1,897 matches
-
Nola au provocat vii dezbateri și s-au formulat diverse ipoteze în legătură cu aria misionară a Sf. Niceta. D. M. Pippidi a emis ipoteza-în general acceptată-că Sf. Niceta a predicat numai în ținuturile din sudul Dunării, aflate în apropierea scaunului său episcopal. Dar oricum, acțiunea sa evanghelizatoare s-a desfășurat într-o zonă populată cu daco-romani, pentru ei predica și scria în latinește. Paulin de Nola scrie în poemele sale: "aleargă la tine geții și amândouă felurile de daci"-referire la locuitorii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fost Vetranion, amintit în scaun în 369, în contextul conflictului cu Valens (364-378). Conform relatării lui Sozomen (sec. V), în Istoria bisericească, împăratul, arian convins, aflat în drum spre Constantinopol, s-a oprit la Tomis, unde a intrat în basilica episcopală. Vetranion, netulburat, a rostit un cuvânt în care a apărat învățătura celor 318 Părinți de la Niceea, apoi a părăsit biserica cu credincioși săi. Ofensat, Valens a decis exilarea episcopului Vetranion, dar a revenit curând asupra deciziei temându-se de o
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
secolului al VI-lea-în 587, o mare invazie avaro-slavă a distrus principalele orașe din Scythia Minor și atunci probabil și-a încetat existența. Conform izvoarelor istorice, în secolul al V-lea, Scythia Minor alcătuia o eparhie unitară, cu un singur scaun episcopal, Tomis, devenit arhiepiscopat autocefal subordonat Patriarhiei de Constantinopol. Concluzionăm, cel dintâi ierarh al Bisericii scythane, din secolul V, a fost Timotei, care a semnat actele conciliului III ecumenic de la Efes (431), iar pe la 445-446, 448, arhiepiscop era Ioan, apărător al
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
actele conciliului V de la Constantinopol, ultimul episcop de Tomis cunoscut. Conform informațiilor dintr-o Listă a mitropoliilor, arhiepiscopiilor și episcopiilor din cuprinsul Patriarhiei ecumenice, Notitia Episcopatuum, la începutul secolului al VI-lea, în Scythia Minor erau menționate alte 14 scaune episcopale. Acestea erau următoarele: Axiopolis, Capidava, Carsium, Callatis, Constantiana, Histria, Tropaeum Traiani, Troesmis, Noviodunum, Aegyssus, Salsovia, Halmyris, Zaldapa, Dionysopolis. Se pare că acestea au fost înființate la începutul secolului al VI-lea, în timpul împăratului Anastasie (491-518), și s-au menținut până la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cărturar cu orizont larg.43 Dintre "călugării sciți", implicați în controversele teologice din secolul al VI-lea, amintim pe Leonțiu de Bizanț, Ioan Maxențiu, Petru Diaconul ș. a. În secolele V-VI, în Scythia Minor, s-a constituit o adevărată rețea episcopală, ceea ce nu putea decât să impulsioneze creștinismul. Episcopia Scythia Minor, sub aspect canonic, depindea de Patriarhia de Constantinopol, iar episcopii tomitani aveau drept de jurisdicție (control) asupra creștinilor din stânga (nordul) Dunării, episcopia fiind înzestrată cu un apartat bisericesc numeros. Încă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de biserici numeroase, în secolele V-VI. Astfel, la Tomis, metropola provinciei, erau șase biserici, la Histria, cinci, la Callatis, Bizone, Tropaeum Traiani, șase, iar alte biserici la Ulmetum, Zaldapa, Axiopolis, Capidava, Carsium, Troesmis, Dinogetia, Noviodunum, Aegysssus, Salsovia, Halmyris. Provincia episcopală Scythia a rămas profund atașată valorilor ortodoxe: sărbătorile sfinților, cultul martirilor, cinstirea relicvelor, ritul funerar răspândit acum era inhumația. Ca în toată lumea mediteraneană, epigrafia funerară a Scythiei Minor era un bun exemplu de continuitate a limbajelor culturale și de integrare
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
