17,651 matches
-
bătrânul îl întrerupse autoritar: — Am zis că ajunge. Îmi cunosc meseria. La vreo două sute de metri de colibă bătrânului, Tapú Tetuanúi se așeza pe nisipul plajei și, sprijinindu-și cotul de genunchi, privi încă o dată urmele pe care le lașaseră dinții de mistreț. Într-adevăr, nu era cine știe ce, doar ceva mai mult decât o schiță, însă când tatuajul va fi complet, îi va servi ca să povestească lumii că se născuse pe insula Bora Bora, ca aparținea nobilei familii Tetuanúi și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
lor nu reușea să pătrundă până în fundul râpei și nici cel mai slab geamăt nu-i dădea de înțeles că agresorul ar mai fi în viață. Cand se liniști de tot, băiatul caută o mică ramură uscată, o curată cu dinții de coaja, o rupse în două și începu să frece energic cele două bucăți, suflând până când o flacăra șovăielnica se născu din întuneric, ca un miracol surprinzător și inexplicabil. Apropie flacăra de niște ierburi uscate, iar această crescu, luminând un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
că agresorul e pe punctul de a-și reveni, îl ajutară să se hotărască, astfel că, fără să se gândească de două ori, apucă ghioaga grea, care rămăsese la vreo patru sau cinci metri distanță, si, luându-și inima în dinți, lovi cu toată forța piciorul stâng al rânitului. Se auzi un cutremurător trosnet de oase, iar uriașul scoase un nou urlet sfâșietor, apoi căzu iarăși în inconștiență. Tapú Tetuanúi era absolut convins că de-acum nu-l mai poate urmări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
stranii care se puteau observa pe suprafața ei, prezența, în partea superioară, două mari protuberante, care duceau cu gândul la femurul unui animal imens, necunoscut. —E os! remarcă Tapú Tetuanúi, după ce o zgârie ușor cu un cuțit făcut dintr-un dinte de rechin. Dar nu-i de balenă. Pare să fie de la piciorul unui porc uriaș. Simplă idee că bestia umană pe care o căutau putea proveni dintr-un loc în care ar fi existat porci ale căror oase ar atinge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să descopere, în încâlceala tatuajelor, vreun indiciu cu privire la locul său de obârșie. Cineva aduse niște apă, pe care i-o aruncară pe față, iar oribilul barbar mișcă din cap, deschise ochii, se uită în jur și își arată încă o dată dinții ascuțiți și gălbui, cu un mârâit care nu pe puțini îi făcu să se dea cu un pas înapoi, temându-se de o mușcătură. — Cine ești? întreba Hiro Tavaeárii. De unde vii? În acel moment se petrecu lucrul cel mai impresionant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
veche decât cealaltă. — Dar în cazul acesta nu ne trimiteți la război, punctă cu șiretenie băiatul. După spusele Omului-Memorie, legea prevede că un război între insule începe doar după ce s-au încheiat trei luni de negocieri pentru pace. Își arată dinții, într-un zâmbet discret, ca de iepure. Și din câte știu eu, n-a avut loc nici o discuție cu sălbaticii aia, deci oficial nu s-a declarat nici un război. —Nerușinatule! Hiro Tavaeárii îi adresa o privire mustrătoare lui Roonuí-Roonuí, căruia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
insuportabila între picioare. —Uită-te la ea! șopti. Îți vine s-o mănânci, iar mie îmi place la nebunie s-o mănânc! Tapú Tetuanúi ar fi vrut să-i taie limba sau orice altceva cu cuțitul lui ascuțit, făcut din dinți de rechin, însă nici el nu fu în stare să schițeze cel mai mic gest, pana cand adorabila ființă se trânti lângă ei, dăruindu-le cel mai fermecător zâmbet: Tocmai am aflat, spuse. Sunteți incredibili! Ridică mâna, cerându-le parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
catamaran că pe o simplă scobitoare. Într-adevăr, era Teatea Maó, ferocele Rechin Alb, creatură cea mai sângeroasă de pe planetă, coșmarul navigatorilor din Pacific, care preferau să înfrunte cel mai teribil ciclon decât să întâlnească fiara cu o mie de dinți precum cutițele. Era acolo, învârtindu-se încet în jurul fragilei ambarcațiuni, pe care ar fi putut-o trimite pe fundul oceanului dintr-o singură lovitură, încercând să-și dea seama dacă este vorba despre o simplă bucată de lemn fără nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
