2,136 matches
-
11) ataraxía 34 átopon 145 B bucurie ~ simplă 133, 179, 191-192 ~ în fața celor „absurde“ 14, 37, 137, 141, 142 ~ speculativă 67 C coincidentia oppositorum 66 contemplație 48, 67, 114, 126 (n. 123), 127, 130 204 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE contingență 62, 63 (n. 51), 123, 124, 143, 162, 196 contradicție acceptarea aletică a ~ 56 ~ ca absurditate 51, 55-60, 76-84, 101 (n. 92), 137, 177 ~ logică 55-61, 76-84, 137, 141 ~ ontologică 50-51, 61-63, 178, „statutul civil“ al ~ 62 (n. 49) excederea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
totdeauna condusă cu spirit consecuent, ci e condusă mai mult de sentimente, rancune personale, chiar și meschine, josnice și naive, și e lipsită de vederea în viitor. N-avem încredere în noi înșine, piatra fundamentală a succesului. Suntem impulsivi și contingențele au o putere mare asupra noastră. Nu cunoaștem sforțările continue și nu avem curaj decât în momente de tot grave. // Ne lipsesce educația politică și în fața adversarilor nu representăm o putere, nici morală, nici economică". În altă epistolă, de astă
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
O plajă cu multe lemne și pietre creează impresia începutului de lume. Iona apare ca un schivnic, cu barba fâlfâind (marcă a trecerii timpului): Răzvrătit împotriva timpului universal ce impune o dimensiune tragică perisabilității umane, Iona are forța desprinderii de contingență, pentru a transcende în cosmicitatea ființei, în lăuntrul ascuns al subconștientului, singura soluție a libertății absolute: Superioritatea „trestiei gânditoare” constă în perseverența cu care își urmează idealul în concretizarea lui viitoare, chiar dacă aceasta ar impune sacrificiul suprem, sau ar genera
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Dorina Apetrei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1380]
-
în care ele sunt „undeva“ fără să mai apară fizic, ca suveniruri. Așa ajungem să nu mai vedem în accidental doar accidentalitatea; ci vom numi, mai întâi, acest ansamblu printr-un nume care dă alt sens accidentelor: acest nume este contingența și conține sugestia sensului, adică felul în care sensul însuși „face“ sens și dă de gândit: el sugerează mereu că, în gândire, apare mereu ceva care produce ulterior altceva, că gândirea își pune în față lucruri ca să descopere mereu ceea ce
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
ca ceva gata găsit. Sugestia sensului este chiar felul în care sensul gândirii se face descoperit și se descoperă ca o înaintare de sens. Când privim, nu privim ce vedem, ci vedem și ceea ce nu este privit. Nu privim doar contingența, ci privim și memoria acesteia: știm astfel despre contingență că ea nu este singură, că lumea, ca întreg, nu ne apare în față decât dacă re cunoaștem în ea „faptul“ că această privire implică și o apariție invizibilă, adică faptul
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
în care sensul gândirii se face descoperit și se descoperă ca o înaintare de sens. Când privim, nu privim ce vedem, ci vedem și ceea ce nu este privit. Nu privim doar contingența, ci privim și memoria acesteia: știm astfel despre contingență că ea nu este singură, că lumea, ca întreg, nu ne apare în față decât dacă re cunoaștem în ea „faptul“ că această privire implică și o apariție invizibilă, adică faptul că însăși contingența conține sugestia că se însoțește cu
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
și memoria acesteia: știm astfel despre contingență că ea nu este singură, că lumea, ca întreg, nu ne apare în față decât dacă re cunoaștem în ea „faptul“ că această privire implică și o apariție invizibilă, adică faptul că însăși contingența conține sugestia că se însoțește cu altceva, cu nevoia unei necesități, cu nevoia noastră de a distinge, în indistincția întâmplătoare a lucrurilor, legea ca putere supremă a stării lor comune. Iar când alături de imperiul contingenței, care pare inepuizabil, mai poate
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
invizibilă, adică faptul că însăși contingența conține sugestia că se însoțește cu altceva, cu nevoia unei necesități, cu nevoia noastră de a distinge, în indistincția întâmplătoare a lucrurilor, legea ca putere supremă a stării lor comune. Iar când alături de imperiul contingenței, care pare inepuizabil, mai poate apărea altceva, diferit în mod radical de ea, putem fi siguri că contingența nu este singură, că este doar un aspect, o provocare, pentru o înțelegere mai puternică decât puterea contingenței de a se impune
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
nevoia noastră de a distinge, în indistincția întâmplătoare a lucrurilor, legea ca putere supremă a stării lor comune. Iar când alături de imperiul contingenței, care pare inepuizabil, mai poate apărea altceva, diferit în mod radical de ea, putem fi siguri că contingența nu este singură, că este doar un aspect, o provocare, pentru o înțelegere mai puternică decât puterea contingenței de a se impune ca „impresie“. Există o îngăduință pentru orice, încuviințarea omului bun din fire, care zice: „E bine să fie
