3,596 matches
-
nopții. Și-a făcut prieteni indieni, a fost invitată în casele acestora la masă, simțind o plăcere sălbatică să stea pe jos și să mănânce cu mâinile. S-a dus pe plajă să urmărească festivalul Ganpati, îmbrâncită de credincioși, care cufundau idolii imenși Ganesha în mare. Intrase în sanctuarele templelor, încercând să deslușească în întuneric formele mânjite cu ghee ale zeităților. Într-un an, în timpul sărbătorii Holi, Andrew ieși în curte și-și înfruntă nevasta care rânjea la el, cu hainele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Jonathan intră în holul panelat cu stejar și simte pentru prima dată combinația de săpun cu acid fenic, noroi și varză fiartă, aroma unică a internatelor școlare din Anglia. Și pentru că mai sunt trei săptămâni până la începerea trimestrului, totul este cufundat într-o liniște profundă. Numele scrise cu frunze aurii pe panou și busturile de ghips ale foștilor directori privesc spre acest cadru de un calm ciudat, ca niște posturi de avangardă din timpul unui armistițiu. Jonathan zăbovește prea mult asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
câmpului. Aflându-se în afara terenului, nu are altceva de făcut decât să-și plângă de milă, iar când, după câteva ore, este chemat la linie să lovească, prima mingie îi atinge picioarele fără să-și dea seama, atât este de cufundat în propria sa tristețe. Când se întoarce la pavilion, echipa adversă îl aplaudă în derâdere, lovindu-și cizmele una de alta, zâmbind superior. Guturaiul de fân este o experiență cu totul nouă. Este ca un șoc, de parcă zona englezească rurală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
luptat în război, apoi s-au întors. Au tendința de a trăi cât mai departe de centru, pe cât le permit regulamentele și nu vor să se amestece cu ceilalți studenți, formând un fel de universitate paralelă, mai sobră și mai cufundată în gânduri negre. Cele două planuri se intersectează, ocupă același spațiu, fără a se atinge măcar. Gălăgie, jazz și cocteiluri. Noroi și carne putredă. Incomensurabil. —Animalule! Năluca dispare. Un tip gras, cu barbă stufoasă se uită în jur, vădit deranjat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Jonathan îl trădează chipul său chinuit. Bietul Bridgeman, râde Muskett. Bietul funcționăraș Bridgeman, care muncește pentru Patter toată vara. Poate o să aibă noroc altă dată. După această discuție, birourile de la Spavin & Muskett i se par un iad. Face toată treaba cufundat într-un nor de gelozie, torturat de imaginea lui Star și a lui Muskett, care trăiesc primitiv în cea de a doua zonă importantă din Franța. Una din dactilografe încearcă să-l ajute, ducându-l spre dulapul cu rechizite, arătându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
suport, căzând șI lovindu-se de mama sa. Lady Tredgold o fixează pe Star cu o privire ucigătoare, în timp ce obrajii și fruntea ei trec distinct prin umbră de culoare de la roșu brun la stacojiu. — O, Doamne! exclamă Star. Încăperea se cufundă în tăcere. Niște poeți georgieni care încercau să plece în semn de protest față de folosirea versului liber de către Selwyn, se întorc să vadă de ce nu i-a observat nimeni. Cineva începe să aplaude, apoi se oprește din nou, redus la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
se rupea inima că îl făceam pe bărbatul meu să sufere așa de tare. — Totuși ai plecat fără să te mai uiți în urmă... Da, pentru că, după un alt cot al destinului aveam să-l întâlnesc pe Sergiu, spuse Ioana, cufundându-și privi rea într-o amintire care-i lumină deodată toată ființa. Aventura plecării Cu talentul și vraja unei Șeherazade, Ioana mă fermeca seară de seară până târziu în noapte și, cum istorisirile ei deveneau din ce în ce mai captivante, aș fi ascultat
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
de lemn Clepsidra-n prundișul din râu a pornit în albia vieții să-ți zgârie semn. Doar zgomotul apei în pietre lovind Se prinde în pleata-ți lungită de vreme Ești lemn, ești apă, ești vânt, ești mister Ești dor cufundat în blesteme. Tot mai firave Pornire-n mugure de iris Ciupește movul în suspin Iar trandafirul, într-un spin, îmi trage dorul adormit în franjuri albe Lin, prea lin... O trufanda din tril de mierlă Catifelează blând zefirul Și împletește
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
