2,935 matches
-
sănătății este infinitul. Iată de ce au renunțat oamenii la ea. În îmbrățișări, senzația de fericire și de nefericire te chinuie într-o sfârșeală echivocă, în care ai vrea ca din senin să te spulbere un trăsnet. Din buze emană o dulceață mortală, inundând marginile firii și înecîndu-te într-o deznădejde de paradis. Niciodată moartea nu pare mai învăluitoare ca în preajma dezamăgirii erotice. Dragostea-i un înec, o scufundare în ființă și în neființă. Căci orice voluptate e o împlinire și o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pare a fi fost, de-ndată ce n-a cruțat pe nimeni și nimic; chiar bolnăvicios de sincer, căci nu i-a fost frică de urmările cunoașterii. Și aceste urmări sânt cinismul însuși. Ce l-o fi îndemnat să scuture dulceața prejudecății și a cuviinței? Ce a pierdut, de nu l-a mai legat nimic de vraja aparenței și a erorii? Se poate ajunge numai prin inteligență la îndrăzneala și la provocarea adevărului? Niciodată, atâta vreme cât inima mai rezistă în înșelăciune și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
abandona mării, de a te risipi în frământarea zadarnică a tuturor mărilor, să nu fie un gust de plictiseală infinită și o senzație de evanescență mai vastă ca depărtările? Nici vinul, nici muzica și nici îmbrățișările nu te apropie de dulceața destrămării ca valurile ce se urcă spre absența și nimicnicia ta și te mângâie cu insinuări de dispariție! Marea - comentariu fără sfârșit la Ecleziast... Un om fericit descifrează el ceva în întinderile marine? Ca și cum marea ar fi făcută pentru oameni
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
vid; pe când, prins în ondulația muririi, luneci în moarte ca spre tine însuți. Când știi ce-i gustul morții, nu mai poți crede c-ai trăit vreodată fără să-l cunoști... sau c-ai trecut cândva cu ochii închiși prin dulceața peisajelor de agonie. Ce înviorare ciudată îți descoperă verdețurile stingerii și înflorirea suspinelor fără de capăt! Pururi tânăr în amurguri, întremat în sfârșituri, căutând întinderile morții fiindcă viața nu-i destul de-ncăpătoare și încetinindu-ți răsuflarea ca zgomotul viețuirii să nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sensibil al ceții. Negură solidificată. Există în om o dorință tainică de remușcare, ce precede Răul, ce-l creează. Fărădelegea, viciul sau crima izvorăsc din frământarea ei ascunsă. Odată actul consumat, ea apare în conștiință clar și definit, pierzîndu-și din dulceața virtualității. Aroma remușcării ne mână spre rău, ca un dor de alte făgașuri. Un suflet care are spațiu pentru Dumnezeu trebuie să aibă pentru orice. - Să nu plece de aici nevoia de a ne mărturisi unui credincios ultimele neliniști și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
dar cu el, ce mai sînt? Când știi ce-i sfârșirea, a fi nu mai are parfumul firii. Căci moartea fură melodia vieții. Și din amândouă nu mai rămâne decât un dezastru nocturn și muzical. Când ai cunoscut amărăciunile și dulceața lor, îți pare rău că n-ai decât o inimă de sfărâmat. Oare de când s-au mutat deșerturile în sângele omului? Și schimnicii de când țipă-n el rugile spre înălțimi? Cât se vor mai boci întinderile în unduirea lui otrăvită
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
epopeele nordice... Dintr-o crâșmă deschisă s-auzea o vioară schingiuită. Metafizicul nostru se apropie să se uite și razele pătrunseră prin ușă și-i loviră fața. Nu era un cap urât acela a lui Dionis. Fața era de acea dulceață vânătă albă ca și marmura în umbră, cam trasă fără a fi uscată, și ochii tăiați în forma migdalei erau de acea intensivă voluptate pe care o are catifeaua neagră. Ei înotau în orbitele lor - un zâmbet fin și cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
96} taiată-n marmură și cu niște ochi albaștri mari sub mari sprâncene și gene lungi negre. Ochii cei albaștri ai copilului erau așa de străluciți, de un colorit. atât de limpede și senin, încît păreau că privesc cu inocența, cu dulceața lor mai femeiască asupra spectatorului. Cu toate că acel portret înfățișa un chip îmbrăcat bărbătește, însă mînile cele dulci, mici, albe, trăsurile feței de o paloare delicată, umedă, strălucită, moale, ochii de o adâncime nespusă, fruntea uscată și femeiește - mică, părul undoind
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
