2,071 matches
-
vărs inima într-a ta“; această confidență intimă era transcrierea cuvânt cu cuvânt a unui articol din Mercure de France sau a unei pagini dintr-un roman de curând apărut. În această vreme de singurătate, în care imaginația lui se devora pe ea însăși, a compus o altă scriere erotică: nu era decât o adunătură din tot ce era mai impur în toți autorii Antichității. E uimitor să vezi cum din această mocirlă obscenă poate ieși un om așa cum s-a
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
Prins în păienjenișul acțiunii, acest personaj unic ne apare ca o inteligență hiperbolizată. Inert și nedumerit, el este un martor liminar. Interioritatea lui și exteriorul fuzionează. În vreme ce viața i se întâmplă, el suportă, îndură mult peste resursele lui. Realul îl devorează. Gândirea e ultima fortăreață. Baza caracterizării este rememorarea. Există o serie de stări definitorii de care autorul Desperado se folosește în mod repetat: deruta, abandonul logicii, anularea (ne)fericirii, falsa resemnare marcată de un rău existențial, agitație, iritare, într-un
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
prin buzunarele narațiunii ori ale discursului liric o cronologie contorsionată, răsturnată, confuză. Eroinele lui Doris Lessing cad în patru labe, îmbrâncite de istorisire în acest prezent năucitor. Eroii lui Ishiguro se trezesc plutind în gol, într-un prezent care le devorează ființa, îi neagă, îi destramă. Lanark al lui Alasdair Gray descoperă că i-a venit vremea să moară. Profesorul de istorie al lui Graham Swift încetează să mai fie profesor. Eroii lui Ackroyd nu au stare, evadează în alte lumi
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
timp etern și exasperant de trecător: "Ce e omul? Prea imperfect pentru a fi opera lui Dumnezeu. Prea bun ca să fie pur și simplu rodul întâmplării!" În această specie umană amenințată din toate direcțiile, care se autodistruge înainte să fie devorată din afară, Lessing crede cu toată ființa ei. Ceartă specia în autobiografii fiindcă "nu suntem destul de inteligenți ca rasă pentru a crea o lume nouă, pentru a împiedica distrugerea celei vechi". Creăm computere și altele asemenea, și prin creațiile noastre
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
atunci când ea nu face decât să sfărâme convenția femeii ca sclav al familiei, sau o bănuiește pe scriitoare de fățărnicie când fuge de comunism după ce s-a întovărășit cu el. Ce nu știe lectorul este că pasiunea pentru inteligența care devoră toate înțelesurile (oricât de contradictorii ar fi ele) e Dumnezeul lui Lessing: Scriitorul se îndrăgostește de o idee și se lasă în voia ei... De-ați putea să vă închipuiți bucuria fantastică de a apuca ideea din zbor! Cea mai
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
deja demult propria convenție de aparentă inexpresivitate, rigiditate, impersonalitate, care e mai longevivă tocmai fiindcă poeții Desperado sunt mai ageri decât mulți alții, mereu dispuși să se contrazică. Auto-contrazicerea vine încă de la T.S. Eliot. De obicei o convenție literară o devorează pe cea anterioară, caută să se diferențieze. Nu și convenția Desperado. Acești autori contemporani cu noi rescriu, regândesc literatura întreagă mereu altfel (ceea ce face ca mișcarea să fie atât de variată, paradoxală și imposibil de definit în câteva trăsături). Afterwards
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
se închege pe baza unui ritm. Uneori mă împotrivesc acestei tentații. Sonoritatea seduce și poate duce poemul la eșec. Și totuși citesc cu vocea în gând. Chiar și romanele. Cred că mi se trage de la anii de școală, când am devorat biblioteca municipală, ghidându-mă doar din auzite în alegerea autorilor. Trebuia să decid singură în privința textelor citite: aveam sentimentul clar că unele cărți erau greu de citit încâlcite fiindcă erau prost scrise. Cărțile adevărate indiferent de dicție, inclusiv Modernismul erau
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
crede că monarhia absolută este de preferat altor forme de guvernare înseamnă "a crede că oamenii sunt atât de nesăbuiți, încât au grijă să evite pagubele pe care li le pot aduce dihorii sau vulpile, dar sunt mulțumiți să fie devorați de lei, ba chiar cred că această stare reprezintă siguranța"79. Este însă posibilă o lectură a textelor lui Locke care să pună în evidență că autorul împărtășește într-o anumită măsură presupoziția fundamentală a lui Hobbes. Distincția dintre starea
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