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
Iar când alături de imperiul contingenței, care pare inepuizabil, mai poate apărea altceva, diferit în mod radical de ea, putem fi siguri că contingența nu este singură, că este doar un aspect, o provocare, pentru o înțelegere mai puternică decât puterea contingenței de a se impune ca „impresie“. Există o îngăduință pentru orice, încuviințarea omului bun din fire, care zice: „E bine să fie și așa, las’ să fie, că așa e lumea.“ Există însă și o formă perversă a îngăduinței, cea
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
mărunte, lipsite de importanță, cele care alcătuiesc marea massă de aluviuni a evenimentelor repetitive, cu aspect neregulat și întâmplător, marea massă a întâmplărilor capricioase, alunecoase și fără pondere. Ele alcătuiesc toate, prin mulțimea lor indistinctă, masivul părții accidentale a lumii, contingența lumii. Avem, pe de-o parte, lucrurile importante care, ca să fie cu adevărat importante, trebuie să fie rare, puțin numeroase; în timp ce celelalte, cele contingente, sunt nenumărate și dispun de o cantitate covârșitoare. Or, nu ne putem imagina că lucrurile importante
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
și fără sprijin; ori cele contingente nu le admit pe cele importante și le scot în afara vieții curente, ca pe ceva lipsit de experiența vieții înseși. (Cazul „viitorilor contingenți“, sau contingenților viitori, trebuie înlăturat în baza faptului că aspectul de contingență interzice viitorul). Și, prin această excludere reciprocă, ne găsim în fața unei alternative de obstrucție, inadmisibile: ori destinul decide totul până în amănunt, și nimic nu scapă de dictatul determinării, ori destinul nu poate decide nimic important, pentru că nu se poate înscrie
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
în acest caz, masca rămânea tot mască, adică dădea o trăsătură imobilă personajului, ca să facă să se simtă astfel că rolul jucat nu aparține vieții de toate zilele, ci unei vieți proiectate dincolo de accidentele fără semnificație ale existenței, acolo unde contingența este ridicată la rang de destin. O situație asemănătoare, de proiectare în impersonal, o constituie faptul interesant semnalat în Atena secolului V, când poliția în locurile publice era exercitată de sclavi, sciți de origine. Dacă un polițist te oprea și-
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
irealității, la un pro-contra firii. Situația paradoxală exprimă o indeterminație esențială a ființei. Lucrurile nu s-au așezat. Atât ca situație reală, cât și ca formă teoretică - paradoxul izvorăște din condiția nedesăvârșirii. Unul singur, și ar arunca raiul în aer. Contingența - oazele de arbitrar în deșertul Necesității - nu e sesizabilă de formele rațiunii decât prin intervenția de mobilitate pe care-o introduce neastâmpărul paradoxului. Ce-i el dacă nu o irupție demoniacă în rațiune, o transfuzie de sânge în Logică și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
își neglijează destinul și cum se consumă în platitudine. De ce nu ne-am încorda în fiecare moment, de ce nu am mări încontinuu luminile din noi sau ne-am ameți de adâncimile întunericului? Nu trebuie să dăm o expresie infinită tuturor contingențelor noastre? De ce nu am scoate din durere tot ceea ce ea poate da, sau de ce n-am cultiva un zâmbet până am ajunge la zona vitală din care el izvorăște? Cu toții avem mâini, dar nimeni nu se gândește la cultivarea lor
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Pe când Franța s-a definit în lume și a luat conștiință de sine într-o Revoluție care a costat-o atâta sânge și în atâtea războaie inutile, Anglia și-a croit un destin prin împrejurări, și-a șerpuit soarta printre contingențe și nu s-a afirmat direct, irevocabil, mesianic. Ea a cucerit universul fără a voi să-l asimileze lăuntric. Imperiul britanic a adus nou doar sistemul de coercițiune și exploatare, dar n-a imprimat nici un ethos, nici o idee activă, nici o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu mă consolează; românii tot în munți fugeau. Lipsa unui simț ascensional al devenirii, al unui elan constructiv în procesul firii, a făcut cultura românească o cultură a imediatului. Toate lucrurile se întîmplă aici și acum. A te descurca printre contingențe, iată imperativul viziunii circumstanțiale a vieții. Atunci și acolo, fie că determină trecutul sau viitorul, constituie un imperiu al necesității, în care amintirea nu poate atenua nimic, iar pentru viitor, voința nu poate interveni decât ineficace. Românii par a fi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de conflict și de dramă. Acesta e și sensul scepticismului, în general. Românii n-au aproape nici o înțelegere pentru istorie, căreia-i substituie concepția destinului. Și ce este ideea de destin? Logica iraționalului. O direcție interioară într-o lume de contingențe, o fatalitate într-o totalitate de variabile. Pe când însă culturile moderne au renunțat la ideea metafizică a destinului, înlocuind-o cu una psihologică, noi românii am rămas la sensul metafizic al soartei. Pentru un german sau pentru un francez, destinul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