capul cel înțelept, și barba lungă, care curgea de sub adâncii umeri ai obrazului până pe pieptul întotdeauna cam plecat, îi da arătarea unui înțelept din vechime. Arătarea lui era liniștită - dar nu blândă; numai în împrejurul gurei musculoase se vedea o dulceață amărâtă de îndoieli. El este un evreu învățat, pribegit din Spania în Polonia, unde însă, neputând fi învățător public, pentru că rămăsese în legea lui, fusese chemat de Domnul Moldovei ca dascăl de matematică și filozofie la Academia din Socola. Călugărul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
este singura fericire ce am avut - o în lume. Mario!... așa-i că astfel te cheamă! nu se poate să te cheme altfel... tu!... nu-ți pot zice altfel... Adio! Adio! Și, cu toate că scrisese, totuși o speranță de-o dureroasă dulceață, deșartă dar singură, îi amețea sufletul lui. El își închipuia că ea va putea fi a lui. Ea! toată lumea era cuprinsă în acest cuvânt. Când gândea cum i-ar lua capul ei de aur în mâni și i-ar topi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
drept! spune! - Da! zise ea foarte rece - d-ta știi că eu te iubesc, sigur. Da. - O, astă răceală! Tu mă omori, Elis! Vorbește-mi, zise el rugători, cum știi tu câteodată să vorbești, c-o blîndeță uimitoare, c-o dulceață de sor - de iubită. - Bine bine! Știu eu! - Ce știi tu? Iaca că nu mă mai supăr... îți vorbesc blând. Îmi dai mâna ta? Așa. Spune. - Vezi tu, Ermil? zise ea c-o seriozitate copilărească și tristă - tu crezi... tu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
avea să caute la poștă, unde și află, o scrisoare de la un unchi al lui, un bătrân săhastru. Iată ce scria: Iubite în Cristos nepoate. Este o frumuseță de zi acum când îți scriu și sunt atât de plin de dulceața cea proaspătă a zilei, de mirosul câmpiilor, de gurele înmiite ale naturei, încît pare că-mi vine să spun și eu naturei ceea ce gândesc, ce simt, ce trăiește în mine. Lumea mea este o vale, încunjurată din toate părțile de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Cine poate ști spune! Și cu toate astea ce n-ar da cineva pe ea? tot. Dacă e vo plăcere pe acest pământ pentru care ai sacrifica toate celelalte, apoi e prima sărutare, inocentă, copilăroasă, pedantă * chiar, dar, o! câtă dulceață e tocmai în această copilărie, în această falsă închipuire asupra valorii ei, în această abandonare mută a gurei de copilă. Timidă - pare cu toate astea o cutezanță, dulce - pare un act de violință, dăruită - pare răpită, și ah, cel ce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
alte lucruri folositoare - da, se-nțelege, cât vrei - dar o guriță, un tu, un pe nume... dulce - asta? niciodată! Așa ar fi și rămas, dar, ah, luna! luna! Luna lumina, roșind fața lui brună, și strălucind părul negru, aurind cu dulceață fața albă ca laptele și părul ei blond - cenușiu ce încadra cu lux și finețe totodată fața ei plină și rîzîndă. Pe când el perora cu stricteță o temă de astronomie, indiferentă, atât lui cât și ei, adică pe când se chinuiau
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
la poștă, unde și află o scrisoare de la un unchi al lui, un bătrân săhastru. Iată ce scria; - Iubite în Cristos nepoate. [Euthanasius cătră Ieronim] Este o frumuseță de zi acum când îți scriu și sunt atât de plin de dulceața cea proaspătă a zilei, de mirosul câmpiilor, de gurele înmiite ale naturei, încît pare că-mi vine să spun și eu naturei ceea ce gândesc, ce simt, ce trăiește în mine. Lumea mea este o vale, încunjurată din toate părțile de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu fața albă ca marmura și cu niște ochi albaștri mari, sub mari sprâncene și lungi gene negre. Ochii cei albaștri ai copilului erau așa de străluciți, de-un colorit atât de senin, încît păreau că privesc cu inocența, cu dulceața lor mai femeiască asupra spectatorului ce privea în ei. Era o adevărată operă de artă. Cu toate că acel portret înfățișa un chip îmbrăcat bărbătește, însă mînele cele fine, dulci, mici, albe, trăsurile feței de-o paloare delicată, umedă, strălucită, moale, ochii
