte. Și așteaptă porumbei care trebuie să vină de la Suceava, de la Roman. De la Carei. Așteaptă porumbei și uite că vin ciori. Așteaptă porumbei și fac pariuri. Pariuri mici. E destul de greu să crești un porumbel, să-l îndopi. Gigi Tigaie le-aduce îngrășăminte de la crescătorie. Au nume bune. Ronaldo, Raul. Nume de porumbei. ...ăla floriu, uite-l p-ăla floriu! Ăla
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
E destul de greu să crești un porumbel, să-l îndopi. Gigi Tigaie le-aduce îngrășăminte de la crescătorie. Au nume bune. Ronaldo, Raul. Nume de porumbei. ...ăla floriu, uite-l p-ăla floriu! Ăla premiatu’... ... Vasileeeeee, bă, Vasileeee, băăăăă... ... îți vine cioara, băăăă! Ciori pe post de porumbei. Fâlfâit care le propulsează, le împinge să zgârie aerul. Nu croncăne, plescăie doar, vag satisfăcute. N-are nici o noimă dansul ăsta din pom în pom. Se învârt să poată reveni de unde au plecat. Trebuie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
greu să crești un porumbel, să-l îndopi. Gigi Tigaie le-aduce îngrășăminte de la crescătorie. Au nume bune. Ronaldo, Raul. Nume de porumbei. ...ăla floriu, uite-l p-ăla floriu! Ăla premiatu’... ... Vasileeeeee, bă, Vasileeee, băăăăă... ... îți vine cioara, băăăă! Ciori pe post de porumbei. Fâlfâit care le propulsează, le împinge să zgârie aerul. Nu croncăne, plescăie doar, vag satisfăcute. N-are nici o noimă dansul ăsta din pom în pom. Se învârt să poată reveni de unde au plecat. Trebuie să țină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Și un kil dă ulei. Altul îi trage cozorocul șepcii peste ochi. Râde. Apoi ia o gură de apă de la cișmea și-l aleargă pe celălalt să-l stropească. Fug și nu-i mai vedem. Porumbeii nu mai vin. Doar ciorile, cum vă spuneam. Porumbeii am putea să spunem că sunt doar o scuză care se inventează pentru ca bărbații să aibă prilej de șprițane. Și de table. Și să scape de neveste. De gura lor. Ei așteaptă porumbeii. Au o misiune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
ajuns satul, strada. Tu înveți, o să ajungi cândva dincolo de Ploiești. Se văd contururile grădinilor. Gardurile - ca niște forme geometrice. Ca să vezi că lumea asta are o logică. O lume desenată. Pictată. Așa se vede de aici, de sus. De pe platou. Ciori nu se mai văd. Nu mai sunt ciori prin aer. Au dispărut. Și porumbeii. Să tragi cu praștia. Și să n-ai nici o satisfacție că piatra aia s-ar îndrepta undeva. Că s-ar deplasa. Sus, peste câțiva rugi de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
dincolo de Ploiești. Se văd contururile grădinilor. Gardurile - ca niște forme geometrice. Ca să vezi că lumea asta are o logică. O lume desenată. Pictată. Așa se vede de aici, de sus. De pe platou. Ciori nu se mai văd. Nu mai sunt ciori prin aer. Au dispărut. Și porumbeii. Să tragi cu praștia. Și să n-ai nici o satisfacție că piatra aia s-ar îndrepta undeva. Că s-ar deplasa. Sus, peste câțiva rugi de muri, peste cătină, măceșe. Piatra nu avansează. Mergem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
puști și mergeam la meciurile Doftanei Bănești, care atunci era prin Divizia Onoare sau cam așa ceva. Îmi aduc aminte că la fiecare meci stăteam în spatele porții „Ălorlalți“ și câțiva golani mă puneau să strig tot felul de porcării portarului. Măi, cioară, te caută moartea pe-acasă. Trebuia permanent să inovez, să compar picioarele portarului cu niște gladiole, să-i atrag atenția că seamănă cu o scândură, că din profil nici nu-l vezi. O groază de chestii din astea. Dacă era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
