11,210 matches
-
se pot formula concluzii de ordin calitativ și cantitativ asupra echilibrului studiat. În acest scop, determinările se fac la o anumită lungime de undă, care corespunde unei benzi de absorbție caracteristice complexului format în sistemul studiat. Frecvent, în cazul formării compușilor coordinativi, se iau în considerare benzile câmpului cristalin. Practic, metodele spectrofotometrice pot fi utilizate în toate cazurile când formarea complecșilor se manifestă prin modificări în spectrele de absorbție ale reactanților (ionul generator de complecși, liganzii): deplasări de benzi, modificări ale
Chimie coordinativă. Lucrări practice by Cristina Stoian () [Corola-publishinghouse/Science/637_a_1122]
-
sau extincția la o lungime de undă caracteristică complexului format. Se repetă măsurarea absorbanței (extincției) la o serie de amestecuri pentru care x variază între 0 ÷ 1. Dacă în reacția de echilibru următoare: q M + p L ⇄ MqLp se formează compusul coordinativ MqLp, pentru determinarea raportului de combinare se folosesc serii de soluții reactante în care se utilizează cantități variabile din reactanții M și L, astfel încât raportul de combinare al acestora să difere de la un sistem la altul. Valorile proprietăților măsurate
Chimie coordinativă. Lucrări practice by Cristina Stoian () [Corola-publishinghouse/Science/637_a_1122]
-
soluția în care s-a format cantitatea maximă de combinație complexă MqLp (q = 1). Pe de altă parte, în cazul soluțiilor izomolare, valoarea xmax nu depinde de concentrația c a soluțiilor, raportul său corespunzând raportului q:p, indicând astfel compoziția compusului format. Cele mai bune rezultate se obțin atunci când cei doi componenți, M și L, nu absorb la lungimea de undă la care se fac determinările de absorbanță, iar în soluție se formează un singur compus coordinativ. În diagrama absorbanță (extincție
Chimie coordinativă. Lucrări practice by Cristina Stoian () [Corola-publishinghouse/Science/637_a_1122]
-
1.1.2.2 Metoda raporturilor molare Se realizează o serie de amestecuri de soluții în care volumul soluției uneia dintre componente se menține constant, iar volumul soluției celeilalte componente variază continuu și se măsoară absorbanța fiecărui amestec. În cazul compușilor coordinativi este preferabil să se mențină constantă cantitatea de ion metalic M și să se varieze cantitatea de ligand L din sistem. La o anumită cantitate de component variabil se formează cantitatea maximă de compus coordinativ. Reprezentând grafic variația absorbanței
Chimie coordinativă. Lucrări practice by Cristina Stoian () [Corola-publishinghouse/Science/637_a_1122]
-
va indica raportul de combinare. Metoda s-a dovedit utilă mai ales pentru combinațiile coordinative de tipul MLn (n = 3, 4, 5, 6), la care metoda variațiilor continue nu poate preciza cu exactitate compoziția. 5.1.1.3 Determinarea compoziției compușilor coordinativi formați în sistemul CuCl22H2O - acid sulfosalicilic În sistemul de reacție CuCl2·2H2O - acid sulfosalicilic, în soluție apoasă, în funcție de pH-ul mediului de reacție, se formează complecși mononucleari de raporturi molare M:L diferite și cu stabilități diferite. Practic
Chimie coordinativă. Lucrări practice by Cristina Stoian () [Corola-publishinghouse/Science/637_a_1122]
-
100 cm3 30 eprubete spălate și uscate (30 pahare Erlenmeyer de 50 cm3), prevăzute cu dopuri de cauciuc Pipete gradate de 1 cm3, 2 cm3 și 10 cm3 Cilindru gradat de 500 cm3 5.1.1.3.2 Determinarea compoziției compușilor cuprului cu acidul sulfosalicilic prin metoda variațiilor continue 5.1.1.3.2.1 Modul de lucru Se prepară 250 cm3 soluție tampon cu pH = 5 utilizând amestecul de 83,9 cm3 soluție de acetat de sodiu 0,2 N
Chimie coordinativă. Lucrări practice by Cristina Stoian () [Corola-publishinghouse/Science/637_a_1122]
-
