2,118 matches
-
nebunie. Robinson, golind lumea de viață, se descoperă gol. Mort umblător, părăsit de spirit. Molipsit de tăcerea spațiului. Îmi spun: „-Gîndind asupra mea, descopăr categorii ale singurătății și golului din mine. Dar și grade diferite de umplere: bine, rău, fericire, deznădejde. Iar toate acestea, moarte și repaus, dăruire ca și primire, capătă contururi de spațiu. Sînt munți și cascade, dealuri blînde și mări succesive. Se naște un peisaj în care cutreier. Pustiu. E o țară numai și numai a mea. Toți
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
cu spumele lor de dragoste vor să te simți ca un înger peste toate aceste singurătăți de iubire. Nimic n-ar putea să mă împiedice atâta timp cât urmează destinul. Numai sângele meu ar putea să roage iertarea din ultimul strop al deznădejdii, când printr-o suflare s-ar asemăna cu izvoarele anilor ce devin fluvii de vise. Numai trupul meu ar putea să se prefacă-n zile mult mai străin, în speranțe ucise de vânturi ce uneori răscolesc, val după val de
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
lucruri secundare, trăiri minore, să nu scriu decît despre esențe. Și-am scris Întotdeauna numai despre moarte, „singurul adevăr obiectiv”, problema problemelor, după Whitman. Și după alții. Pierderea. Am făcut-o cu toată sinceritatea, crîncen, rupînd creioane Între dinți. Cu deznădejde. Și pasiune. PÎnă cînd am Început să pierd cu adevărat. Tatăl meu, socrul și, acum trei ani, vărul. Mai bine spus, fratele meu. Am fost alături, aproape nedespărțiți, vreo treizeci de ani. Mai mic cu doi ani decît mine, profesor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pediatric: „O Întrista faptul că nu putea Împiedica folosirea copiilor ca instrumente de cult”. E tristă și acum. Da’ noi! Deschid televizorul să văd un meteo. Din buletinul meteorologic Vremea aflu că și domnul nostru Păunescu e bîntuit de nouri, deznădejde, spaime și Întristare. „Ura s-a intensificat. Mirii fug unul de altul În ziua logodnei.” Păi cum să nu-ți vină să te spînzuri? Mai ales că urmează o constatare pe teren, de mare interes pentru vînători și alți iubitori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
și să ții seama nu numai de trecerea, în mare, a timpului, ci chiar de alterarea pe care ar putea-o aduce clipa. Clipa și ispita. Pentru că numai astfel, alăturându-le, poți înțelege disperarea de-a te dărui iubirii, aproape deznădejdea de-a o face și teama paralizantă de acțiune, care uneori ia forma moralității dezordonate. Închis în el din principii morale? Nu, este posibil să fi fost la început, să fi avut tendința mai degrabă, ce fusese de multă vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
multă vreme depășită. Se afla deja la extrema cealaltă, donjuanescă, gustând parfumul și imediat părăsind floarea care se arăta mult prea grabnic ofilită și incapabilă să-l rețină ori chiar nedoritoare să-l rețină. Dar mai ales în extrema aceasta deznădejdea îi tulbura adâncurile sufletești. S-ar putea spune că trăia în două planuri diferite, niciodată suprapuse, deși mereu prezente împreună: unul - dorința firească de iubire, acaparatoare și nemărturisită; celălalt - incapacitatea de a-i suprapune realul, fie pentru că era prea îngust
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și aceea a destinului au putut deveni una, revelându-se pământescului într-o concomitență înfricoșătoare ca o indestructibilă unitate dintre vină și pedeapsă.“ ÎHermann Broch). Și tot Hermann Broch: „...fiindcă el rămâne pe loc în rătăcirea-i imobilă, încătușat de deznădejde și încătușat de hazard, țintuit de toată grozăvia erorii, oh, cu toate acestea și cu toate acestea, nimic nu se urmează fără necesitate, deoarece necesitatea implicată în sufletul omenesc, deoarece necesitatea implicată în misiunea omului guvernează tot ceea ce se întâmplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
sau orice altceva, dar reușea să readucă vraja. Până către seară, când odată cu amurgul toate se întunecau în el și în mintea lui și nici o vorbă sau fir sau pretext nu mai aveau putere, sfărâmate și înlăturate de amărăciuni, spaime, deznădejdi, groază care înaintau cadențat și atotstăpânitoare. Noaptea era cu desăvârșire a lor, iar somnul, cât era, nu reușea să-l odihnească. Nu regreta nimic din ce făcuse ori din ce făcea. Era convins că regretul ar fi și mai stupid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
