8,849 matches
-
metode bazate pe acțiune (activitatea practică). Mai dificilă pare să devină o clasificare după tipurile de învățare, deoarece însuși fenomenul învățării umane poate fi privit și interpretat din foarte multe unghiuri de vedere, lăsând loc la tot atât de multe criterii de diviziune a căilor prin care se realizează efectiv organizarea învățării. În acest sens găsim: învățarea prin receptare - realizată prin clasicul sistem de metode verbale și livrești; învățare prin descoperire - cu trimitere la metode euristice și metode de cercetare; învățarea prin acțiune
Metode de educaţie întâlnit e în opera fericitului Augustin şi actualitatea lor by Mihaela Bobârcă () [Corola-publishinghouse/Science/1682_a_2903]
-
prezentate de autorul lucrării. Aceste tipuri de argumente vor fi folosite în funcție de conținutul lecției, de vârsta și de nivelul de pregătire al elevilor și de stilul didactic al profesorului. Folosirea acestei metode necesită măiestrie din partea profesorului pentru a realiza o diviziune logică și o ierarhizare riguroasă a ideilor, o motivație a argumentelor, iar prezentarea acestora să se facă după un plan bine închegat și calibrat, ale căror linii directoare să se impună cu ușurință în ochii auditoriului. În funcție de conținutul lecției se
Metode de educaţie întâlnit e în opera fericitului Augustin şi actualitatea lor by Mihaela Bobârcă () [Corola-publishinghouse/Science/1682_a_2903]
-
stabilesc între organismele specializate și personalul din celelalte compartimente ale organizației. 1.3. Principalele școli de management- incursiune istorică Managementul ca activitate practică, în forma ei empirică, având la bază elemente intuitive, talentul, calitățile personale ale leaderului, a apărut odată cu diviziunea muncii și traiul omului în grupuri organizate. Chiar în secolele XVIII și XIX, managerul era un autodidact, bazându-se pe judecata intuitivă, iar practicile de management erau improvizate, ele având ca scop rezolvarea problemelor pe măsura apariției lor. Drumul parcurs
PARTICULARITĂŢI ALE STILULUI MANAGERIAL ÎN UNITĂŢILE ŞCOLARE PREUNIVERSITARE by GABRIELA VÎLCU () [Corola-publishinghouse/Science/1809_a_92270]
-
Gilbreth și Edward A. Filene. După unii autori, adevăratul ,, părinte” al managementului modern a fost francezul Henry Fayol. În viziunea sa, a conduce a fi manager înseamnă a prevedea, a planifica, a comanda, a coordona și a controla. Aceasta implică: - diviziunea muncii, accentuarea specializării individuale, creșterea productivității; - autoritatea managerului și responsabilitatea individuală a angajaților; - disciplină și ordine; - unitate a comenzii, fiecare angajat având un singur șef; - unitate a direcției, toți angajații având același plan de urmat, aceleași obiective; - interesul individual este
PARTICULARITĂŢI ALE STILULUI MANAGERIAL ÎN UNITĂŢILE ŞCOLARE PREUNIVERSITARE by GABRIELA VÎLCU () [Corola-publishinghouse/Science/1809_a_92270]
-
stabilesc între organismele specializate și personalul din celelalte compartimente ale organizației. 1.3. Principalele școli de management- incursiune istorică Managementul ca activitate practică, în forma ei empirică, având la bază elemente intuitive, talentul, calitățile personale ale leaderului, a apărut odată cu diviziunea muncii și traiul omului în grupuri organizate. Chiar în secolele XVIII și XIX, managerul era un autodidact, bazându-se pe judecata intuitivă, iar practicile de management erau improvizate, ele având ca scop rezolvarea problemelor pe măsura apariției lor. Drumul parcurs
PARTICULARITĂŢI ALE STILULUI MANAGERIAL ÎN UNITĂŢILE ŞCOLARE PREUNIVERSITARE by GABRIELA VÎLCU () [Corola-publishinghouse/Science/1809_a_92279]
-
Gilbreth și Edward A. Filene. După unii autori, adevăratul ,, părinte” al managementului modern a fost francezul Henry Fayol. În viziunea sa, a conduce a fi manager înseamnă a prevedea, a planifica, a comanda, a coordona și a controla. Aceasta implică: - diviziunea muncii, accentuarea specializării individuale, creșterea productivității; - autoritatea managerului și responsabilitatea individuală a angajaților; - disciplină și ordine; - unitate a comenzii, fiecare angajat având un singur șef; - unitate a direcției, toți angajații având același plan de urmat, aceleași obiective; - interesul individual este
