2,465 matches
-
voia umoristică, dar, ca la atâția oameni care nu se înțelegeau pe ei înșiși, nu făcea decât să-l trădeze. Întreaga sală de baie era doldora de probe ale dezvoltării mentale incomplete a bărbatului. Și copiii de țâță adoră atingerea duioasă a mâinilor de femeie. Dar nu toți copii de țâță cresc până la obținerea controlului Celui Mai Mare Imperiu al timpului și spațiului. Și modul în care Enro își dăduse seama de ceea ce făcea Gosseyn-Ashargin în camera alăturată, fără să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
frisoane. Mușchii lui Ashargin urmau să-l ducă departe de privirea ei. Gosseyn făcu "pauza". El fu acela care își dăduse seama că în această privire, era mai multă milă decât dispreț. - Deci asta au făcut din dumneata, zise ea duios. Avea ochi gri, trăsături de o frumusețe clasică. Se întunecă, apoi ridică din umeri. - Eu mă numesc Nirena, iar dumneata, prietene, ar trebui să treci pe acolo. Ea îl împinse spre ușa prin care dispăruse Enro, dar Gosseyn avea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
antrenarea lui Ashargin. O privi pe Nirena. - L-am cam obosit pe prinț, zise, și cred că ar fi bine să-l las să se odihnească preț de o oră. - Te voi trezi eu, zise Nirena cu glas atât de duios încât Gosseyn se uită la ea. În dormitor, Gosseyn reglă un înregistrator mural pentru a repeta o temă de relaxare de trei minute. Apoi se întinse. În timpul ceasului care urmă, nu reuși să adoarmă cu adevărat. Mai era încă vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
de servitori pentru toate cele consacrându-se acestei ocupații. Stupefacția pe care o încerca ea însăși să se vadă acționând astfel făcea ca intimitatea operației să fie perfect normală. El nu era Enro, care, pentru a fi fericit, voia mâini duioase de femei - dar se destindea și o lăsa să-i maseze picioarele, brațele, spatele. Ea se dădu la o parte în sfârșit și observă tentativele lui ezitante de a se ridica în capul oaselor. Pentru Gosseyn, această neputință era derutantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
o clipă în alta. Cel puțin după informațiile primite după cină. Așa că, întoarce-te în camera dumitale cât mai repede și... (ezită, gândindu-se la continuarea frazei) ...și să dormi, încheie, hotărât. Dar grăbește-te, acum. Din salon, Patricia spuse duios: - Noapte bună. La ușa de afară, Crang, serios, îi spuse: - O noapte bună, odihnitoare. Și să dormi, da? Gosseyn mergea liniștit prin culoar. Se simțea ciudat de gol și avea sentimentul că se întâmplau prea multe lucruri de odată. De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
Enea. El conduce un grup de refugiați în căutarea unui cămin liniștit și nu face decît să răspîndească suferință și război pe ambele coaste ale Mediteranei. Mai vizitează și Infernul, dar se întoarce de-acolo. Scriitorul acestei povești are sentimente duioase față de căminele liniștite, dorește ca romanii să aibă succes în războaie și guvernul să preschimbe lumea într-un loc plăcut pentru toți, dar ultimele lui cuvinte îl descriu pe Enea în toiul bătăliei, ucigînd un adversar neajutorat din pură răzbunare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
crusta circumstanțială și, renunțând la sine, s-ar fi preschimbat în altceva deplin și total, iar numerele, înfricoșător de vii, și-ar fi regăsit fiecare nedimensionalitatea, și așa mai departe... Așa se moare, cunosc asta, înecat într-o intensă și duioasă melancolie, iar pentru mine, născut într-o zodie solară, melancolia e legată de umiditate. Simplific mult, dar în fine... Poate odată am să bâigui mai multe despre moarte și fiecare o să zică : „Asta știam și eu“, și o să uite... Până
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
neputincios. Eram cum eram, stăteam cum stăteam, dar ce simțeam nu semăna deloc a moarte, îmi aminteam bine : odată, când murisem pentru un timp, mă năpădise o nemărginită melancolie plăcută și senină. Atunci, mă cufundam într-un fel de bunătate duioasă și resemnată, pluteam în zonele unui regret imens, nedureros, ci doar îndoliat. Acum, nimic din toate astea : stăteam ca o piatră sau ca o creangă sau ca o sălbăticiune, cu simțămintele unei pietre, ale unei crengi sau ale unei sălbăticiuni
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
