3,286 matches
-
orice ai zice, tu ai fost întîia mea mare dragoste și vei fi unica. (Olimpia G. Călinescu puse picior peste picior pe deasupra plapumei, privind în gol peste tăblia patului.) A, sau poate nu vrei despărțirea, de ochii lumii, nu mă disprețuiești până acolo încît să nu mă suferi în fața ochilor tăi. Dar poți și așa să fii fericită. Poate iubești pe cineva, spune-mi ca unui frate... - Ce? zise aspru Olimpia, privindu-l fix.Stănică se fâstâci puțin. - Zic, poate iubești
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
el în străinătate e suspectă de aspirații comune, de obtuzitate pentru marile sacrificii bărbătești. Ar fi vrut-o pe Otilia călugăriță, refuzîndu-se tuturor. Atunci ar fi rămas și el ascet în onoarea și adorarea ei. Pe Georgeta, Felix n-o disprețuia. Își mărturisea chiar că-i place și că o dorește. Îl supăra însă că, fiind mai redusă intelectualicește decât Otilia, nu căzuse în capătul de jos al valorilor feminine. Ar fi dorit o Georgetă frumoasă ca și aceasta, dar de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mari întreprinderi decât la stat. Erau printre ei magistrați, politicieni, dar nici un ofițer. De serviciul militar căutau printr-un straniu atavism să scape toți. Lucru notabil, indiferent de situația lor materială, rudele se aveau bine între ele și nu se disprețuiau. Cei bogați veneau măcar o dată pe an în casa celor săraci, în oraș ruda cu mari relațiuni își lăsa tovarășii de convorbire și întindea mâna rudei cu haina roasă, mic impiegat. Stănică era foarte mândru de rudele lui și circula
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
abia ți-a dat baraca asta, ca să ne asigurăm un adăpost, sub demnitatea ta. Dar n-avea grijă, nu cer decât un pic de iubire, și las' că-ți realizez eu toate dorințele tale. Rudele? Îți dau voie să le disprețuiești, să rupi definitiv cu ele. Ce-ai avut și ce-ai pierdut? Amândoi, prin iubire, facem un bloc. Stănică strânse încă de un grad cercul brațelor și sărută pe Olimpia pe lobul unei urechi. - Și, barem sunt proaspete prăjiturile? Că
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
copiii, ci un anume fel de copii, el ar vrea, bunăoară, copiii de la o anumită femeie, pe care o iubește, și ar avea silă de alții. Aglae iubește copiii ei fără discernământ, deși sunt ai lui Simion, pe care îl disprețuiește. Vezi că dragostea fină e selectivă. Cu temperamentul meu, cu educația mea, eu mi-am făcut în cap un anume tip de copil pe care l-aș iubi. Cred că unui om de vârsta mea o să-i îngăduiți să fie
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
se extazia înaintea ei, și Titi rămase prostit. Asta făcea plăcere lui Stănică, firește. Mai puțin interes stârni fetei Titi, ferindu-se totuși de orice reacțiune. Stănică era indiferent, în privința asta, întrucît adusese pe fată în vederea lui Felix. În fundul sufletului disprețuia toată progenitura Aglaei, și o clipă nu i-ar fi trecut prin minte că cineva în acea casă s-ar fi gândit la vreo nouă alianță cu familia lui, prin Lili. Vesti dar pe Aglae că ține ca fata să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
loc în grupul ei sau în familia ei și caută intens să realizeze acest obiectiv. Ea încearcă să dobândească un astfel de loc mai mult decât orice alt lucru și poate chiar să uite cât era de flămândă și cât disprețuia iubirea, considerând-o ca fiind ceva ireal, care nu este util sau care nu are nici o importanță. Acum însă ea simte acut durerea singurătății, izolarea, refuzul, absența prietenilor sau brutalitatea”. Mai mult decât atât, raportul cu ceilalți îi permite să
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
totdeauna salonul. Două lucruri m-au umplut neîncetat de o isterie metafizică: un ceas care stă și un ceas care umblă. Cu cât oamenii te interesează mai puțin, cu atât devii mai timid în fața lor, iar când ajungi să-i disprețuiești, începi să te bâlbâi. - Natura nu-ți iartă nici un pas peste inconștiența ei și-ți urmărește toate cărările orgoliului, împînzindu-le de regrete. Cum s-ar explica altcum că oricărui triumf peste condiția de om i se asociază o părere de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și de-ntremare al lucidității. Sângele scos din circulație, viața controlată fără milă, unde să se mai miște eroarea și să se încînte iluzia? Cinismul înflorește în această evacuare, ce te dezleagă de toate și-ți îngăduie să râzi, să disprețuiești, să calci totul în picioare și pe tine însuți în primul rând, mândru de absența universală. Cinicul este spectatorul acestei universale absențe. El privește - îndurerat sau râzând - la nimic. Ce l-o fi mânat pe Diogene înspre catastrofala ruptură de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
