4,381 matches
-
nici măcar nu poți crede că lupți. Tot așa m-am pomenit năuc în fața neînțelesului când, în urmă cu foarte mulți ani, venind de la doctorul F., unul dintre filateliștii pe care îi cunoscusem la Ester, s-a întâmplat ca tocmai în după-amiaza aceea țiganii să-mi fure în aglomerația din autobuz portofelul. Nu era prima dată când pățeam așa ceva. Nu cunoșteam însă noul truc aplicat de ciorditori, acela cu pirandele cu puradei care, chipurile, căutau un loc pe bancă să-și astâmpere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
îmi plăcea să merg în nopțile pustii ale orașului. Aveam impresia că, măcar pentru clipele acelea, eram liber, stăpân pe mine și pe asfaltul de sub pașii mei. 28tc "28" Și tot aici, la intersecția de peste drum de „Gambrinus“, într-o după-amiază grea de iarnă, cu zăpezi mocirloase, cu îmbulzeala troleibuzelor înșirate pe tot lungul Bulevardului, cu obișnuitul tembelism al mulțimii într-o astfel de zi, disperarea surdă că a venit, iată, grozăvia și i-a prins nepregătiți, de parcă atunci ningea pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu se luase vreo decizie ireparabilă. A vorbit cu cine trebuia. Printr-o servitoare a Lupeascăi, i-a trimis un bilet personal regelui Carol al II-lea. I l-a strecurat femeia când i-a adus cafeaua suveranului, într-o după-amiază de marți, chiar în grădina Lupeascăi, „la vila aia, de-o avea gard în gard cu Urdăreanu, omul lui de încredere, mareșal și toate alea. Te-ai prins? Carol pleca pe poarta mare și Urdăreanu venea prin spărtura din gard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
îmi luam obișnuita halbă cu rom (făceam și prostii din astea, bănuite marinărești!). Primisem niște bani care, chipurile, ni se restituiau pentru nu știu ce contribuții din ultimii patru-cinci ani și mă omeneam cu un șpriț mai acătării. Așteptam să treacă și după-amiaza aceea, searbădă, ca multe altele de pe atunci. Trombă m-a văzut. A dat să se ridice, să vină spre mine. S-a răzgândit. S-a prăbușit în scaun, izbucnind în râs. Mi-a făcut doar gestul acela prostesc, cu palma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
s-a părut că văd În ea reflexul Nuriei Monfort, visînd cu ochii deschiși pe banca ei din piață. Am băgat de seamă că nu avea la ea nici mapa, nici cărțile, și am presupus că nu avusese ore În după-amiaza aceea. Poate că venise doar ca să se Întîlnească cu mine. Am Înghițit În sec și am pătruns În claustru. Zgomotul pașilor mei pe pavaj mă trădă și Bea Își ridică privirea, zîmbind surprinsă, ca și cînd prezența mea acolo ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Înțepenit În dosul tejghelei librăriei, cu speranța de a o vedea pe Bea ivindu-se pe ușă ca prin farmec. Ori de cîte ori suna telefonul, o luam la goană ca să răspund, smulgîndu-le receptorul tatei sau lui Fermín. Pe la jumătatea după-amiezei, după vreo douăzeci de apeluri ale unor clienți și fără nici o veste de la Bea, am Început să mă Împac cu gîndul că lumea și existența mea mizeră se apropiau de sfîrșit. Tata se dusese să evalueze o colecție În San
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ne-a povestit cum Îi cunoscuse pe cei din familia Aldaya și cum, pe nesimțite, viața i se schimbase... ...În luna octombrie a anului 1914, un artefact pe care mulți Îl luară drept un cavou ambulant se opri, Într-o după-amiază, În dreptul magazinului de pălării Fortuny, În Ronda de San Antonio. Din el ieși figura semeață, maiestuoasă și arogantă a lui don Ricardo Aldaya, Încă de pe atunci unul dintre bărbații cei mai bogați nu numai din Barcelona, ci din toată Spania
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
dreaptă se aflau frîiele băncii și ale proprietăților teritoriale ale unei jumătăți din provincie. MÎna sa stîngă, tot În serviciu activ, trăgea sforile deputăției, ale primăriei, ale mai multor ministere, ale episcopiei și ale serviciului portuar al vămilor. În acea după-amiază, chipul cu mustăți luxuriante, favoriți regești și creștet descoperit care intimida pe toată lumea avea nevoie de o pălărie. Intră În prăvălia lui don Antoni Fortuny și, după ce aruncă o privire sumară asupra locului, se uită pieziș la pălărier și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Ajunse pînă Într-acolo Încît Îi dărui nevestei sale, Sophie, o rochie și o pereche de pantofi noi, pentru prima oară În paisprezece ani. Pălărierul era de nerecunoscut. Într-o duminică, uită să mai meargă la slujbă și, În aceeași după-amiază, debordînd de mîndrie, Îl cuprinse În brațe pe Julián și Îi zise, cu lacrimi În ochi: „Bunicul ar fi mîndru de noi“. Unul dintre cele mai complicate procese din acum dispăruta știință a confecționării pălăriilor, din punct de vedere tehnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
