1,941 matches
-
stătuse cu fetele, desfăcuse cadourile. La mine a venit singură, era bine, Însemna că aștepta să ne vedem doar noi doi, nu Întreg Celebrul animal. Arăta bine, se bronzase, purta o fustă legată Într-o parte, cu talie joasă și despicată pe coapsă, un tricou strâmt, Înflorat. Părul Îi era prins Într-un coc neglijent, cu zulufi săltând peste urechi și obraji. Rujată purpuriu, părea să aibă buzele umede tot timpul. Zâmbea când a intrat. Eu eram În spatele tejghelei, m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
distrugi, publici orice împotriva mea. Asta pentru că nu sunt tot timpul copleșit de personalitatea ta ! Și recunoscător, bineînțeles. Tu ai lansat campania în favoarea filmului meu ! L-ai lăudat primul ! Datorită ție a putut rula ! Recunosc, tu ai puterea... Vocea regizorului despică lent frazele. Nu-și privește interlocutorul, nu-și ridică fața din palme. — N-am decât să spun că spectacolul a fost firav. N-am de ce să fac false acte de credință autorului. N- am nevoie să fac din prietenia cu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
apoi de această ființă. Harul avea bătaie scurtă, s-a dovedit, și flacăra șovăielnică. Ar trebui poate păstrată o opinie cumpătată despre rolul, pe nedrept ignorat, al artiștilor mediocri ? Ale căror existență și mici îndrăzneli și abuzuri fulgeră brusc și despică noaptea din care vor răsări viitorii mari dăruiți, marile miracole. O luptă câștigată, împotriva ei înseși, a delăsării care ar fi vândut-o nu doar dușmanilor, ci dușmanului care zăcea într-însa tolănit în noroiul singurătății și-al unei deznădejdi
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de-a se exprima, de-a fi... treceau pe lângă tarabele înguste din piață, la un pas unul de altul, uitaseră de femeia despre care vorbeau. Fata în față, cu mersul abrupt, voinicul în dreapta, încordat. Genunchi sticlos, zvâcnind ritmic : pelerina se despica, roșie, peste piciorul lung, tocul fulgera caldarâmul, trupul tresărea, lovit de fiecare dată de șocul și sunetul atingerii. Bărbatul șchiopăta discret și păstra pasul lent, dar distanța rămânea aceeași, ca și cum alerta fragilei făpturi din stânga nu parvenea să se concretizeze. Străbăteau
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
a dimineții când și-au dat seama, târziu, că se află într-o piață : adică într-un vis, care devenise o piață reală, neverosimilă. Scrâșnetul foilor de varză smulse una după alta, ca niște cămăși apretate, tovalul gros al dovlecilor despicat cu barda rece, șirul de broboade și căciuli multiplicând aceleași înghețate vesele chipuri aspre, de turtă arsă. Și-au adus aminte, zăpăciți probabil de ceea ce se întâmpla în jur și cu ei, că o pierduseră pe doamna Hariga. S-au
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
falși zei și umanitatea falsificată. Ar reapărea, apoi, cine știe, munții și râurile, pădurile, văile, marea, piramide de gogoșari lăcuiți, coralii bolovănoși ai conopidelor, fețele de turtă arsă ale țăranilor înveseliți de scrâșnetul foilor de varză sau de rânjetul dovlecilor despicați cu barda tăioasă și neagră, tot ceea ce produce natura, din fantezie sau din întâmplare. Mi-aș suporta cu mai multă demnitate neputința, neliniș tile ? Aș primi viața și moartea, precum bătrânul prieten Piero de-acum cinci veacuri, drept înfățișări extravagante
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
care locuiesc în corturi! 25. El a cerut apă, și ea i-a dat lapte; în pahar împărătesc i-a adus unt. 26. Cu o mînă a luat țărușul, și cu dreapta ciocanul lucrătorilor, a lovit pe Sisera, i-a despicat capul, i-a sfărîmat și străpuns tîmpla. 27. El s-a ghemuit: a căzut și s-a culcat la picioarele ei; s-a ghemuit și a căzut la picioarele ei; acolo unde s-a ghemuit, acolo a căzut fără viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85109_a_85896]
-
fălcii). 18. Fiindu-i foarte sete, a strigat către Domnul, și a zis: "Tu ai îngăduit prin mîna robului Tău, această mare izbăvire, și acum să mor de sete, și să cad în mîinile celor netăiați împrejur?" 19. Dumnezeu a despicat crăpătura stîncii din Lehi, și a ieșit apă din ea. Samson a băut, duhul i s-a întremat, și s-a înviorat. De aceea s-a numit izvorul acela En-Hacore (Izvorul celui ce strigă); el este și astăzi la Lehi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85109_a_85896]
-