PARTICULARITĂŢI ALE STILULUI MANAGERIAL ÎN UNITĂŢILE ŞCOLARE PREUNIVERSITARE by GABRIELA VÎLCU () [Corola-publishinghouse/Science/1809_a_92279]
-
României 995. La ședința Comitetului Central, Gheorghiu-Dej și-a manifestat din nou opoziția față de "teoriile eronate" care negau dreptul fiecărei țări socialiste de a-și construi propria industrie grea. El a descris interpretarea sovietică a "principiilor specializării și cooperării în cadrul diviziunii socialiste internaționale a muncii" ca fiind "deformată"996. Prin aceste remarci, Gheorghiu-Dej aducea la cunoștința Moscovei intenția lui de a se opune, în continuare, oricărei încercări de a forța România să renunțe la obiectivul economic național de a-și construi
Relații româno-americane by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney () [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
Comune 1002. Acum, liderul sovietic dorea să facă din CAER o organizație economică suprana˛ională. Pe 6 iunie, ca un prim pas către punerea în practică a acestui deziderat, Hrușciov a prezentat delegaților întruniți la Moscova Principiile de bază ale diviziunii socialiste internaționale a muncii. Românii se opuneau tuturor formelor de supranaționalism forțat și în special sistemului care încuraja agricultura românească în defavoarea industriei. Opoziția persistentă a României i-a determinat pe sovietici să-și modereze pretențiile conform prevederilor statutului CAER. Acest
Relații româno-americane by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney () [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
modifică pretențiile 1022. La întoarcere, Bîrlădeanu a fost întîmpinat ca un erou de către liderii partidului. CC al PMR convocă imediat o plenară, pe 5 martie, susținînd cu entuziasm poziția reprezentantului român. Comitetul a arătat că principalul mijloc de dezvoltare a diviziunii muncii era "coordonarea planurilor economice naționale", în baza principiilor enunțate în Declarația de la Moscova, din 1960, "de respectare a independenței și suveranității naționale, a egalității depline în drepturi, a ajutorării tovărășești și a avantajului reciproc"1023. Adevărata importanță a acestei
Relații româno-americane by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney () [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
lor latine erau departe de reminiscențele stoicilor, gnosticilor sau platonicilor”). Cassian a adoptat sistemul evagrian, divizând însă existența umană în două părți și a utilizat două căi: calea virtuții pentru viața practică și calea contemplației pentru viața teoretică (contemplativă). Această diviziune este mai mult implicită decât explicită în opera lui Cassian. Făcând referire directă la viața practică ancorată în contextul monahal, Cassian utilizează mai multe substantive ce caracterizează aspectele particulare, cum ar fi: disciplină, viață, mod de viețuire, lucru, angajament, discernământ
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
particularizată, dezvoltând aspecte ce nu sunt comune cu modelul galic. Astfel, pentru stabilirea unei viziuni de ansamblu vom lua în considerație periodizarea făcută de Matei Călinescu ce distingea trei etape: 1660-1700 coagularea ideilor, 1700-1740 maturitatea, 1740-1770 stingerea. Fiecare din aceste diviziuni se subsumează, din punct de vedere al teoretizării anumitor concepte, celor trei nume importante John Dryden, Alexander Pope, Samuel Johnson. Prin eseul său Of Dramatic Poesy Despre poezia dramatică apărut în 1668, înaintea Artei poetice a lui Boileau (1674), Dryden
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
politică care împletește integrarea europeană și interesele regionale și naționale. Scopul acțiunii politice este o Europă comunitară, democratică, transparentă și capabilă de a lua decizii. În contextul discuțiilor asupra viitorului UE, PPE nu dorește un superstat, ci mai degrabă o diviziune a responsabilităților și obligațiilor între Uniune, statele membre și instituțiile regionale și municipale. Complexitatea unui subiect ca acel înfățișat în lucrarea lui J.-D. Durand este binecunoscută, iar realizarea autorului este cu atît mai lăudabilă cu cît a reușit să
