6,588 matches
-
chiar acum când lucrurile se tulbură. și dincolo de Rin și În Burgundia, mai departe, Staufenii ațâță spiritele. Fratele tău ar putea să-ți povestească multe despre cum se uneltește la Schaffhausen și la Sankt Gallen și În multe alte părți. Ducele n-are nevoie de alți dușmani; are deja destui, pricepi femeie? Lasă politica pe seama bărbaților și vezi ți de gherghef. și ieri m-a Întrebat părintele stareț de la Sfântul Petru când e gata broderia pentru masa altarului. Pune-ți botniță
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mult la Curte ca să nu știe cât prețuia aceasta. În anii care au urmat, Adelheid deveni o fată frumoasă, plină de farmec. Bătrâna castelană Încerca mereu să-i descifreze pe chip asemănarea cu ilustrul ei tată. „Are toate trăsă turile ducelui“, Își spunea ea. „și, când e furioasă, te seceră cu privirea Întocmai ca el. În toate are o ținută, un aer care-ți amintesc de măritul stăpân. Chiar dacă n-ai ști cine e și tot ai putea bănui... Nu prea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Întocmai ca el. În toate are o ținută, un aer care-ți amintesc de măritul stăpân. Chiar dacă n-ai ști cine e și tot ai putea bănui... Nu prea cred că taina va putea fi multă vreme păstrată. și atunci ducele ne va bănui pe noi de necre dință.“ Multe nopți petrecu Rishawa văzându-se parcă aievea aruncată pentru totdeauna În tainițele cetățuii din Gundelfingen. Odinioară reședință a familiei ducale, astăzi era un ultim loc de apărare și refugiu și o
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
despre care se povesteau lucruri Înfiorătoare. Nimeni nu tulbură Însă liniștea domnului ministerial Hildebrand și a soției sale. Cu timpul, Adelheid se obișnui cu ei, și ei cu Adelheid. Părintele Anselm o Învăță să scrie și să citească, la cererea ducelui. Copila era isteață și În scurtă vreme descifra cu ușurință toate bucoavnele călugărului. Mai mult, avea o scriere frumoasă, cu care s-ar fi putut lău da oricare dintre secretarii de la Curte. Părintele Anselm nu-și mai Încăpea În piele
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Când o să Înceapă să-i bată și ei inima pentru vreun tânăr... Doar nici tatăl ei n-a fost scutit de blestemul dragostei. Oho, știm noi...“ Astfel trecură cei mai liniștiți ani din viața micii prințese. Apoi, Într-o zi, ducele Îi porunci bătrânului său slujitor s-o aducă pe orfană la Curte. — știu c-ați făcut din ea o tânără doamnă desăvârșită, Îl măguli el pe ministerial, cu acea eleganță care-l făcea un cavaler desăvârșit și un stăpân pe
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
fie mai senin, dar era prea amărât și fără chef. Deci ridică din umeri și porni s-o caute pe copilă, pentru a-i spu ne vestea cea nouă. Urmarea fu că În puține zile, exact la termenul stabilit de ducele Bertold, Adelheid porni spre reședința de pe Schlossberg, Întovărășită de sfaturile, lacrimile și de cele mai elegante bonete ale bătrânei sale protectoare. Dar stăpânul nu era acasă. Treburi urgente și prea puțin Îmbucurătoare Îl siliseră să plece pe neașteptate. Astfel că
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cele mai elegante bonete ale bătrânei sale protectoare. Dar stăpânul nu era acasă. Treburi urgente și prea puțin Îmbucurătoare Îl siliseră să plece pe neașteptate. Astfel că Hildebrand o dădu În grija părintelui Bernhard, duhovnicul și omul de Încredere al ducelui. Doamna ducesă va trimite poate mâine s-o cheme, spuse acesta. Astăzi nu primește pe nimeni... Hildebrand Îl privi lung. — Nu, nu e ceea ce crezi, Îl asigură bătrânul cleric. De ieri, de când a plecat stăpânul nostru, Măria Sa stă În cămările
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Geneva a murit, și moștenitor este fiul lui nevârstnic, Amadeus, al cărui mentor a fost multă vreme starețul Otto. Tânărul pare a fi zvăpăiat și descreierat. Țintește să-și Întindă autoritatea și asupra Burgundiei, cu care, după cum știi, are și ducele Conrad relații deosebit de călduroase. — Da, am auzit că nunta va fi curând, zâmbi Hildebrand. — N-am spus asta, se apără clericul. Tot ce știu e că prințesa Clémence este o tânără desăvârșită căreia i-ar sta bine pe orice tron
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
