1,813 matches
-
arată la fel. Este ceva mai mare decât fugaciul mic și fugaciul pitic. Este răspândită circumpolar. Vara în timpul cuibăritului trăiește în tundra din regiunile arctice și subarctice din nordul Europei și Asiei, Alaska și în zona arctică canadiană. Păsările care cuibăresc în tundra eurasiatică migrează pe distanțe lungi și iernează în Africa, Peninsula Iberică, jurul Mării Mediterane, sud-vestul Asiei și Orientul Mijlociu. În timpul migrației spre sud pot fi găsite în număr mare pe litoralul și lângă apele din Europa. Păsările care cuibăresc
Fugaci de țărm () [Corola-website/Science/329517_a_330846]
-
cuibăresc în tundra eurasiatică migrează pe distanțe lungi și iernează în Africa, Peninsula Iberică, jurul Mării Mediterane, sud-vestul Asiei și Orientul Mijlociu. În timpul migrației spre sud pot fi găsite în număr mare pe litoralul și lângă apele din Europa. Păsările care cuibăresc în Alaska și în zona arctică canadiană migrează pe distanțe scurte spre litoral pacific și atlantic al Americii de Nord, iar cele care cuibăresc în nordul Alaskăi iernează și în Asia. Cuibul este simplu, ascuns în partea de sus cu iarbă și
Fugaci de țărm () [Corola-website/Science/329517_a_330846]
-
migrației spre sud pot fi găsite în număr mare pe litoralul și lângă apele din Europa. Păsările care cuibăresc în Alaska și în zona arctică canadiană migrează pe distanțe scurte spre litoral pacific și atlantic al Americii de Nord, iar cele care cuibăresc în nordul Alaskăi iernează și în Asia. Cuibul este simplu, ascuns în partea de sus cu iarbă și altă vegetație, căptușit cu frunze de salcie și este situat pe sol sau pe o ridicătură de teren. Depun 4 ouă, verzui-cafenii
Fugaci de țărm () [Corola-website/Science/329517_a_330846]
-
de a-și căuta hrana, permițând recunoașterea lor de departe. Emit un strigăt „tiip" sau „triip" nazal. În România este o pasăre de pasaj întâlnită în special pe litoral și lângă apele dulci din Dobrogea, venind din tundra eurasiatică, unde cuibărește. Unele exemplare pot fi observate și peste vară, dar nu clocesc la noi. Mici stoluri rămân și iarna pe litoral românesc. În România este prezentă subspecia "Calidris alpina alpina".
Fugaci de țărm () [Corola-website/Science/329517_a_330846]
-
imaginația lui Rousseau. Acestea din urmă, potrivit lui Breton, trebuie că mai stăruiau încă, precum duhurile, în ungherele atelierului parizian din strada Perrel. Tot așa și Cătălin Bălescu a știut să evoce, dar și să reinventeze vechile energii ale actului creator, cuibărite prin ungherele atelierului, dar și în sedimentele civilizației europene a imaginii. Unele dintre pânzele lui Bălescu își propun să capteze energiile-semne prin care capodopere ale picturii ne vorbesc de dincolo de timp. Iată tablourile sale - adevărate epure ale istoriei artei ori
Cătălin Bălescu () [Corola-website/Science/330906_a_332235]
-
cuprinde Africa centrală, nord-vestică și de sud, Madagascar, sudul Europei, vestul Asiei până în vestul Pakistanului; Asia de sud-est și de est, din India și Sri Lanka și mai spre est până în Filipine și Rusia de sud-est. În Europa sunt doar populații regionale de cuibărit în Spania, Franța, Germania de sud, Austria, Italia și în Peninsula Balcanică: Grecia, Ungaria, România, Bulgaria și o răspândire mare în Polonia de sud până la Marea Neagră. Stârcul roșu clocește în colonii în întinderi mari de stufăriș, dar și în tufișuri