instalarea unor garnizoane, stăpânirea unor puncte nordice, reluarea schimburilor comerciale, circulația monetară și cea umană, legăturile între creștinismul nordic și cel sud-dunărean au dus la pătrunderea masivă a creștinismului în nordul Dunării, în regiuni încă păgâne până atunci. Restaurarea scaunelor episcopale pe malul drept, înființarea altora în Scythia Minor (Dobrogea), reorganizarea bisericească a Illyricumului, prin înființarea, în 535, a arhiepiscopiei Justiniana Prima, dependentă de Roma, sub oblăduirea căreia se aflau comunitățile din nordul Dunării, statuarea, în 545, a poziției privilegiate a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și rurale se afla în strânse legături cu malul drept al Dunării. În aceste condiții, era inevitabil ca arhiepiscopia de Justiniana Prima să-și extindă jurisdicția asupra teritoriilor de malul stâng, iar unele orașe riverane Dunării au fost probabil reședințe episcopale sau ale unor episcopi periodeuți.48 Reactrivarea vieți creștine pe linia Dunării Construirea de biserici în orașele dunărene a dus la îmbogățirea vieții creștine pe linia Dunării, ceea ce a făcut din regiunea ponto-dunăreană un focar de creștinare, a conservat comunitățile
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
identitatea, episcopii din Noricum (4) și Pannonia (3) s-au refugiat în Italia, soarta celor din Dacia Ripensis și Moesia Prima nu se cunoaște, episcopul din Durostorum s-a retras la Odessos (Varna), în Moesia Secunda. În fapt, cele mai multe sedii episcopale din sudul Dunării își încetaseră, în cursul secolului VII, existența după secole de activitate. Astfel, tăvălugul slav, după 602-614, a provocat o bulversare de proporții, o adevărată dislocare, în sudul Dunării și zona Pontului, cu consecințe etno-demografice, religioase și instituționale
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
o situație foarte gravă, creștinismul n-a fost șters cu desăvârșire din regiunile sud-est europene (dar s-a susținut acest lucru), el a fost "total dezrădăcinat" (Fr. Dvornik). Au dispărut formele superioare de organizare bisericească, a încetat sistemul urban și episcopal, au fost întrerupte legăturile canonice cu Roma și Constantinopol, a avut loc slavizarea aproape completă a unor regiuni, dar au supraviețuit grupuri (nuclee) creștine pe țărmul pontic și adriatic, chiar în interiorul peninsulei, aceasta a fost o realitate, fundamentul reorganizării structurii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
locul celei scrise, traiul era modest. Dacă acesta era cadrul general, în secolele VII-X, nu alta era situația în plan religios-comparativ cu viața creștină intensă și organizată, în aceste secole, peisajul este dezolant. Discontinuitatea este și aici nota dominantă, sistemul episcopal practic dispăruse-în secolele VII-X, nu cunoaștem nici un episcop tomitan, însăși mitropolia Tomisului încetase de fapt să mai existe. Până la recuperarea Dobrogei de către Ioan Tzimiskes (969976), în anul 971, nu avem nici o știre certă despre organizarea bisericească a populației din Dobrogea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Garvăn (jud. Tulcea)-sec. XI, Niculițel (jud. Tulcea)-sec. XI-XIII s-au ridicat biserici, iar la Basarabi-Murfatlar, Cassian și Dumbrăveni au fost întemeiate mănăstiri, în aceleași secole. În acest interval, avem centre bisericești-episcopii la Dorostolon, Tomis, Axiopolis, în secolele XI-XIII-sedii episcopale au fost și la Dinogetia (Garvăn), Noviodunum (Isaccea), la mijlocul secolului XIII, acestea ca și întreg teritoriul dobrogean au fost puse sub autoritatea mitropoliei de Vicina, subordonată patriarhiei de Constantinopol. Lipsa informațiilor istorice, a inscripțiilor, inexistența bisericilor și a obiectelor creștine
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