dar nu e singur pe malul stâng al Rinului. Sunt alții despre care nu se poate spune același lucru. Chiar unii dintre cei apropiați sunt amestecați În asemenea treburi murdare. Hildebrand Îl privi mirat: — Oameni de-ai noștri, vasali ai ducelui, vrei să spui, părinte? Nu pot să cred una ca asta! De ce nu-i azvârle domnul Bertold sus În fortăreață, dacă-i așa? — Pentru că, exact așa ca tine, scumpe Hildebrand, nu vrea să creadă. Nu avem dovezi. Mi au trecut
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să-l trădeze pe duce, care l-a copleșit cu atâtea privilegii și favoruri, nu-mi vine să cred... Orice s-ar spune, În toate Încăierările Eglord a fost În primele rânduri. E una dintre cele mai puternice spade ale ducelui. Nu, nu pot să cred că un cavaler e În stare de asemenea trădări! Călugărul dădu neîncrezător din cap. Cunoștințele lui despre natura umană erau mult mai profunde decât cele ale cinstitului Hildebrand. — Domnule ministerial, nu-ți mai repet o dată
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și În Flandra, și În Italia. Bohemund a lăsat și el urmași. Până și În Bizanț s-ar putea face o căsătorie avantajoasă. — Părinte Bernhard, izbucni Hildebrand, ceea ce spui acum mă uimește și mă Îndurerează peste măsură. Cum adi că, ducele ar vrea s-o sacrifice pe Adelheid, s-o silească să facă o căsătorie politică, cine știe cu ce progenitură din cine știe ce ramură a cine știe cărei case princiare, cine știe unde? La sentimentele copilei nu se gândește? — Familia Zähringer a făcut totdeauna căsătorii
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
un bazin de marmură și câteva bănci aidoma, locul unde nobilul Conrad venea să viseze cu ochii deschiși. Grădina era Înconjurată spre apus de zidul cetății, iar pe celelalte trei părți de aripa castelului unde se aflau Încăperile personale ale ducelui și ale familiei sale. În această aripă, cu un cat mai sus, se afla și Încăperea destinată tinerei prințese, care-și cerceta curioasă noua locu ință. Era o odaie Încăpătoare, căptușită cu lemnărie sculp tată cu meșteșug. Un pat cu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
e Într-adevăr o odaie de prințesă! Ce generos este nobilul nostru stăpân! Până și pentru mine e În firida de alături o laviță acoperită cu brocart, frumos cum n-am mai văzut. Auzisem eu că lux ca la Curtea ducelui nu se mai află nicăieri, nici măcar la Împărat. Acum văd cu ochii mei că e adevărat... Într-adevăr, grija cu care fusese mobilată odaia era eviden tă și Adelheid ar fi putut trage concluzii foarte mulțumitoare. Dar fata era Îngrijorată
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
aroganță și pline de curtenie. Dar, cu toată naturalețea, pe care n-o ascundea În dosul unei trufii princiare, așa cum obișnuiau membrii caselor ilustre, toată ființa lui respira un aer de măreție care impunea respect. „Nu seamănă prea bine cu ducele Bertold“, gândi Adelheid. Totuși trăsăturile lui mi se par cunoscute. Nu e nici frumos, dar e impunător și inspiră respect. Dac-aș fi bărbat, mi-ar plăcea să arăt ca el. Al doilea tânăr, cel pe care prințul Îl numise
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Conrad, Întorcându-se spre slujitorul care aștepta plecat poruncile stăpânului său. Domnița Adelheid este aici la ea acasă, ai Înțeles? Poți pleca. Se Întoarse apoi către fată, cerându-i Încă o dată iertare că nu o Întâmpinase la sosire. — Nobilă Adelheid, ducele mă va certa pentru această greșeală și recunosc că o va face pe bună dreptate. Dacă pot să aflu iertare În fața Domniei Tale este numai pentru că am avut o pricină deosebită pentru această neglijență nesăbuită. Bodo, aici de față, Îți
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
putea citi o admirație fără margini, ceea ce o făcu pe Adelheid să-și uite stân jeneala. Așa că răspunse cu grație: — Duce, bunăvoința Înălțimii Voastre e nemărginită. Noi toți cei de la Appenweier suntem supușii voștri devotați și poruncile voastre și ale ducelui Bertold ne sunt sfinte. Sunteți prea bun și nu merit atâta atenție. Nu pot decât să-mi exprim recunoștința pentru bunătatea Înălțimilor Voastre și să vă asigur de Întreaga mea supunere și de Întregul meu devotament. Cu aceeași eleganță cu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
plecă cu sprânceana Încruntată și cu fruntea Încrețită. Toată povestea era foarte delicată și putea aduce necazuri mari mânăstirii. Bineînțeles, Bodo nu era un necunoscut, dimpotrivă, era prieten cu starețul și cu călugării. Venise de multe ori Împreu nă cu ducele Conrad și ajutase mânăstirea În repetate rânduri. Nu o dată, sosiseră de la Zürich lăzi bine ferecate, În care călugării descoperiseră potire de aur, țesături scumpe pentru odăjdii, manuscrise rare, cerneluri care nu erau lesne de găsit, tămâie sau mirodenii pentru bucătărie
