1,864 matches
-
se întrevăd în paginile consacrate lui Pristanda, Cetățeanului și Catindatului. Profilul umoristic caragialian se întregește în nuvelistica fantastică și în cea plasată sub semnul gravității. Fatala ironie a "viceversei" din finalul tragicomicei Două loturi, de pildă, este punctul culminant cu deznodământ dramatic precedat gradual de o suită de grotești prăbușiri de la speranță la deznădejde, din efortul derizoriu al personajului neputincios în lupta cu un Destin capricios. Contratimpul, alternanțele și contrastele augmentează treptat impresia de predestinare dezarmantă, ceea ce umbrește întotdeauna comicul situațiilor
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pierde tocmai pentru că își ocultase adevărata natură, cea de "bestie din junglă"53, care o fascina, de fapt, pe doctoranda în filosofie adorată. Fatalitatea, în ipostaza caragialiană a "destinului care seamănă a voință răutăcioasă" (Zarifopol), pare să fie resortul acestui deznodământ. Variațiuni pe această temă sunt de găsit și în numeroase nuvele ale lui Gib. I. Mihăescu: Semnele lui Dănuț, Întâmplarea, Vedenia, La "Grandiflora", în care, în afara desfășurărilor epice reductibile la o schemă care ipostaziază generica "ironie a soartei", legătura cu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prin profesie să fie un observator al moravurilor politice, George Mihail Zamfirescu avea la dispoziție un bogat material faptic atunci când a simțit nevoia să scrie o piesă în care să condamne demagogia politicienilor burghezi"100. Cu excepția finalului axat pe un deznodământ moralizator decurgând din spectacolul prăbușirii paiațelor politicianiste ca piesele unui domino și a câtorva replici vizionare ale atotputernicului răzbunător Pamfil, această piesă cu un pronunțat caracter pamfletar se susține prin situații verosimile și bine gradate din punct de vedere dramatic
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
intriga artificială, cu evoluția și concluzia ei exasperantă de jucărie mecanică"53. Suntem tentați să vedem chiar în defectele depistate de Zarifopol argumente pentru înțelegerea acestei piese drept prefigurare a "farsei tragice" absurde. Sensul propriu al sintagmei rezumă, de altfel, deznodământul sinistru al răzbunării prin "năpastă pentru năpastă". Alte câteva elemente care țin de construcția piesei și de cea a personajelor, duc cu gândul la transgresarea intenționată a limitelor presupuse de drama tradițională și amplasarea posibilă în modernitate. O astfel de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
mă Încălzi. Simt cum frigul Îmi pătrunde În oase, pe sub echipamentul neadecvat, picioarele par să Înghețe, obrajii și mâinile s-au Învinețit, respir cu greutate și ochii mă ustură. A mai rămâne acolo, nu are sens! Bravura necontrolată poate avea deznodământ, de cele mai multe ori, tragic! Oricum pusesem piciorul pe Mount Cook! Mândria părea satisfăcută, ca și În scurta ascensiune de la bazele Himalayei. Pentru o Începătoare era de-ajuns! Îmi dau seama că timpul pus la dispoziție de ghid a trecut și
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
Olandezii au implorat familia regală să se predea pentru a evita un masacru, dar aceștia au pășit Înainte spre moartea sinucigașă. Tragicul eveniment s-a soldat cu 4000 de morți din rândul nobililor și curtenilor, În frunte cu monarhul. Acest deznodământ plin de eroism și jertfa demnității poate fi asemuit cu cel al Masadei, cetatea lui Irod cel Mare, din sudul Palestinei antice, ultimul bastion al rezistenței luptătorilor zeloți, conduși de Eleazar ban Lair, când după un asediu de trei ani
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
Efectul tragic trebuie să excludă un sentiment deplin și conștient de siguranță. O reprezentare clară a faptului că totul nu este ceva serios va împiedica familiarizarea cu mersul acțiunii, participarea și tensiunea, fără de care nu au sens nici catastrofa, nici deznodămîntul. Chiar și atunci cînd nu edîncim în amintirea propriilor noastre insuccese și primejdii de adinioară, trebuie să le retrăim ca și cînd ar fi prezente (în această chestiune, Spinoza are evident dreptate 62), pentru ca astfel eliberarea în aducerea aminte să
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
și statul sînt factori în viața umanității și întrucît totalitatea lor mailarg cuprinzătoare este afirmată tocmai prin dispariția unor străduințe unilaterale, tragedia conduce la o înțelegere mai clară a vieții. Ceea ce este cu adevărat tragic nu e așadar pentru Hegel deznodămîntul, ci conflictul, iar aceasta are în mod constant funcția necesară de a evidenția limitarea reciprocă a diferintelor forțe etice. Optimismul energetic și luminos al lui Hegel ar lărgi, dacă l-am putea reține, limitele marelui humor ca o concepție despre
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