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ne - audă! Arătă cu ochii la tată-său, ce stătea pierdut în durerea lui mută și adâncă. Mai stăturăm câtva... foarte puțin... ș-apoi ne-am întors înspre casă... Inima mea era înecată-n raze, sufletul meu - îmbătat de-o dulceață nemărginită și plin numai de-un chip, de - unul singur... Poesis! Ioan se despărțise de mine. Eu intrai în casă și, trîntindu-mă dinaintea mesei cu cărți: - Poesis, murmurai răpit, te iubesc! Am visat... am cântat, am scris, toate despre ea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-i povestesc amorul meu și nenorocirile mele. Ea asculta c-un fel de seriozitate și c-o atențiune copilărească - și când se uită drept în ochii mei, ai ei se împlură de lacrimi. - Sărmanul văr, zise ea, sărutîndu-mă cu atâta dulceață și tinerețe. Oalele fierbea pe vatră. - O, zise ea, ca aducîndu-și aminte, trebuie să-i duc merinde tătîni-tău! Las-că ne mai vedem noi desară, mâni dimineață... zise ea și drese ce drese, apoi luă vro două oale din cele pline
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a soarelui un eden frumos, cu largi alee de palmiferi, cu cărări acoperite cu nisip alb, cu avulsuri de raze lungi și diamantice, cu stânci zdrobite de smirnă, pin săpăturile cărora ciorăiau și picurau curate ca cristalul, dar îngreuiat * de dulcețile și mirosul ambrei: nectarul cel adormitor al Orientului. Și toate acestea asupra norilor! Cerul era senin ca o boltă de smarand susținută în orient și occident, cu bolta ei puter [n]ică, de oglinzile cele verzi și multunde * ale mărilor
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ard lumânări de-o ceară ca zaharul, cu flacăre diamantine. Aerul salei e argintat, cald de miroase, strălucit de oglinzi cu privazuri de marmură neagră... Cu părul disfăcut poetic, pale trec copile pin ninsoarea aerului și de razele albe, de dulceața cântării nevăzute, de aprinderea danțului e plină lumea salei... Câte grații tăinuite, brațele lor albe și goale, hainele lungi, cununile de roze în părul lor... și numai muzica animă plăcerile cu sunetele ei sfinte, le mișcă cu suflarea ei... Pintre
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mânuțele ei de regină cu degețelele lungi. De sub poalele dominoului se iveau picioarele mici în botinele lor lustruite... Ea cântă... Era atâta dulce tristeță, părea c-o esperiență lungă și dureroasă vorbește din acest frumos demon, era atâta tristeță, atâta dulceață, atâta resignațiune și atâta superioritate de spirit în toată espresia vocei ei încît îți venea să-i plângi de milă, dar parecă simțeai că, dac - ai [fi] plâns, ai fi atins acel fond de mândrie și de întuneric din sufletul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
să vie pe scenă... Erau copile blonde cari jucau piesa în tricourile lor de mătase cafenii și cu pourpoinuri de atlas vișinii, cu pălării de catifea neagră cu pene albe... Ele i s-aninară de gât... El se desfăcu [cu] dulceață din îmbrățișările [lor], se-mbrăcă însuși în cabină, în tricouri negri și cu pourpoin de catifea neagră, luă o mantie frumoasă și strălucită a cărei poale le aruncă romantic peste umeri... El juca pe un cavaler tânăr în care-i-namorată o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ridică luna palidă și argintoasă ca mărgăritarul pe bolta albastră și adâncă a cerului Moldovei. Era o noapte italică amestecată cu frigul iernei, amestecul unei lumi văratece, pline de senin, cu intimele plăceri ale iernei, cu căldura focului potolită, cu dulceața visătoarei gândiri. Afară era o vară rece - în case oamenii știu să-și facă o iarnă caldă. Pe stradele în zădar luminate ale capitalei flacărele din fanarele cu undelemn își întindeau limbele avare în aerul rece, trecătorii umblau iute pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
putea fi fiica tătînă-său. Ea era de-un boi mijlociu, dar părea naltă în trup pentru că era subțire. Cu păr negru și totdeuna pieptănat cu îngrijire și acoperit c-un bariz verde, ochii ei mari și sprâncenați aveau o nespusă dulceață. Buzele mici și subțirele se-ncrețeau de un fel de mândrie, rochia de lână verde cu piepții strânși îi da un fel de mlădioasă grație, pestelca era albă ca omătul, iar mînecele totdeuna suflecite trădau niște brațe de alabastru. Pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sânii * antiriului basmaua mare, neagră cu flori verzi, și tabacherea [de] tinichea zugrăvită c-o turcoaică cu ciubucu-n gură. - Ș-apoi am mai auzit că nu mai trăiești sub un acoperământ cu dânșii. - Nu, zise Rufă, luând din chiseaua cu dulceți pe care-[ o] adusese pe o tabla frumoasă Maria, știi casa cea veche din vie, vere, unde în urma nu mai ședea nime nea decât prisacarul și vierul, acolo m-am mutat și eu. Rele zile am mai ajuns, că nu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]