4,078 matches
-
de mine gîndul să nimicesc sau să dărîm! 21. Nu este așa! Dar un om din muntele lui Efraim, numit Șeba, fiul lui Bicri, a ridicat mîna împotriva împăratului David; dați-l încoace numai pe el, și mă voi depărta depărta cetate." Femeia a zis lui Ioab: "Iată, capul lui îți va fi aruncat peste zid." 22. Și femeia s-a dus și a înduplecat pe tot poporul cu înțelepciunea ei; au tăiat capul lui Șeba, fiul lui Bicri, și l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85050_a_85837]
-
Domnul mi-a răsplătit după nevinovăția mea, mi-a făcut după curăția mîinilor mele; 22. căci am păzit căile Domnului, nu m-am făcut vinovat față de Dumnezeul meu. 23. Toate poruncile Lui au fost înaintea mea, și nu m-am depărtat de la legile Lui. 24. Am fost fără vină înaintea Lui; m-am păzit de fărădelegea mea. 25. De aceea, Domnul mi-a răsplătit nevinovăția mea după curăția mea înaintea Lui. 26. Cu cel bun Tu ești bun, cu omul drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85050_a_85837]
-
aveam unde să mă duc. 29tc "29" Aproape că mi se făcea rău gândindu-mă că chestionarul avea să fie citit în fața întregului grup chiar în dimineața aceea. Te rog, Doamne, m-am rugat eu. Fac orice vrei Tu, numai depărtează paharul ăsta de la mine. Singura chestie bună era că pacienții erau de partea mea. în orice caz, majoritatea lor. Când am coborât ca să pregătesc micul dejun, Don a strigat: — Ce VREM? Iar Stalin i-a răspuns: — Vrem biluțele lui Luke
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
picioarelor. Apoi a tras-o, cu grijă, de sub tălpi. Eu m-am întins pe spate, pe pat, și am închis ochii - așteptam să-i simt trupul lipindu-se de al meu, să-i simt buzele... Dar Randall părea să se depărteze de pat. M-am ridicat și l-am privit cum îmi ducea rochia, plin de băgare de seamă, ca să mi-o pună în dulap. Ținea rochia în brațe de parc-ar fi fost mireasa lui. — Așa, i-a zis el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
ventilul aragazului. Zăpăcit și pedant, perfect în rol. Privește stânga dreapta, traversează. TUTUNGERIE, LAPTE, CROITORIE. Sunt toate aici, alături. „Ca la începutul lumii. Dacă ne-am putea privi cu detașare, istoric...“ Cotește după colț, trece de stația de tramvai, se depărtează, intră pe o străduță laterală. Liniște pitică, șerpuind prin curți oblice, orientale. Peste garduri clipește, rar, geana lungă și verde a crengilor. Grădinițe rotunjite, lângă mormane de gunoaie. Tufe țepoase de trandafiri roșii lângă grămezi de cârpe, cutii, pungi. Pitoresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
totul special. Face minuni. Minuni inconfortabile, uneori, crede-mă“, bodogănea bibliofilul, retrăgându-se spre bucătărie. Îl aștepta să revină, privea peretele foarte înalt, ca la clădirile interbelice, plin de cotoare aurite și exotice. Se rotise iarăși spre fereastră. Perechea se depărta, lent lent. Câinele demn, cu capul îngust, fluturând pletele cărturărești sub briza nopții de primăvară. În urma sa, la un pas, șchiopăta ritmic însoțitorul înpelerină neagră. Imaginea se rupse, instantaneu. Fereastra trepida, tunetul atinse pereții, totul începu să tremure, Tolea sări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
trup înstrăinat și de numele înstrăinat și de sufletul înstrăinat în lumea înstrăinării. Dum-dom-dom-dom-dum, Dominic și ri-ri-rina, roșcata rabiată. Cadența pustiului, dom rina, domirina, dum dom ri rina, domiri, până la stingere. Letargici apoi, pacificați, întinzându-se unul lângă altul și depărtându-se unul de altul, goliți, obosiți, sătui. Dorul de Irina reveni, cu adevărat, abia acum, în sfârșeala separării. Noaptea isterică, sălbăticind sufletul și mintea și sângele, în hazardul morții și al eliberării, cum se cuvenea morților încă vii, ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
măgarule, răsfățatule... Prea târziu. Căruciorul părăsise hala, traversase trotuarul, cu pachetele glorioase în poala paraliticului. Privirea enormă, gata să lăcrimeze. Scamatorul ridică, cu două degete, două pachete. Zâmbi partenerului, își luă porția, două pachete. Lăsă două cadou amicului și se depărtă, ținând sus sus, în două degete, pungile țuguiate în care balansau găinile decapitate. Ce naiba fac acum cu prada? Ravneam doar isprava, sfidarea, victoria... Acum car cadavrele la fotograf, n-am ce face. Poate își aduce aminte de crimă, handicapatul, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