cea din jur pentru care devenisem un leneș. Trebuințelor mele sufletești arta le răspundea într-o măsură mult mai mare decît altele. Cînd cineva mă striga, tresăream, dar cu întîrziere, îmboldit din urmă de împerecherile de slove în care mă cufundam iar, murmurîndu-le în surdină. În alcătuirea ei lumea aceea a cărților se bucura de armonie și părea mai inteligibilă decît cea de toate zilele. E adevărat că ce nu este închipuit de imaginație pare dizgrațios și greu de înțeles. Cititul
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Plin de capete, amfiteatrul nu-i împiedica pe îndrăgostiți să se detecteze. Chiar în clipa în care fata cu pricina intra, îmi pironeam ochii pe ușă, iar ea fixa locul în care mă aflam eu. Magnetizată, toată ființa ni se cufunda ca într-o suspensie înmiresmată. Buimăceala asta mă aruncă în eden: surîdeam trecătorilor pe stradă și-i salutam. Nu mai aveam altfel de preocupări. Pentru mine, pulovărul pufos al fetei, ca și lanțugul de la gîtul ei, erau obiecte sacre pe
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
o conversație mondenă, bătrînul nu dispunea de cea mai potrivită costumație: un suman încins cu sfoară, aruncat pe pielea goală, cu vițe de păr care răzbăteau dintr-o pălărie spartă; ca niște gînjuri strîmbe, de sub poalele sumanului ieșeau două picioare cufundate pînă la gleznă în apă. A trebuit să observ că, sumare, accesoriile acestea erau totuși indispensabile sub soarele care, în aburii de după ploaie, ardea. Din cînd în cînd bătrînul lungea gîtul și sălta crîsnicul.. Îi spiona sînul care apărea treptat
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
vioi și-i plăcea să stîrnească oamenii la rîs. Treburile de președinte însă nu le rezolva curat, așa că, în curînd, se înstări. Deși pîntecul îi creștea mereu, își cumpărase bicicletă. Era ca un butoi în care vechiul bădia Nică se cufundase cu tot cu pleșuvie. În ograda sa curînd apărură biciclete și pentru flăcăii care, alături de frații Fărocoastă, ajunseseră fruntea satului. Tocmeau horile și pe toți ceilalți flăcăi îi luau în zeflemea. Cea mai obișnuită afacere a lui bădia Nică era să vîndă
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
om. „O țin eu, pe o vadră de vin”, răspunse altul. Bătură palma și un al treilea tăie. Când ajunse la malul apei, bărbatul se lăsă să cadă pe nisipul mărunt ca o făină. Se târî În patru labe, Își cufundă fața În apa ce părea amestecată cu cenușă și bău, Însetat ca un bivol. Simți În gură același gust pe care Îl știa de copil și Între tâmple i se Învârteji aceeași amețeală care Îl apuca de câte ori adulmeca albia fluviului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de gardă: trei ore la volan, trei de veghe și trei de somn. După câteva zile abia mai vorbeau unul cu altul, se roteau tăcuți când la volan, când pe bancheta din dreapta unde dormeau În capul oaselor și unii se cufundau În vise așa de adânc, că spuneau cu voce tare În somn povești Întregi. Noaptea era cel mai rău. Deși comandantul detașamentului de muncă le pusese În vedere celor care intrau de veghe să nu cumva să adoarmă și ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de oboseală, pentru a ieși la luptă. De peste o jumătate de lună, însă, trupele atacatoare nu se mai apropiaseră de castel, iar această nepăsare era mai apară pentru trupele defensive decât orice moarte disperată. Când asfințea soarele, tot castelul se cufunda într-o beznă atât de adâncă, încât părea să fi căzut în fundul unei mlaștini. Nu se aprindea nici o lampă. Tot uleiul de rapiță și untura de pește fuseseră consumate ca hrană. Multe dintre vrăbiile și sfranciocii care se adunau dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
le era greu să uite că ocupanții castelului, deși erau dușmani, nu aveau nimic de mâncare și abia se mai țineau de firele fragile ale vieții lor. De la sfârșitul Lunii a Unsprezecea, când Kanbei fusese ca sol, Castelul Miki se cufundase, cu adevărat, în tăcere și amărăciune. Foarte probabil că soldații nu mai aveau nici măcar gloanțe cu care să tragă în atacatori. Hideyoshi, însă, continua să se abțină de la ofensiva generală, spunând: — Poate că nu vor mai rezista mult. Dacă, așadar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