lasă o tăcere adâncă, și aproape toți păreau să cântărească propunerea căpitanului lor, care nu era de nerealizat. Era un plan care prezenta, printre altele, avantajul considerabil de a nu-i obligă să înfrunte numerosul grup de războinici înarmați până în dinți care conduceau cele patru ambarcațiuni. În cele din urmă, Roonuí-Roonuí își dădu acordul, vorbind în numele tuturor: — În calitatea mea de Căpetenie a Războinicilor îți susțin planul, fără nici o reținere. Îl privi în ochi. Și acum ce trebuie să facem? —Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
înțepenea mâinile, lăsându-ne degetele ca niște gheare. — Nu e posibil, exclama din spate o voce anonimă. —Ba e! insistă Navigatorul-Căpitan. Frigul provoacă reacții foarte ciudate: ne paraliza mâinile și picioarele și ne obligă să tremuram și să clănțănim din dinți, fără voia noastră; chiar dacă încercăm să ne oprim, nu reușeam. Trebuie să fi fost groaznic! Atât de groaznic... admise, ca daca Teatea Maó și-ar fi făcut apariția, ne-am fi bucurat să ne înghită. Zâmbi cu amărăciune. Dar nici macar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
dimineață, dispăruse cu totul. Încă o dată ramaseră cu toții pe gânduri, în tăcere, pana cand aceeași Vahíne Tiaré se hotărî să întrebe: —Ce-ai simțit când ai rămas singur pe o navă aflată în Al Cincilea Cerc? Nimic, murmura aproape printre dinți căpitanul Mararei. N-am simțit decât un gol uriaș și o dorință disperată de a muri. De-a lungul întregii zile m-am gândit să mă arunc în apă și să termin o dată pentru totdeauna, dar cum soarele bătea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cel mai aproape de el. Nu pot să neg că și eu m-am speriat când am văzut monștrii aceia, dar, cum nu mai debarcasem de luni de zile decât pe insula aceea albă și rece, mi-am luat inima în dinți și m-am hotărât să cobor pe uscat, fie ce-o fi. — Și ce s-a întâmplat? întreba imediat Tapú Tetuanúi, care urmărea cu sufletul la gură povestirea idolului sau. — La început am crezut că au să mă omoare, răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
vorba despre un vulcan, a cărui baza are margini abrupte. Mama mă-sii! Lui Tapú Tetuanúi nu i-au scăpat aceste cuvinte, dar nu s-a putut abține să nu le spună în mintea lui, în timp ce strângea cu furie din dinți, fiindcă era de-a dreptul dezarmant să vadă că nu era decât un biet idiot, a cărui neștiința nu putea fi comparată decât cu orgoliul lui prostesc, atunci când își imagina că cineva i-ar putea acorda vreodată titlul de Mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
fi fost necesar să se depărteze în grabă. După numai o jumatate de oră Miti Matái demonstra, încă o dată, ca instinctul nu obișnuia să-l însele, căci, unul câte unul, se iviră dintre copaci vreo cincizeci de războinici înarmați până-n dinți, care începură să urle și să-și agite amenințător armele în aer, aparent cu intenția de a-i obligă să se îndepărteze de apele acelea. Se dovediră inutile atât gesturile prietenoase ale celor de pe vas, cât și sunatul din cochilie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
consideră neamul cel mai puternic din Infinitul Ocean al Infinitelor Insule și își impun legea atacând, omorând și jefuind, fiindcă sunt convinși că vecinii lor din primele două Cercuri nu vor îndrăzni niciodată să treacă la represalii... Zâmbi, arătându-și dinții în mod amenințător. Dar de data asta au mers prea departe; au atacat Bora Bora, iar Bora Bora nu iartă. —Ai vreun plan? —Să-i trecem prin ascuțișul săbiilor chiar în noaptea asta... Se întoarse către Miti Matái. Asta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
se considera aleșii zeilor, dar eu sunt de părere că zeii sunt prea ocupați ca să-și piardă timpul alegând pe cineva. —Eu, pe zi ce trece, mă gândesc tot mai serios să mă alătur lor, murmura Vetéa Pitó, aproape printre dinți. —Tu?... întreba Chimé din Farepíti, cu un hohot de râs zgomotos. Tu, Arioi?... Fii serios! Tu esti ultimul om din lumea asta care ar putea fi Arioi. De ce? se ofensa vizibil scufundatorul. Pentru că, așa cum bine a spus Tapú, cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
