1,884 matches
-
oxigenul pentru viețuitoare, pentru că orice persoană, oricare i-ar fi profesia, gradul de inteligență, cultura, starea materială, poziția socială, vârsta sau locul în care se află ș.a., beneficiază de existența și de aplicarea acestor reguli de conduită și, în mod corelativ, este ținută de acestea de la naștere și până la moarte, ba chiar și după aceea căci ele sunt benefice pentru societate, civilizație și omenire. 1. TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI ȘI DREPT CONSTITUȚIONAL "Iuris praecepta sunt haec: honeste vivere, alterum non laedere
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
calitatea de parte la tratat (cine a încheiat tratatul) și calitatea de parte la obligațiile pe care aceste acorduri le produc (cine este ținut de angajamentele asumate, le execută și asigură atingerea obiectivelor stabilite prin tratat). De regulă, acestea sunt corelative, întrucât calitatea de parte la un tratat o implică (antrenează) și pe aceea de titular al îndatoririlor generate prin acesta. Capacitatea de a negocia și încheia tratate internaționale calitatea de parte la un tratat (statul sau organizația internațională care a
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
în legătură cu drepturile civile, care puteau fi exprimate mai ușor ca drepturi individuale. Generațiile ulterioare de drepturi sunt mai complexe și mai ambigue. Nu se distinge clar cine este beneficiarul și cine debitorul, cine este subiectul dreptului și cel al obligației corelative." (V. Dimitrijevič, op. cit., p. 66) 17 V. și J.Galtung, A.H. Wirak, Human Needs and HR A Theoretical Approach, în B.P.P., nr. 3, 1977, p. 251-258; S. Marks, Emerging HR: A New Generation for the 1980's? , "Rutgers Law
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
judecat]. Astfel, Zhuang Tzi ajunge la o viziune sceptic] asupra conduitei, si anume cea realizat] prin limbaj. Distincțiile firești sau estimative sunt corecte numai cu condiția existenței unui punct de vedere estimativ. Orice valoare shi se preteaz] unei interpret]ri corelative, în sensul c] ceea ce este corect dintr-o anumit] perspectiv] sau concepție intelectual] este greșit dintr-o perspectiv] diferit]. Soluționarea diferențelor de opinie necesit] un al treilea punct de vedere. Cunoașterea este un proces inepuizabil, ins] existența uman] este limitat
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
c] diferențele includ drepturile privite că revendic]ri, ca puteri, ca libert]ți sau că imunit]ți. Sensul dominant ar putea foarte bine s] fie acela de „revendicare” și acesta, care de altfel este și sensul cel mai restâns, este corelativul „datoriei”. Distincțiile sunt expuse cel mai bine în urm]toarele exemple: 1) Revendic]ri: dreptul de a primi înapoi un împrumut este o revendicare a unui creditor care genereaz] o datorie corespunz]toare din partea debitorului care trebuie s] returneze banii
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
garantarea imunit]ții fâț] de acțiunile unui angajator care ar dori s] atenteze la drepturile celui dintâi. Cea mai renumit] taxonomie a drepturilor a fost oferit] de c]tre juristul Wesley N. Hohfeld care a elaborat urm]torul tabel al corelativelor și al opozitivelor juridice: Comparate cu opusurile lor drept privilegiu putere imunitate nici un drept datorie incapacitate r]spundere drepturi privilegii puteri imunit]ți Expuse împreun] cu corelativele lor drept privilegiu putere imunitate datorie nici un drept r]spundere incapacitate iii. Justificarea
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
c]tre juristul Wesley N. Hohfeld care a elaborat urm]torul tabel al corelativelor și al opozitivelor juridice: Comparate cu opusurile lor drept privilegiu putere imunitate nici un drept datorie incapacitate r]spundere drepturi privilegii puteri imunit]ți Expuse împreun] cu corelativele lor drept privilegiu putere imunitate datorie nici un drept r]spundere incapacitate iii. Justificarea unui vocalular al drepturilor Toate distincțiile menționate pan] acum au fost cuprinse în sfera drepturilor. Ele contribuie la analiza acestora din urm], deși nu rezolv] problemă fundamental
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
atât procesul de reprezentare, cât și pe cel de semnificare. Pe schema procesului semiotic, simbolul se comportă precum o construcție convențională, compusă dintr-un simbolizant − o bază materială complexă, de genul unei micro-narațiuni (spre exemplu, vânătoarea), al unui "complex" verbo-iconic corelativ (numele și însemnele heraldice), al unei imagini enigmatice (un prinț străin sau un animal fantastic) − și un simbolizat (respectiv sacrificiul animalier într-un nou teritoriu). Se obține astfel o suprastructură, plurală, ce combină mai multe componente încadrate la rândul lor
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
absolute. Derivată din ea, poetica europeană a privirii, fie că e însoțită de cunoașterea fototropică renascentistă, fie că e invadată de simbolistica puterii (laice și divine) a soarelui (în baroc), desparte definitiv imaginarul medieval de tip ortodox de formele multiple corelative din culturile occidentale, înscrise mai repede pe drumul spre secularizare. Dacă în estul european puterea este cea care menține unitar și neschimbat imaginarul colectiv pentru o lungă perioadă - practic, până la apariția ideilor iluministe-, vestul recurge la o altă imagine a