și-a făcut un nume cu magistrală să lucrare Shakespeare Tragedy (Tragedia shakespeariana) (1904) care deschide o nouă pagină în evoluția studiilor shakespeariene punînd accentul pe intuirea psihologiei personajelor. În construcția tragediilor, Bradley distinge trei părți: expozițiunea, criza propriu-zisă și deznodămîntul. Regele Lear se remarcă printre celelalte tragedii prin aceea că: "Dintre toate aceste piese, Regele Lear este singura care are o evidență dublă acțiune. În plus, este imposibil, cred eu, din punctul de vedere al structurii, să se considere că
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
își au fiecare partea lor de vină în catastrofă spre care i-au împins pe Cordelia și pe Lear. Privită astfel, piesa Regele Lear urmează modelul obișnuit al mișcării ascendente și apoi descendente a unei laturi a conflictului". Cît privește deznodămîntul, Bradley subliniază că în Regele Lear Shakespeare folosește un procedeu dramatic pentru a ne face să sperăm pînă aproape de sfîrșitul piesei în posibilitatea mîntuirii eroului. Tocmai cînd forțele răului au dispărut sau se căiesc, Lear apare pe scenă cu leșul
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
mea a fost sub Ursa Major, de unde rezultă că sînt brutal și desfrînat. Zău că aș fi fost ce sînt, chiar dacă cea mai fecioreasca stea de pe firmament ar fi licărit asupra bastardizării mele. Edgar... (Intra Edgar) La tanc: tocmai că deznodămîntul vechii comedii. Replică mea e o melancolie perfida, cu un suspin că de balamuc. O, aceste eclipse prevestesc aceste discordii! Fă, sol, la, mi... EDGAR: How now, brother Edmund; what serious contemplation are you în? EDMUND: I am thinking, brother
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
reușit să prezinte o imagine a luptei organizate a pescarilor condusă de partid. Autorul nu a centrat subiectul pe conflictul principal, lupta de clasă, ci pe HYPERLINK "coriflicte.de"conflicte de familie, personale. Astfel romanul nu are o dezvoltare clară, deznodământul nu e firesc. Oamenii, cei înaintați ca Artimov, Toma sau Achim se aseamănă între ei, nu sunt individualizați artistic, și nu rămân puternic întipăriți în mintea cititorului (...). Încercând să accentueze artificial caracterul captivant al conflictului, autorul alunecă spre senzaționalul faptelor
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
sistemul interminabil de referate și rețete de îndreptare - îndreptarea însăși a referințelor spre cunoașterea mai profundă a vieții, a practicii construcției socialismului, a problemelor specifice genului dramatic. Un rol deosebit de important revine Consiliului artistic al Comitetului pentru Artă”. Mimetismul, conflictul-clișeu, deznodământul neveridic proliferează mai ales în piesele într-un act: „Una din sarcinile însemnate ale revistei Cultura poporului este publicarea de piese scurte, destinate echipelor artistice de amatori (...). Este cât se poate de binevenită inițiativa revistei Cultura poporului de a publica
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
prin aceasta au răsădit neintenționat germenii distrugerii acestui sistem. Astfel, chiar dacă economia capitalistă de piață și creșterea economică sînt favorabile democrației, pe termen lung s-ar putea dovedi mai puțin prielnice sau de-a dreptul nefavorabile pentru regimurile nedemocratice. Drept urmare, deznodămîntul unei evoluții de importanță istorică care se va desfășura în secolul al XXI-lea va dezvălui dacă regimul nedemocratic din China poate să facă față forțelor democratice generate de capitalism. O economie de piață capitalistă poate exista nu numai în
Despre democraţie by Robert A. Dahl [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
preferea să nu-l știm. Iată, deci, unde ne-a adus drumul romanului: de la nerăbdarea copilărească de a afla ce face Dickens cu eroii lui (chiar și cu cei nefericiți) la frică. Trans-cititorul, ca să-l numim așa, se teme de deznodământ și e fericit în cazul când romanul rămâne fără final. În cazul lui Ishiguro, trăim istoria unor clone: nici măcar iubirea dintre ele nu ne domolește groaza. Anii trec, clonele mor la treizeci de ani, după ce li se prelevează și ultimul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
proiect al scriitorului, pe care cititorul trebuie să-l afle în final. Fără descifrare, textele Fluxului conștiinței nu trăiesc. Inovațiile moștenite de romanul britanic contemporan sunt așadar inovațiile Fluxului conștiinței: hibridizarea, livrescul, interiorizarea, răsturnarea cronologiei, refuzul intrigii și al unui deznodământ eliberator, refuzul sentimentalismelor (îndrăgostiții fericiți până la adânci bătrânețe), personajul mozaicat și, nu în ultimul rând, revoluționarea/reorientarea lecturii. Am discutat până acum hibridizarea, livrescul, interiorizarea. Răsturnarea cronologiei înseamnă de fapt contrazicerea cronologiei. Tecutul nu mai e cauza prezentului și nici
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