3.2.2 Interpretarea rezultatelor Se reprezintă grafic variația extincției în funcție de compoziția amestecului pentru fiecare set de amestecuri de soluții. Din poziția maximului curbelor obținute, se determină raportul molar de combinare M:L. 5.1.1.3.3 Determinarea compoziției compușilor cuprului cu acidul sulfosalicilic prin metoda raporturilor molare 5.1.1.3.3.1 Modul de lucru Se prepară 250 cm3 soluție tampon cu pH = 5 și 250 cm3 soluție tampon cu pH = 9 după cum s-a arătat anterior. Se
Chimie coordinativă. Lucrări practice by Cristina Stoian () [Corola-publishinghouse/Science/637_a_1122]
-
serie de amestecuri de soluții se reprezintă grafic variația extincției în funcție de raportul M:L. Din proiecția pe abscisă a punctului de discontinuitate a ramurilor de dreaptă, se determină raportul molar de combinare M:L. 5.1.1.4 Determinarea compoziției compușilor coordinativi formați în sistemul FeCl3 - acid sulfosalicilic În sistemul de reacție FeCl3 - acid sulfosalicilic, în soluție apoasă, se formează complecși mononucleari având raporturi molare M:L diferite și cu stabilități diferite în funcție de pH-ul mediului de reacție. Practic se va
Chimie coordinativă. Lucrări practice by Cristina Stoian () [Corola-publishinghouse/Science/637_a_1122]
-
100 cm3 30 eprubete spălate și uscate (30 pahare Erlenmeyer de 50 cm3), prevăzute cu dopuri de cauciuc Pipete gradate de 1 cm3, 2 cm3 și 10 cm3 Cilindru gradat de 500 cm3 5.1.1.4.2 Determinarea compoziției compușilor ionului feric cu acidul sulfosalicilic prin metoda variațiilor continue 5.1.1.4.2.1 Modul de lucru Se prepară 250 cm3 soluție tampon cu pH = 2 prin amestecarea a 130 cm3 soluție glicocol 0,1 N cu 120 cm3
Chimie coordinativă. Lucrări practice by Cristina Stoian () [Corola-publishinghouse/Science/637_a_1122]
-
4.2.2 Interpretarea rezultatelor Pentru fiecare set de amestecuri de soluții se reprezintă grafic variația extincției în funcție de compoziția amestecului. Din poziția maximului curbelor obținute, se determină raportul molar de combinare M:L. 5.1.1.4.3 Determinarea compoziției compușilor ionului feric cu acidul sulfosalicilic prin metoda raporturilor molare 5.1.1.4.3.1 Modul de lucru Se prepară 250 cm3 soluție tampon cu pH = 2 și 250 cm3 soluție tampon cu pH = 9 după cum s-a arătat anterior
Chimie coordinativă. Lucrări practice by Cristina Stoian () [Corola-publishinghouse/Science/637_a_1122]
-
reprezintă grafic variația extincției în funcție de raportul M:L pentru fiecare serie de amestecuri de soluții. Din proiecția pe abscisă a punctului de discontinuitate a ramurilor de dreaptă, se determină raportul molar de combinare M:L. 5.1.2 Determinarea compoziției compușilor coordinativi prin metoda refractometrică 5.1.2.1 Considerații teoretice Metoda refractometrică se bazează pe determinarea indicelui de refracție al substanței de analizat. Dacă o rază de lumină trece dintr-un mediu în altul, atunci direcția sa se schimbă ca
Chimie coordinativă. Lucrări practice by Cristina Stoian () [Corola-publishinghouse/Science/637_a_1122]
-
ligand de concentrație c) și se măsoară proprietatea fizică respectivă. Se determină indicele de refracție n. Se repetă măsurarea aceleiași proprietăți la o serie de amestecuri pentru care x variază în domeniul 0 ÷ 1. Dacă B reacționează cu A formând compusul de coordinație BqAp, conform ecuației: q B + p A = BqAp valoarea proprietății măsurate va trece printr-un maxim sau minim pentru o anumită valoare a lui x. Amestecul în volume al soluțiilor B și A, corespunzător valorii maxime sau minime
Chimie coordinativă. Lucrări practice by Cristina Stoian () [Corola-publishinghouse/Science/637_a_1122]
-
acesteia este notată cu xmax. Pentru determinarea acestei compoziții, valoarea proprietății măsurate se reprezintă grafic în funcție de x. Dacă soluțiile inițiale ale lui B și A sunt izomolare, xmax nu variază cu concentrația și valoarea sa corespunde raportului q:p, indicând compusul format în sistemul studiat. 5.1.2.2 Materialele necesare Clorură cuprică dihidratată CuCl2·2H2O Acid sulfosalicilic Acetat de sodiu CH3COONa Acid acetic CH3COOH glacial Clorură de amoniu NH4Cl Hidroxid de amoniu NH4OH 25% 4 baloane cotate de 25 cm3
Chimie coordinativă. Lucrări practice by Cristina Stoian () [Corola-publishinghouse/Science/637_a_1122]
-
