4,181 matches
-
lexical + trăsăturile semantice lexico-gramaticale), numai când este la diateza activă. Cu acest sens gramatical, dacă se caracterizează printr-un conținut lexical care reflectă implicarea a doi agenți, în ‘reciprocitate’, în desfășurarea unei acțiuni, el deschide câmp dezvoltării funcției sintactice de complement sociativ sau de reciprocitate: „Iar ea vorbind cu el în somn / Oftând din greu suspină.” (M. Eminescu) „Îmi pare că cineva îmi scutură Zilele mele frumoase Ce n-au semănat niciodată una cu alta.” (A.E. Baconsky) Dacă în planul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Eminescu) „Îmi pare că cineva îmi scutură Zilele mele frumoase Ce n-au semănat niciodată una cu alta.” (A.E. Baconsky) Dacă în planul semantic conținutul lexical implică trăsătura lexico-gramaticală tranzitivitate, câmpul lui sintactic este descris de realizarea funcției de complement (direct, indirect sau amândouă variantele): „Sporește-ți cântarea precum se cuvine, dă ceasului înțelepciunea ce-o ai.” (L. Blaga) Întrebuințat la celelalte diateze, verbul își satisface în primul rând în interiorul acestei categorii, de esență sintactică, diferitele valențe combinatorii generate de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
predicat-verb pasiv ¬ compl. de agent obiect pasiv acțiune („obiect” activ) Între planul semantic lingvistic al enunțului și planul semantic logic, se instituie un raport de contradicție la nivelul celor doi termeni ai acțiunii interpretată lingvistic prin verbul predicat: subiectul și complementul; obiectul acțiunii verbului interpretat prin funcția de complement direct în diateza activă devine subiect gramatical în diateza pasivă, iar autorul activ al acțiunii verbale - subiect în enunțul cu verbul la diateza activă trece în poziția complement (de agent) în noua
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
obiect” activ) Între planul semantic lingvistic al enunțului și planul semantic logic, se instituie un raport de contradicție la nivelul celor doi termeni ai acțiunii interpretată lingvistic prin verbul predicat: subiectul și complementul; obiectul acțiunii verbului interpretat prin funcția de complement direct în diateza activă devine subiect gramatical în diateza pasivă, iar autorul activ al acțiunii verbale - subiect în enunțul cu verbul la diateza activă trece în poziția complement (de agent) în noua structură, cu verb la diateza pasivă. Complementul de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbul predicat: subiectul și complementul; obiectul acțiunii verbului interpretat prin funcția de complement direct în diateza activă devine subiect gramatical în diateza pasivă, iar autorul activ al acțiunii verbale - subiect în enunțul cu verbul la diateza activă trece în poziția complement (de agent) în noua structură, cu verb la diateza pasivă. Complementul de agent are, în împlinirea câmpului semantico-sintactic al verbului pasiv, rol la fel de important ca și complementul direct în diateza activă: „Ce? Să-ngâni pe coardă dulce că de voie
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de complement direct în diateza activă devine subiect gramatical în diateza pasivă, iar autorul activ al acțiunii verbale - subiect în enunțul cu verbul la diateza activă trece în poziția complement (de agent) în noua structură, cu verb la diateza pasivă. Complementul de agent are, în împlinirea câmpului semantico-sintactic al verbului pasiv, rol la fel de important ca și complementul direct în diateza activă: „Ce? Să-ngâni pe coardă dulce că de voie te-ai adaos La cel cor ce-n operetă e condus
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
acțiunii verbale - subiect în enunțul cu verbul la diateza activă trece în poziția complement (de agent) în noua structură, cu verb la diateza pasivă. Complementul de agent are, în împlinirea câmpului semantico-sintactic al verbului pasiv, rol la fel de important ca și complementul direct în diateza activă: „Ce? Să-ngâni pe coardă dulce că de voie te-ai adaos La cel cor ce-n operetă e condus de Menalaos?” (M. Eminescu) Situate la diateza reflexivă, verbele tranzitive, împlinindu-și planul semantic prin ipostaza
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
voie te-ai adaos La cel cor ce-n operetă e condus de Menalaos?” (M. Eminescu) Situate la diateza reflexivă, verbele tranzitive, împlinindu-și planul semantic prin ipostaza de „obiect” pasiv a subiectului-activ, nu mai dezvoltă în exterior funcția de complement direct: „Astfel mă iubesc de-acum: Unul dintre mulți, / și mă scutur de mine însumi.” (L. Blaga) Își dezvoltă câmpul semantico-sintactic și printr-un complement direct sau indirect verbele cu dublă tranzitivitate; complementul direct introduce componenta semantică reflectând partea din