locuitorilor fostei provincii Scythia Minor, în intervalul cuprins între căderea limesului dunărean (614) și recucerirea lui Ioan Tzimiskes (971). Este cert că multe elemente ale creștinismului antic s-au pierdut, dar amploarea vieții creștine din secolele V-VI, vasta rețea episcopală, așezămintele monahale, numeroasele bazilici, dezvoltarea cultului, atașamentul față de dogmele Bisericii universale, amprenta puternică lăsate de acestea asupra societății scythane au reprezentat un suport important în secolele VII-X, atât de tulburi, iar fondul de valori ale credinței creștine nu a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în secolele IX-X este numărul mare al obiectelor creștine la est și sud de Carpați, construirea de biserici, ierarhia bisericească. Creștinarea bulgarilor, în secolul IX (864-865), a creat un nou centru de autoritate bisericească între Dunăre și Haemus, o rețea episcopală în sud Dunării, prin deciziile sinodului de la Constantinopol, din 869-870. Biserica bulgară își extindea autoritatea și în nordul Dunării, la sfârșitul secolului al IX-lea și începutul secolului al X-lea, sub țarul Simeon (893-927), astfel, în această perioadă, biserica
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de clasa conducătoare. Introducerea limbii, liturghiei și alfabetului slav la români este opera ucenicilor veniți din sudul învecinat, din centre ca Pereiaslaveț, Preslav, Dristra, Rila. Organizarea noii biserici bulgare, prin înființarea unor episcopii pe malul drept al Dunării, în locul scaunelor episcopale latine anterioare (secolele IV-VI), precum Durostorum (Dârstor) și Bononia (Vidin), a contribuit mai mult la întărirea legăturilor bisericești cu slavii sud-dunăreni. Pandele Olteanu, slavist, pe baza unor elemente toponimice și lingvistice, a dovedit că Transilvania de nord-vest și Maramureș
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
vecine ...să-și aibă propria lor ierarhie superioară..., iar românii, creștinați cu șase-șapte secole înainte, să nu fi avut proprii lor ierarhi". Aceste susțineri denotă aceeași neînțelegere a faptului că, între 602-864, la Dunăre și Pont, nu mai existau scaune episcopale, din cauza năvălirii slavo-bulgare păgâne. Nici un fel de argumente și nici o invocare a logicii istorice nu poate schimba o realitate dată. Cu toate acestea, autorul afirmă că înființarea de episcopii slave în sudul Dunării, mai ales la Vidin (Bononia) și Dârstor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
termenii ce indică o civilizație superioară (cea romană), un mod de viață, o activitate economică (agricultură și păstorit), ca și noțiuni religioase s-au păstrat și au evoluat în cetățile de pe malul drept (sudic) al Dunării. Acolo se aflau cetăți episcopale, reședințe administrative și militare, o viață civilizată, unde se putea naște o limbă cu o evoluție rapidă, ca româna primară. În același timp, este sigur că cele patru dialecte principale ale acestei limbi (daco-român, aromân, meglenoromân și istro-român) sunt foarte
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dristra devine o simplă mitropolie bizantină, dependentă, până în 1020, de patriarhia de Constantinopol și a jucat un rol important în organizarea bisericească din teritoriile cucerite de Bizanț. Cetățile de pe limesul danubian aveau, la rândul lor, biserici și erau probabil reședințe episcopale, în secolele X-XI. După cucerirea Bulgariei, împăratul Vasile II organizează arhiepiscopia de Ohrida, în anii 1019-1020, în partea apuseană, în timp ce Dristra devine o simplă episcopie, dependentă de centrul bisericesc și cultural din Macedonia. Arhiepiscopia de Ohrida avea jurisdicție asupra întregului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
împrejurările istorice au determinat ca părțile apusene ale Dunării, în speță Banatul, să fie controlate, confesional și cultural, de biserica romano-catolică, aflată în plină ofensivă odată cu decăderea Bizanțului. Papalitatea a urmărit ca regele Ștefan cel Sfânt să înființeze noi scaune episcopale în regatul "apostolic" al Ungariei, inclusiv Transilvania. Concomitent, biserica apuseană a trecut la creștinarea în masă și la împlantarea unei întregi ierarhii ecleziastice, bine organizateîn 1001, întemeierea arhiepiscopiei de Strigoniu (Esztergom) și, în 1008, a arhiepiscopiei de Kalocsa. De acestea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
