13,496 matches
-
petrecuse noaptea În stare de veghe, dar cu ochii Închiși, cu respirația stăpânită, Încât străjerul, cu ochiul lipit de vizetă, s‑a putut Încredința cum condamnatul dormise buștean, de parcă‑l aștepta nunta, nu moartea. Chiar și el, Într‑o scurgere ciudată a timpului, auzise deja cum acel ofițer povestise la popotă: „Domnilor, tânărul Esterhazy a dormit buștean astă‑noapte, fără suflare, de parcă‑l așteapta Însurătoarea, nu execuția. Vă dau cuvântul meu de ofițer! Domnilor, să‑i aducem omagiul nostru!“ Atunci se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
craniu lângă buric. Și astfel nefericitul Vetéa Pitó deveni primul polinezian lângă al carui buric se distingea tatuajul unui craniu de om, lucru care, dacă la început îl făcu să se rușineze, până la urmă îl umplu de mândrie, căci acest ciudat tatuaj însemna că începuse să fie un om important. Realitatea este că începuse să se transforme într-o adevărată hartă umană, care, într-un viitor apropiat, avea să le servească să găsească fără dificultate drumul care să-i readucă acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Insule. Pentru vechii polinezieni, Infinitul Ocean al Infinitelor Insule nu era altceva decât regiunea pe care, mai tarziu, europenii aveau s-o denumească Micronezia, si nu era nici o îndoială că atât unii, cât și ceilalți, știuseră să boteze acea lume ciudată, dat fiind că aproape necunoscută Micronezie se întinde de-a lungul și de-a lațul unei suprafețe de ocean de marimea Statelor Unite, în care sunt răspândite circa două mii opt sute de insulițe, a căror suprafață totală abia dacă depășește trei mii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
o jumătate de milă depărtare. Erau precum ochii unui monstru ieșit din adâncurile oceanului, insă încordându-și privirea, oamenii de pe Marara ajunseră la concluzia că nu era vorba despre un animal de mare, ci de cea mai mare și mai ciudată navă pe care o văzuseră până atunci, căci calculară că trebuia să aibă cel putin cincizeci de metri lungime pe șase lățime și era încununată de catarge extrem de înalte, de care atârnau uriașe vele albe, care semănau cu niste munți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
marea se jucau în voie și vă asigur că, fără să-nțelegem de ce, frigul ne înțepenea mâinile, lăsându-ne degetele ca niște gheare. — Nu e posibil, exclama din spate o voce anonimă. —Ba e! insistă Navigatorul-Căpitan. Frigul provoacă reacții foarte ciudate: ne paraliza mâinile și picioarele și ne obligă să tremuram și să clănțănim din dinți, fără voia noastră; chiar dacă încercăm să ne oprim, nu reușeam. Trebuie să fi fost groaznic! Atât de groaznic... admise, ca daca Teatea Maó și-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
o lovitură grea pentru noi și câțiva oameni s-au trântit să moară acolo, pe insulă. Clatină din cap de mai multe ori. Trebuie să fi fost o moarte foarte plăcută, pentru că toți zâmbeau. Ofta profund. Însă lucrul cel mai ciudat și care ne-a uimit a fost ca, după două sau trei zile, încă nu începuseră să se descompună sau să miroasă urât, ci au rămas intacți, de parcă ar fi dormit. Această chiar că depășea puterea de înțelegere a unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
regula!... Îi privi și nu putu să nu surâdă cu amărăciune. Înțelegeți acum de ce nu vreau să povestesc cele întâmplate? Până la urmă, toți ajung să mă privească la fel cum faceți voi acum. — Pentru că ceea ce ne povestești suntlucruri atât de ciudate! observa Vahíne Tiaré. Ciudate, într-adevăr! Am ajuns să credem că de fapt dormeau, astfel că i-am așezat sub coviltirul de la prova și ne-am continuatdrumul... Ofta încă o dată, inca și mai profund. Tatăl meu a fost printre ultimii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nu putu să nu surâdă cu amărăciune. Înțelegeți acum de ce nu vreau să povestesc cele întâmplate? Până la urmă, toți ajung să mă privească la fel cum faceți voi acum. — Pentru că ceea ce ne povestești suntlucruri atât de ciudate! observa Vahíne Tiaré. Ciudate, într-adevăr! Am ajuns să credem că de fapt dormeau, astfel că i-am așezat sub coviltirul de la prova și ne-am continuatdrumul... Ofta încă o dată, inca și mai profund. Tatăl meu a fost printre ultimii care au cedat, murmura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