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de aur, țesături scumpe pentru odăjdii, manuscrise rare, cerneluri care nu erau lesne de găsit, tămâie sau mirodenii pentru bucătărie. Până și crucea masivă de pe pieptul părintelui stareț Urban era un dar al jupânului Urs, tatăl domnului Bodo, pe care ducele Îl prețuia mult și-l trata cu multă atenție. Ca protector al orașului Zürich, Bertold trebuia să și câștige sprijinul cetățenilor de vază, și cel mai bogat și influent dintre toți era, după cum știa toată lumea, jupânul Urs. Dar starețul trăia
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mai bogat și influent dintre toți era, după cum știa toată lumea, jupânul Urs. Dar starețul trăia prea aproape de Curtea princiară ca să nu afle că, În ultima vreme, cel puțin așa se șoptea, Bodo ar fi țintit prea sus, sperând la copila ducelui. Chiar dacă aceasta nu era urmașa legitimă, era totuși o mlădiță a ilustrei familii Zähringer, pentru care ducele plănuise desigur un alt viitor. E drept, Bertold nu știa deocamdată nimic. Poate bănuia ceva. Oricum, dacă ar fi cunoscut povestea de dragoste
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Curtea princiară ca să nu afle că, În ultima vreme, cel puțin așa se șoptea, Bodo ar fi țintit prea sus, sperând la copila ducelui. Chiar dacă aceasta nu era urmașa legitimă, era totuși o mlădiță a ilustrei familii Zähringer, pentru care ducele plănuise desigur un alt viitor. E drept, Bertold nu știa deocamdată nimic. Poate bănuia ceva. Oricum, dacă ar fi cunoscut povestea de dragoste a celor doi tineri, mânia lui i-ar fi lovit ca trăsnetul pe toți cei care, mai
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
o mișelie ca mai mulți bărbați Înarmați să atace un singur om, astfel că am sărit În ajutorul lui, fără să mă gândesc prea mult. — Ascultă, omule, se vede că n-am vorbit destul de limpede. Eu sunt părintele Bernhard, duhovnicul ducelui Ber told, devotat Întregii sale familii. Pentru faptul că l-ai scăpat de la moarte pe tânărul de acolo, Îți sunt recunoscător. S-a găsit În hainele tale o anume agrafă de argint pe care o cunoaștem cu toții. Te conjur, În numele
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
că s-a Întors la castel... Părintele Bernhard clătină din cap: — De alaltăieri n-a mai văzut-o nimeni pe prințesă. Până acum am reușit să tăinuim faptul, nădăjduind că se va Întoarce. Acum Însă va trebui să-i spunem ducelui vestea cea rea. Gândeam că poate vrea să Întâlnească În secret pe cineva și nu voiam să primejduim acea persoană. Căci stăpânul nostru are părerile sale În privința viitorului fiicei lui. Ce catastrofă! Poate că e deja moartă! Sau poate că
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
viitorului fiicei lui. Ce catastrofă! Poate că e deja moartă! Sau poate că zace undeva prinsă și necinstită de Eglord, ceea ce ar fi mai rău decât moartea! Niciodată n-am avut Încredere În el și i-am atras mereu atenția ducelui asupra blestemățiilor lui. Dar chiar să meargă până acolo Încât să se unească cu trădătorul Otto, rușinea sfintei noastre Biserici! Da, dacă n-au reușit de prima dată, cei doi ticăloși au Încercat din nou s-o prindă pe Adelheid
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mai pierde nici o clipă! VII Pe locul unde astăzi, după ce se trece viaductul de dincolo de Titisee, se desparte un drum spre Lenzkirch, era pe vremuri o cărare umbroasă pe care pelerinii se Îndreptau prin pădure spre capela Închinată Sfintei Fecioare. Ducele Bertold, bătrânul, voise să Înalțe acolo o mare lavră, unde să aducă monahi de la Hirsau, pregătindu-și loc de Îngropare pentru el și familia lui. Apoi se răzgândise și clădise lăcașul de la Sfântul Petru. Regiunea i se păruse mai frumoasă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cuvinte ocolite, căci furiile lui loveau ca trăsnetul. Spre mirarea tuturor, Bertold ridică din umeri și se aruncă În șa, călărind spre bisericuță cu o suită puțin numeroasă. Ce și-au spus cei doi bărbați nu se va ști niciodată. Ducele a stat În coliba de pământ câteva ceasuri bune și a ieșit de acolo tulburat. Nu a apucat să mai vină și altă dată, deoarece la puțină vreme după aceea a murit. În schimb, feciorii lui se mai abăteau din
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]