voia umoristică, dar, ca la atâția oameni care nu se înțelegeau pe ei înșiși, nu făcea decât să-l trădeze. Întreaga sală de baie era doldora de probe ale dezvoltării mentale incomplete a bărbatului. Și copiii de țâță adoră atingerea duioasă a mâinilor de femeie. Dar nu toți copii de țâță cresc până la obținerea controlului Celui Mai Mare Imperiu al timpului și spațiului. Și modul în care Enro își dăduse seama de ceea ce făcea Gosseyn-Ashargin în camera alăturată, fără să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
frisoane. Mușchii lui Ashargin urmau să-l ducă departe de privirea ei. Gosseyn făcu "pauza". El fu acela care își dăduse seama că în această privire, era mai multă milă decât dispreț. - Deci asta au făcut din dumneata, zise ea duios. Avea ochi gri, trăsături de o frumusețe clasică. Se întunecă, apoi ridică din umeri. - Eu mă numesc Nirena, iar dumneata, prietene, ar trebui să treci pe acolo. Ea îl împinse spre ușa prin care dispăruse Enro, dar Gosseyn avea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
antrenarea lui Ashargin. O privi pe Nirena. - L-am cam obosit pe prinț, zise, și cred că ar fi bine să-l las să se odihnească preț de o oră. - Te voi trezi eu, zise Nirena cu glas atât de duios încât Gosseyn se uită la ea. În dormitor, Gosseyn reglă un înregistrator mural pentru a repeta o temă de relaxare de trei minute. Apoi se întinse. În timpul ceasului care urmă, nu reuși să adoarmă cu adevărat. Mai era încă vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
de servitori pentru toate cele consacrându-se acestei ocupații. Stupefacția pe care o încerca ea însăși să se vadă acționând astfel făcea ca intimitatea operației să fie perfect normală. El nu era Enro, care, pentru a fi fericit, voia mâini duioase de femei - dar se destindea și o lăsa să-i maseze picioarele, brațele, spatele. Ea se dădu la o parte în sfârșit și observă tentativele lui ezitante de a se ridica în capul oaselor. Pentru Gosseyn, această neputință era derutantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
o clipă în alta. Cel puțin după informațiile primite după cină. Așa că, întoarce-te în camera dumitale cât mai repede și... (ezită, gândindu-se la continuarea frazei) ...și să dormi, încheie, hotărât. Dar grăbește-te, acum. Din salon, Patricia spuse duios: - Noapte bună. La ușa de afară, Crang, serios, îi spuse: - O noapte bună, odihnitoare. Și să dormi, da? Gosseyn mergea liniștit prin culoar. Se simțea ciudat de gol și avea sentimentul că se întâmplau prea multe lucruri de odată. De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
înălța între case ca un aliment colosal, construit din sare, din apă și din membrane dezosate mecanic. Turnurile păreau din salam și cupola din șuncă presată, cu blaturi subțiri de grăsimi și nitrați care o făceau rozalie. Arăta comestibilă și duioasă, Omar o văzu pe ecran, iar copiii, care așteptau să înceapă Survivor, ziseră amândoi odată: — Uite-l pe Cârnăcior! Era altă poreclă a lor pentru Pablo, îi costase o pedeapsă de-o zi fără televizor, dar porecla rămase. Lui Omar
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
și june. 695Ea se uită și se uită... mută... un cuvânt nu spune, Doară râde c-ochi-n lacrimi, speriată de-o minune, Ș-apoi îi sucește părul n-a ei degete subțire Și-și ascunde fața roșă pe-al lui piept duios de mire. El ștergarul i-l desprinde și-l împinge lin la vale, 700Drept în creștet o sărută pe-al ei păr de aur moale - Și bărbia ei ridică, s-uită-n ochii plini de apă Și pe sînu-i o desmeardă și
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
e peire. El o privi atunci cu ochii țintă: În fața-i slabă-zîmbet dureros; Se face stea și iarăși se avântă 56 {EminescuOpVI 57} În cerul nalt, în roiul luminos. 245Acolo toată noaptea stă de pândă Și prin fereastă el privea duios, Cu o lumină dulce, tristă - clară, Să vadă umbra-i albă și ușoară. A doua zi el se făcu o ploae, 250În tact căzîndă, aromată lin, Și din ferești perdelele le-ndoaie Burând prin țesăturile de în, Pătrunde iarăși în
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
