5,649 matches
-
slujbe pe la Divan și în cancelariile domnești. Între aceștia era unul care îi aducea aminte și de Bubos, și de Măcelar, dar care avea ceva și din entuziasmul artistic al Zugravului. Îl chema Gligore și era funcționar la un calem domnesc, unde ținea evidența taxelor pe care le hotărâse însuși domnitorul, Alexandru Moruzi. Gligore însemna cu grijă sumele ce erau luate de la persoane particulare, de la mănăstiri, de la vamă ori de la cutia obștei, la care adăuga mici sume trecute în contul cheltuielilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
să-i caute și pe urmașii lui Iscru, pe care însă știa bine că o să-i găsească după cum îi lăsase: slugi boierești de mare încredere. În acest scop, o luase pe Podul Mogoșoaiei, pe lângă casa Văcăreștilor, când a auzit trăsurile domnești și vacarmul. Dinspre palat venea echipajul străjuit de arnăuți, iar din susul podului se vedea un călăreț cu cârpa neagră a molimei, încât nu știa încotro să se uite. A văzut-o pe fereastra cupeului și l-a fulgerat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
trei șiraguri de perle. Alecu Moruzi a chemat la geam un slujitor și i-a spus ce i-o fi spus. Poate să fi fost un minut, nu mai mult, dar unul lung în care Zogru a stat lângă trăsura domnească. În foișorul porții de vizavi stătea Ianache, un bărbat cu trăsături distincte și vizibile de la distanță, elegant și visător, iar Zoe privea spre el. După aceea lucrurile s-au precipitat: lumea care avea unde a început să părăsească orașul, intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
care vrea să sperie lumea. Pe la începutul verii, a izbucnit ciuma și atunci toată suflarea și-a amintit de stafia neagră, pe care au socotit-o un fel de mesager al molimei. În București, oamenii mureau pe capete, iar Curtea Domnească se refugiase la Mănăstirea Cotroceni, în inima pădurii, de unde călugării fuseseră scoși încă de pe vremea lui Caragea-Vodă. Zogru n-avea nici o grijă în privința aceasta, deoarece sângele în care intra el respingea după aceea orice bacterie. Așa că rămăsese în Gligore, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
chioșc acoperit cu o cupolă înaltă și care făcea legătura între două corpuri de clădire, ca un fel de pod suspendat. Aici era spătăria de vară a mănăstirii care, după ce Caragea îi alungase pe călugări, fusese primenită ca o sufragerie domnească. Zogru era confuz și disperat și ar fi vrut ca ea să-l vadă așa cum este, să știe de el și să-l iubească astfel, deși se îndoia el însuși de posibilitatea aceasta. Până într-o după-amiază, când l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Gligore Ionașcu. Voia să doarmă cu acesta mai mult din capriciul de a se ști într-un loc familiar. Servitorul a bătut în poartă și-a spus că are răvaș pentru Gligore și, cum era îmbrăcat cu anteriu de vătășel domnesc, slugile l-au chemat pe dată. N-a fost nevoie să-i spună ceva, ci a intrat repede în sângele lui, ca într-un loc cald, și a așteptat să adoarmă. Pentru Zogru acesta era un timp de meditație și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
pulbere, niște bivoli negri se îmbulzeau spre apă, într-un nor alburiu de praf. Cum au ajuns, Zoe a intrat pe poartă, iar Ianache l-a căutat din priviri pe Gligore, care îl aștepta unde îi poruncise el, prin gura domnească a Zoei. S-a aruncat fericit spre gâtul lui și-a pornit-o cu trăsurica cea nostimă, din nou, spre baltă. Omul Negru aștepta cu sufletul la gură. Zogru n-avea nici o idee cum să-l ducă acasă și știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
s-a trezit, era la Comoșteni, un fir subțire și șerpuitor, iar în fața lui urca drumul albicios până-n cumpăna cerului de vară. Era anul 1812. Cum a găsit un vehicul, a fugit nebunește spre București și a intrat în Divanul domnesc. În mai puțin de o oră, a făcut turul boierilor, scotocind după informații, și-a aflat că Zoe era la Therapia, unde își aveau casele Moruzeștii, persecutată de mai multă vreme de poliția turcească. Știa foarte bine că acolo nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
continuau să aibă același devotament ieșit din comun față de muncă și față de semeni. După ce a început să-i cheme Stan, Stana și Stănescu, și-au mai schimbat și ocupațiile. Pe vremea în care urmașii lui Ioniță erau logofeți și funcționari domnești, ai lui Iscru prinseseră gustul cărților. Unii se călugăriseră și lucrau în tipografiile mănăstirești, alții erau cântăreți în strană, iar cei mai mulți erau dascăli pe la școlile domnești. Și au continuat așa mai bine de un secol. Pe la 1880, la Comoșteni rămăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
