3,537 matches
-
ea și am oprit-o, smulgîndu-i plicul din mînă. Ploaia Îi biciuia chipul, spălîndu-i lacrimile și mînia. Am condus-o Înapoi În casă, pînă la căldura căminului. Îmi evita privirea. Am luat plicul și l-am azvîrlit În flăcări. Am contemplat Împreună cum scrisoarea se descompunea În jar și cum paginile se evaporau În volute de fum albastru, una cîte una. Bea a Îngenunchiat lîngă mine, cu lacrimi În ochi. Am Îmbrățișat-o și i-am simțit răsuflarea pe gît. — Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
am să fiu În beci, În galeria de paturi. Dacă nu vă cer prea mult, scoateți-l pe din dos. Să nu-l vadă ceilalți. E rău pentru moralul internilor. — Vă promitem, am zis cu voce spartă. Maica Hortensia mă contemplă o clipă cu o vagă curiozitate. CÎnd am privit-o de aproape, mi-am dat seama că era o femeie În puterea vîrstei, aproape bătrînă. Puțini ani o despărțeau de restul locuitorilor casei. — Auziți, ucenicul nu e nițel cam tînăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
grădină. Primul glonț trecu șuierînd pe lîngă capul lui Julián. Al doilea i-ar fi străbătut gîtlejul, dacă Miquel Moliner nu s-ar fi repezit la fiul portarului și nu i-ar fi smuls pușca, luîndu-l la pumni. Julián Carax contemplase scena uluit, paralizat. Cu toții crezură că Împușcăturile Îi erau adresate lui Jorge Aldaya, ca răzbunare pentru umilința suferită În seara dinainte. Abia mai tîrziu, cînd Garda Civilă Îl luase pe băiat, iar perechea de portari fusese alungată din locuință aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
se redusese la dimensiunile unei copile, iar Fermín, lîngă ea, părea un gigant. Îmi clocoteau În minte o mie de Întrebări, Însă prietenul meu Îmi făcu un semn care arăta În mod limpede că Întrevederea se isprăvise. L-am văzut contemplînd acea gaură murdară și rece unde Jacinta Coronado Își petrece ultimele ore de viață. — Hai, Daniel. Plecăm. Ia-o dumneata Înainte. Am făcut cum Îmi spunea. CÎnd am plecat, m-am Întors o clipă și am văzut cum Fermín Îngenunghea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
care Îl recitea de două ori pe an, acele două ori cînd Îl auzeam rîzÎnd din toată inima. L-am privit În tăcere. Avea părul albit, rar, iar pielea de pe față Începuse să-și piardă fermitatea În jurul pomeților. L-am contemplat pe omul acela pe care cîndva mi-l Închipuisem puternic, aproape invincibil, și l-am văzut fragil, Învins pe nepusă masă. Învinși, poate, amîndoi. M-am aplecat să-l Învelesc cu pledul acela pe care de ani de zile promitea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
că urma să sosească abia peste vreo treizeci-patruzeci și cinci de minute. Voiam să simt de unul singur prezența casei, să o explorez Înainte ca Bea să apară și să pună stăpînire pe ea. M-am oprit o clipă să contemplu fîntîna și mîna Îngerului ridicîndu-se din apele cu tente stacojii. Degetul arătător, acuzator, părea ascuțit ca un pumnal. M-am apropiat de marginea bazinului. Chipul sculptat, fără privire și fără suflet, tremura sub suprafața apei. Am urcat treptele ce duceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
se putea, că Julián al lui nu putea fi mort... Atunci don Manuel a tras deoparte lințoliul care acoperea trupul și cei doi agenți l-au Întrebat, formal, dacă acela era fiul său Julián. — Și? — Domnul Fortuny a rămas mut, contemplînd cadavrul aproape un minut. Apoi s-a răsucit pe călcîie și s-a tot dus. — S-a tot dus? — Cu toată viteza. — Și polițiștii? Nu l-au oprit? Nu erau acolo ca să identifice cadavrul? Barceló zîmbi malițios. — Teoretic. Însă don
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de consecințe. Insinuezi că sînt răspunzător de moartea femeii ăsteia? — Femeia asta, cum Îi spui tu, avea un nume și un prenume, și o cunoșteai. — Nu-i nevoie să-mi amintești, am replicat eu cu lacrimi În ochi. Tata mă contemplă cu tristețe, clătinînd din cap. — Doamne sfinte, nici nu vreau să mă gîndesc ce-o fi simțind bietul Isaac, murmură tata ca pentru sine. — Eu nu sînt vinovat că a murit, am zis eu cu un firicel de glas, crezînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
