2,032 matches
-
dedublare cu valențe tragice între a fi și a nu fi, arta fiind instrumentul, nu este decât o fugă pe un drum nebătătorit, cu numeroase bifurcații, cu numeroase poteci, fiecare ducând spre nicăieri. Totuși, în poezia tinereții această căutare este estompată, poeta neavând nevoie să mărturisească "ceea ce reușește să nu trăiască", pentru că, în cadrul idilic al vârstei începuturilor, fericirea este pretutindeni, ea manifestându-se nelimitat în viața omului. De aceea, venind să nege într-un fel faptul că "numai ceea ce nu există
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
fascinant drum al reconstrucției interioare, mers înapoi, către origini, reprezintă retragerea în propriul trup, care, în cazul Ilenei Mălăncioiu, nu mai are nimic confortabil, ca la poeta congeneră, ci este unul apăsător, închis. Obsesia aceasta pentru drama propriului trup se estompează vizibil, însă, odată cu avansarea în volume. Astfel încât, "Linia vieții (1982) atenuează duritatea și nuditatea emoției, orientându-se către un bacovianism melodios și morbid (ca în Pasteluri), nu fără tresăriri expresioniste. Elementul etic devine, din ce în ce mai pregnant, preluând o parte din încărcătura
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
onorabil de sarcinile impuse de regie (ba chiar bănuiesc că este unul din cele mai izbutite roluri ale sale din ultimii ani), dar cred că linia generală a personajului a fost gîndită într-o cheie prea blajină, prea bonomă, ceea ce estompează în mare parte tragismul condiției sale umane. Îl secondează, în schimb ireproșabil, Violeta Popescu (Mina), o mască a durerii resemnate, cu o privire terifiată de sălbătăciune rănită. În două roluri mai puțin importante, Florin Mircea (Ștefan) și Liana Mărgineanu (Vera
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
care duc Însă la un www greu discernabil. După o etapă În care studiul literaturii făcea parte din cunoașterea de sine națională (la Întrebarea: cine sunt eu? răspunsul era: român) urmează o perioadă În care dimensiunea națională a literaturii se estompează, fără să dispară; este vorba despre cosmopolitismul avangardelor, un moment În care literatura europeană, la fel ca și politica europeană se „continentalizează” Într-o efervescență greu de Întîlnit din Renaștere Încoace. Studiul literaturii devine curînd o psihanaliză, pe de o
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
este privit ca fiind orientat către focarul central care este totuși redat doar indirect, prin inducție perceptivă. Cadrul dreptunghiular și formele compoziției creează centrul care, la rându-i, creează ordinea ele mentelor. Dar, omițând orice referire directă la centru, pictorul estompează stabilitatea de bază a compoziției sale. El o încredințează interacțiunii vectorilor și l investește pe privitor cu organizarea celor văzute, trimițându-l către centrul indirect sugerat. Acest tip mai dinamic de compoziție suscită o percepere mai sofisticată decât o operă
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
prin aceasta detașat de spațiul pictural, delimitările interioare îi preiau funcția. E instructiv să observăm în Adorația magilor a lui Bosch (figura 119) cât de atenuat apare grupul Madonei înconjurate de credincioși din lipsa unei circumscrieri defectuoase. Un vector central estompează Madona în drumul său spre peisajul din depărtare. Aceasta este situată în aer liber, precar protejată de un acoperământ susținut de îngeri deasupra pereților rudimentari. Madona însăși este încremenită în poziția ei centrală, iar cei de față, îngenuncheați și în
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