temuți pirați ai Pacificului, de pe coastele Noii Guinee până pe cele ale Americii, asasini fără suflet, pe ale căror chipuri desfigurate se putea citi acum totală lor neputința, în timp ce ochii le aruncau scântei de ură. Din când în când își arătau dinții galbeni, dându-le de înțeles dușmanilor lor că mai devreme sau mai tarziu îi vor devora. Schimbul de prizonieri se făcu rapid și eficace. Roonuí-Roonuí le ordona apoi vâslașilor să-și arunce pagayas 1 în apă, ca să-i oblige să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să supraviețuiască în mijlocul oceanului, câtă vreme se aflau la milă unor asemenea asasini? Se întoarse către prietenii lui. Vetéa Pitó era foarte palid, insă strângea cu putere sabia în mână, în timp ce puternicul Chimé din Farepíti, la rândul lui, isi încleștase dinții și ținea cu ambele mâini o măciuca enormă, cu care părea dispus să-i zdrobească țeasta oricui ar fi încercat să se apropie de el. Vahíne Tiaré și Vahíne Tipanié încercau să le calmeze pe fețele cuprinse de panică. Catamaranele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
neliniști, spuse. Și totuși este aici, răspunse. Deocamdată e invizibil, dar, daca nu știi să-l descoperi la timp, nu va trece mult până îți va trimite navă pe fundul oceanului. —Cine? întreba băiatul nerăbdător. —Niho-Nui, fu surprinzătorul răspuns. Marele Dinte 1. —Un rechin uriaș? se neliniști Tapú. O balenă? — A, nu, rase celălalt. Deocamdată Marele Dinte abia are mărimea unui păduche și, când o s-ajungă la dimensiunile lui maxime, n-o să fie mai mare decât un deget, dar, de obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
descoperi la timp, nu va trece mult până îți va trimite navă pe fundul oceanului. —Cine? întreba băiatul nerăbdător. —Niho-Nui, fu surprinzătorul răspuns. Marele Dinte 1. —Un rechin uriaș? se neliniști Tapú. O balenă? — A, nu, rase celălalt. Deocamdată Marele Dinte abia are mărimea unui păduche și, când o s-ajungă la dimensiunile lui maxime, n-o să fie mai mare decât un deget, dar, de obicei, sunt atât de mulți și lucrează cu atâta sârguința, încât pot transforma Marara într-o epavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pereții galeriilor cu un strat calcaros rezistent, ceea ce le transformă în tuburi perfecte și indestructibile, prin care pătrundea apă. Această îmbiba lemnul, înmuindu-l, pentru că viermele să poată înainta mai departe, învârtindu-și întruna capul, care era prevăzut cu doi dinți minusculi, dar extrem de duri. Capacitatea de distrugere a Teredo navalis din Pacificul Ecuatorial o depășește cu mult pe cea a Teredo megolara sau a Teredo norvegica din apele reci, iar viteza lui de creștere, până ajunge la mărimea unui deget
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Nici macar celebra Broma din Caraibe, care a distrus flote întregi, inclusiv pe cea din urmă a lui Cristofor Columb, ce s-a năruit sub ochii lui că hârtia udă în dreptul coastelor jamaicane, nu se compară cu temutul Niho-Nui sau Marele Dinte, care trece prin lemnul corăbiilor că prin ceară. Tané să ne păzească! exclama imediat Vetéa Pitó, pe care viermii păreau să-l îngrozească mai mult decat înșiși Te-Onó. Am senzația că ne devorează picioarele, ca să ne ajungă la măruntaie. Lucrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să se usuce. Fiecare oră petrecută pe insula reprezintă un pericol în plus, protesta Roonuí-Roonuí. Și ar fi absurd să încercăm să ținem piept la o sută de războinici. Și mai absurd ar fi sa suferim din nou atacul Marelui Dinte, observă Miti Matái. Pereții vasului sunt destul de șubreziți și vor mai trece luni întregi până vom ajunge din nou acasă. Pentru câteva clipe, Tapú Tetuanúi se temu că s-ar putea produce o ciocnire între Căpetenia Războinicilor și căpitanul Mararei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
odată, în imaginea cea mai elocventa a înfrângerii și a disperării. Își dăduseră seama că se găseau în pragul morții, care le dădea târcoale sub forma corpurilor lungi și subțiri ale unor rechini mereu flămânzi și dotați cu mandibule cu dinți ascuțiți precum cutițele, însă se părea că ceea ce ii chinuia cu adevarat nu era proximitatea morții, ci faptul că totul se petrecea sub ochii celor de care, cu atâta viclenie, isi bătuseră joc. Își făcură apariția și mai mulți rechini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nici francezii nu pomenesc. Fratele mai mare de la marină ne-a mai învățat o expresie folositoare. Rusească. Cum zicem noi „Am nevoie de asta ca de-o gaură-n cap”, rușii zic „am nevoie de asta cum am nevoie de dinți în cur”. Mnie eto nado kak zubi v zadniețî. Știi poveștile alea de care tot auzi, despre animalele prinse în capcană care-și rod piciorul ca să scape, ei bine, orice coiot ți-ar spune că două, trei mușcături sunt nimica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]