marele pont pe care cititorul trebuie să-l învețe, să decanteze ceea ce e redundant de ceea ce e esențial. Sunt oameni care sunt atenți cu lecturile lor. Nu îngăduie imersiuni mediocre în parcursul lecturii. Poate așa s-au format mințile academice, devorând doar marile cărți ale omenirii. Timpul este limitat, ca orice resursă prețioasă și este ilogic să-l cheltuiești în experiențe futile sau deconcertante. Cariera se construiește metodic, selectiv. Noi oamenii obișnuiți însă, nu suntem ființe foarte organizate, uneori citim doar
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
să se golească de toate folosindu-se de imaginație. Să scrie. Scrisul ca izbăvire. Deși tatăl său îi recomandase învățătura ca pe o armă în folosul libertății Cretei, el descoperă o altă armă în folosul libertății proprii. Leșul unei iubiri devorată nefiresc de repede și curmată la fel, amenința să-i suprime libertatea, să-l confiște cu resturile sale nedigerate. Descoperă scrisul ca pe o eliberare a căilor respiratorii ale ființei și ca pe o izbândă. Este un mic dumnezeu care
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
unei altfel de iubiri, drapate în cuvinte care nu-și găsiseră poarta spre realitate până acum. Imaginația făcuse încă o dată viața suportabilă. Cuvântul are o forță tămăduitoare pentru că e în stare să creeze imagini substitut. - Spiritul și inima care se devorează reciproc. Kazantzakis purcede la susținute călătorii inițiatice, în speranța căși va afla drumul. Pornește înspre Muntele Athos, în Muntele Sfânt. Se întoarce cu convingerea că Hristos nu se află acolo, căci acolo călugării nu erau nici săraci, nici suferinzi iar
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
cu ochelari negri, deși de moravuri ușoare, este frământată de dorința săși întâlnească părinții. Prima casă vizitată este a ei. Grupul nu rămâne aici. Aici întâlnește însă o bătrână a cărei involuție ajunsese până la stadiul de devoratoare de carne crudă. Devora (nu se știe prin ce dexterități de vânător orb) găinile și iepurii din curte. Grupul îi împarte puțin din puținul de mâncare ce-i mai rămăsese iar bătrâna simte mica adiere a umanității și, după ce grupul se va fi dus
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
sugestie a lui Steinhardt care alege să umple această formulă cu conținutul vieții sale. Unul din cei mai adorați zei din postmodernism este consumul. Mihail Neamțu observa undeva că nu consumul în sine este rău cât structura acestuia. Devenim ceea ce devorăm. Spun devorăm pentru că viteza este de la fast înainte. Chiar sintagma consumator rațional s-a dovedit contradictorie, pentru că dorințele, cele care stimulează consumul, țin de alt registru decât de rațiune. În plus, ceea ce face ca un consumator să fie vigilent în fața
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
lui Steinhardt care alege să umple această formulă cu conținutul vieții sale. Unul din cei mai adorați zei din postmodernism este consumul. Mihail Neamțu observa undeva că nu consumul în sine este rău cât structura acestuia. Devenim ceea ce devorăm. Spun devorăm pentru că viteza este de la fast înainte. Chiar sintagma consumator rațional s-a dovedit contradictorie, pentru că dorințele, cele care stimulează consumul, țin de alt registru decât de rațiune. În plus, ceea ce face ca un consumator să fie vigilent în fața rafinatelor tehnici
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
Marga, contează Marga, și în felul în care se fac cheltuielile, și în felul cum se aștern în iubire, și în felul cum se hrănesc și în felul cm se despart. Scena înghețatei e simptomatică, Marga e în stare să devoreze o înghețată într-o uitare de sine care-l pune pe gânduri pe Andi, așa cum simptomatică este și scena în care Marga vrea să-și cumpere un nimic. Trecutul lui Andi e mai frust, el vine dintr-o familie cu
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
prezentat în ambalaj poetic... Frenezia publicistică are, pe de altă parte, cauze nu mai puțin profunde. Libertatea de expresie a devenit o realitate, după mai mult de o jumătate de secol de teribilă cenzură. Un fruct mult timp interzis este devorat (cuvântul nu ni se pare prea tare) cu aviditate și voluptate. De unde un val enorm de reviste de toate tipurile, articole și comentarii, pasiunea irezistibilă a interviurilor, meselor rotunde, colocviilor, un bogat curier de scrisori, opinii, și drept la replică
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
și de sus marile ansambluri culturale, marile probleme, prin parcurgerea preferențială și metodică a marilor sinteze. în Franța, a studia toată viața un singur autor este perfect posibil. La noi ar fi o totală aberație. Orizontul se închide. Micul fragment devoră totalitatea. Ne vom preocupa doar de detalii și vom ignora senini, naivi, specializați ansamblul. Pădurea sau/și copacii?... A compila, frunzări prima carte care ne cade în mâini devine o adevărată calamitate. Deci un efort prioritar și esențial ar trebui