El o să facă așa cum i se poruncește, asta-i bună. În acest punct al conversației, Julián apăru În ușa dinspre dosul prăvăliei, cu un tipar În mînă. — Don Ricardo, cînd veți pofti... — Spune-mi, Julián, ce ai de făcut În după-amiaza asta? Întrebă Aldaya. Julián se uită cînd la taică-său, cînd la industriaș. — Păi, Îl ajut pe tata aici, În prăvălie. În afară de asta. — Voiam să merg la biblioteca de... — Îți plac cărțile, nu-i așa? — Da, domnule. — L-ai citit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Marile finanțe sînt pentru mine un mister. Aldaya rîse. — Nu există nici un mister, Julián. Trucul e să nu pui laolaltă pesetele cîte trei, ci cîte trei milioane. Și atunci nu mai există nici o enigmă valabilă. Nici preasfînta Treime. În acea după-amiază, pe cînd urca pe bulevardul Tibidabo, Julián crezu că trece de porțile raiului. Case care i se păreau niște catedrale străjuiau drumul. La jumătatea traseului, șoferul Întoarse și trecură de grilajul uneia dintre acestea. Pe dată, o armată de servitori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ale prietenului său Julián decît ar fi crezut el cu putință. Odată, cu cîteva luni Înainte de intrarea lui Julián la colegiu, feciorul portarului tocmai strîngea frunzele uscate din curtea interioară cînd sosi fastuosul automobil al lui don Ricardo Aldaya. În după-amiaza aceea, industriașul nu era singur. Îl Însoțea o vedenie, un Înger de lumină Înveșmîntat În mătase, ce părea că plutește pe deasupra pămîntului. Îngerul, care nu era altcineva decît fiica sa Penélope, coborî din Mercedes și se duse pînă la fîntînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
izbutești dumneata să vîri toate astea, Fermín. În familia mea am avut dintotdeauna un metabolism accelerat. Soră-mea Jesusa, fie-i țărîna ușoară, era În stare să Înfulece o omletă cu tobă și usturoi proaspăt, din șase ouă, În toiul după-amiezei, iar apoi să se remarce la cină ca o hămesită. Era numită „Ficăței“, fiindcă suferea de halenă. Sărăcuța. Era leită eu, știi? Avea exact aceeași mutră și același trup de la munte, mai curînd slăbănog. Un doctor din Cáceres i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
toate astea fiindcă știa că miracolul se petrece doar o dată și că, atunci cînd se petrecea, vorbea o limbă a secretelor care, de cum erau date În vileag, fugeau pentru totdeauna. De mii de ori am vrut să recuperez acea primă după-amiază petrecută În vila de pe bulevardul Tibidabo cu Bea, cînd universul Întreg se lăsase dus odată cu ropotul ploii. De mii de ori am vrut să mă Întorc și să mă pierd Într-o amintire din care abia dacă pot răscumpăra o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și cînd am cere de pomană. În chestiunea asta trebuie să intrăm pe ușa din dos. Mă urmărești? — Fermín, orice-ai spune dumneata merge și la liturghie. Atunci, apucă-te și-ți scutură costumul de băiețaș din cor, fiindcă În după-amiaza asta, de Îndată ce Închidem, o să-i facem o vizită de milostenie bătrînei, la azilul Santa Lucía. Și acum, povestește-mi. Cum a fost ieri cu mînzișoara aia? Să nu fii hermetic cu mine, fiindcă tot ce n-ai să-mi povestești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
să las nimic pe fundul sacului. CÎnd am Încheiat relatarea și socoteala angoaselor mele existențiale de licean retardat, Fermín mă surprinse cu o Îmbrățișare bruscă și sinceră. — Dumneata ești Îndrăgostit, murmură el emoționat, bătîndu-mă cu palma pe spate. Sărăcuțul. În după-amiaza aceea, am ieșit din librărie la ora exactă, ceea ce a fost suficient ca să ne atragem o privire oțelită din partea lui taică-meu, care, tot văzîndu-ne cum ne duceam și ne Întorceam, Începuse să ne bănuie că umblam cu ceva dubios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
dacă vizita lui Zacarías fusese unul din visele ei sau dacă, realmente, Îngerul venise la ea În catedrala din Toledo, cu motanul și cu unghiile lui stacojii, proaspăt vopsite. Nu se Îndoi nici o clipă de veridicitatea acelor predicții. Chiar În după-amiaza aceea, vorbi cu diaconul parohiei, care era un bărbat citit și cutreierase mări și țări (se spunea că ajunsese pînă În Andorra și că o rupea pe limba bască). Diaconul, care preciză că nu cunoștea vreun Înger pe nume Zacarías