melancolică și duioasă; timpului pillatian i se adaugă mai multă ceață, ochiul care se vrea senin se întunecă treptat: "Parcă ninge peste mine, parcă-aș fi deodată mire." Picturalul la Ion Horea este dominat de sentiment, de atmosferă, el se estompează în muzică, în arome, în mișcare. Dacă la început culorile peisajului și ale satului erau distincte, treptat ajunge la imixtiunea cromatică în tonuri și nuanțe patinate: zilele vin cu brumă, aurăriile se sparg, se topește bântuirea de grauri, totul subordonat
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
nu se-ndură". Poetului i se dezvăluie o cale de purpură, imagine deschisă interpretării, ce presupune bogăție, strălucire, frumusețe, dar și sânge, atunci când "Demiurgul eternelor renașteri" își petrece "Mătăniile de sânge" printre degete. Din păcate, poetul rămâne exterior; emoția este estompată de câte un vers, de prea mult discurs, poate și de prea mult patos, ajuns la manieră: Dar nu-i letopiseț să-i numere pe toți,/ și chiar de-ar fi, tu, pana mea, doar atâta poți,/ Te-nplânt în masă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
unirea românilor cu maghiarii împotriva dușmanului comun. Poemul rezistă prin fragmentele de descriere în care poetul revine la uneltele lui. Amintirile sunt spicuiri desprinse și întrupate din peisaj, fără dramatism, fără neliniștea ciclului "Ștefan și oamenii", de aceea vibrația este estompată în pânze statice, nu lipsite, însă, de armonie cu elemente proprii primului volum, "Poezii" (1950). Din acest moment, evocarea istorică este un prilej de meditație, de reîntoarcere a poetului spre el însuși, într-un extaz melancolic și sacru. În volumul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sfârșitul lumii a dispărut, pe fondul atenuării pericolului atomic, (fiind înlocuită doar de coșmarul unei anomii sociale ce ar putea fi adusă de terorism) suntem acum proiectați în perspectiva unui viitor perpetuu. * Uniformizarea pe care o aduce tehnica vine să estompeze diferențele culturale. Nu suntem în epoca unei culturi de masă, ci a tehnicii de masă (am în vedere atât răspândirea în masă a tehnicii, cât și masificarea pe care tehnica o aduce cu sine) ce aruncă în plan secundar problema
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
lucruri, de sufocare și de frig, de care nu scapă, deși-i „topit de băutură”. Focul alcoolului nu-l încălzește. Pantomima sa exuberantă din final e derizorie în raport cu drama „măhălălilor” pe care a înfățișat-o mai sus; ea doar o estompează o clipă, n-o face nicidecum uitată. E asemenea rîsului nervos al cuiva care a scăpat dintr-o împrejurare teribilă. După ce se termină, pot apărea uneori lacrimile, se poate instala melancolia. -Mă întorc iarăși la versul „Prin măhălăli mai neagră
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
o idee grandioasă echivala cu un scandal. Pînă la urmă, singurul „palat” ridicat în această perioadă (cu sprijinul lui Mircea Cancicov) a fost Palatul Administrației Financiare, terminat spre sfîrșitul anului 1939. După Al Doilea Război Mondial noțiunea de „palat” se estompează, „palatele” amintind de reprezentanții claselor exploatatoare, pe care istoria abia îi „măturase”. Puterea populară construia blocuri pentru cei mulți, nu, cu o excepție, „palate”! O fugă de acasă Poezia „Rar” începe cu următoarea strofă: „Singur, singur, singur,/într-un han
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
să știu. „Tu ai murit...” Una din greșelile ce se fac în legătură cu Bacovia e judecarea lui exclusiv după descrierile în care e înfățișat ca bolnav, la limita supraviețuirii și după fotografiile din anii ’30 și de la sfîrșitul vieții. Toate astea estompează celelalte descrieri (nu mai puțin autentice), în care apare dinamic, jovial, cu inițiativă. Deși am ținut cont și de ele, eu însumi le-am dat o atenție mult mai mare celor dintîi. Consecința unei atare greșeli e că Bacovia pare
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