toată fața nu i se mai distingeau decât ochii- le puse în palmă niște mici pietre galbene, de forma rotundă și cu fetele plane, pe care se puteau zări cât se poate de clar un chip omenesc și niște semne ciudate și, privindu-le, Tapú Tetuanúi se convinse că tocmai primise în dar un talisman magic, care deschidea toate porțile. Dar cum era posibil ca niște oameni care stăpâneau obiecte atât de fascinante, cuțite atât de periculoase și vesminte atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
scoase capul din apă, asigurându-i că găsise o bucată uriașă de soare care strălucește în fundul recifului. Au dus Marara până acolo și, după ce, cu mari eforturi, au reușit să extragă din apa acel obiect greu și cu un aspect ciudat, toți cei prezenți au rămas uluiți în momentul când greutatea care atârnă în interiorul sau se lovi de pereții strălucitori. Primul zgomot pe care il scoase aproape că îi asurzi pe bieții sălbatici, care nu auziseră niciodată sunetul vreunui instrument metalic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Oceanul este un zeu care, dacă-i dăruiești viața ta, jurându-i supunere, te lasă să trăiești pe suprafața lui până în ziua când se va hotărî să te transforme într-o parte din el... Căpitanul Mararei zâmbi cu o căldură ciudată. Dacă e mulțumit de comportamentul tău, o să te ducă direct în inima lui, acolo unde o să navighezi fericit până la sfârșitul veacurilor. Dacă nu, o să te trimită în adâncul sau înghețat, între caracatițe și șerpi uriași... Își depărta încă o dată mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
există. În clipa următoare, curentul revine. Revenim și noi. — Stafia, zice Agentul Ciripel dindărătul camerei, cu vocea înăbușită. — Stafia, repetă Contele Calomniei în reportofonul lui ascuns în pumn. Aici, pentru fiecare supratensiune momentană, pentru fiecare curent mai rece sau zgomot ciudat sau miros de mâncare, dăm vina pe stafia noastră. Pentru Agentul Ciripel, stafia e un detectiv privat ucis. Pentru Contele Calomniei, stafia e a un actor copil în mizerie. Crengile de alamă ale copacului, unduitoare, încovoiate, răsucite ca niște vițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
n-a călcat nimeni nicodată. Tot așa cum - atunci când erai mic și stăteai pe canapea cu capul în jos, cu picioarele sprijinite pe pernele spătarului, și capul îți atârna - vechiul salon al familiei tale ți se părea un loc nou și ciudat. Cu capul în jos, puteai păși pe podeaua aceea văruită și te puteai uita în jos la noul tavan carpetat și ticsit cu stalactitele mobilei atârnând din el. Tot așa cum, spune Ducele Vandalilor, un artist își întoarce invers o pictură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Leon? Merg acasă. Femeia ridică o sprânceană. Ești prietenă cu ea, Emanuela? Desigur. E verișoara mea. Surprinsă, profesoara nu mai făcu nici un comentariu. De atunci, nota cea mai mică a Luanei la istorie a fost opt. Nu toți profesorii erau ciudați ori cu inimi îndoielnice. Luana putea număra suficiente suflete care știau să-și apropie elevii, să facă din orele lor un adevărat spectacol al cunoașterii. O iubea pe doamna de română, nu doar pentru că era frumoasă și îngrijită, ca nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
le onoră din ce în ce mai rar, dispăru hârjoneala cu băieții, cocoțatul, zilnic, prin toți copacii și se afundă în studiu cu toată seriozitatea. În clasa a VII-a îi veni colegă de bancă Anita Voch. Așezate una lângă alta formau o pereche ciudată. Anita era înaltă și solidă, cealaltă, mică și pipernicită, abia dacă-i ajungea la umăr. Sufletește însă se asemănau și înclinația spre șotii făcu din cei doi ani de școală o înșiruire de evenimente din cele mai năstrușnice. Ieșiseră de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
porniră agale la plimbare. Cea mare șchiopăta, aia mică târâia din greu pantoful ce se încăpățâna să rămână în urmă. Agățate una de alta făceau un dans de balansoar, sus și jos. Oamenii de pe stradă priveau cu sprâncenele ridicate mersul ciudat al celor două. O dată ce ochii le alunecau în jos, se opreau în loc uluiți. Într-un picior un pantofior elegant, cu toc subțire, în celălalt unul sănătos, bine făcut, cu talpă joasă, încheiat cu șiret. Fiind dezvoltată, domnișoara Voch avea admiratori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