perete, oglinda rotundă, în ramă albă. Erau deja în fața altei uși. — Aici e laboratorul lui Tavi. Nu intrăm. O simplă cameră. Aparate, filme, borcane. Ținea mâna pe clanța ușii. Ușa avea un pătrat de sticlă, acoperit cu pânză neagră. Se depărtă, se opri în fundul vestibulului. Deschise ușa din dreapta. — Acesta e biroul lui Tavi. Un birou, un scaun, o canapea uzată. Rafturile până la tavan erau pline cu mape groase, de toate culorile. Se spune că s-ar fi îmbogățit. Nici vorbă. Atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
s-a înserat, repede mai vine noaptea. Nici măcar n-am izbutit să-i convoc pe toți, dar noaptea îi va aduna, sunt sigur. Noaptea e creatoare, nu-i așa... Noaptea punem noi la cale amăgirile și răzbunarea. Marcu Vancea se depărtase, trecuse pragul ușii, ieșise, nu-i mai asculta. Se oprise, totuși, înainte de a ieși. Se oprise, se simțea. Tolea stătea întors cu spatele, să nu-l vadă, dar a simțit când musafirul avusese o ultimă ezitare și se oprise. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Capul mare și greu căzu peste colanul cu scoică, bătrânul era epuizat. Un enorm sforăit gros, cu zguduiri, cuprinse parcul spitalului. Adolescentul Tolea tresări, deschise închise deschise ochii, întinse brațele, pipăi banca. Rămase năuc o vreme. Apoi, se ridică, se depărtă. Găsi altă bancă singuratică, într-un colț pustiu al parcului. Desfăcu plicul. Un plic cunoscut... da, vechiul plic, stângacea caligrafie, albele spații inegale dintre cuvinte. Linia secretă, tovarășă până la sfârșit... Sfârșitul, iată, sfârșit, într-adevăr. O ceață fumurie și roz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
vechi amic, sămai stăm de vorbă. Nu știe că e ziua mea. Numai așa,sănu fiu singură. Mă calmează. Tăcerea, discreția, oboseala lui... Și înverșunarea ascunsă, zavorâtă. Neclintită, da... Se așază pe celălalt fotoliu, pare încurcată, nu știe încotro să depărteze discuția. — A trecut prin multe. A venit la noi prin ’50, cred. Foarte tânăr, aproape copil. Luptase în munții Greciei, ca tânăr comunist. Se rupsese de familie. O familie înstărită. Tatăl, un celebru universitar, s-a sinucis când a aflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
serioasă). Normal că l-am refuzat, unde mă vezi tu la anii ăștia mireasă? Nu-i vorba de ani, ție-ți place tipu’? Da, sunt fanatică după el, nu știai? Mama începe să râdă din dinții ei mărunți și își depărtează pașii neauziți în târlici spre camera cu televizorul. Arghiropol e un tip scund pentru un bărbat, cu capul pus de-a dreptul pe umeri, cu tendința de a-și scoate bicepșii și pectoralii în față, crăcindu-și picioarele. Părul încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
Dinspre drum se-aud chiote, mugete - venea băiatul cu oamenii. Până la opt au alergat, care cu ce-avea, să verse găleți cu apă, care parcă mai rău întețeau focul. Atunci, nu mai știu care dintre oameni a urlat să ne depărtăm toți și din drum am văzut cum șandramaua s-a destrămat ca un castel din cărți de joc în toate punctele cardinale, a rămas o grămadă fumegândă albicioasă. Abia atunci a ieșit ca din pământ Țârțâc, între câinii care lătrau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
a îndepărtat pentru vreo patru ore. În sezon, cu toaleta tot timpul blocată, trenul de navetiști se transforma într-un veceu lung, nesfârșit. Băltoace de vin cu urină își fac drum pe culoar printre picioare, dacă-ți vine să vomiți depărtezi picioarele și-i dai drumu’, vrei să cobori - tragi alarma și cobori, exact ca în oraș, din autobuzul care te lasă în poarta casei... Tineri care noaptea se vede că au altceva mult mai bun de făcut decât să doarmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
ca într-un coșmar, prin zăpada moale, lăsându-mă în lumea mea. Gardul acela ar fi trebuit să-l trec și ar fi urmat îndată zăpada proaspătă, fără nimic citadin. Vreau să-i țip ceva fetei sau femeii care se depărtează cu simțurile anesteziate și un gust de alcool dulce îmi umple gura care a rămas larg deschisă, gustul apei din șanț stârnită de mașinile care trec... Foamea trecea cu dulce - se știe că nervii au nevoie de glucide. În zilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
mi-a adus mirosul ei de creme de plajă. În visele mele, marea pe care pot să mă abandonez făcând pluta pe spate de la o oră în sus e liniștită, să zicem ca Egeea în care o priveam pe Alice depărtându-se, cu părul negru ce închipuia singurul val pe suprafața mării, păr care, îndată ce l-a udat apa, a prins un ton ultramarin ca pletele Eriniilor. De lângă mine, doctorul privește și el scena cu un aer complice. Alice, studenta de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