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
decembrie 1903, care continua atitudinea lui Leon al XIII-lea, amintea că democrația creștină nu trebuia "să se implice în politică" și insista foarte mult asupra unității necesare a catolicilor, reproșîndu-i acesteia, implicit, faptul de a fi introdus germenii unei diviziuni scandaloase. Istoricul italian Daniele Menozzi scria: "Avem impresia că Pius al X-lea se folosește de hotărîrea lui de a lichida doctrinele moderniste (...) pentru a înmormînta definitiv încercările de a pune în discuție privilegiul rezervat creștinătății medievale de a stabili
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
folosește același termen (dar, de data aceasta, cu determinări: limbajul fizicii) pentru a denumi un compartiment al limbii. Această ultimă accepție a cuvîntului limbaj intră însă mai puțin în sfera de interes a filozofiei, întrucît domeniul la care se aplică (diviziuni ale limbii) își raportează trăsăturile la specificul domeniilor de cunoaștere și la caracteristicile limbii care conține limbajele de specialitate. Pentru semnificația cuprinsă în cuvîntul limbă se poate utiliza și termenul idiom (<fr. idiom; idiomurile romanice), dar acesta se folosește și
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
specificul domeniilor de cunoaștere și la caracteristicile limbii care conține limbajele de specialitate. Pentru semnificația cuprinsă în cuvîntul limbă se poate utiliza și termenul idiom (<fr. idiom; idiomurile romanice), dar acesta se folosește și atunci cînd se au în vedere diviziunile teritoriale ale limbii (idiomurile locale ale francezei). Termenul idiom desemnează limba în mod foarte concret dacă se are în vedere înțelesul lui originar din limba greacă: "obicei special". Chiar vizînd o asemenea delimitare între limbă și limbaj, trebuie menționat că
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
a limbii, căci există și forma eu lucru (de unde substantivul lucru), care are astăzi o circulație mai redusă și care nu este admisă de norma legiferată ce funcționează în primul rînd la nivelul limbii literare. Norma poate funcționa diferit în diviziunile geografice ale limbii sau în diviziunile ei sociale, întrucît limba funcțională este diferențiată în fiecare dintre aceste cazuri. Pe lîngă aceasta, există și o anumită gradație în ceea ce privește exigența normei, prin existența mai multor tipuri ale manifestării ei: 1) tipul obligatoriu
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
eu lucru (de unde substantivul lucru), care are astăzi o circulație mai redusă și care nu este admisă de norma legiferată ce funcționează în primul rînd la nivelul limbii literare. Norma poate funcționa diferit în diviziunile geografice ale limbii sau în diviziunile ei sociale, întrucît limba funcțională este diferențiată în fiecare dintre aceste cazuri. Pe lîngă aceasta, există și o anumită gradație în ceea ce privește exigența normei, prin existența mai multor tipuri ale manifestării ei: 1) tipul obligatoriu privește formele și structurile care țin
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
o comunitate, ea se adaptează, se specializează prin anumite secțiuni ale ei, dar nu este construită ca limbă specializată în totalitate (așa cum sînt, de obicei, limbile artificiale). De aceea, limba naturală are și o "arhitectură", alături de o structură, adică are diviziuni teritoriale, sociale și expresive, în vreme ce limbile artificiale au numai structură, ceea ce le face să fie unitare și uniforme în mod absolut și, în același timp, fixe. Ca atare, limbile artificiale sînt numai érgon, lucru făcut, funcționarea lor reprezentînd o activitate
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