până târziu, când numai oboseala i-a făcut să se oprească. Drumul spre casă l-au parcurs într-o beznă deplină. Cufundată în întuneric, Luana simți că i se face frică. Câinii lătrau pe după garduri, fel de fel de ciripeli, ciudate și răgușite, i se lipeau de suflet iar atunci când, răsărită de nu se știe unde, o siluetă imaginară trecu pe lângă ea, inima îi îngheață de groază. Ca și cum i-ar fi ghicit spaimele, Renar se apropie cu grijă și-o prinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
se atingă de realitățile politice din țară și studenții din campus mergeau grămadă să savureze replicile pline de tâlc ale băieților din trupă. Luana refuza cu încăpățânare orice colaborare. Fetele îi prezentau câte un coleg ori cunoștință, în speranța că ciudata blondă care le aterizase în cameră se va da cu lumea. Ea continua să-l viseze pe Ernest, noapte de noapte, trezindu-se la răsăritul soarelui sfâșiată și cu sufletul gol. Suporta alinarea perfidă a visului cu stoicism, întrebându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
liniștit. Vrei s-o vezi? întrebă. Ce să văd? Garsoniera. Au intrat într-un hol pătrat. În dreapta era baia. Mărișoară, cu aerisire și cadă. În față, camera. Văruită în alb, fără perdele la geamuri, părea uriașă. Pe stânga, o arhitectură ciudată, spațioasă, întruchipa bucătăria. Ștefan era încântat peste măsură de achiziția lui. L-a ajutat să-și aranjeze casa. Deși el și-ar fi dorit o implicare mai profundă, Luana a păstrat o rezervă politicoasă, oferindu-i doar sfaturi de ordin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
la dreapta. Văzându-i mișcarea, un altul spuse: Vă vom căuta noi. Se întoarse acasă cu un gust amar și-a doua zi o luă de la capăt. Invariabil, același clișeu. Fete multe, frumoase, absolvente de liceu sau facultate. O lume ciudată în care nu-și găsea locul. Se scurgea timpul pe lângă ea și viața cu toate trăirile ei, se simțea închisă într-o colivie, ca o pasăre exotică, fără putință de scăpare. Văzu, apoi, un anunț în ziar, care înștiința că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
o soluție viabilă, gestul făcuse o oarecare impresie. Luana apreciase intenția lui, stângace și neghioabă, de a-și ispăși păcatele. Mai târziu însă, obsesia de a sta, la nesfârșit, "spânzurat" pe lemnul rece, autocondamnându-se la o pedeapsă din cea mai ciudată, devenise o reprezentație total nereușită. Într-una din zile, Ștefan încercă să-l convingă să renunțe. Se cățără lângă el și abordă problema cu tactul binecunoscut dar Radu știa că, o dată plecat de la locul de sentință, nu-și va mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Încât, dacă Își plimbă degetele pe ea, nu dă decât de găuri. Ar mai fi și unele sunete. Ploaia pe un acoperiș de tablă zăngănind ca niște cuie scuturate Într-o uriașă cutie de tinichea. și un soi de murmur ciudat, o rumoare de vorbe stăpânite și monotone, mai degrabă șoptite. Nu distinge altceva decât o șopocăială, un cor de sâsâieli. Sunetele acestea umplu o mare Încăpere, ceva ca un dormitor comun pe care, fără Îndoială, Adam nu e-n stare
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
acestei case Întunecate și abia părăsite de stăpân. Odată sosit aici, a trebuit să Învețe cum să trăiască printre străini. Acum se vede silit s-o ia de la cap. Când se uită la acest interior, care iar i se pare ciudat și străin, Încearcă să retrăiască primele zile petrecute acolo, felul În care trecutul se desprindea de prezent și Încetase grabnic să mai Însemne ceva. Zece-unsprezece ani, n-a fost prea multă vreme... Dacă și-ar aduce aminte ce se Întâmplase
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
casa (despre care curând avea să afle că erau niște lucruri cât se poate de obișnuite, o mașină de scris ori un binoclu, dar care la vremea aceea Îi păreau fantastice, amenin țătoare)... și, mai presus de orice, acest om ciudat care Își cam trăgea un picior și părea la fel de rezervat ca Adam. Se ținea la distanță, și, În ciuda zâmbetului său blajin, Adam băgase de seamă că se uita la el cu stinghereală, de parcă i-ar fi fost teamă. De trei
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
fantasmagoric, cu părul lui blond, nu foarte diferit de culoarea pielii, cu niște ochi cu nuanțe schimbătoare, uneori verzi, alteori cenușii, diafani, ca niște cristaluri care au prins viață, cu obrajii rozalii și cu un nas care, Într-un fel ciudat, de-a dreptul absurd, părea triunghiular. Erau trăsături ale cuiva născut Într-un climat rece, Adam știa asta chiar și pe-atunci. A alungat gândul ăsta și s-a apucat să mănânce. Nu, nici vorbă, Karl nu era tatăl lui
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]