vară timpurie și amintindu-și. Între timp, Mitsuharu se afla într-o ceainărie mică, privind focul din vatră și ascultând sunetul vesel al apei care fierbea într-un ibric de ceai făcut de meșterul turnător, Yojiro. În acel moment, era cufundat complet în arta ceaiului. De pe vremea adolescenței, Mitsuharu și Mitsuhide fuseseră crescuți ca doi frați, împărtășind suferințele câmpului de luptă și fericirea vieții de-acasă. Și, în loc de a se înstrăina, cum tind frații să facă după ce cresc, relația lor continuase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mai târziu. Spune-i călugărului să aștepte. Gardianul se înclină politicos spre intrare și reveni la postul său. Sandalele sale de paie nu scoteau aproape nici un sunet pe cărare, în timp ce se îndepărta discret. O vreme, Mitsuharu și ceilalți trei stătură cufundați într-o tăcere desăvârșită și o atmosferă sfâșietor de înghețată. Din când în când, câte o prună coaptă cădea la pământ, cu un zgomot ca al unui ciocan de lemn izbind țărâna. Acele sunete erau singurele care risipeau liniștea. Dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cuvânt al lui Shinshi. — Câți oameni îl vor însoți? întrebă el. — Doar câțiva vasali și treizeci sau patruzeci de paji. — Cum! Merge la Kyoto cu un anturaj atât de mic? Mitsuharu rămăsese tăcut, în spate, iar acum, când Mitsuhide se cufundă și el în tăcere, îi dădu liber lui Shinshi. După plecarea lui Shinshi, Mitsuhide și Mitsuharu rămaseră singuri. Mitsuhide părea dornic să-și deschidă sufletul în fața vărului său, dar, în cele din urmă, Mitsuharu nu-i dădu ocazia. În schimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
coboare tot timpul. — Odihniți-vă! Mitsutada îi trecu lui Mitsuhide comanda trupelor. Mitsuhide descălecă și el, pentru a se odihni un scurt răstimp. Dacă ar fi fost zi, ar fi privit diversele străzi ale capitalei. Acum, însă, contururile orașului erau cufundate în întuneric și nu se deslușeau decât formele acoperișurilor de temple și pagode, precum și marele râu. — Yomoda Matabei nu ne-a depășit? — Nu l-am văzut de aseară. L-ați trimis cu vreo misiune, stăpâne? — Întocmai. — Unde s-a dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
a-i conduce până la coridorul cu punte. — Somn ușor, îi ură Nobutada, întorcându-se, încă o dată, pe culoar pentru a-și privi tatăl. Nagato și fiul său stăteau lângă Nobunaga, cu felinare în mâini. Sălile din incinta Templului Honno se cufundau într-un întuneric negru ca de cerneală. Era a doua jumătate a Orei Șobolanului. * * * Mitsuhide stătea la o răspântie: dacă ar fi luat-o la dreapta ar fi ajuns spre apus; dacă ar fi luat-o la stânga ar fi mers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dădură seama că plecase din apartamentul său de culcare și veniră în fugă, seniorul terminase deja cu spălatul gurii și al mâinilor. Mergând spre vasul enorm în care curgea apă dintr-o țeavă de bambus, luă o găletușă și o cufundă într-o covată lăcuită. Stropind peste tot cu apă, ca o rață, își spălă, grăbit, fața. — Ăh, vi se udă mâneca, stăpâne. — Lăsați-mă să vă schimb apa. Pajii erau îngroziți. Unul din ei ridică, temător, mâneca albă a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
întâlnise cu Nobunaga chiar înainte de a veni la Muntele Ishii. Sosise acolo, în fond, la ordinele lui Nobunaga, iar acum privea iar și iar scrisoarea, nevenindu-i să creadă ceea ce conținea. Atât Kyutaro, cât și Hikoemon vărsau lacrimi, iar lampa, cufundată în întuneric, ar fi putut să fie stinsă numai de acele lacrimi. Hideyoshi tresări nervos, schimbându-și poziția. Își venise în fire și-și ținea buzele strânse cu putere. — Hei! Să vină cineva aici! strigă el spre camera pajilor. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
el spre camera pajilor. Era un strigăt destul de puternic pentru a străpunge tavanul și atât Hikoemon, cât și Asano - doi oameni de mare curaj - fură atât de surprinși, încât aproape săriră de pe perne. La urma urmei, Hideyoshi fusese atât de cufundat în lacrimi, încât părea să aibă spiritul complet zdrobit. Da, stăpâne! răspunse un paj. Pași viguroși însoțiră răspunsul. Auzind acei pași și glasul lui Hideyoshi, durerea lui Kyutaro și a lui Hikoemon se spulberă dintr-o dată. — Stăpâne? — Cine-i acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
la întoarcere, îl informă că sosiseră doi mesageri, dintre care unul de la Nagahama, cu știri urgente. Mă ocup de el după ce fac o baie. Vreau cât mai multă apă caldă. Ploaia mi-a pătruns prin armură, până la haine. Hideyoshi se cufundă până la umeri în apa fierbinte. Soarele de dimineață era încadrat în fereastra înaltă a băii; îi scălda fața strecurându-se prin grilajul ferestrei, suspendat în aburi. Cum stătea așezat acolo, pielea obrajilor părea să-i fiarbă spre un roșu închis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]