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semantic prin ipostaza de „obiect” pasiv a subiectului-activ, nu mai dezvoltă în exterior funcția de complement direct: „Astfel mă iubesc de-acum: Unul dintre mulți, / și mă scutur de mine însumi.” (L. Blaga) Își dezvoltă câmpul semantico-sintactic și printr-un complement direct sau indirect verbele cu dublă tranzitivitate; complementul direct introduce componenta semantică reflectând partea din „lumea” exterioară - „obiect” al atenției, interesul subiectului acțiunii verbale, caracterizată, de regulă, prin trăsătura - uman: „Te întreabă și socoate / Ce e rău și ce e
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nu mai dezvoltă în exterior funcția de complement direct: „Astfel mă iubesc de-acum: Unul dintre mulți, / și mă scutur de mine însumi.” (L. Blaga) Își dezvoltă câmpul semantico-sintactic și printr-un complement direct sau indirect verbele cu dublă tranzitivitate; complementul direct introduce componenta semantică reflectând partea din „lumea” exterioară - „obiect” al atenției, interesul subiectului acțiunii verbale, caracterizată, de regulă, prin trăsătura - uman: „Te întreabă și socoate / Ce e rău și ce e bine.” (M. Eminescu) Se dăruie tuturor, fără a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de regulă, prin trăsătura - uman: „Te întreabă și socoate / Ce e rău și ce e bine.” (M. Eminescu) Se dăruie tuturor, fără a cere nimic nimănui. Anumite verbe tranzitive, când se întrebuințează la diateza reflexivă, impun dezvoltarea funcției sintactice de complement predicativ: „...Să te simți neliber, mic, Să vezi marile aspirații că-s reduse la nimic.” (M. Eminescu) „Și mă credeam în mucenicie.” (L. Blaga) Când se întrebuințează la diateza reciprocă, verbul își poate limita câmpul semantico-sintactic la relația subiect-predicat: „Prin
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în sărutări se-mpreun.” (M. Eminescu) „Cum ei mergând alături se ceartă și se-ntreabă, Nu văd în fundul nopții o umbră de roșeață.” (M. Eminescu) sau îl poate extinde, facultativ și, într-o măsură însemnată redundant, prin dezvoltarea sintactică a unui complement de reciprocitate (sau a unui complement sociativ): „Fetele de la ghilit, care văzuse asta, numa-și dau ghiont una alteia.” (I. Creangă) Realizarea funcției sintactice de complement de reciprocitate se impune, dacă sintagma verbului la diateza reciprocă este omonimă cu sintagma
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ei mergând alături se ceartă și se-ntreabă, Nu văd în fundul nopții o umbră de roșeață.” (M. Eminescu) sau îl poate extinde, facultativ și, într-o măsură însemnată redundant, prin dezvoltarea sintactică a unui complement de reciprocitate (sau a unui complement sociativ): „Fetele de la ghilit, care văzuse asta, numa-și dau ghiont una alteia.” (I. Creangă) Realizarea funcției sintactice de complement de reciprocitate se impune, dacă sintagma verbului la diateza reciprocă este omonimă cu sintagma verbului la diateza reflexivă sau la
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
poate extinde, facultativ și, într-o măsură însemnată redundant, prin dezvoltarea sintactică a unui complement de reciprocitate (sau a unui complement sociativ): „Fetele de la ghilit, care văzuse asta, numa-și dau ghiont una alteia.” (I. Creangă) Realizarea funcției sintactice de complement de reciprocitate se impune, dacă sintagma verbului la diateza reciprocă este omonimă cu sintagma verbului la diateza reflexivă sau la diateza pasivă: „Au să se vadă unul cu altul din an în Paști.” (M. Eliade) Ei au să se vadă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
M. Eliade) Ei au să se vadă în oglindă. (diateza reflexivă) Steagurile au să se vadă de departe. (diateza pasivă) La diateza dinamică, verbele își completează cu obligativitate câmpul semantic prin dezvoltarea funcției sintactice în care subiectul este direct interesat:complement indirect: „Tata s-a îngrijit de voi, / V-a lăsat vite, hambare.” (T. Arghezi) Verbele intranzitive întrebuințate la diateza impersonală devin auto-suficiente semantico-sintactic; realizează nuclee predicaționale monomembre: Se respiră. Aceste verbe dezvoltă cel mai adesea un câmp semantico-sintactic secundar prin
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la relația subiect-predicat, poziția „subiectului” fiind preluată de „obiectul” pasiv; „subiectul” activ este trecut de pronumele reflexiv în „nedeterminat”: Scrisul lui se descifrează foarte greu. Dacă sensul impersonal este complementar sensului pasiv, câmpul semantic al verbului implică și realizarea unui complement de agent, expresie sintactic-lexicală a „subiectului” activ: Scrisul lui se descifrează greu de necunoscători. MODULTC "MODUL" Gramatica Academiei (și gramaticile curente) disting câte două categorii de moduri din două perspective corelative: „Modurile sunt personale și nepersonale, iar, după funcțiunea pe
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Eminescu, I, p. 38)$adverbul când - aici este conjuncție - instrument al unei relații sintactice de dependență și marcă a funcției de circumstanțial de opoziție, realizat propozițional$$. Sub aspect sintactic, este definitorie pentru adverb, dar nu generală, poziția de termen dependent; complement semantic al verbului, adverbul îi particularizează sfera semantică subordonându-i-se, printr-o relație de dependență facultativă. În continuarea distincției de adjectiv, adverbul se diferențiază de corespondentul său din sintagma nominală prin natura regentului; adjectivul se subordonează unui substantiv (pronume