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
trup−suflet, implicit feminin−masculin, realizând de aici, de fapt, o mutație specific medievală pentru imaginarul regalității, înspre simbolul pământului stăpânit, care preia și atributele unei mirese. "Nuntirea" care are loc prin ceremonialul înscăunării așează imaginea pământului mai presus de corelativul său uman, femeia - stigmatizată de păcat -, simplu mijloc pentru o continuitate asumată orgolios de către bărbat ("Domnului i s-au născut fiu", expresie-standard în majoritatea cazurilor când sunt menționate nașterile de moștenitori masculini în familia domnitoare). Chiar dacă i se recunoaște o
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
al divinității, cu topoï aferenți - rai, biserică și grotă christică; un timp laic (al existenței obișnuite și al cotidianului); un timp al religiosului aflat sub semnul negării și al păcatului (pentru iad și celelalte spații "împotrivă"). Pentru prima ipostază, vorbim corelativ despre "vârsta de aur" a Edenului, despre ceremonial, dar și despre Înviere. Locul absolut de trecere între supra- și sub-terestru rămâne, în planul vieții pământești, biserica, de fapt "casa" instanței legiuitoare în numele dogmei, a ecclesiei. Transferând semnificațiile muntelui din mitologiile
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
abil de câte ori puterile locale aveau nevoie sau resimțeau șansa unor recuperări în istorie). Mai curând s-ar putea rediscuta participarea la o istorie regională, fie ea și doar "literară", care, la rândul ei, nu s-a clădit prin ruptură față de corelativele europene (cu multiplele lor identități locale), ci și-a întărit caracterul complementar, prin aproprierea și consacrarea anumitor formule de text. O altă posibilă interpretare asupra sistemului "genurilor" în raport cu istoria instituțiilor, prin intermediul istoriei literare (și nu a istoriei literaturii), ar putea
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
-le însuși; totuși, el este, în fapt, toate acestea la un loc; și este, se-nțelege, dar în ultimă instanță, obiectul intențional al oricărui act de gândire autonomă, adică al oricărui act judicativ (constituit, formal, prin judecată, ca act constitutiv corelativ timpului), dar unul care are în propria sa obiectualitate structuri operaționale ce pot fi numite generic "habitualități timporizatoare" prin care timpul însuși constituie în sens judicativ. De aceea, căutarea celor ce apar înșiruite aici, în ceea ce ele sunt, trebuie să
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Ceea ce capătă importanță din perspectiva ultimei afirmații este faptul că temeiul la care este redusă întreaga bogăție a orizontului dictaturii judicativului logos-ul formal (judecata, ca act constitutiv pentru tot ce se află în acest orizont) și timpul (obiectul intențional corelativ) funcționează ca atare nu pentru reducția judicativă, ci pentru toate "obiectele" dictaturii judicativului (supuse reducției): gânduri, rostiri, fapte fel de fel (toate "formate", desigur, judicativ), socotite, de la cele mai simple până la cele mai complexe, drept "lucrurile însele". Dacă, totuși, o
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
conștiință, ea însăși dependentă ființial, cumva, de "ființarea privilegiată", omul. Cel dintâi, datul, este fenomenul în calitatea sa de "obiect" recunoscut ca atare de o conștiință, ca fiind ceva, înlăuntru-i sau în afară; cel de-al doilea, nimicul, este corelativul obiectului, în măsura în care acesta se legitimează (sau măcar tinde să capete un sens prin conștiința însăși) pe temeiul propriei identități "obiectuale", ca nefiind ceva. Fenomenul însă ține în propria sa ființă dat și nimic, unitatea sa ființială fiind înaintea acestora. Desprins
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
corespondență între lucruri (stare de lucruri) și cuvânt (enunțare) se află temele propriu-zise: lucrul și cuvântul, iar pe de altă parte, orizonturile lor tematice: onticul și lingvisticul. Aceste orizonturi tematice sunt suficient de încăpătoare pentru anumite "acte constitutive" și pentru corelativul lor, "obiectele intenționale"; perspectiva aceasta, doar indicată aici, este cea care poate oferi un răspuns coerent problemei despre relația onticului cu lingvisticvul în "logic", dar nu oricum, ci după regulile reducției judicative a judicativului constitutiv. Pe acest fond de stabilire
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pe care le "determină" prima analogie sunt: substanța, durata, schimbarea. Cele determinate prin a doua analogie sunt: cauză și efect, succesiune obiectivă a fenomenelor. Iar cele determinate prin a treia analogie apar astfel: acțiune reciprocă, compus real (compositum reale). Obiectul corelativ al tuturor acestor principii, luate fără a distinge între ele după felul în care timpul operează (determină, constituie), este reprezentat de natură. Desigur, fiecare "obiect", ca instanță fenomenală, poate fi justificat printr-o operație temporală (printr-o determinare de timp