imitației, care a dominat tot secolul al XIX-lea, își are rădăcini atât de adânci, că sânt nemângâiat de a fi rămas atât de neînțeleasă lui Eminescu, care a priceput cum nimeni o Românie intemporală, pentru a o refuza în contingențele ei. Dacă secolul trecut nu era dominat de o sete oarbă de imitație, de superstiția modei, a arderii etapelor, a "ajungerii" celorlalte neamuri, am fi rămas poporul obscur și lamentabil care a înțeles universul prin doină și chiuituri. Voința însă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
deplin lizibil, perfect, din sfărâmături am scos Academie Pură. Ar fi putut să-mi pară rău că am aruncat primul alineat: Îl las numai așa, ca să arăt cum pe acest ecran pot coexista a fi și a trebui să fie, contingența și necesitatea. Totuși, aș putea să extrag fragmentul infam din textul vizibil, dar nu și din memorie, păstrând astfel arhiva refulărilor mele, tăindu-le freudienilor omnivori și specialiștilor În variante pofta conjecturii, și meșteșugul, și gloria academică. Mai ceva decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
apărute în a doua jumătate a secolului trecut, abordează organizația dintr-o perspectivă mai complexă, holistă, ținând seama de indivizi, grupuri, relații, cultură organizațională, procese organizaționale, mediu organizațional etc. Între ele, cele mai cunoscute sunt teoriile resurselor umane și teoriile contingenței. Resursele umane (adaptarea la natura umană) Deși au fost mai mulți cercetători care au contribuit la dezvoltarea acestei teorii, cel mai citat este, poate, Douglas McGregor, care în 1960 a publicat lucrarea The Human Side of Enterprise în care abordează
[Corola-publishinghouse/Administrative/1908_a_3233]
-
de aceștia la fel de normală, de naturală ca odihna sau relaxarea. McGregor consideră că asumpțiile Teoriei X nu sunt valabile în cele mai multe situații, așa că trebuie utilizate cel mai adesea cele ale Teoriei Y, și anume abordarea pozitivă referitoare la subordonați. Teoriile contingenței (adaptării la context, interdependenței) Această abordare teoretică consideră că nu există o modalitate perfectă, o rețetă sigură pentru conducerea oamenilor într-o organizație. Ceea ce într-un context funcționează poate să se dovedească „falimentar” în altul. Soluția optimă de obținere a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1908_a_3233]
-
pentru conducerea oamenilor într-o organizație. Ceea ce într-un context funcționează poate să se dovedească „falimentar” în altul. Soluția optimă de obținere a performanței trebuie adaptată deci la contextul organizației, grupului de lucru, mediului extern organizației. Teoria lui Fiedler a contingenței stilurilor de conducere, consideră stilul de conducere ca determinant al controlului situațional și al performanței. El consideră că managerii trebuie să-și adapteze stilurile de conducere și comportamentul la context, adică la membrii grupului și la situație. Aceasta este o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1908_a_3233]
-
pentru patru accentul stilului de conducere al liderului se recomandă să cadă pe sarcină, iar în celelalte patru, pe relațiile cu subordonații (Fiedler, 1967, apud Luissier și Achua, 2004, p. 144). Teoria „path-goal” („cale-obiective”) a conducerii este parte a teoriilor contingenței și presupune același principiu al adaptării stilului de conducere la context, cu deosebirea că se raportează la angajați în special prin prisma motivației acestora de a îndeplini scopurile organizației și a posibilităților de a face acest lucru presupunând mai multe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1908_a_3233]
-
umanizarea” mașinilor (organizațiilor mecaniciste). Organizațiile ca organisme vii (sisteme deschise, adaptabile la mediu) Acest lucru s-a întâmplat în teoriile organizațiilor prin trecerea de la managementul științific clasic și birocrație, ca paradigme proprii metaforei mecaniciste, spre paradigma relațiilor umane, ori teoriile contingenței proprii unei funcționări naturale, organiciste a unei organizații. Din perspectiva teoriei relațiilor umane, organizațiile sunt văzute ca organisme vii care răspund unor nevoi umane după principiul: pentru a motiva indivizii și grupurile trebuie să răspunzi nevoilor lor (umane). Contribuția de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1908_a_3233]