și Începură să se joace cu ele. Se vedea că erau obișnuiți cu armele, numai că ale noastre erau prea grele pentru ei. Se mirară de arcul Runei și o puseră să-l mânuiască. Amuțiră cu toții la vederea săgeții care despică una dintre frânghiile acelea din lemn ce cobora din copaci, răsucită și subțire. Apoi, izbucniră În râs și ne făcură semn să-i urmăm. Casele lor erau o adunătură de frunze mari, Împletite ala-n dala cu crengi și proptite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ne legam unii de alții și o țineam Înainte, orbește. Când pruncii Începeau să ne Înghețe și abia mai răsuflau, ne repezeam degrabă să doborâm vreun animal din acela care nu era nici pește, nici porc și nici urs - Îi despicam burta și ne Îngropam copilașii În seul lui aburind, doar-doar le-ar veni culoarea la loc În obraji. Câți dintre ai noștri au pierit? Exact câți au trebuit pentru ca tu să afli povestea călătoriei lui Krog. Exact câți au trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
asta pe care n-o văd o să pățească ceva. Atunci, și apa o să pățească ceva. Și după aia, și piatra. La sfârșit, și oamenii. Așa e. Of, of, mi-am spus, să vezi că, odată și odată, vorbele astea o să despice lumea În tot atâtea fuioare câți oameni. Și atunci, lumea va mai fi? Ne-am descrețit frunțile de tot doar după ce soarele a mai răsărit de câteva ori, pe când treceam pe lângă un pământ uriaș, despre care Dyas mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
misterioase, ce marcau viața și lumina și dimineața, se simțea prezența uriașă și inevitabilă a războiului. Și se simțea În tăcerea tainică a amiezii, În sunetul cleștilor de apucat gheață de pe stradă, În șuieratul rece al ferăstraielor de gheață ce despicau blocurile aburinde, În frunze, În iarbă și-n flori, În mirosul de asfalt, În pustiul obsedant, verde-auriu, al străzii după trecerea tramvaiului. Războiul pătrunsese pretutindeni: În tot ceea ce se mișca, În tot ceea ce era neclintit, În roșul viu al unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și cât mai credibilă. El nu mizează deloc pe amănuntul observat numai de el, pe adevărata autenticitate, nu crede că astfel se poate comunica. Ciudat gândesc acești oameni contemporani cu tine. Tresari la gândul că se va apuca acum să despice firul În păatru și să-ți dezvolte, pedagogic, morala pe care tocmai a Înjghebat-o. Din fericire n-o face. „E, și pe urmă, eram la Budapesta, cam 18 zile am stat acolo. I-am urmărit pe nemți până În Cehoslovacia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
pe o arșiță înăbușitoare, s-a pornit din senin un potop ca la începuturile lumii, cu tunete și fulgere care mai de care mai înspăimântătoare. Și în toiul furtunii, cu o bubuitură asurzitoare un trăsnet s-a năpustit asupra stâncii, despicând-o și dându-i numeroase și felurite înfățișări. Se spune că de atunci mulți curioși vin să vadă stâncile cele detunate de trăsnet și unde se adăpostesc pustnicii, cei care vor să îl afle pe Dumnezeu în inima muntelui. Cerințe
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
cândva, cu pași ușarnici, La groapa ta, mișeii și viclenii, Și se vor bate-n piept cu pumni fățarnici, Slăvind lumina sfintelor vedenii, Mormântul tău, gemând, să se ridice Și duhul tău, țâșnind din veșnicie, Într-un năpraznic fulger să despice Pângăritoarea lor nimicnicie!” (Radu Gyr Mormântul Căpitanului) Cea mai dureroasă rană e cea primită de la proprii guvernanți care au condus și conduc destinele neamului, câinească vărsătură și josnici vânzători, băutori de sânge care neau despuiat țara de cele mai frumoase
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
înaltă, dintre morminte, plină de flori sălbatice care atrăgeau albinele și viespile, răspândea un miros greu, pătrunzător, care acționa asupra simțurilor mele ca un narcotic, de vreme ce îmi dădea o stare specială, de irealitate. Din când în când, câte o pasăre despica aerul, ca o săgeată neagră. Brazii, plantați cu mulți ani în urmă de-a lungul gardului, semănau cu niște străjeri întunecați care separau ulița de cimitir. Încât aveam impresia că mă găseam într-o altă lume. În afară de micile sunete scoase
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
mai convingătoare, s-a dus în șură, a luat funia cu care se lega, vara, fânul în car, a făcut un zbilț și m-a anunțat că mă va spânzura. Locul execuției era părul din fața grajdului, al cărui trunchi se despica în două la înălțimea unui om. Mama mi-a pus zbilțul în jurul gâtului, apoi a trecut funia prin despicătura părului și a tras ușor, cu grijă, chestionîndu-mă: "Mai faci?" Aștepta de la mine un "nu", slab și convențional, ca să aibă un