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
simple concepte, la existența altui obiect sau la modul lui de a exista"139, și modul "critic", adică transcendental de operare, potrivit căruia cele trei niveluri de constituire fenomenală trebuie să fie prezente continuu, așadar în orice ipostază a obiectului corelativ operației temporale. Ar avea sens următoarele cupluri operațional-obiectuale: permanență-substanță, succesiune-cauzalitate, simultaneitate-comunitate. Al doilea termen nu indică o categorie din grupa celor ale relației, ci un tip de constituire fenomenală, care trebuie luat numai împreună cu operația (temporală) corespunzătoare. Ipostaza fenomenală ultimă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de asemenea, în acest context, evidența trebuie luată drept existențial, fiindcă sensul ei depinde de însăși constitutivitatea existențială a Dasein-ului. Evidența este o caracteristică a rezultatului operării în sens constitutiv; ea nu vorbește despre actul care operează sau despre obiectul corelativ, ori despre amândouă. Dar ceea ce poate cuprinde într-o unitate toate cele trei elemente acestea fiindu-i constitutive este adevărul. Acesta din urmă se arată acum, însă numai într-o reprezentare formală asupra actelor intenționale de (auto)constituire a Dasein-ului
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
starea-de-deschidere a Dasein-ului reprezintă un fel de structură care, odată descoperită, funcționează ca un prealabil al "mișcării" sale către constituirea de sine deplină; ea este ceva ce trebuie "umplut". Dar cu ce? Cu ceea ce capătă sens (constituire) tocmai ca "obiect" corelativ al stării de deschidere: o altă ființare, ființa însăși etc. Dar poate fi vorba aici despre "intenționalitatea" actelor de (auto)constituire ale Dasein-ului? Starea sa de deschidere, având un sens numai dacă este prinsă într-o reciprocitate constitutivă, fiind "umplută
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care își are originea în Dasein-ul însuși? Dacă admitem o asemenea determinare a acestuia, atunci trebuie căutate două elemente esențiale care dau identitate oricărei relații intenționale: pe de o parte, actul intențional (de constituire), iar pe de alta, "obiectul" intențional corelativ, primul fiind cel care își caută "umplerea" și, în acest fel, confirmarea tocmai prin ceva ca ființare (care poate avea mai multe modalități: ființarea-la-îndemână, ființarea-simplu-prezentă, alt Dasein), ori ființa etc. ce "apare" în locul-de-deschidere al Dasein-ului și prin apariția căreia
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
al Dasein-ului, în structura ceva-ca-ceva investită cu rolul de prealabil al oricărei constituiri în acest registru, în structurarea enunțului. Și, poate, chiar în scoaterea la iveală, prin reconstituire, a tuturor acestor constituiri intențional-factice în fenomenul enunțului și în "obiectul" său corelativ, adevărul. Problema acestuia din urmă nu poate fi deschisă, deocamdată. Trebuie lămurită întâi constituirea ca atare a enunțului și aportul structurii ceva-ca-ceva și al operatorului "ca"-timp în aceasta. Totuși, am putea avansa o întrebare asupra căreia va trebui îndreptat
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ființa; este constituit ca atare din punct de vedere ontologic, adică este acreditat filosofic, ceea-ce-este și gândul despre acesta, iar nu ceea-ce-nu-este. Cu toate acestea, ne-ființa este ea însăși constituită ontologic, dar numai într-un sens negativ așadar, și corelativ ca opus al obiectului ca atare al cunoașterii, anume ființa.195 Așadar, ontologia este ipostaza originară a discursului de tip filosofic; dar nu este și modelul logic prin care ea se constituie. Ceea ce înseamnă că ontologia, ca ipostază originară a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
am plecat; dar cu o "captură semantică", poate cea mai prețioasă într-o reducție proprie unei fenomenologii constitutive: sensul temporal al dictaturii judicativului și sensul non-judicativ al originarului ființării umane. Timpul astfel obținut ("constituit obiectual"), trecut pe poziția absolută a corelativului actului (constitutiv al) judecății, va deveni inoperant și va atrage judecata însăși spre o asemenea condiție. Dar chiar el, îndepărtând judecata din orizontul tocmai deschis, devine act constitutiv al logos-ului însuși. Consecințele acestui joc al constituirii logos-ului formal
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cele două instanțe, subiectul și predicatul. De altfel, o separare a celor două de unitatea judecății ar echivala cu o aneantizare a lor, "pozițiile" pe care le reprezintă neavând sens decât în judecată; cele două, timporizate, reprezintă însuși obiectul intențional corelativ al judecății, prin urmare fac parte din structura "fenomenologică" a acesteia. Dar amândouă nu sunt "date", acum, decât în sensul lor cel mai general, drept cogito-ul însuși (judecata), de o parte, cogitatum-ul corelativ (S P și, desigur, verbul-timpul), pe de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]