puțin pentru scris... Am avut și la Mare zile când, în întunericul gălbui din camera bună a lui S., nu se lega un gând. Să stai atunci pe o scândură tare, bună pentru spate, cu ochii în tavanul care se depărtează - de la o vreme, ochii trebuie să stea doar semideschiși, pentru ca suprafața opacă spre care privești să cadă pe o suprafață cât mai mică, abia atunci densitatea aduce oboseala, somnul, câte o jumătate de oră fără vise, neproductiv, în miezul zilei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
de substanță, privind cu o concentrare dureroasă albul mesei de bucătărie la care scriu doar ocazional - albul întrerupt, de la prima treime a lungimii mesei, de modelul alb-albastru al feței de masă vechi. Trebuie iar să mă teleportez în copilăria mea depărtată din Barbu Văcărescu, într-o după-amiază de vară cu miros greu de motorină, urcând de la garajul de autobuze până la etajul doi. După-amiază ar fi trebuit să dorm - pentru asta, câteva minute trebuia să mă sustrag tuturor tentațiilor lumii reale (garajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
pe chip. Da, asta e expresia din ochii lui. Ca și cum moartea l-ar privi în față. Ea îl scututră. El nu răspunde. Autobuze, biciclete, oameni trec pe lângă ei. Scena pare ireală. Oameni și obiecte se mișcă, se apropie și se depărtează. Sufocarea. Încet, totul începe să stea locului. Așa cum moartea înțepenește. Ea își aude țipătul inimii. O să stăm de vorbă, îi zice ea. Coboară amândoi de pe vârful crizei lor. La Lan Ping, asta se manifestă prin febră. Zace în pat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
o să-mi țină greutatea - o să-ți fărâm oasele, de cade. Când mă uit la placă, mă ia imediat durerea de cap. Ca să ajung la ea, trebuie să urc mai întâi în patul ei, ca pe o treaptă, apoi să-mi depărtez picioarele ca să mă cațăr pe stâlpul din lemn. Apoi trebuie să ajung acolo cu un picior, pe care să-l folosesc ca sprijin, și să mă ridic pe scândură. O dată întinsă pe ea, nu mai am cum să mă ridic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
uriașe lentile strâmbe care Îi Întunecă privirea. Profitorii de război, provocatorii, fanaticii, orfanii, părinții Îndoliați, văduvele vesele, ei toți, noi toți ne acoperim cu regret capul, ochii noștri deodată stinși, gurile noastre deschise Încă, urmăresc mașina blindată care se tot depărtează și, după el, gonind, fără să-l mai poată ajunge, disperatele noastre urale. * Ține mâna Încordată pe volan, În mașină s-a făcut răcoare după ce, făcându-se că nu observă fața lui, nemulțumită, dar, cel puțin, trează, a Închis geamul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
venituri. Cum ar fi aceea de a mai pune ceva la cotizația de membru. A dat roată cu ochii prin Încăpere, căutând Încuviințarea asistenței și constată că exista susținere unanimă pentru această inițiativă Înțeleaptă. Picioarele ei Îmbrăcate În blugi erau depărtate și bine Înfipte În podea, iar una dintre mâini era proptită În șold, cu cotul mult În afară. Uneori o bănuiam că imita atitudinile văzute prin revistele pentru bărbați. Cu excepția Lindei, singurul protestatar era Jeff, care sperase la o respingere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
ridică dintr-un salt, Înaintează spre Khayyam, Își Înalță degetul până la barba acestuia: Tu, care pari să-l cunoști atât de bine, cine ești, de fapt? Nu ești din Samarkand! Nimeni nu te-a văzut vreodată În acest oraș! Omar depărtează mâna interlocutorului său cu dispreț, dar fără bruschețe, pentru a-l ține la respect, lipsindu-l totodată de pretextul unei Încăierări. Bărbatul face un pas Înapoi, dar stăruie: — Care ți-e numele, străine? Khayyam șovăie să se dea de gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
care pare să se sufoce În colțul său, ascunzându-și, totuși, sentimentele sub o mină timid-batjocoritoare. În modul cel mai ceremonios cu putință, Abu Taher Îl roagă pe Omar să se așeze la dreapta sa, obligându-și vecinii să se depărteze În grabă. Apoi reia firul: — Măritul nostru oaspete a avut parte aseară de o Întâmplare nefericită. El, care este cinstit În Khorasan, În Fars și În Mazandaran, el, pe care oricare cetate dorește să-l primească Între zidurile sale, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]