schimbat și ocupațiile. Pe vremea în care urmașii lui Ioniță erau logofeți și funcționari domnești, ai lui Iscru prinseseră gustul cărților. Unii se călugăriseră și lucrau în tipografiile mănăstirești, alții erau cântăreți în strană, iar cei mai mulți erau dascăli pe la școlile domnești. Și au continuat așa mai bine de un secol. Pe la 1880, la Comoșteni rămăsese Ion Stănescu, și el dascăl de școală, cu o moșie măricică și cinci băieți, care au început să moară pe capete, înecați, împușcați în război, loviți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
chef să stea în biblioteci. Se gândeau să vadă Parisul, să mai trimită din când în când ce găseau pe Internet și gata. Dar între timp primiseră vestea trăsnet că în groapa cu osemintele presupusului Dracula se găsise un sigiliu domnesc, folosit în cancelariile lui Vlad Țepeș. Această descoperire îl impulsionase, îl făcuse să se gândească la gloria științifică: Andrei Ionescu, descoperitorul mormântului lui Dracula. Apoi, văzuse un anunț că la Universitatea din Poitiers urma să aibă loc un simpozion despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
citea și punea cap la cap documentele, își amintea și de alte întâmplări pe care le trăise ori despre care auzise vorbindu-se. De pildă, știa că pe la 1524 Bucureștiul a fost zguduit de moartea năprasnică a unui mărunt servitor domnesc pe nume Dandu. Fusese găsit după o săptămână, mort împreună cu toată suflarea casei, și se vorbise că fuseseră otrăviți. În 1520, Nălbica s-a întors la mănăstire cu inima strânsă și cu o casetă de lemn, în care ținea câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
a închis hanul, s-a însurat și a crescut trei copii în casa moștenită de la Nălbica. Pe la 1630, rămăsese în casă o fată a acestui Ioniță, care s-a măritat, a vândut casa și și-a ridicat alta, aproape de Curtea Domnească. Noul cumpărător a fost un negustor venit de la Galați. El s-a însurat cu o fată ce avea sângele lui Iscru și pe care Zogru a cunoscut-o bine. O chema Zamfira și era o femeie care privea lumea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
foarte bine că vorbitorul este ipocrit, dar voiau să-i facă plăcere, plus că aveau peste câteva zile examen cu profesorul care îi privea și el încântat, din stânga lui Andrei Ionescu. Pe la jumătatea expunerii, când Andrei arăta pe ecran sigiliul domnesc, povestind despre un alt document, îmi pare rău că n-am putut să-l aduc, un document pe care apare aceeași imagine..., a intrat și Zogru, plutind destins pe deasupra capetelor ridicate spre ecranul pe care se oprise filmul cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
acalmie, condiții naturale prielnice traiului, din unele microregiuni, care au atras un număr mai mare de locuitori. În toate așezările cercetate, descoperite în aria bazinului bârlădean, nu s-au depistat urme de incendiu, precum la Botoșana - Suceava și Bacău - Curtea Domnească. 1.4. Complexe cu diverse funcționalități: gropi de provizii și menajere Prin investigații arheologice, în majoritatea așezărilor spațiul românesc, a fost descoperit un număr mare de gropi, cu destinații diferite, situate fie în apropierea locuințelor, în interiorul lor, în ateliere sau
Evoluţii etno-demografice şi culturale în Bazinul Bârladului (secolele VI-XI) by George Dan HÂNCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/100954_a_102246]
-
cap de copilă. Râdea. - Maria! șopti el cu inima strânsă. Părul ei cel blond și împletit în cozi cădea pe spate; o roză de purpură la tâmplă, gura micuță ca o vișină coaptă și fața albă și roșă ca mărul domnesc. După ce râsese - cine știe de ce? - ea lăsă perdeua să recadă. Dară inima lui se contrase cu violență, căci el înțelese sensul, dar și neputința realizărei viselor lui. Acuma știa că iubește. "La ce mi-a mai trebuit și asta? gândi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sfârșit palatul tău cel nou? întrebă ea. Cu odăi frumoase îmbracate-n mătase roșie, cu oglinzi nalte de șapte coți în care să mă văd goală din creștet pîn-în călcâie... Da, goală, albă ca omătul în acele sale îmbrăcate în purpură domnească. Nu-s eu floarea ta de zăpadă, Ștefane? Ea-i întinse mâna slabă, mică, fină pin gratii. - Ștefane! vezi tu regele evreilor! Gătitu-i-ai scaun împărătesc și schiptru pentru mînile lui ca să judece asupra Israilului ca Samoil judecătorul? Dar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