dintr-un amurg fraged al cărnii, așa florile dintr-o anemie visătoare a materiei. Ca să crezi nestrămutat în om trebuie să nu fii capabil de introspecție și să nu cunoști istoria. Numai un psiholog și un istoric au dreptul să disprețuiască "idealurile". Într-un gol vital, nimic nu se întîmplă și nimic nu "trece". Dorința creează timpul. Și de aceea în absența lăuntrică, în liniștea pustie a poftelor, în deșertul setei și în muțenia sângelui ți se descoperă deodată lipsa vastă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Din acest motiv, prefer de o mie de ori o existență dramatică, torturată pentru destinul ei în lume și chinuită de cele mai consumatoare flăcări interioare, decât un om abstract, frământat de probleme abstracte care nu angajează fondul subiectivității noastre. Disprețuiesc în această gândire absența riscului, a nebuniei și a pasiunii. Cât de fecundă este o gândire vie, pasionată, în care lirismul circulă ca sângele în vine! Este extrem de interesant și de dramatic procesul prin care oameni inițial frământați de probleme
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
viață spirituală fecundă care nu cunoaște stările haotice și efervescența din paroxismul stărilor maladive, când inspirația apare ca o condiție esențială a creației și contradicțiile ca manifestări ale temperaturii interioare. Cine nu iubește stările haotice nu e creator, iar cine disprețuiește stările maladive n-are drept să vorbească de spirit. Numai ceea ce răsare din inspirație are valoare, ceea ce izvorăște din fondul irațional al ființei noastre, din zona intimă și centrală a subiectivității. Tot ceea ce e produsul exclusiv al muncii, al silinței
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
al infinitului necunoștibil și inaccesibil. Spuneți că disperarea și agonia sânt valabile numai ca preliminarii, că idealul este depășirea lor, că viețuirea îndelungată în ele duce la automatizare? Vorbiți de drumul bucuriei ca de singurul salvator, iar pe celelalte le disprețuiți? Numiți viețuirea în momente agonice o stare de egoism și găsiți generozitate numai în bucurie? Ne propuneți bucuria: dar cum s-o primim din afară? Căci dacă ea nu crește din noi, nu izvorăște din rezervele și ritmul nostru interior
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
plăcerii și disprețul pentru oamenii care trăiesc numai pentru a trăi. Dacă m-aș retrage în cel mai groaznic deșert, dacă aș renunța la tot și n-aș mai cunoaște decât singurătatea absolută, niciodată n-aș avea îndrăzneala de a disprețui plăcerea și pe oamenii care o împărtășesc. Din moment ce eu prin renunțare și singurătate nu pot câștiga efectiv eternitatea, ci mor ca absolut toți ceilalți, de ce să disprețuiesc și de ce să numesc calea mea cea adevărată? Oare nu sânt toți marii
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
aș mai cunoaște decât singurătatea absolută, niciodată n-aș avea îndrăzneala de a disprețui plăcerea și pe oamenii care o împărtășesc. Din moment ce eu prin renunțare și singurătate nu pot câștiga efectiv eternitatea, ci mor ca absolut toți ceilalți, de ce să disprețuiesc și de ce să numesc calea mea cea adevărată? Oare nu sânt toți marii profeți lipsiți de discreție și de înțelegere omenească? Văd durerea, bătrânețea și moartea și îmi dau seama că nu pot fi depășite. Dar de ce să tulbur plăcerile
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
unei pierderi ireparabile nu există. Ironia indică o crispare internă, o adâncire de riduri, o lipsă de spontaneitate și iubire, de comuniune și înțelegere umană! Ea este un dispreț voalat, o transfigurare a unei realități și a unor deficiențe. Ironia disprețuiește gestul naiv și spontan, fiindcă starea ironică este dincolo de irațional și naiv. Este însă, în ironie, multă invidie față de oamenii naivi. Ironicul, neputîndu-și manifesta admirația lui pentru simplicitate, din cauza enormului său orgoliu, invidiază și înveninează, disprețuiește și se crispează. Din
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a unor deficiențe. Ironia disprețuiește gestul naiv și spontan, fiindcă starea ironică este dincolo de irațional și naiv. Este însă, în ironie, multă invidie față de oamenii naivi. Ironicul, neputîndu-și manifesta admirația lui pentru simplicitate, din cauza enormului său orgoliu, invidiază și înveninează, disprețuiește și se crispează. Din acest motiv, îmi pare mult mai autentică ironia amară, ironia tragică și agonică, decât cea surâzătoare, ce izvorăște dintr-un scepticism ușor, cu seninătăți vagi și echivoce, cu pretenții de lumină și bunăvoință. Cât de caracteristic