este implicit, dar cu atât mai intens. E o muchie primejdioasă această concentrare de sensuri și era cât pe ce să ucidă plăcerea textului. E meritul autorilor Desperado de a fi readus literatura în sufletul cititorului nedoritor de comentatori. Refuzul deznodământului clar, refuzul de a încheia opera în fond, decurge din celelalte refuzuri, al cronologiei, al realului exterior prezentat direct (nemediat de interioritate). Virginia Woolf se lamenta privind la romanele lui Galsworthy, Bennett, Wells și alți conformiști de geniu: "Chiar trebuie
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
care scenă va fi ultima. Filmul se derulează, oamenii acționează, se mișcă, beau, vorbesc, și-i urmărim. În orice moment ales de regizor, fără niciun avertisment, fără ca lucrurile să ajungă la vreo rezolvare, sau să ne fie explicate, fără niciun deznodământ, filmul pur și simplu... se termină. Văzut în această lumină, ritmul narațiunii devine interesant. Informația concretă e minimă. Frumusețea Californiei nici măcar nu e menționată, pe când hidoșenia campusului britanic e descrisă pe larg. Personajele sunt simple schițe, iar sfârșitul trilogiei le
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
o stăpânește cu o simplă înclinare a capului; dar în epopee, acest lucru nu se remarcă. Și efectul de surpriză place; dovada este că toți mai adaugă de la ei în povestirile lor pentru a avea succes". (cap. 24) De aceea, deznodământul în teatru nu trebuie să fie provocat artificial printr-o manevră divină. Realizată grație unei mașinării, apariția unui zeu pe scenă, venit să rezolve conflictul, este în mod rațional inacceptabilă. Deci este evident că deznodământul fiecărui subiect trebuie să rezulte
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
succes". (cap. 24) De aceea, deznodământul în teatru nu trebuie să fie provocat artificial printr-o manevră divină. Realizată grație unei mașinării, apariția unui zeu pe scenă, venit să rezolve conflictul, este în mod rațional inacceptabilă. Deci este evident că deznodământul fiecărui subiect trebuie să rezulte din subiectul însuși, și nu din recurgerea la mașinărie ca în Medeea sau în Iliada pentru scena îmbarcării: mașinăria nu trebuie utilizată decât pentru evenimentele exterioare piesei, cele care s-au întâmplat înainte și de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
spectatorului, decât pe cea care este dotată cu o acțiune simplă. Este un aspect cert, afirmă el în capitolul 13, că structura tragediei celei mai frumoase trebuie să fie complexă și nu simplă". Acțiunea se numește "simplă" sau "complexă" după cum deznodământul se produce cu sau fără peripeție și/ sau scenă de recunoaștere. Prin peripeție 24, Aristotel înțelege schimbarea bruscă de situație care îl privește pe erou și inversează efectul acțiunilor. În Oedip Rege a lui Sofocle, de exemplu, ciobanul din Corint
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
eliberează pe Oedip de angoasele cu privire la părinții săi, îi descoperă adevărata identitate. Efectul căutat s-a inversat pentru că această revelație îl precipită pe Oedip în disperare. Să semnalăm faptul că tragediile grecești nu ascund decât o singură peripeție. Situată la deznodământ, ea constituie momentul acțiunii în care se amorsează răsturnarea ce permite definirea frontierei între intrigă și deznodământ. Nu va fi mereu la fel. În teatrul european, începând cu Renașterea, piesele pot comporta una sau mai multe peripeții, unele dintre ele
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru că această revelație îl precipită pe Oedip în disperare. Să semnalăm faptul că tragediile grecești nu ascund decât o singură peripeție. Situată la deznodământ, ea constituie momentul acțiunii în care se amorsează răsturnarea ce permite definirea frontierei între intrigă și deznodământ. Nu va fi mereu la fel. În teatrul european, începând cu Renașterea, piesele pot comporta una sau mai multe peripeții, unele dintre ele situându-se atunci în decursul intrigii. Fedra lui Racine conține două peripeții, anunțul morții lui Tezeu, apoi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
personajul își revelă singur identitatea. Acesta este cazul în Ifigenia lui Euripide, unde Oreste este recunoscut când evocă locurile copilăriei. Aristotel respinge, ca fiind improprii de a face să se nască emoția tragică, aceste două tipuri de recunoaștere în care deznodământul nu este motivat. Ele vor fi, în schimb, de-a lungul întregii istorii a teatrului, abundent exploatate în comedie care admite cu ușurință artificiul. Recunoașterea poate de asemenea apărea prin amintire, fie plecând de la semnele exterioare pe care eroul le
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
27 Regulile lui Horațiu sunt dictate din grija de a păstra unitatea și verosimilul piesei de teatru. El reia, fără niciun fel de modificări, vom vedea, punctul de vedere al lui Aristotel asupra rolului corului, asupra limbajului personajului, asupra verosimilului deznodământului. Îi atribuie corului statutul unui actor, refuzând ca din cântece să fie făcute niște pasaje interpolate. Acordându-i sarcina de a modera pasiunile eroului, el îl consideră drept garantul moralei. Îl mai concepe, de asemenea, ca pe un mod de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]