Stârcul roșu () [Corola-website/Science/334963_a_336292]
-
de stepa din vestul, estul și sudul Africii. Se pot găsi indivizi însă și în Europa de sud și sud-est, precum și în Egipt. Întoarcerea spre Europa începe din martie, iar în mai, stârcii roșii au ajuns la arealul lor de cuibărit. Hrană de bază a stârcului roșu sunt peștii cu o lungime de 10-20 cm. Larvele și insectele joacă însă un rol important. Amfibienii, reptilele, mamiferele mici, păsările, crustaceele și moluștele nu sunt la fel de importante pentru stârcul roșu, care mănâncă în
Stârcul roșu () [Corola-website/Science/334963_a_336292]
-
Amfibienii, reptilele, mamiferele mici, păsările, crustaceele și moluștele nu sunt la fel de importante pentru stârcul roșu, care mănâncă în fiecare zi aproximativ 200 g. Caută hrană în special seară și dimineața, trăind mai retras decât stârcii cenușii, până și locurile de cuibărit. Comportamentul sexual este asemănător cu cel al stârcilor cenușii. Stârcii roșii devin adulți deja în primul an de viață. Cuibul are de la 0,8 până la 2.3 m și este de pa 0,5 până la 1,6 m peste nivelul
Stârcul roșu () [Corola-website/Science/334963_a_336292]
-
o specie din familia stârcilor (Ardeidae) și aparține ordinului păsărilor picioroange (Ciconiiformes). este întâlnit în toată lumea, în afară de Australasia. Acesta era inițial foarte răspândit și în Europa Centrală, dar acum se întâlnește doar în sudul și estul acesteia, în perioada de cuibărit și de vară. Stârcii de noapte ating între 58 și 65 cm și cântăresc între 727 și 1014 g. Femelele sunt, de obicei, mai mici și au în timpul reproducerii au smocul de pene mai mic decât masculii. Stârcii de noapte
Stârcul de noapte () [Corola-website/Science/334972_a_336301]
-
pe timpul iernii. Cand este prea fig, acesti stârci își țin picioarele strânse în zbor, pentru a-și ține cald. Păsările tinere se retrag la frig înapoi în cuib, îngrămădindu-se. Stârcii de noapte își apără teritoriul de vânătoare și de cuibărit. Aceste pasari ies la vânătoare în special seară și noaptea, ca să evite celelalte specii de stârci. Cand nu este hrană destulă, de exemplu în perioada de clocit, pot să-și caute hrană chiar și ziua. Nu sunt prea pretențioși la
Stârcul de noapte () [Corola-website/Science/334972_a_336301]
-
la felul de mâncare, în special mâncând pești, viermi și insecte. Pot mânca însă și crustacee, amfibieni, reptile, scoici, rozătoare și alte păsări, ouă, mortăciuni, rar și plante. Stârcii își caută de fiecare dată locurile de vânătoare. În perioada de cuibărit, picioarele se fac roz și două sau trei pene lungi devin albe. În timpul curtării, masculii devin mai agresivi, dansând, târându-se sau apucând o creangă. După curtare își întind puternic gâtul, dând din cap tot mai tare, până ce acesta atinge
Stârcul de noapte () [Corola-website/Science/334972_a_336301]
-
admiră cu uimire. Păsările nu sunt însă intimidate de ea, survolând-o și aterizând pe muchiile ei înguste. Pentru ele, lespedea bătută de vânturi constituie un cămin ideal, numeroase specii, printre care petreli, rândunici-de-mare și pasărea tropicelor cu coada roșie, cuibărind aici în fiecare an. În jurul Insulei Lord Howe, unde curentul cald, tropical îl întâlnește pe cel rece, subantarctic, se află cel mai sudc recif de corali. În asunzișurile sale și în galeriile din piatră trăiesc peste 400 de specii de
Piramida lui Ball () [Corola-website/Science/332007_a_333336]
-