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
poate, prea simpli sau prea limpezi în obscuritățile noastre. Căci nu cred ca România să fie timidă cu înălțimile sau adâncurile ei. Din păcate ea este prea sinceră și prea curajoasă cu golurile ei. Și le acceptă prea des, se disprețuiește pe sine de prea multe ori. Este foarte caracteristic că un român nu se poate face interesant într-o societate de conaționali, decât etalîndu-și defectele, insuficiențele. Nu există popor în lume care să facă o virtute din faptul de a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
unghiulară a României, pe când ultimul un profesor mare și onorabil, pe care memoria națională îl va înregistra, cu timpul, tot mai înspre periferie. Începuturile unei culturi, ca și amurgurile, se desfată într-un haos pe care nu trebuie să-l disprețuim, fiindcă efervescența lui se purifică în epocile ei clasice. Eforturile stupide și absurde, ininteligibile, ale lui Eliade-Rădulescu, schimbarea limbii și filozofia îndoielnică, multilateralitatea confuză și en-gros-ismul lui cultural sânt de o mie de ori mai semnificative pentru destinul nostru decât
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ea însăși substanța unei mari națiuni. Își poate închipui cineva delirul de grandoare (să ne gândim la ideile generalului Araki) al unei națiuni care, pe un spațiu infim, privește cu sete de dominare Pacificul, cu adversitate Statele Unite și Rusia, care disprețuiește toate celelalte state și se mărturisește colectiv ideii imperialiste? Oricât s-ar baza industrializarea japoneză pe o muncă prost plătită și pe exploatare, viciul injustiției sociale și economice se mai poate repara, fie prin schimbarea sistemului, fie prin realizarea politicii
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sau un Bakunin au împotriva lor toată această viață mediocră și eternă, de care ne dezleagă cunoașterea și ne îndepărtează tristețea. O revoltă persistentă, dar meditativă, nu m-ar putea face, cu timpul, decât să urăsc pe bogați și să disprețuiesc pe săraci. Din moment ce oamenii au primit cu o acceptare dureroasă această împărțire, de ce să nu-i iertăm pe cei care au și de ce să nu-i scuzăm pe cei care n-au? Într-o lume de oameni săraci, bogații sânt
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fapt un sclav al lui), un domeniu care să aibă mai mult caracterul de a fi în lume decât politicul. Imanentismul lui explică de ce sufletele pline de ardoare religioasă, adică arzând de dorința de a ieși din lume, l-au disprețuit și au văzut, cu drept cuvânt, în activitatea politică preocuparea, dar mai ales tentația, ce te leagă atât de mult de pasiunile și vanitățile pământului. Între religie și politică nu este mai multă legătură decât între un sfânt și un
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
al culturilor nu-și găsește nicăieri o verificare mai evidentă ca în Ungaria. Sub toate formele de cultură, ei au păstrat zvâcnirile inițiale. Este prea mult sânge în spiritul maghiar pentru ca Ungaria să fie altceva decât suflet. Sânt oameni care disprețuiesc muzica maghiară. Ei spun: este prea monotonă. Le răspund: nu există muzică mai monotonă. De ce totuși reversibilitatea aceluiași motiv nu te plictisește, ca în muzica orientală? Nu știu bine. Trebuie să fie însă în tonalitatea diferită a tristeții. Muzica orientală
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
trecătorilor. Ieronim și Onufrei stăteau în uliță; Onufrei, numărând metaniile ce le ținea în mînile unite pe pântece, Ieronim c-o față de-o adâncă și nobilă seriozitate. Marchizul Castelmare se uită lung și sălbatec asupra acelei copile ce-i disprețuia amorul, apoi ieși iute, trântind ușa după sine. - Ce frumușel e călăgărul cela, șopti contesa zâmbind. Și ce mucalit bătrân... Pare un paiazzo într-o rolă de intrigant. Ce nobile trăsturi are tânărul... pare un demon... frumos, serios, nepăsători. Tot
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a impune trecătorilor. Ieronim și Onufrei stăteau în uliță; Onufrei, numărând metaniile ce le ținea în mînile unite pe pântece, Ieronim c-o față de-o nobilă seriozitate. Marchizul Castelmare se uită lung și sălbatic asupra acelei copile ce-i disprețuia amorul, apoi ieși trântind ușa după sine. - Ce frumușel e călugărul cela, șopti contesa zâmbind. Și ce mucalit bătrân... Pare un paiazzo într-o rolă de intrigant. Ce nobile trăsături are tânărul... pare un demon... frumos, nepăsător. Tot îi trebuie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]