clasei, ca în judecățile singulare. În vorbire, așadar, semnificația se poate actualiza sub mai multe aspecte, care pot viza semnificația conceptuală sau noțiunea sub aspect intensiv 74, semnificația clasială sub raport extensiv (Omul (= oamenii) este muritor), semnificația selectivă sau o diviziune a sferei clasiale (prin particularizarea cu ajutorul cuantificatorilor: Unii oameni sînt harnici) și semnificația individualizantă sau un exemplar din sfera noțiunii (prin izolarea unui singur exemplar din întreaga clasă: Acest om este genial). În acest ultim caz, semnificația semnului lingvistic capătă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
pentru tipurile de discurs, cu posibilități mai mari de specificitate și valorifi-cîndu-se deopotrivă latura ideatică (cognitivă) și cea a manierei de redare a ideilor (emotivă). Analizînd însă mai atent lucrurile se poate constata că tipurile de discurs sînt mai degrabă diviziuni ale stilurilor funcționale, în cadrul acestor tipuri distingîndu-se apoi formele generalizate ale discursurilor propriu-zise. În acest mod, discurs devine în mod evident un termen uzual în discuția despre limbă care ține de filozofia limbii. De altfel, este în uz și sintagma
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
și prin obiective. Dihotomia diastratică literar popular privește, în principiu, deopotrivă formele limbii și conținutul acestor forme. În limba populară, există cuvinte, variante ale cuvintelor, forme morfologice, structuri sintactice și particularități fonetice care nu se regăsesc la nivelul limbii literare. Diviziunile cele mai importante ale variantei populare sînt legate de varietatea în spațiu, de varietatea sintopică, fiindcă această variantă este caracterizată prin structuri simultane idiolectale și, în acest caz, norma limbii se diversifică regional și funcționează în virtutea unor tradiții locale. Raportul
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
dialectul. Din acest motiv, fiecare dialect putea avea o formă literară, iar limba literară în ansamblu era o sumă de dialecte (sau de variante) literare locale. Situația s-a schimbat radical în epoca modernă, cînd dialectul a rămas numai o diviziune teritorială a limbii populare, dar nu și a limbii literare. Acum aspectul literar al limbii suspendă varietatea de acest tip, tinzînd spre o formă generală, supradialectală și spre statutul de limbă comună. Dar, dacă limba literară este "comună" fiindcă nu
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
locale, limba populară este "comună" deoarece este folosită de toți vorbitorii unui spațiu lingvistic sau măcar este cunoscută de toți, atunci cînd unii dintre ei folosesc aspectul cult. Limba literară cunoaște însă structuri alternative sociolectale, fiindcă în interiorul ei se produc diviziuni legate de straturile sau de păturile socioculturale ale comunității. Pe lîngă faptul că este comună, limba literară este și relativ stabilă în raport cu cea populară, deoarece nu cunoaște același ritm și același sens al transformărilor ca aceasta 154. Mai mult, arată
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
prezintă ca realități omogene din punctul de vedere al concretizării în discurs sau în text, fiindcă vorbirea selectează și specializează anumite elemente ale limbii pentru a se adapta la mediile sociale (profesionalizate) care grupează pe vorbitorii unor comunități lingvistice în diviziuni ale acesteia 159. Acest fenomen se produce în modul cel mai evident la nivelul limbii literare, iar investigarea lui intră în sfera stilisticii lingvistice, care studiază în mod special stilurile funcționale ale limbii. S-ar putea considera că, în vreme ce limba
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
discurs, aparținînd unor limbaje diferite, încît forma oratorică, de exemplu, se întîlnește la o specie a stilului religios și la două specii ale stilului juridic-administrativ (discursul judiciar în pledoarie și discursul politic). Aderența deplină la planul vorbirii se realizează în diviziunile tipurilor de discurs, reprezentate de discursurile individuale, forma concretă de manifestare a stilului funcțional. Dar, pentru a fi repartizat unui tip de discurs, unui limbaj și unui stil funcțional, discursul individual trebuie să aibă anumite trăsături manifestate în grad intens
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]