Plecotus austriacus"), liliacul comun ("Myotis myotis"), liliac cu urechi de șoarece ("Myotis blythii"), liliacul de apă ("Myotis daubentonii"), liliacul de seară ("Nyctalus noctula"), liliacul de ziduri ("Vespertilio murinus"), liliacul pitic ("Pipistrellus pygmaeus") sau liliacul târziu ("Eptesicus serotinus"). În arealul sitului cuibăresc mai multe specii de păsări protejate prin "Directiva Consiliului European" 79/409/ CEE (privind conservarea păsărilor sălbatice); printre care: acvila-țipătoare-mică ("Aquila pomarina"), cristeiul de câmp ("Crex crex") și barza albă ("Ciconias ciconia"). Reptile și amfibieni: șarpele de apă ("Natrix tessellata
Bazinul Ciucului de Jos () [Corola-website/Science/331439_a_332768]
-
pădure rară sau în apropiere de poieni, în parcuri, grădini, localități, inclusiv în marile orașe. În stepă și silvostepă adesea este găsită în vâlcele împădurite. La sud, de-a lungul râului Ural și în stepele din zona Mării Caspice, pasărea cuibărește în locuri neîmpădurite pe câmpuri deschise și se mulțumește cu adăpostul tufelor mici de pelin. Muscarul sur nu se teme de apropierea oamenilor și adesea cuibărește în case. Un caz interesant a fost observat în cazul unei perechi de muscar
Muscar sur () [Corola-website/Science/330001_a_331330]
-
sud, de-a lungul râului Ural și în stepele din zona Mării Caspice, pasărea cuibărește în locuri neîmpădurite pe câmpuri deschise și se mulțumește cu adăpostul tufelor mici de pelin. Muscarul sur nu se teme de apropierea oamenilor și adesea cuibărește în case. Un caz interesant a fost observat în cazul unei perechi de muscar, care a cuibărit 2 ani consecutiv într-unul dintre pasajele din centrul Moscovei. Păsările zburau în interior printr-un geam spart de pe acoperiș și vânau muște
Muscar sur () [Corola-website/Science/330001_a_331330]
-
neîmpădurite pe câmpuri deschise și se mulțumește cu adăpostul tufelor mici de pelin. Muscarul sur nu se teme de apropierea oamenilor și adesea cuibărește în case. Un caz interesant a fost observat în cazul unei perechi de muscar, care a cuibărit 2 ani consecutiv într-unul dintre pasajele din centrul Moscovei. Păsările zburau în interior printr-un geam spart de pe acoperiș și vânau muște, zburând peste capetele vizitatorilor pasajului. Muscarul sur prinde toate insectele care zboară pe lângă el, cu excepția gândacilor foarte
Muscar sur () [Corola-website/Science/330001_a_331330]
-
despre opera ei opinii mai rezervate. Așa cum apreciază Joanna Chen, care a tradus poezii ale lui Mishol în engleză, poezia acesteia este „evocativă, accesibilă, ancorată în prezent, dar și în trecutul personal și în cel colectiv. Lirismul versurilor ei se cuibărește într-un limbaj vorbit și familiar”. Versurile ei au fost puse pe note de artiști și compozitori precum Corinne Allal, Yehudit Ravitz și Ori Lehman, In 2004 s-a realizat și un spectacol de teatru kinetic „Yanshufot” (Cucuvele) bazat pe
Agi Mishol () [Corola-website/Science/334211_a_335540]
-
Șorecarul încălțat (Buteo lagopus) este o pasăre răpitoare de zi, din familia accipitride ("Accipitridae"), care se hrănește cu șoareci de câmp și lemingi. Este o specie migratoare, care cuibărește în nordul Eurasiei și Americii de Nord și iernează la sud în Europa (inclusiv în România și Republica Moldova), Asia și America de Nord. Sunt descrise 4 subspecii: Are o mărime de 50-66 cm, mai mare decât corbul. Greutatea: mascul 600-1380 g, femela 780-1660 g.