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de plecare în locutor; planul lor semantic, însă, nu se caracterizează prin „gramaticalizarea” acestei „origini”; în consecință, nu cer și nu admit un subiect sintactic. Specificul planului lor semantic, însă, impune, asemeni verbelor tranzitive, intrarea în relație sintactică cu un complement direct: „Dar deodat’un punct se mișcă... cel întâi și singur. Iată-l Cum din haos face mumă iară el devine Tatăl.” (M. Eminescu) sau cu amândouă complementele obiectuale, direct și indirect: „Harap Alb... na-ți aripa asta...” (I. Creangă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semantic, însă, impune, asemeni verbelor tranzitive, intrarea în relație sintactică cu un complement direct: „Dar deodat’un punct se mișcă... cel întâi și singur. Iată-l Cum din haos face mumă iară el devine Tatăl.” (M. Eminescu) sau cu amândouă complementele obiectuale, direct și indirect: „Harap Alb... na-ți aripa asta...” (I. Creangă) Pot primi complement indirect și unele interjecții afective sau apreciative; dacă funcționează ca predicate: „Noaptea îngerii goi Zgribulind se culcă în fân. Vai mie, vai ție, Păianjeni mulți
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
deodat’un punct se mișcă... cel întâi și singur. Iată-l Cum din haos face mumă iară el devine Tatăl.” (M. Eminescu) sau cu amândouă complementele obiectuale, direct și indirect: „Harap Alb... na-ți aripa asta...” (I. Creangă) Pot primi complement indirect și unele interjecții afective sau apreciative; dacă funcționează ca predicate: „Noaptea îngerii goi Zgribulind se culcă în fân. Vai mie, vai ție, Păianjeni mulți au umplut apa vie.” (L. Blaga) „Halal de Piscupescu! zic în gândul meu.” (I.L. Caragiale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
umplut apa vie.” (L. Blaga) „Halal de Piscupescu! zic în gândul meu.” (I.L. Caragiale) Interjecția volitivă hai, haide, asimilată, în limbajul popular, verbului (de la care preia și dezinențe de persoană și număr: haidem, haideți), poate fi determinată și de un complement sociativ: „Hai cu mine la fântână!” Mai ales onomatopeele dar și interjecțiile volitive, precum și unele interjecții afective își pot extinde câmpul semantico-sintactic prin construcții sintactice dezvoltând variante ale funcției de circumstanțial: „Dracu, neavând ce-i face, huștiuluc în iaz!” (I.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
relative în stabilirea relațiilor sintactice la nivelul frazei; prezența lor stă atunci în legătură cu funcția sintactică a pronumelui (adverbului) relativ în propoziția pe care acesta o introduce: N-am observat cu cine a plecat Tudor. (cu cine - compl. sociativ în propoziția complement direct) sau cu funcția sintactică a propoziției pe care o introduce: Tudor a plecat cu cine îl căutase dimineață. (propoziție complement sociativ) 2. La cel de-al doilea nivel, conjuncțiile se disting de prepoziții prin capacitatea lor (a unei subclase
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pe care acesta o introduce: N-am observat cu cine a plecat Tudor. (cu cine - compl. sociativ în propoziția complement direct) sau cu funcția sintactică a propoziției pe care o introduce: Tudor a plecat cu cine îl căutase dimineață. (propoziție complement sociativ) 2. La cel de-al doilea nivel, conjuncțiile se disting de prepoziții prin capacitatea lor (a unei subclase de conjuncții) de a asigura multiplicarea conținutului funcțiilor sintactice sau multiplicarea funcțiilor sintactice. Acest rol deosebit este propriu conjuncțiilor coordonatoare; stabilind
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al substantivelor + uman în anumite condiții sintactice): „Gloria-i închipuirea ce o mie de neghiobi Idolul lor închină, numind mare pe-un pitic.” (M. Eminescu) „Danțul, muzica, pădurea / Pe acestea le-ndrăgii.” (M. Eminescu) 3. marcă a funcției sintactice de complement direct (realizată și propozițional), aparținând genului personal (și concomitent morfem de acuzativ al pronumelui relativ): „Să binecuvânteze pe cel ce mă împilă.” (M. Eminescu) 4. modalizator; printr-o schimbare în plan semantic, prepoziția pe rămâne în sistemul sintactic al limbii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de vineri până luni La cel de-al doilea nivel, al funcției sintactice pe care o realizează termenul lexical în structura enunțului, prepoziția este dependentă, în primul rând, în mod relativ, de cele două categorii principale impuse de regent: atribut/complement (inclusiv circumstanțial). În dezvoltarea relației de dependență care generează cele două categorii de funcții, în exprimarea sintactică a spațialității și temporalității, termenul atribut este precedat de o prepoziție compusă, formată din prepoziția simplă de și prepoziția proprie termenului circumstanțial: A
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]