2,206 matches
-
ideologiei comuniste, naționalismul tradițional românesc, în forma sa etnico-ortodoxistă, a cunoscut o recrudescență. Prima parte a postcomunismului românesc (1989-2000) a fost marcată de o revenire în forță a discursului naționalist specific perioadei interbelice, în care identitatea națională se articula la conjuncția dintre românism etnic și ortodoxism spiritual. Resurgența naționalismului etnic-ortodoxist în conștiința identitară românească este relevată pe multiple dimensiuni. Pe plan publicistic, cel al producției culturale, anii nouăzeci au cunoscut o explozie bibliografică fără precedent. Dispariția cenzurii de stat a deschis
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
istorice singulare, ori colectivi - categorii sociale, agenți corporativi de tipul Poporului, Națiunii, Partidului); c) monumentalizarea trecutului și titanizarea actorilor istorici - construcția politică a statului-națiune a presupus nu doar glorificarea vremurilor apuse alături de eroizarea acțiunilor înaintașilor, ci și monumentalizarea trecutului în conjuncție cu ridicarea Marilor Oameni ai Istoriei la rangul de personaje titanice. Unei "ființe active și plină de aspirații" cum era ființa națională în prelunga fază de construcție politică a statalității românești îi era necesară o "istorie monumentalistă", cum a numit
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
geografie au fost purtătoarele ideii și aspirației de unitate teritorială. Înțelese ca vehicule la fel de încărcate ideologic ca și cele de istorie, manualele de geografie sunt uneltele didactice prin care statul-națiune se auto-legitimează elaborând o "geografie politică". Teoria statului-națiune modern presupune conjuncția a cel puțin trei elemente fundamentale: factorul etnic, autodeterminare politică a etnicului, la care se adaugă un teritoriu specific aflat sub jurisdicția administrativă a politeiei etnice. Prin manualele de geografie (politică), statul-națiune își trasează în imaginarul colectiv granițele simbolice, propagând
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
dor, / Îs ca omul călător / Și nici n-am timp ca să mor; Ieși, mândruță, până-n prag, / Să vezi dorul cum mă poartă!"161 Refrenul, ca primum movens al spațiului textual, este reluat de comparațiile-ornament sau de paralelismul analogic care, prin intermediul conjuncției adresative ci, neagă "negația" unor trăiri: "Foaie verde ca lipanul / Tot suind la mândra dealul / Mi s-a despotcovit calul, / Dar nu-i vina calului, / Nici a potcovarului; / Ci-i vina mândruței mele, / C-a pus casa-n locuri grele
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
C-am trecut pe-un pod de piatră / Ș-am scăpat norocu-n baltă; Mult am stat și m-am mirat, / Pe-acel pod eu ce-am cătat?"228 Varianta substantivală diminutivală, "norocelul", ca incipit adresativ, potențează acțiunea imprecativă, realizată de conjuncția "de" care prefațează nucleul semantic procesual, ca trecere de la irealitatea expresiei la optativul determinat de interiorizarea actului poetic: "Norocele, de te-aș prinde, / Ț-aș da foc și te-aș aprinde / Într-o margine de drum, / Ca să nu mai iasă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
din ceea ce a scris și cele în care tot ceea ce a scris nu constituie decât o mică parte a gândurilor autorului. Tractatus-ul aparține în mod sigur ultimei grupe.“11 Cumularea acestor obstacole în calea unei bune înțelegeri a textului, în conjuncție cu impresia cititorului că acesta oferă clarificări de cea mai mare însemnătate, poate să dea socoteală de faptul că lectura lui îl va atrage și îl va respinge în același timp. Ray Monk, autorul celei mai cuprinzătoare biografii a lui
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
ortografic, ortoepic și de punctuație (1995, p. 49), punctuația constituie „un sistem de semne convenționale, care au rolul de a marca În scris pauzele, intonația, Întreruperea cursului vorbirii”. Anumite semne de punctuație pot fi obligatorii, facultative sau interzise. Bunăoară, Înainte de conjuncțiile iar, dar, Însă, ci, virgula este obligatorie, Între subiect și predicat este interzisă, iar Înaintea unor circumstanțiale este facultativă. Ignorarea semnelor de punctuație obligatorii sau interzise constituie problema cea mai frecventă. Bunăoară, În Atac de Cluj (anul I, nr. 4
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
p. 171). De altfel, nici chiar Îndreptarul..., care stipulează o asemenea normă, nu e consecvent, pentru că, la pagina 53, deci cu două pagini Înainte de precizarea normei, dă următorul exemplu: Punctul apare și Înaintea propozițiilor sau a frazelor independente introduse prin conjuncția și, când aceasta nu are rolul ei obișnuit de conjuncție coordonatoare, ci sugerează succesiunea neîntreruptă a unor acțiuni. (Cu acest rol conjuncția și apare mai ales În stilul narativ). Un exemplu luat dintr-o carte recentă: (Titlurile de noblețe sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