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
poftit cu toate onorurile cuvenite, mai ales după ce-i vorbise tatei despre bursele de la "Spiru Haret". Nu existau covoare în "salon", dar sărăcia noastră era curată, nu se vedea un fir de praf pe lavițe sau pe tabloul unde tata despica văzduhul cu sabia scoasă din teacă. Pe timp de iarnă, "salonul" juca rol nu numai de dormitor, ci și de bibliotecă. Tata avea timp, în sfârșit, să citească în voie. Nu știu de unde făcea rost de cărți, de la preoți și
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
pripă o colibă din crengi, acoperite cu brusturi și iarbă, unde ne înghesuiam cum puteam. Evitam copacii înalți deoarece văzusem un băiat lovit de trăsnet, cu nările carbonizate, fiindcă făcuse imprudența să se refugieze sub un arin. Nu o dată, trăsnetele despicau până la rădăcină copaci izolați. Cel mai sigur adăpost era, ce-i drept, o grotă, oricât de mică, de unde puteam urmări liniștiți cum lunecau trăsnetele pe stâncile ude, ca niște șerpi luminoși, dar dacă furtuna ne prindea înainte de a depăși zona
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
iar când apăreau, se rezolvau la preot sau la cârciumi. Pământul impune un stil de viață de la care nu te poți abate. Trebuie să ari când e timpul să ari, nu când ai chef. Logica țărănească nu e interesată să despice firul în patru. Și nu e dispusă să plece de la îndoială pentru a ajunge la certitudini. Dimpotrivă, se sprijină pe idei care i se par indiscutabile. Eu am "reușit" să nu mai ridic ochii spre cer decât ca să știu când
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
din partid. Dacă țineai de litera ,,articolelor din regulament,, reclamația nu trebuia luată în considerație, fiindcă venea de la o nemembră și mai ales... excluderea nu se putea face în lipsa acuzatului! Nici nu au mai votat, dar cine avea chef de despicat firul în patru amănunte, când mai aveau juma de bidon? Sărbătoreau sfârșitul canalului! Au finalizat bidonul! Au plecat liniștiți acasă, însă totuși cu strângere de inimă, că au rămas fără serviciu și au mai muncit încă aproape doi ani, până
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
erau momiți în plase cu o mână de mărunțiș: ceatal, hamsii, rizeafcă albă, gingirică, aterină și bacalia vicioasă fiindcă marea secătuită refuza să mai dea altceva drept hrană și trebuia văzduhul de lumină să satisfacă cererea neostoită a omului. Au despicat mai mult decât suficient trecând prin spălătoria vieții. Sătui de risipă și încărcați de patimi pârjolite, au plecat înspre cetate unde-au găsit altă locuință lacustră acoperită de aștrii; își clădeau în nisip năzuințele, pigmentate într-un albastru-cenușiu întunecat și
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
să părăsească încăperea în mijlocul unei conversații sau să oprească brusc pe refugiul unei autostrăzi, în timp ce i se întorcea stomacul pe dos amintindu-și clar acel lucru. Apăsă pe trăgaci. Graham își pierdu cunoștința aproape imediat, așa că nu văzu cum glontele despică codița mărului și se înfipse în peretele din spatele Lucilei și n-o văzu căzând în genunchi și vomând pe parchetul lustruit. Era vag conștient de muzica și glasurile puternice, de oamenii care-l băteau pe spate și îl sileau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
lui cafenii, isteți. Apoi zboară. Frrrr! Și dus e. ─ Norocul tău c-a-nviat, Mureșe. Hai, bine, dă laba. Pace pace, între două dobitoace, dacă ne mai supărăm, luăm valiza și plecăm. Panțe! Și pornesc mai departe în perindările lor. Cerul se despică drept la mijloc și prin deschizătură cade pe pământ un fald de lumină galbenă. Una, două, trei, patru.... Poftim, unsprezece secunde. Apoi norii posomorâți se închid iară și prin frigul cenușiu încep să cadă fulgi aspri, mici. Și ninge iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
se apropie totuși de el mânați de un străvechi instinct. Gerul se întețește. Așa e întotdeauna în zori de zi, în stația de autobuz. Oamenii tropăie pe trotuarul înghețat, își suflă în pumni, unii se adăpostesc de crivățul subțirel ce despică osul în refugiul de metal și sticlă ridicat în mijlocul zăpezilor. Într-un colț s-a încolăcit un câine, din cei cu blana albă, mițoasă, de berbece. Câinele doarme temeinic în ea, cu botul vârât între labe și coada împăturită dedesubt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]