a unui punct de inflexiune sau a unei schimbări de pantă pe curbă indică formarea unui nou compus, al cărui raport molar de combinare se determină prin proiecția punctului caracteristic de pe curbă pe axa absciselor. 5.1.3 Determinarea tipului compușilor coordinativi prin metoda conductometrică 5.1.3.1 Considerații teoretice Conductibilitate electrică a unui mediu reprezintă mărimea care exprimă capacitatea acestuia de a fi străbătut de curentul electric. Conductibilitatea electrică se definește ca inversa rezistenței electrice a acelui mediu; dacă
Chimie coordinativă. Lucrări practice by Cristina Stoian () [Corola-publishinghouse/Science/637_a_1122]
-
formula> (5.11) După etalonare se introduce în celula conductometrului soluția de studiat și se reechilibrează puntea. Din noua valoare a conductanței, se calculează conductibilitatea electrică conform relației (5.6). 5.1.3.2 Principiul metodei În cazul particular al compușilor coordinativi, se poate stabili tipul acestora (electrolit sau neelectrolit), obținând astfel indicații asupra numărului de ioni din soluție. De asemenea, se poate determina sarcina ionilor complecși. Dacă disocierea combinației complexe se realizează în doi ioni (adică este un electrolit de
Chimie coordinativă. Lucrări practice by Cristina Stoian () [Corola-publishinghouse/Science/637_a_1122]
-
un electrolit de tip 1:1) conductibilitatea molară a combinației variază în jurul valorii de 100 (</formula>). Când combinația disociază în trei ioni, conductibilitatea molară are o valoare cuprinsă în domeniul 220 ÷ 250 (</formula>). Pentru cazul disocierii în patru ioni a compusului, conductibilitatea sa molară are o valoare care aparține, în general, intervalului 400 ÷ 450 În situația disocierii combinației în cinci ioni, conductibilitatea molară a soluției sale este cuprinsă în domeniul 500 ÷ 550 (</formula>). etc. Sunt cazuri când conductibilitatea soluțiilor unor compuși
Chimie coordinativă. Lucrări practice by Cristina Stoian () [Corola-publishinghouse/Science/637_a_1122]
-
care sunt indicate conductibilitățile electrice ale soluțiilor de clorură de potasiu de diferite concentrații în funcție de temperatură), se calculează constanta conductometrului folosind relația (5.11). Din valorile obținute, se determină valoarea medie a celulei conductometrului. Utilizând valorile obținute pentru conductanțele soluțiilor compușilor coordinativi studiați și ale constantei celulei aparatului de măsură, se exprimă conductibilitățile specifice ale soluțiilor de combinații complexe folosind formula (5.6). Cunoscând concentrația molară a soluțiilor de compuși coordinativi, se calculează conductilitățile molare ale acestora pe baza relației (5
Chimie coordinativă. Lucrări practice by Cristina Stoian () [Corola-publishinghouse/Science/637_a_1122]
-
complexe folosind formula (5.6). Cunoscând concentrația molară a soluțiilor de compuși coordinativi, se calculează conductilitățile molare ale acestora pe baza relației (5.8). Din valoarea obținută pentru fiecare combinație, se formulează concluzii privind numărul de ioni în care disociază compusul respectiv și se scriu echilibrele de disociere electrolitică în soluție apoasă. 5.2 Studiul stabilității compușilor coordinativi 5.2.1 Determinarea constantelor de stabilitate ale compușilor coordinativi prin metode spectrofotometrice 5.2.1.1 Considerații teoretice Cea mai importantă proprietate
Chimie coordinativă. Lucrări practice by Cristina Stoian () [Corola-publishinghouse/Science/637_a_1122]
-
molare ale acestora pe baza relației (5.8). Din valoarea obținută pentru fiecare combinație, se formulează concluzii privind numărul de ioni în care disociază compusul respectiv și se scriu echilibrele de disociere electrolitică în soluție apoasă. 5.2 Studiul stabilității compușilor coordinativi 5.2.1 Determinarea constantelor de stabilitate ale compușilor coordinativi prin metode spectrofotometrice 5.2.1.1 Considerații teoretice Cea mai importantă proprietate a combinațiilor complexe (și cea mai folosită) este stabilitatea acestora. Formarea unui compus coordinativ poate fi