asemenea normă, nu e consecvent, pentru că, la pagina 53, deci cu două pagini Înainte de precizarea normei, dă următorul exemplu: Punctul apare și Înaintea propozițiilor sau a frazelor independente introduse prin conjuncția și, când aceasta nu are rolul ei obișnuit de conjuncție coordonatoare, ci sugerează succesiunea neîntreruptă a unor acțiuni. (Cu acest rol conjuncția și apare mai ales În stilul narativ). Un exemplu luat dintr-o carte recentă: (Titlurile de noblețe sunt incongruente cu forma de singular a verbului utilizat. Desigur, tema
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
pagini Înainte de precizarea normei, dă următorul exemplu: Punctul apare și Înaintea propozițiilor sau a frazelor independente introduse prin conjuncția și, când aceasta nu are rolul ei obișnuit de conjuncție coordonatoare, ci sugerează succesiunea neîntreruptă a unor acțiuni. (Cu acest rol conjuncția și apare mai ales În stilul narativ). Un exemplu luat dintr-o carte recentă: (Titlurile de noblețe sunt incongruente cu forma de singular a verbului utilizat. Desigur, tema dialogului de asemenea contrastează cu titulaturile pretențioase.). (Cernicova, 1998, p. 83). După cum
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
virgulei trebuie studiat În propoziție și În frază. 5.4.1. Folosirea virgulei În propoziție Se pune virgulă În următoarele situații: - Între părți de propoziție de același fel (subiecte, predicate, nume predicative, complemente, atribute), dacă acestea nu sunt legate prin conjuncția copulativă și ori prin sau: „Chipul rumen, gura fragedă, apele ochilor și focul părului spuneau atâta frumusețe cutezătoare și iritantă” (G. Galaction); - În locul unui verb, predicativ sau auxiliar, omis prin elipsă: „Adesea, puse alături, caietul lui ai fi zis că
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
o unitate, nu se pune niciun semn: „Bre Ilie, vină-ncoace!” (M. Sadoveanu), „Măi animalule!” (celebrul apelativ al lui Ion Iliescu, adresat la Constanța lui Radu Mazăre, pe atunci ziarist, devenit apoi primar al Constanței și membru marcant al PSD). - conjuncția așadar și locuțiunea conjuncțională prin urmare, așezate În interiorul unei propoziții, se pun Între virgule: „Sâmbătă, așadar, de la amiazi, amândouă aceste doamne Încep să se pregătească de plecare” (I.L. Caragiale). Interdicții de folosire a virgulei În propoziție: - nu se desparte prin
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
I.L. Caragiale). Interdicții de folosire a virgulei În propoziție: - nu se desparte prin virgulă subiectul de predicat: „Manoilă se uita la gura ei cu admirație” (M. Sadoveanu); - nu se despart prin virgulă părțile de propoziție de același fel, legate prin conjuncția copulativă și ori prin sau: „Discuta dacă femeia are sau nu un suflet” (G. Galaction); - complementele directe și indirecte ce urmează după predicat nu se despart prin virgulă: „El a măritat pe fiică-sa după un om bun și harnic
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
virgulă: „El a măritat pe fiică-sa după un om bun și harnic” (I. Creangă); - interjecția ia nu se desparte de verbul următor, cu care formează o unitate: „Ia fii bun dumneata și-i pune imediat la loc” (I.L. Caragiale); - conjuncțiile Însă, deci și adverbul totuși, plasate În interiorul unei propoziții, nu se despart prin virgulă: „Numai În cugetele cele mai eminente ale veacului păgân, fără Însă ca nimeni să bănuiască, amurgul contimporan avea tonuri și clarități” (G. Galaction). 5.4.2
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
ori ca și linia de pauză (cu care poate fi de multe ori Înlocuită), bara oblică realizează În scris economie de mijloace verbale, compensate sau nu la lectură (Beldescu, 1995, p. 199). Bara oblică poate substitui: - prepoziții: „Legea 99/1998”; - conjuncții: „teme pentru sesiuni științifice/simpozioane”; - elementul a al formei de feminin pentru numeralul ordinal: „Sosesc cu acceleratul de prânz, În 22/III/1998”. DOOM (ediția a II-a) precizează că bara oblică „nu este precedată, nici urmată de blanc”. Ea
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
ordinea normală (nume + prenume) nu este aceasta, ci prenume + nume; - În cazul În care o lucrare are doi autori, vom scrie numele de familie al primului autor, al doilea putând fi trecut În ordinea firească (prenume + nume), utilizând sau nu conjuncția și: Răduică, Georgeta; Nicolin Răduică, Dicționarul presei românești (1731-1918), Editura Științifică, București, 1995. - dacă lucrarea are trei autori, primului autor i se scrie numele și prenumele, legat prin punct și virgulă de al doilea, iar al doilea și al treilea
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