ca luna sara; Și iubit să fii de lume, S-ai averi și mare nume, Să te faci chiar Împărat Și să-ți meargă astfel cum e La ficiori din basme dat. 66 {EminescuOpVI 67} {EminescuOpVI 68} {EminescuOpVI 69} Zise-atunci duioasa mamă: Mulțămesc de cîte-ascult, Dară mulți i-or fi de samă Ș-or ave atât de mult. Lui să-i dați ce din mulțime N-a putut să aibă nime, Și nespus și fără rost -, Ș-atunci zâne din nălțime
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
lume Astă tainică podoabă, Ăst odor fără de nume. Dar pe cine - ntreabă, tace, Cui prin minte-i poate trece? Numai cântărețul orb Spune-n treacăt cumcă asta E frumoasa fără corp. El i-a spus că-n vremi denante Auzi duioasă veste, Că-n castel de diamante Cea mai mândră fată este; Ochi de - albastru întuneric, Ce lucesc adânc, chimeric, Ca d-iubire două basme; Dară corpul ei eteric Nesimțit, ca de fantasme. De vei merge în ajunul Mult senin din
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
cărarea - abia îmblată Pintre iarba înfoiată, Trece-un mândru chip de zână Cu - arătare fermecată Și privire blândă, lină. Și pe ea o haină fină, Țesătură străvezie, Ca o brumă diamantină, Ce în crețuri se-mprăștie. Se lipește sclipitoare De duioasa-i arătare Ce-n mișcările-i o tradă, Se strevăd a ei picioare Sâni și umeri de zăpadă. 76 {EminescuOpVI 77} {EminescuOpVI 78} {EminescuOpVI 79} Inocentă-i e zîmbirea-i, Îngerească, tristă, lină, Diamante în privirea-i Ș-au topit a
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
las, nu... Spune-mi bine Că cu cine și prin cine Să mă înțeleg cu tine Ca să vii sara la mine. Peste vârfuri trece lună Iar izvorul dulce sună Merg alăturea călare, Pier în umbră de cărare, Iară cornul lui duios Sună dulce dureros, Mai încet în codrul verde Se tot pierde, se tot pierde. {EminescuOpVI 130} {EminescuOpVI 131} {EminescuOpVI 132} {EminescuOpVI 133} A. DOINE DE DRAGOSTE 1 Cat la lună, luna-i sus Cat la jug, boii s-au dus
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
dorul de m-a ajunge N-oi mai înceta a plânge, Oi plânge și m-oi văita De munții s-or legăna, Păsările s-or mira Și la mine-or alerga, Cu jele m-or întreba: - Ce plângi tu așa duios, Voinicașul cel frumos, Doară mândra te-a lăsat Sau nu ești gata de - nsurat? Eu i-aș răspunde plângând Din inimă suspinînd: - Mândra mea m-au înșelat De pe mine m-au lăsat 42 Pe deasupra casei mele Trece-un stol de
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
sufletul meu scump, Cu gura ta hotărăște Rețeta ce trebuește; Vino că al tău rob sunt Până voi intra-n mormânt; Mișcă-ți buzele și-mi spune, Dă-mi cuvânt, nu mă răpune, Întoarce-ți chipul frumos Și privește mai duios Și din ochi dă-mi mângâiere La cumplita mea durere. Ah! nu te posomorî, Dragostea nu-mi omorî, Că-n ochi-ți i-a mea viață, 199 {EminescuOpVI 200} Și toată a mea dulceață Și de la dânșii aștept Leac la
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
mi s-au negrit, Sufletul mi s-au rănit, Trupul mi s-au veninat, Amoreza m-au lăsat. Spune-mi, puică, ce-am greșit În vremea, ce te-am iubit, Dacă la a mea durere Vei ave milostivire. Liră jalnică, duioasă, Ce mai răsuni în zadar, Când fericirea și viața Se sfârșește cu amar? Ah - fericirilor trecute Care n-o să mai veniți, Truda gândurilor mele, Pomeniri, ce mă munciți? 29 M-am rănit făr de nădejde, Ah. mă cunosc săgetat, Simt
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
te-ncrede fericirii Că e vis amăgitor. Vis îmi pare fericirea Cea trecută când gândesc, O clipire a fost ceasul Pentru care pătimesc. Fericirilor trecute Cari n-o să mai veniți, Truda gândurilor mele Pentru ce dar mă munciți? Liră jalnică duioasă Ce-mi mai însuni în zadar, Când fericirea și viața Se sfârșește cu amar. Ah, noroace, dacă și tu Cu durerea te-ai lupta, Cu grăbire te-ai întoarce Și mie mi-ai ajuta. No. 28 Lasă, nu voi să
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Liniștiți-vă, spuse blând Cristescu. Pilotul respira greu. Izbucni: ― Mi-e frică! În viața mea n-am fost atât de înspăimîntat! Unul dintre ei e nebun. Nu glumesc, vreau să spun, nu exagerez. Reacționează ca un dement, râde, urlă, e duios, n-are nici un fel de control. ― Nu mi-ați spus cine sânt invitații părinților dumneavoastră. ― Doi prieteni vechi. Îi știu de când eram copil, într-un fel fac parte din familie. Profesorul Ioniță Dragu și doamna Melania Lupu. Cristescu tresări puternic
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]