Chimie coordinativă. Lucrări practice by Cristina Stoian () [Corola-publishinghouse/Science/637_a_1122]
-
obținută pentru fiecare combinație, se formulează concluzii privind numărul de ioni în care disociază compusul respectiv și se scriu echilibrele de disociere electrolitică în soluție apoasă. 5.2 Studiul stabilității compușilor coordinativi 5.2.1 Determinarea constantelor de stabilitate ale compușilor coordinativi prin metode spectrofotometrice 5.2.1.1 Considerații teoretice Cea mai importantă proprietate a combinațiilor complexe (și cea mai folosită) este stabilitatea acestora. Formarea unui compus coordinativ poate fi reprezentată, în general, prin procesul de echilibru: M + n L
Chimie coordinativă. Lucrări practice by Cristina Stoian () [Corola-publishinghouse/Science/637_a_1122]
-
care oferă informații importante asupra stabilității relative a sistemelor similare. Acestea pot fi determinate, de asemenea, prin calcularea concentrațiilor speciilor la echilibru. Metodele de determinare a constantelor de stabilitate se aplică în mod diferențiat în funcție de complexitatea sistemului studiat, de numărul compușilor coordinativi aflați în echilibru. 5.2.1.2 Materialele necesare Clorură ferică FeCl3 Acid sulfosalicilic Glicocol H2N-CH2-COOH 0,1 N Acid clorhidric HCl 0,1 N Cilindru gradat de 500 cm3 Pipete gradate de 10 cm3 2 baloane cotate de
Chimie coordinativă. Lucrări practice by Cristina Stoian () [Corola-publishinghouse/Science/637_a_1122]
-
a soluțiilor izomolare. Ducând o paralelă (p) la abscisă, aceasta intersectează curbele 1 și 2 în punctele M și N, cărora le corespund concentrațiile în reactanți a1 și b1 (punctul M), respectiv a2 și b2 (punctul N). Considerând x concentrația compusului coordinativ format, a concentrația totală a ionului metalic, iar b concentrația totală a ligandului, constanta de stabilitate va fi dată de relația: </formula> (5.17) În punctele M și N va exista aceeași concentrația a combinației complexe, întrucât extincția este
Chimie coordinativă. Lucrări practice by Cristina Stoian () [Corola-publishinghouse/Science/637_a_1122]
-
și N va exista aceeași concentrația a combinației complexe, întrucât extincția este aceeași: </formula> (5.18) Pentru ambele puncte se poate scrie relația următoare: </formula> (5.19) Ținând cont de relația (5.18), din expresia (5.19) se obține concentrația compusului coordinativ în punctele considerate: </formula> (5.20) Calculând concentrația compusului coordinativ x cu relația (5.20), se calculează constanta de stabilitate K a combinației formate cu una din egalitățile din relația (5.19), respectiv: </formula> (5.21) 5.2.2
Chimie coordinativă. Lucrări practice by Cristina Stoian () [Corola-publishinghouse/Science/637_a_1122]
-
extincția este aceeași: </formula> (5.18) Pentru ambele puncte se poate scrie relația următoare: </formula> (5.19) Ținând cont de relația (5.18), din expresia (5.19) se obține concentrația compusului coordinativ în punctele considerate: </formula> (5.20) Calculând concentrația compusului coordinativ x cu relația (5.20), se calculează constanta de stabilitate K a combinației formate cu una din egalitățile din relația (5.19), respectiv: </formula> (5.21) 5.2.2.1 Considerații teoretice La coordinarea unui ligand de ionul metalic
Chimie coordinativă. Lucrări practice by Cristina Stoian () [Corola-publishinghouse/Science/637_a_1122]
-
negativă de pe ionul metalic. Legături π-acceptoare formează liganzii care au electroni disponibili, ce pot fi cedați cu ușurință în orbitalii vacanți ai ionului metalic. În această clasă se încadrează: O2-, HO-, NH2-, F-, Cl-. Astfel de legături determină reducerea stabilității compusului coordinativ, prin mărirea sarcinii negative acumulate pe ionul metalic. Unii liganzi (Cl-, CN-) prezintă atât proprietăți pi-acceptoare, cât și pidonoare, având atât orbitali π vacanți, cât și orbitali π ocupați. Manifestarea unui anumit tip de proprietate depinde de starea de
Chimie coordinativă. Lucrări practice by Cristina Stoian () [Corola-publishinghouse/Science/637_a_1122]