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
drumul cât și rostul lui". Care e, într-adevăr, rostul drumului, menirea ieșirii în orizontul chipului întors de la cele lumești, intrarea în forma plină, în preaplinul golului - acum - desăvârșit?4 Ce arată această imagine orbitoare care intră în ochi, îl devorează până la saturație, răpindu-i vederea, sorbindu-l în golul "mortal" al unui prag nevăzut? Căci nu atât de atingerea pragului e vorba, cât de trecerea sa eshatologică, de asimilarea unei finalități fără sfârșit, a începutului nesfârșirii. Dacă ochiul cunoaște rostul
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ce ți l-ar fi revelat o iluminare întrucâtva înfrânată. Un exces de sofisticare intelectuală te face să zugrăvești pe pânza mizeră a unui cort mâncat de molii scenarii complexe, încleștări de forțe eluzive după stratageme greu imaginabile, măreție mitică devorată de apetitul romantic al autodepășirii; investești, astfel, nebunește de egalitarist atrocea banalitate cu mister și truculență numai spre a ți-o face ție însuți mai suportabilă. Căzuse într-o patimă donquijotescă din vanitatea de a se măsura cu monștri pe
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
Roiul de albine, de fluturi, sau de lăcuste? ceru Luc lămuriri. Nu-i totuna. Albinele cel puțin sunt arhitecți desăvârșiți; fluturii - și ei, decoratori fără egal. Cât despre lăcuste, se pare că roiesc din canibalism, după principiul: încearcă să o devorezi pe cea din fața ta înainte de a fi devorat de cea din urmă. Așa se face că, sub imboldurile conjugate ale foamei și fricii, roiul avansează mereu. Destul de umanist, să recunoaștem... − Hm... Interesant! Și-atunci, cum de prăpădesc culturile agricole? − O
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
ceru Luc lămuriri. Nu-i totuna. Albinele cel puțin sunt arhitecți desăvârșiți; fluturii - și ei, decoratori fără egal. Cât despre lăcuste, se pare că roiesc din canibalism, după principiul: încearcă să o devorezi pe cea din fața ta înainte de a fi devorat de cea din urmă. Așa se face că, sub imboldurile conjugate ale foamei și fricii, roiul avansează mereu. Destul de umanist, să recunoaștem... − Hm... Interesant! Și-atunci, cum de prăpădesc culturile agricole? − O formă de înșelare a foamei adânci, carnivore; cultura
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
Marie să creadă pentru o clipă că se îndrăgostise cu-adevărat. El, înnebunit după ea, o copleșește cu flori, îi alungă pe toți craii care încearcă să flirteze cu ea și sare să-i îndeplinească și cea mai mică dorință: devorează violetele din buchetul Mariei, ba chiar și panglica de mătase a acesteia! După încheierea carnavalului, euforia Mariei mai ține o vreme. În timpul unei plimbări călare în afara orașului alături de Pietro, tânăra, îmbrăcată "într-o rochie strânsă pe tot corpul", cântă cât
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
bine informate, îi mai scapă câteva secrete șoptite la ureche. Și ea însăși își mai lasă ochii să-i alunece pe câte un roman-foileton, "în care eroul își așeza buzele arzătoare pe sânii dalbi ai eroinei", înainte de a începe să devoreze pe furiș cărțile interzise din bibliotecă. În ciuda acestor lecturi, Simone de Beauvoir recunoaște că tânăra fată pe care o întruchipa pe atunci era o adevărată "gâsculiță neprihănită". "Nu știam să-mi întrebuințez trupul în niciun fel, nici măcar să înot sau
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
Bab, dar înzestrat cu atâta spirit încât "scapără". Împreună cu el, cele trei fete vizitează Londra pufnind în râs la tot pasul. Mai târziu, la un hotel, petrec o noapte întreagă în compania lui, "lăfăindu-se în paturi", glumind, râzând și devorându-se reciproc, la propriu și la figurat. În vreme ce Bab încearcă să transcrie dialogurile savuroase dintre ei, iar Colette face portretul lui Théo, tânărul mușcă ușor brațele Jacquelinei. Câtă nepăsare, câtă dezinvoltură! Ce cale lungă străbătută din vremurile, nu chiar atât
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
el crede că o face din milă. Deodată, înțelege că Jane îl iubește cu-adevărat. Atunci o prinde, trăgând-o cu o mână și ținând-o cu cealaltă. Se apleacă de la mijloc, se aruncă asupra buzelor ei, părând că le devorează. Apoi, ca s-o sărute mai bine, o strânge și mai tare și își apasă cu patimă buzele de buzele ei! Cum m-a mai răscolit sărutul acesta!" Însă, spre deosebire de cineva ca Marie Bashirtseff sau Catherine Pozzi, care trăiseră în
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]