au șansa asta, sau dacă o au, câți o înțeleg, câți, ai puteai să-mi spui?“. Se chinuia cu încăpățânare să nu abandoneze lucrul și să-și scrie teza de licență. După câteva ore de lucru îl cuprindea din nou deznădejdea și umbla pe străzi. Dormea puțin și avea coșmaruri. A mers într-o zi la doctor și i s-au dat somnifere și alte hapuri, mai târziu aveau să-i fie date altele și mai puternice. I s-a cerut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
într-un echilibru precar în poziție de drepți în două firide opuse, păreau gata să se prăbușească, mâncate de rugină; chiar și capetele unor nefericite animale sălbatice de diverse specii care își sfârșiseră zilele pentru a împodobi pereții exprimau o deznădejde fără margini. — Pyles trebuie să fie pe aici, dar precis că la ora asta e deja beat mort, explică Roddy, între gâfâieli. Ia să vedem dacă asta va avea efect. Apucă șnurul unui clopoțel de deasupra patului și trase tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Nu știu cum să redau impresia pe care mi-a făcut-o starea de spirit a Tabithei în dimineața aceea. Mi-a spus ce se întâmplase, foarte calmă, fără a părea șocată sau agitată; dar sub acest calm aparent, se întrezărea atâta deznădejde, atâta dezamăgire... Ultima ei speranță se spulberase, gustul libertății se risipise, îi fusese răpit... eu nu sunt nici pe departe un sentimental, Michael; îmi sunt total străine sentimentalismele muierești, dar în dimineața aceea, deși pare absurd, am simțit că mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
absența mea sau Înainte de a pleca din nou. Mă Înnebunește. —Mama, de cine-ți place cel mai mult din Ursu’ și casa mare și albastră? Nu știu, ăă... de Tutter. Dar Ojo e cel mai frumos. Emily e cuprinsă de deznădejde și nesiguranță văzându-se astfel Înșelată. —Nu e obligatoriu ca oamenilor să le placă aceleași lucruri, Em. E bine să-ți placă lucruri diferite. De exemplu, lui tati Îi place de caraghioasa de Zoe de la emisiunea de dimineață, iar lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
spontan din existența oamenilor. — Atunci, la ce bun drogurile și spargerile și tîrfăria? De ce să nu ne dăm la o parte și să-i lăsăm să-și vadă de treabă? Aș vrea eu să pot face asta. (Privi aproape cu deznădejde la vilele care ne Înconjurau În acea zonă rezidențială a bulevardului.) Oamenii sînt ca niște copii, au nevoie În permanență de stimulente. Fără asta, se duce naibii toată treaba. Doar infracțiunea, sau ceva pe-aproape, poate să-i mai Însuflețească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
omului, m-am cinchit pe geamblac, iar Pamfil Duran, spre a-mi face loc îndeajuns, și-a dat drumul încetișor pe o latură a sondei, ancorându-se în frânghii Nu știu cât voi fi șezut eu așa, dospind în mine amărăciunea și deznădejdea ci, în răstimpuri, bolta nișei se lărgea nemăsurat și iar se strângea la loc, umflându-se și chircindu-se, zvâcnind și bătând, întocmai ca o inimă aievea de vietate Și din podelele de deasupra, cobora o masă albă, cu lumânări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
cu cel al cauciucurilor înfierbântate și al iodului turnat peste rănile purulente. În mașina parcată ceva mai departe, Smaranda privește înmărmurită, fără să poată scoate nici un cuvânt. Este războiul, abject și grotesc așa cum numai fețele livide, umbrite de durere și deznădejde ale răniților îl pot arăta. Și pentru o clipă are sentimentul de spaimă a omului fără nici o rădăcină în fața timpului, pentru care există doar zădărnicia și nesiguranța tuturor lucrurilor. Atunci când Marius se așează lângă ea, îl privește cu nesaț și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
minute nu auzise nimic, ca și cum urechile iar fi fost înfundate, dar acum zgomotele îl asaltează din nou. Tropăituri, frânturi de conversație, un râgâit sonor, urmat de râsete înfundate, uși trântite, înjurături. Strânge în pumn bucata metalică cuprins de furie și deznădejde, până când simte cum marginile metalice îi intră în piele. Domn locotenent! Domn locotenent! Ce-i Mâțule? Întreabă cu glas tare Marius, aplecându-se peste balustrada scării. Jos am răzbit peste tot, nu mai e nimeni să ne bage un glonț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
prezență a sorții care era vizibil aproape, apoi să i-l Înmînez pentru a-l semna. Pentru noi stînjenitoare, pentru ea definitivă În pierderea ultimei speranțe, cîtă mai era, cum se Întîmplă cu toți, era o procedură Înaintea sfîrșitului, o deznădejde mai mare decît cea adusă de prezența, mult anterioară, a medicului care i-a stabilit diagnosticul, vizibil de altfel pentru oricine; a avut tăria să i-l confirme, ea Însăși cunoscîndu-și boala. M-am apropiat de pat. - Doamnă, va trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