jenați vădit de costumele moderne ce purtau, și un arhimandrit cu barba sură și cu fața destul de veselă le povestea lucruri pe cari un arhimandrit n-ar trebui să le știe. Mai mulți ofițeri tineri, din acea clică de adiotanți domnești și de oameni fără nici o treabă cărora domnul le dădea, după naștere, un rang în armată și pe cari ei le solicitau pentru ca să poată avea dreptul de a purta o uniformă bine taiată și încărcată cu fir și ca să se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dimineață... A doua zi m-apropiai de țărm, de îngrăditura parcului, rupsei din el și-mi făcui trecere, mă târâi pe pământ în grădină și ce văzui? O frumusețe de grădină cu flori, cu cărări nisipite curate, cu mere mari domnești și... nimenea acolo... începui să sui dealul... când și* văd că o ușă despre grădină se deschide și văd o femeie... Atunci stau locului și șed pe-o bancă... Ea venea încet... era ea, pe care-o văzusem astă-noapte, numai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
orășean cam bufon, ajungînd Într-un sat, trage În casa unei babe și-i spune că: „S-a dat poruncă domnească Ca să se căsătorească Fetele luînd uncheaș Și babele flăcăiaș”... Fata babei zice „dec!”, Însă baba, spirit legalist, apără ordinul domnesc: „— Ba nici un dec, fata mea, Zise baba către ea. Că domnia ce vrea face, Nu te Întreabă de-ți place...”. Acest derizoriu partimen are o ironie foarte fină. Pann vădește sensibilitate la grotescul psihologiilor senile. În Povestea vorbei pune cap
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
semănată cu "dă ce, pă ce" în pretenția de a fi o prințesă autentic "rumînă" până și în pronunție. Ea se vâra în toate, intriga politicește și, deși era admisă la curte, afecta o anume opoziție și visa restaurarea dinastiilor domnești române, adică a ei. Nu-i de mirare, deci, că Aurora fu ascultată cu cea mai mare bunăvoință și obținu o adeziune unanimă în consiliul ctitorilor școalei din care făcea parte și madam Pomponescu. Recomandarea se făcu și numirea era
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pe care l-au înțepat ai mei într-o criză de carbonarism. Bietul om n-a putut suporta tratamentul și a murit. Întâmplarea e cu totul dezagreabilă. Iată-ne cot la cot cu niște murderes 1, eu, cel din osul domnesc al lui vodă Hangerliu. I am sorry. But first I must describe to you2 pe băieții noștri. Gavrilcea e un individ de cea mai suspectă proveniență, capabil de orice, cu un calm extraordinar. Suburbiile Iondrei s-ar mândri cu el
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ceilalți, cu o sămânță în gură. Hangerlioaica, între secretarul și feciorul ei, se ridică în picioare plină de mânie și, mișcând pumnul înspre pluton, repetă de câteva ori, pe diferite tonuri: . - Putorilor, putorilor, ați ucis un tânăr român din os domnesc! XXVI Invadarea Danemarcei de către trupele germane trecu necomentată de Gonzalv Ionescu, care la acea dată (9 aprilie 1940) era ocupat cu tipărirea unui nou memoriu de titluri și lucrări, fiindcă auzise că se pregătește în mod serios o reorganizare a
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
muzeograful Gaittany sunt, unul: intelectualul steril, juiseur bonom și malițios, epicureu grotesc, celălalt: perfectul monden, diplomatul înnăscut, un Talleyrand ieșit din ceainăriile Fanarului. Fauna celor două romane cuprinde zeci de alte personaje, pitorești, unele, ca de pildă, prințul Hangerliu, os domnesc, și mai ales mătușa lui, "Hangerlioaica", de o infatuare comică monumentală, altele sinistre, ca asasinul Gavrilcea. În Scrinul negru apar și muncitori, comuniști, sub înfățișări atât de convenționale și schematice încît devin amuzanți prin ridicol. Depășind formula balzaciană, romanele de după
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
și de aceea câmpia aceea se numește Țara Vinului. Dimitrie Cantemir scrie: Toate celelalte bogății ale pământului le întrec viile alese, înșiruite pe o lungă fâșie între Cotnari și Dunăre. Starea prosperă a viticulturii este confirmată și prin existența vinăriciului domnesc, adică o dare ce se cuvenea domnului țării (a zecea parte din producția de vin). În Moldova, Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare au dezvoltat podgoriile de la Cotnari și Huși, în Țara Românească, de aceasta s-au preocupat Mihai
IZOLAREA ŞI IDENTIFICAREA UNOR SPECII DE LEVURI FOLOSITE ÎN BIOTEHNOLOGIA VINULUI by MIHAELA CIOCAN () [Corola-publishinghouse/Science/1308_a_1889]