tare. Înapoi a venit înjumătățită, tăiată în două. Două bucăți. Și nimeni n-a avut puterea să comenteze așa ceva. Cuvintele - ciubuc inutil al faptului. Și tot acolo, îmi amintesc, poate chiar în ziua aia când mi-am propus să vânez ciori, s-a jucat Ciuș cu un chibrit. Și a dat foc unei tufe de la care focul s-a întins prin iasca uscată și la ceilalți rugi. Era, așa, un fum negru, urât. Ardeau murii și scrâșneau. Fumul se ducea departe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
și de purcel cu gustul lor catifelat, rinichii de vițel Îmbrăcați În grăsimea lor tandră și suavă, sau cel de purcel, mirosind ușor a pipi, pe care le dibăceam și alegeam cu ochii și cu unghia la Mura, În uli cioara Sf. Niculae din șelari; acum și antricoatele „cu floare“ de la grătarul „șpaniol“ al lui șmilovici din Udricani, cu mură turile Înfundate de șoimăsul sinagogii din Sticlari, mai-marele peste toți pepenașii, castraveții, gogoșarii, pătlăgelele, gogone lele și merele murate din lume
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
prevenirea unor accidente care pot să se întâmple la cei ce învață să zboare, accidente care ar putea fi evitate. 1. Aviatorul să urmărească păsările. În timpul școlii, stînd la "punct" și așteptîndu-mi rîndul la zbor, am văzut un pui de cioară venind la aterizare. Venea cu vînt în coadă și cum a atins pămîntul, cum s-a și dat peste cap. Instructorul, care observase și el scena, mi-a spus: nu se aterizează cu vînt în coadă, ai văzut rezultatul, ține
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
de siguranță. Ne-am urcat până în vârful copacului, unde erau cireșele cele mai mari și mai dulci. Chiar în vârf, am dat peste un halat de casa, roșu, cu buline negre, agățat într-un băț, pe post de sperietoare de ciori. Am mâncat noi pe săturate, am băgat și în sân cât am putut pentru cei rămași acasă, am luat și halatul de speriat ciorile, ca să fie tacâmul complect și am început să coborâm, bucuroși că acțiunea a reușit. Deodată, colegul
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Nandris Gheorghe () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93341]
-
halat de casa, roșu, cu buline negre, agățat într-un băț, pe post de sperietoare de ciori. Am mâncat noi pe săturate, am băgat și în sân cât am putut pentru cei rămași acasă, am luat și halatul de speriat ciorile, ca să fie tacâmul complect și am început să coborâm, bucuroși că acțiunea a reușit. Deodată, colegul meu de ispravă, calcă pe o ramură mai slabă, care se rupe cu zgomot și-i alarmează pe cei din casă. Am aruncat ochii
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Nandris Gheorghe () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93341]
-
a îndreptat pusca spre ușă. Am știut ce urmează. Am sărit cât am putut mai repede din cireș și am luat-o la fugă de ne scăpărau calcâile. Dar n-am lăsat din mână având cu noi si sperietoarea de ciori, halatul cel roșu. De ce l-om fi luat și pe acela nu știu. Din teribilism cred, foarte probabil. După noi, fugea colegul-proprietar, care ne-a cam recunoscut. Am dat buzna pe poarta internatului și cu ultimele puteri, am continuat goana
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Nandris Gheorghe () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93341]
-
ei după cum se nimerea. Fredonau, se hâțânau în ritmul muzicii ori rămâneau absenți, într-o încremenire inaccesibilă. Nu știu dacă înțelegeau cu adevărat ceva, sau dacă simțeau nevoia timpului cântător doar pentru a nu fi siliți să audă neîntrerupt croncănitul ciorilor aciuiate în vârful plopilor ori zarva cumplită din propriul lor creier. Ceea ce știu sigur e că n-am dat acolo peste nimeni care, ajuns nebun de pe urma persecuțiilor politice, să-și fi redobândit firescul sub forma nebuniei. În plină demență, „politicii
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]