vîntul izbindu-mă În față, m-am Întors spre un perete din metal și lumină care se repezea către mine cu toată viteza. În ultima clipă, un trecător din spatele meu mă trase Îndărăt și mă smulse din calea autobuzului. Am contemplat fuzelajul scînteind la cîțiva centimetri de fața mea, o moarte sigură defilînd la o zecime de secundă. CÎnd mi-am dat seama de cele petrecute, trecătorul care Îmi salvase viața se Îndepărta pe o trecere de pietoni, o simplă siluetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Întețească, implacabilă. M-am Îndepărtat În josul străzii. CÎnd am dat colțul, m-am oprit și m-am Întors o clipă. Mi-am ridicat privirea spre apartamentul familiei Aguilar. Silueta vechiului meu prieten Tomás se contura În fereastra camerei sale. Mă contempla nemișcat. L-am salutat cu mîna. Nu mi-a răspuns. După cîteva secunde, s-a retras Înăuntru. Am mai așteptat vreo cinci minute, În speranța că-l voi vedea reapărînd, Însă a fost zadarnic. Ploaia mi-a iscat lacrimile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cinci minute, În speranța că-l voi vedea reapărînd, Însă a fost zadarnic. Ploaia mi-a iscat lacrimile și am plecat În tovărășia ei. 42 Întorcîndu-mă spre librărie, am trecut prin fața cinematografului Capitol, unde doi pictori, proțăpiți pe o schelă, contemplau dezolați cum afișul, care nu apucase să li se usuce, se descompunea sub aversă. Efigia stoică a santinelei de gardă postată În fața librăriei de distingea În zare. CÎnd m-am apropiat de ceasornicăria lui don Federico Flaviá, am băgat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
toate acestea. Te duci În beznă, m-am gîndit. Așa cum ai trăit. 43 Cu puțin Înainte de ora trei, m-am urcat, pe Paseo de Colón, Într-un autobuz ce urma să mă ducă pînă la cimitirul Montjuïc. Pe geam puteam contempla pădurea de catarge și pavilioane fluturînd pe cheiul portului. Autobuzul, aproape gol, Înconjură muntele Montjuïc și o apucă pe drumul care urca spre intrarea dinspre răsărit a marelui cimitir al orașului. Eu eram ultimul pasager. — La ce oră trece ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
stătea polițistul care Îmi salvase viața cu o zi Înainte. Palacios. Își ridică privirea și mă observă fără să clipească, preț de cîteva secunde. Cuvintele oarbe, lipsite de sens ale preotului erau tot ce ne despărțea de cumplita tăcere. Am contemplat coșciugul stropit de noroi. Mi-am imaginat-o Întinsă Înăuntru și nu mi-am dat seama că plîngeam pînă cînd necunoscuta În cenușiu nu se apropie de mine și-mi oferi o floare din buchetul ei. Am rămas acolo pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În tenebrele albastre și stacojii. În scurt timp, am apucat-o Înapoi spre promenada Colón, repetînd acele ultime cuvinte ale Nuriei Monfort, fără să le găsesc vreun sens. CÎnd am ajuns În piața Portal de la Paz, m-am oprit să contemplu cheiurile, lîngă debarcaderul șalupelor. M-am așezat pe treptele ce se afundau În apele tulburi, În același loc unde, Într-o noapte pierdută, cu mulți ani În urmă, Îl văzusem pentru prima oară pe Laín Coubert, omul fără chip. — Există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În zare. Într-o noapte În care nici eu n-am reușit să adorm din cauza zgomotului ploii ce cădea pe acoperiș, am ieșit pe hol. Ne-am privit fără să spunem nimic, iar Julián mi-a oferit o țigară. Am contemplat ploaia În tăcere o bună bucată de vreme. Apoi, cînd ploaia s-a sfîrșit, l-am Întrebat cine era P. — Penélope, mi-a răspuns. L-am rugat să-mi vorbească despre ea, despre acei treisprezece ani de exil la Paris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mai amabil și mai fragil pe care Îl cunoscusem, singurul meu prieten. Ne-am căsătorit Într-o dimineață de februarie, la un tribunal municipal. Călătoria noastră de nuntă s-a limitat la funicularul de pe Tibidabo, cu care am urcat să contemplăm Barcelona de pe terasele din parc, o miniatură de cețuri. N-am spus nimănui că ne-am căsătorit, nici lui Cabestany, nici tatălui meu, nici familiei lui, care Îl credea mort. Am apucat să-i scriu o scrisoare lui Julián, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