și aruncate În aer. Marele nostru rege, care urca pe umerii lui tineri riscul acelei răscruci de Istorie. Eram mîndru, credeam că poporul acesta al meu avea să intre - În sfîrșit - În istoria lui adevărată. Începură nedumeririle. Prima deveni deodată deznădejde, și se ivi cînd se hotărî ca părți din trupul acestei țări să rămînă Înstrăinate. Mă agățam de absurde speranțe... La scurt timp după aceea, cînd ideologia comunistă se anunța la porți purtată de vestitori străini, Încă necunoscuți pentru noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ființa i se pierdu. - Are dreptate! Îl auzii vorbind deodată, lîngă mine. Era așa cum Îl știam, neschimbat. Are dreptate, repetă. Nu trebuie să te lași tîrÎt În beznă.” - „Cum aș putea?” Întrebai. Îmi spusei, totuși, cu tristețe, poate chiar cu deznădejde, că omul e supus furtunilor, calamităților de tot felul, că Își are limitele lui. Fiecare metal Își are punctul lui de topire. Și-atunci cum să-i Învinuiești pe oameni pentru că... Da, Îmi spusei din nou, dar ceea ce nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ochii mei; Îi Înțelegeam, nu-i Înțelegeam privirea; vorbi: - Cine știe cînd te mai văd! poate niciodată! De-ai rămîne aici! Rostea imposibilul. Noaptea, profitînd că nimeni nu putea s-o vadă, veni În somn și Încercînd să-mi explice deznădejdea singurătății În care, nu peste mult timp, avea să se afle cînd și fiica - asemeni surorii altădată - va pleca definitiv la București - Îmi mîngîie obrazul, fruntea, se uita la mine cu ochii mari deschiși, o tristețe fără seamăn. Vor trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
trece pe sub o masă cilindrică, lucioasă, un sunet strident o asurzi ― vaietul unor sirene și strigătele creaturilor care dădeau năvală. Ar fi văzut-o mai devreme dacă și-ar fi ridicat privirea intrând în sală. Viziunea era insuportabilă și simți deznădejdea. O formă gigantică printr-un nor de aburi roșietici: era regina extratereștrilor, așezată pe ouăle sale, aidoma unei enorme insecte-Buda vâscoase. Țeasta era înarmată cu colți nemăsurați. Poseda două picioare și patru membre anterioare cu gheare, strânse pe un abdomen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
apără marți pe „Dinamo“? cât o mai duce nea’ Nicu? Povesteam filme, cărți, meciuri, croiam planuri mărunte de viitor (pentru mine, viitorul arăta ca un ochean întors pe dos). La plecare, tropăiam pe teancurile de reviste „Femeia“, încălziți de furie, deznădejde și-alcool. Iubirea și sexul n-aveau ce căuta acolo (cum nu mai avea nici Dana), oricum nu ne interesau detaliile, până și cinismul nostru de-adolescenți ai socialismului păstra o decență, o limită a curiozității greu de înțeles astăzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de-absint: trebuia să-l urâm sau să-i fim îndatorați? Dimineața, ne-am trezit fierți și nehotărâți. Mihnea s-a uitat la mine ca la un vechi dușman, iar Maria mi-a sărit în brațe cu cea mai mare deznădejde: „N-am închis un ochi! M-au terminat vameșii ăștia!“ Am strâns-o afectuos la piept. Orarul controalelor vamale era stabilit diabolic, cineva calculase când sunt șansele cele mai mari să adormi: ungurii veneau la două noaptea, austriecii la cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ce era mai rău: să-mi anunț prietenii că minciunile mele fuseseră grozave, apreciate, dar fără rost. Îi ținusem artificial în viață, le pompasem tot ce trebuia prin tubulatura elastică a gândurilor: încredere și nefericire, iubire și groază, râsete și deznădejde, ca unor pacienți incurabili, cărora trebuie să le zâmbești frumos și puțin cinic, cât să te creadă. Sosise momentul să le spun adevărul. Am trântit ușile de la Schottenpoint și-am fugit pe scări, urcându-le trei câte trei, ca-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
84 Suferința și creșterea spirituală (Matei 10, 42), capătă o sempiternă valoare. Dragostea, care este temelia legilor dumnezeiești și maica virtuților, se face tuturor toate. Ea Îmbrățișează pe prieten și ridică pe cel căzut În abisurile patimilor sau În adâncul deznădejdii, mân‑ gâie și Îmbărbătează pe cel disprețuit, insuflă bărbăție, tărie, curaj și duh stăpânitor celui copleșit de sfiiciune, Întinde o mână celui gata să se Înece, oblojește rănile celui căzut Între tâlhari, slujește la patul bolnavului cu devotament, sfială, prețuire
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]