Șorecar încălțat () [Corola-website/Science/331758_a_333087]
-
degetelor (de unde și denumirea de "șorecar încălțat"). Degetele sunt galbene iar ghearele negre. Ciocul galben la bază, cu vârful negricios. Sexele se aseamănă între ele, dar femelele sunt mai grele, cu dungi mai puține pe coadă. Are o răspândire circumpolară. Cuibăresc în nordul Eurasiei și Americii de Nord. Migrează spre sud pentru a ierna În România și Republica Moldova se întâlnește în sezonul rece (oaspete de iarnă) subspecia " Buteo lagopus lagopus", care vine toamna în număr mare din nord (din regiunile tundrei eurasiatice și
Șorecar încălțat () [Corola-website/Science/331758_a_333087]
-
sud pentru a ierna În România și Republica Moldova se întâlnește în sezonul rece (oaspete de iarnă) subspecia " Buteo lagopus lagopus", care vine toamna în număr mare din nord (din regiunile tundrei eurasiatice și Scandinavia). Primăvara revine în nord pentru a cuibări. Iarna este întâlnit în ținuturile de deal și de câmpie descoperite, mai frecvent în partea sudică a României. Recent s-a semnalat în România subspecia răsăriteană "Buteo lagopus menzbieri" (șorecarul încălțat răsăritean) provenită din regiunea nord-est asiatică; aceasta are coloritul
Șorecar încălțat () [Corola-website/Science/331758_a_333087]
-
bătăile inimii scad de la 188/minut la numai 21/minut. Trăiesc prin păduri, tufișuri, parcuri urbane, stepe și deșert. Se hrănesc mai ales cu insecte, râme, moluște (melci, limacși) , broaște, reptile (șopârle, șerpi), uneori pui și ouă ale păsărilor care cuibăresc pe sol (prepelițe și fazani), șoareci, vătui, hoituri, ocazional - jir, ghindă, păstăi, prune, mere. În genere, sunt animale folositoare. Sunt răspîndite în Africa, Europa și Asia, spre nord până la limita pădurilor de foioase, iar spre sud până în insulele din sudul
Erinaceide () [Corola-website/Science/332717_a_334046]
-
Rața moțată ("Aythya fuligula") este o specie de rață scufundătoare de mărime medie. Lungimea ratei moțate este de 40-47 cm, anvergura aripilor de 65-75 cm iar greutatea de 0,5 - 1 kg. Este o pasăre migratoare ce cuibărește în Europa și Asia, și care iernează în jurul Mediteranei, din Africa până în Etiopia, China, India și Filipine. În România, mai ales în Dobrogea, este oaspete de iarnă. Rățoiul este negru cu flancurile albe și cu un moț de pene, iar
Rață moțată () [Corola-website/Science/332861_a_334190]
-
o anvergură de 100-120 cm. Zbor asemănător cu cel al eretelui de stuf "Circus aeruginosus", dar poate ataca fulgerător prada, precum ulii. Această pasăre migratoare clocește pe terenurile deschise din Europa Centrală și de sud. Își face cuibul pe sol. Cuibărește în regiuni deschise și mlăștinoase, plantații tinere de conifere, turbării din taiga și zona subalpină. Masculul gri-argintiu, cu abdomenul și târtița albe; forma petelor negre de la vârful aripii este foarte importantă pentru determinare ereților vineți, sur și alb. Masculii tineri
Erete vânăt () [Corola-website/Science/332042_a_333371]
-
zonă naturală (pajiști naturale, stepe, terenuri arabile, culturi, pășuni, păduri de foioase, păduri în tranziție) încadrată în bioregiune geografică stepică a Podișului Casimcei; ce adăpostește o gamă variată de floră (halofilă, higrofilă, mezohigrofilă) și asigură condiții de găzduire, hrană și cuibărit pentru mai multe specii de păsări migratoare și de pasaj enumerate în anexa I-a a "Directivei Consiliului European" 2009/147/CE din 30 noiembrie 2009 (privind conservarea păsărilor sălbatice). Situl prezintă un deosebit interes geologic (abrupturi calcaroase atribuite jurasicului
Cheile Dobrogei (sit SPA) () [Corola-website/Science/332403_a_333732]
-
rușinează să fie muzicali și omul tinde să-și cenzureze, din păcate, sufletul romantic, stihiile cosmice și psihice ce ne dau târcoale. Eu nu vreau să cedez în fața modelor sau a prejudecăților. Omul s-a salvat de tăvălugul istoriei tragice cuibărindu-se în Frumusețe, în Bine, în Dumnezeu. Nu există nici o rugăciune care să nu fie extrem de vitală, de muzicală, așa că nu văd de ce ne-am feri să prezentăm iubitorilor de muzică piese miniaturale, fragmente din marile opus-uri, la care
Lansarea albumului „Mari succese”, al „Orfeului muzicii”, Eugen Doga by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105831_a_107123]