aer mirosul buruienilor și al burniței. Atunci am simțit cum mîna lui Julián Îmi scapă. M-am oprit și m-am Întors, ca să-l văd nemișcat, cu privirea țintuită În beznă. — Ce s-a Întîmplat, Julián? Nu mi-a răspuns. Contempla vrăjit gura unui coridor Îngust care ducea spre bucătării. M-am Îndreptat Într-acolo și am scrutat Întunericul sfîșiat de flacăra albastră a lămpii de benzină. Ușa aflată la capătul culoarului era astupată. Un zid din cărămizi roșii, așezate neglijent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pe terasă În zori și m-am prefăcut că Încă dormeam. Mai tîrziu, În acea dimineață, am auzit știrea la radio, fără să pricep despre ce era vorba. Un corp neînsuflețit fusese găsit pe o bancă de pe Paseo del Borne, contemplînd bazilica Santa María del Mar, șezînd, cu mîinile În poală. Un stol de porumbei care Îi ciuguleau ochii a atras atenția unui vecin, care a anunțat poliția. Cadavrul avea gîtul rupt. Doamna Sanmartí l-a identificat ca fiind al soțului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
rămăsese Încuiată. Am intrat tiptil, Însă ecoul pașilor mei trăda absența. Julián nu era acolo. L-am așteptat În sufrageria Întunecată, ascultînd furtuna, pînă În zori. CÎnd ceața dimineții a măturat obloanele de la balcon, am urcat pe terasă și am contemplat orașul strivit sub un cer de plumb. Am știut că Julián nu se va mai Întoarce. Acum Îl pierdusem pentru totdeauna. L-am revăzut două luni mai tîrziu. Într-o seară, am intrat Într-un cinematograf, nefiind În stare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
clădirea unde locuia familia Aguilar. Zăpada Începuse să se depună. Am avut norocul să dau peste don Saturno Molleda, portarul clădirii și (după cîte Îmi spusese Bea) În taină poet suprarealist, care era postat În poartă. Don Saturno ieșise să contemple spectacolul zăpezii cu mătura În mînă, Încotoșmănat cu nu mai puțin de trei fulare și ghete de asalt. — E mătreața Domnului, a zis el fermecat, inaugurînd ninsoarea cu versuri inedite. — Merg la familia Aguilar, am anunțat eu. — Se știe că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
tinere. M-am Întors și am zărit silueta spectrală a vilei familiei Aldaya Înaintînd spre noi asemenea prorei unei corăbii Întunecate În cețuri. Tramvaiul s-a oprit cu o hurducătură. Am coborît, evitînd privirea controlorului. — Noroc, Îmi șopti el. Am contemplat tramvaiul care se pierdea În susul bulevardului, pînă cînd nu s-a mai auzit decît ecoul clopotului. Un Întuneric dens s-a pogorît În jurul meu. M-am grăbit să Înconjur Împrejmuirea, căutînd breșa din partea din spate. CÎnd am escaladat zidul, mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
simțeam paralizat, incapabil să acționez ori să articulez un singur gînd. Carax se uită spre mine și Își aținti privirea În a mea. Privindu-l, am izbutit să-i reconstitui trăsăturile pierdute, pe care mi le imaginasem În atîtea rînduri, contemplînd portrete și ascultînd povestiri de odinioară. — Ia-o pe Beatriz de aici, Daniel. Ea știe ce trebuie să faceți. Să nu te desparți de ea. Să nu-i lași să ți-o ia. Pe nimeni și nimic. Ai grijă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cardiac. Stai liniștit, iubițelule, că io mi-s profesionistă. L-am găsit pe beneficiarul acestor amoruri de Împrumut Într-un ungher de la primul etaj, un pustnic Înțelept ascuns Îndărătul unor ziduri de singurătate. Și-a ridicat privirea și m-a contemplat, deconcertat. — Am murit? — Nu. Ești În viață. Nu-ți amintești de mine? — De dumneata Îmi amintesc ca de primii mei pantofi, tinere, Însă cînd te-am văzut așa, cadaveric, am crezut că ești o vedenie din lumea de dincolo. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
să ne dăm seama, am Înaintat pe digul spargeval pînă cînd Întreg orașul, strălucind de tăcere, a rămas la picioarele noastre asemenea celui mai mare miraj al universului, Înălțîndu-se din lacul apelor din port. Ne-am așezat pe chei ca să contemplăm priveliștea. La vreo douăzeci de metri Începea o procesiune nemișcată de automobile, cu geamurile acoperite abur și foi de ziar. — Orașul ăsta e o vrăjitoare, știi dumneata, Daniel? Ți se vîră pe sub piele și Îți răpește sufletul fără ca măcar să bagi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
-i înconjoară și schițează gesturi de distanțare”<footnote Gabriel Dimiseanu, I. L. Caragiale - Note despre comedii, în Opinii literare, București, Editura Cartea Românească, 1978, p. 33. footnote>. Ideea este susținută prin notația dramaturgului în tabloul final în care „Zoe și Tipătescu contemplă de la o parte mișcarea”. Situate mai „la o parte” indică faptul că aceste personaje nu sunt separate definitiv de lumea comediei. Tăinuitorul legăturii Zoei cu prefectul este Pristanda, care, „De...”, se așteaptă la o protecție. Pristanda este sluga șireată, „sclavul
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]