XI-lea, forme apusene de cultură și artă, în Banat și Transilvania, prin misionari benedictini, iar în secolele XII-XIII, prin misionari cistercieni, dominicani și franciscani, care au adus aici forme de cultură bisericească apuseană-la Cenad, s-a înființat o Școală episcopală pentru cler, care marchează începutul învățământului în limba latină la noi.29 Viața bisericească a românilor sud-dunăreni În sudul Dunării, în secolul al X-lea (976), este menționată o numeroasă populație românească (vlahii) pe o întinsă suprafață, de la Marea Egee la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
un voievodat condus de Glad, cu reședința în cetatea Cuvin (Keve), iar oastea sa era alcătuită din vlahi, bulgari, pecenegi. Nu știm dacă pe teritoriul voievodatului său exista o episcopie, dar este cunoscut faptul că în apropiere se afla scaunul episcopal de la Bononia (Vidin), unde probabil a fost botezat Glad. La începutul secolului al XI-lea, în Banat stăpânea un urmaș al lui Glad, Ahtum (Ohtum), care își avea reședința nu în sud, ci în nord, în cetatea Morisena (Cenad), situată
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din 1004. Mai târziu, în Morisena, transformat în Cianadina (de-aici Cenad), se înființează o episcopie catolică, fiind chemat călugărul venețian Gerard și aduși 12 călugări de rit latin. Este posibil ca înainte de cucerirea ungurească, Morisena să fi fost centru episcopal ortodox. Episcopia de Dibiscos După reorganizarea Arhiepiscopiei de Ohrida, în anii 1019-1020, imediat după cucerirea Bulgariei apusene, este menționată și episcopia de Branitza (Branicevo-Serbia) cu șase "castre (cetăți) episcopale", unul dintre ele fiind Dibiscos. Acesta, cf. bizantinologului ungar M. Gyoni
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Este posibil ca înainte de cucerirea ungurească, Morisena să fi fost centru episcopal ortodox. Episcopia de Dibiscos După reorganizarea Arhiepiscopiei de Ohrida, în anii 1019-1020, imediat după cucerirea Bulgariei apusene, este menționată și episcopia de Branitza (Branicevo-Serbia) cu șase "castre (cetăți) episcopale", unul dintre ele fiind Dibiscos. Acesta, cf. bizantinologului ungar M. Gyoni, ar fi transcrierea bizantină a formei Tibisco, adică așezarea romană Tibiscum (Jupa-Caransebeș). Cetatea sau castrul Dibiscos, menționată în 1019-1020, ar fi, de fapt, cetatea Timișoarei, în secolul al XIII
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
întâlnim la Anna Comnena, în opera sa, Alexiada, sfârșitul secolului al XI-lea, care arată că Sestlav și Satzas stăpâneau "Vicina și celelalte". Următoarea mențiune despre acest oraș datează de la mijlocul secolului al XIII-lea, când Vicina figurează în listele episcopale sau în portulanele vremii. Orașul a înflorit mai ales după 1204, datorită genovezilor care au deschis aici factorii comerciale. Problema localizării Vicinei a fost intens discutată, cei mai mulți istorici susțin că aceasta se afla pe locul Isaccei de azi, pe locul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Ungaria, numire confirmată de papă în martie 1228. Teodoric a cerut ca noua episcopie a cumanilor să atârne direct de scaunul papal. Reședința acestei dieceze era Milcovia, un târg aflat pe Milcov, în sud-vestul Moldovei. A fost zidită o biserică episcopală, înzestrată cu întinse stăpâniri. Dar noua episcopie nu va dăinui mult, fiind distrusă de mongoli, în timpul marii invazii din 1241. Conform izvoarelor dominicane, au fost uciși atunci 90 de călugări, printre ei și episcopul Teodoric, după această dată nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]