Nicolin Răduică, Dicționarul presei românești (1731-1918), Editura Științifică, București, 1995. - dacă lucrarea are trei autori, primului autor i se scrie numele și prenumele, legat prin punct și virgulă de al doilea, iar al doilea și al treilea se despart prin conjuncția și. Uneori, conjuncția și poate lipsi, locul ei putând fi luat de același „separator” ca și Între primul și al doilea autor: Barborică, Elena; Liviu Onu; Mirela Teodorescu, Introducere În filologia română. Orientări În tehnica cercetării științifice a limbii române
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
presei românești (1731-1918), Editura Științifică, București, 1995. - dacă lucrarea are trei autori, primului autor i se scrie numele și prenumele, legat prin punct și virgulă de al doilea, iar al doilea și al treilea se despart prin conjuncția și. Uneori, conjuncția și poate lipsi, locul ei putând fi luat de același „separator” ca și Între primul și al doilea autor: Barborică, Elena; Liviu Onu; Mirela Teodorescu, Introducere În filologia română. Orientări În tehnica cercetării științifice a limbii române, ediția a doua
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
mai multe ediții sau la cele traduse, se indică Între paranteze drepte și anul apariției ediției princeps: 6. Dacă o carte are mai mulți autori, toți autorii sunt trecuți În ordinea nume + prenume, iar separarea numelor se face prin virgulă + conjuncția și: Chelcea, Septimiu, Jderu, Gabriel și Moldoveanu, Andreea. (2006). Cultura organizațională universitară - cultură a plagiatului? Psihologia socială, 17, 57-76. 7. Dacă se citează cărți de același autor, autorului i se repetă numele: Durkheim, Émile. [1895] (1974). Regulile metodei sociologice. București
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
A. Colin, 1997. 6. În privința ordinii unor elemente din fișa cărții (editură, localitate, an), este preferată următoarea: localitate, editură, an: Alleur, Marabout, 1994; Paris, Bordas, 1989; Paris, Larousse, 1991. 7. Dacă lucrarea are doi autori, numele acestora se leagă prin conjuncția și: AMANCY N. și VENTURA T., 50 modčles de dissertation, Alleur, Marabout, 1992. 8. Dacă lucrarea e semnată de mai mult de trei autori, a fost indicat doar primul, apoi s-a folosit expresia latinească et al.: MÉRAUD D. et
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
Poșta Română, sau cartea semnată de Eliza și Dan Ghinea, Localitățile din România. Dicționar, Editura Enciclopedică, București, 2000. 3.4. Indicele de cuvinte Acesta este folosit mai ales În lucrările de lingvistică, filosofie etc. De exemplu, dacă mă interesează destinul conjuncției căci, pe care unii vorbitori ezită să o folosească, apreciind că este un cuvânt Învechit, voi căuta În Gramatica Academiei, unde voi găsi informații utile, la paginile: 386, 387, 401; II 285, 301, 302, 462. La pagina 386 aflăm că
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
pe care unii vorbitori ezită să o folosească, apreciind că este un cuvânt Învechit, voi căuta În Gramatica Academiei, unde voi găsi informații utile, la paginile: 386, 387, 401; II 285, 301, 302, 462. La pagina 386 aflăm că această conjuncție, la fel ca și altele, a fost cândva o conjuncție compusă, fiindcă provine din că + ce. Dar elementele care o compun și-au pierdut individualitatea, atât ca formă, cât și ca sens, lucru reflectat și În grafie: conjuncția se scrie
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
este un cuvânt Învechit, voi căuta În Gramatica Academiei, unde voi găsi informații utile, la paginile: 386, 387, 401; II 285, 301, 302, 462. La pagina 386 aflăm că această conjuncție, la fel ca și altele, a fost cândva o conjuncție compusă, fiindcă provine din că + ce. Dar elementele care o compun și-au pierdut individualitatea, atât ca formă, cât și ca sens, lucru reflectat și În grafie: conjuncția se scrie acum Într-un singur cuvânt. La pagina 387 aflăm despre
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
că această conjuncție, la fel ca și altele, a fost cândva o conjuncție compusă, fiindcă provine din că + ce. Dar elementele care o compun și-au pierdut individualitatea, atât ca formă, cât și ca sens, lucru reflectat și În grafie: conjuncția se scrie acum Într-un singur cuvânt. La pagina 387 aflăm despre conjuncția căci că este subordonatoare, introducând prepoziția cauzală. La pagina 401 ni se dau două citate din Creangă și Negruzzi, de unde putem vedea că această conjuncție aparținea mai
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
compusă, fiindcă provine din că + ce. Dar elementele care o compun și-au pierdut individualitatea, atât ca formă, cât și ca sens, lucru reflectat și În grafie: conjuncția se scrie acum Într-un singur cuvânt. La pagina 387 aflăm despre conjuncția căci că este subordonatoare, introducând prepoziția cauzală. La pagina 401 ni se dau două citate din Creangă și Negruzzi, de unde putem vedea că această conjuncție aparținea mai ales limbii vechi: „Eu Îi cunosc pre boierii noștri, căci am trăit cu
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]