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de un hoit Împuțit. Nu o dată, Jacinta avea să se trezească În zori, acoperită de sudoare, urmărită de coșmaruri În care băiatul acela cu privirea tulbure se năpustea asupra Penélopei cu brutalitatea rece și indiferentă a unei insecte. În unele după-amieze, cînd se ducea să-l caute pe Jorge, dacă acesta Întîrzia, doica vorbea cu Julián. Iar acesta Începea, la rîndu-i, s-o iubească pe femeia aceea cu trăsături aspre și să se Încreadă În ea mai mult decît se Încredea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
economiile de-a lungul anilor, peste ani, le storsese de la taică-său sub pretextele cele mai felurite. Numai Miquel avea să știe Încotro se Îndreptau. — Iar eu am de gînd să amuțesc de Îndată ce vă urcați În tren. Chiar În acea după-amiază, după ce puse la punct cu Moliner ultimele detalii, Julián merse la casa de pe bulevardul Tibidabo pentru a-i explica planul Penélopei. — Ceea ce am să-ți spun n-ai să poți povesti nimănui. Nimănui. Nici măcar Jacintei, Începu Julián. Fata Îl ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Începea să fie tot atît de Îngrijorat ca el, dacă nu mai mult. Jorge Aldaya nu spunea nimic. Se arăta la fel de politicos ca Întotdeauna. Jacinta nu mai apăruse să-l ia pe Jorge. Șoferul lui don Ricardo venea În fiecare după-amiază. Julián simțea că moare, aproape dorindu-și să se Întîmple ceva, orice, numai ca așteptarea aceea să se sfîrșească odată. Joi după-amiază, la sfîrșitul orelor, Julián Începu să creadă că norocul era de partea lui. Doamna Aldaya nu spusese nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
tu, Daniel? SÎnt la fel de prostovan ca Înainte, dacă de asta ești curioasă. Și mai laș, am adăugat În sinea mea. Ea Își păstrase acel zîmbet sfîșietor, care durea chiar și În penumbră. Întinse mîna și, la fel ca În acea după-amiază cu opt ani În urmă, În biblioteca Ateneului, am Înțeles Îndată. I-am Îndreptat mîna spre fața mea udă și i-am simțit degetele descoperindu-mă din nou, buzele desenîndu-i cuvinte În tăcere. — N-am vrut să-ți fac nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
auzit neroziile. — Sau din cauza Înfierbîntării. CÎnd te vezi cu femeiușca? — Nu-i treaba dumitale. Nu te văd prea bine. Te ferești de vorbele usturătoare? Vezi că-i un vasodilatator mortal. — Du-te Învîrtindu-te. Cum devenea din ce În ce mai obișnuit, am avut o după-amiază lentă și mizerabilă. Un cumpărător În Întregime cenușiu, de la pardesiu pînă la glas, intră să Întrebe dacă avem vreo carte de Zorrilla, convins că era vorba de o cronică pe seama aventurilor unei știoarfe tinerele din Madridul de pe vremea casei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pămînt jilav. În prezența acelei duhori, atît de ciudat de familiare, și cu privirea căzută În puțul de beznă din fața mea, Îmi veni În minte o imagine pe care o păstram din copilărie, Îngropată Între perdele de teamă. Într-o după-amiază ploioasă, În partea de est a cimitirului Montjuïc, uitîndu-mă spre mare printr-o pădure de mausoleuri imposibile, o pădure de cruci și de pietre funerare sculptate cu chipuri de hîrci și de copii fără buze și fără privire, care duhnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
-o la goană și am văzut-o din taxi cum a plecat. Luminile din apartamentul familiei Aguilar erau aprinse și l-am putut vedea clar pe prietenul meu Tomás cum mă privea de la fereastra camerei sale, unde petrecuserăm Împreună atîtea după-amieze, stînd de vorbă sau jucînd șah. L-am salutat cu mîna, forțînd un zîmbet pe care probabil că nu-l putea vedea. Nu mi-a răspuns la salut. Silueta lui rămase nemișcată, lipită de geam, contemplîndu-mă cu răceală. CÎteva secunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Monfort este că el, prietenul meu don Manuel, cînd a bănuit că poliția nu era prea interesată de cazul ăsta și a constatat că volumul găsit În buzunarul cadavrului purta numele răposatului, a decis să preia inițiativa și, chiar În după-amiaza aceea, În timp ce-l aștepta pe domnul Fortuny, a sunat la editură pentru a informa despre cele petrecute. — Nuria Monfort mi-a spus că funcționarul de la morgă a sunat după trei zile, cînd trupul fusese deja Înmormîntat Într-o groapă comună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]