nimic, pe lume, nu tresar”) cu versul 2 din „Cu voi...”, „Pierdut să te retragi nepăsător”, amîndouă concluzive și, aparent, dintr-un gen de hotărîri comun cu cel din „Glossa” lui Eminescu: „Tu rămîi la toate rece”. Asemănările menționate nu estompează complet diferențele dintre cele două poeme. „Vobiscum” e mai personal și are o dicție mai încordată; „Cu voi...” e mai general și cu o dicție calmă. Legat (cum se deduce) de durerea unui refuz, primul mai poartă încă vibrațiile șocului
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
cineva din familie, un avertisment despre consecințele patimii băuturii: strigoii sînt - rezultă din ea - inși care, în timpul vieții, pentru a și-o satisface, și-au amanetat bunurile la crîșmă, un loc malefic, iar acum, din remușcare, vor să le recupereze. Estompînd partea moralizatoare, Bacovia transfor 154 Constantin Călin mă „basmul” într-o notă explicativă la o viziune policoloră: „Dar cînd despre ziuă cocoșu a cîntat,/ Cad buzna, din pod, grămezi de strigoi,/ Și-n hău, peste lanuri, strigoii se pierd/ Roșii
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
a stimulat niciodată să-i dau atenția pe care, neîndoielnic, o merita. Cred deci că a fost mai bine că nu l-am cunoscut direct pe Bacovia. Dacă s-ar fi întîmplat, ar fi trebuit poate, ca să aștept să se estompeze în memorie figura sa. Așa, apropierea mea de opera lui s-a făcut fără nici o idiosincrazie, fără nici o prejudecată. Acum însă, dacă s-ar mai putea să-l întîlnesc, desigur, aș avea cu totul alte reacții. Cele normale. Deși nu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
în cărțile de istorie literară ori în vorbirea curentă numele de „bacovian” nu mai există în jurul meu. Toamna asta nemaipomenit de frumoasă pare ieșită dintr-o eglogă vergiliană și-mi amintește, dintre poeții noștri, în special Arghezi. Bacăul contemporan a estompat, apoi, priveliștea mediocră, provincială, a dughenelor și „măhălălilor”; în fine, majoritatea localnicilor arată altfel decît cei de odinioară: e o altă mișcare, un alt ritm. Pe scurt, Bacăul nu-i, cum își mai închipuie unii, o rezervație a naturii „cîntate
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
dat lui Vasile Netea: „Dintre colegii de liceu păstrez în amintire pe Mircea Cancicov...”) între timp, lucru la care, desigur, au contribuit și evenimentele postbelice, legenda marelui financiar și a ministrului generos (fost și membru corespondent al Academiei) s-a estompat, în ciuda „colivelor” care i se fac de unii liberali și de fundația care îi poartă numele fără să i-l ridice printr-o monografie, iar cea a poetului (a omului cu opera, fără bogății) a supraviețuit și a devenit din ce în ce mai
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ticăitul inimii/ o bombă cu ceas plasată/ în chiar sacul de piele ce sunt". Chiar atunci când are impresia că întunericul și moartea o cuprind în totalitate, când mai exact granițele între viață și ne-viață, între lumină și întuneric se estompează până la confuzie ("lumina nu germinează/ în patria asta a mea.// vie, nevie nu știu / stau într-un uter oval.// și soarele -soarele,/ nici el nu-i real?"), Mariana Codruț își găsește întotdeauna maniera de repliere, de revenire la o suprafață
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Cel de-al doilea volum de poezii al Liviei Iacob, Fragmente din războiul urban (Editura Outopos, Iași, 1999), apare după o necesară clarificare a apelor poietice. Discursul liric s-a maturizat vizibil, stridențele senzoriale și îndrăznelile stilistice s-au mai estompat. Tematica rămâne însă aceeași, semn al unei vizibile conștiințe de sine: poeta și-a explorat lucid nu numai limitele, dar și atu-urile. Or, pentru o sensibilitate rafinată, ce-și trăiește atât viața reală, cât și proiecțiile acesteia într-o
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
lacunare cu scriitorii preferați, de la Arthur Rimbaud și Pablo Neruda la Dinescu, Ivănescu sau Baștovoi (Cu demonii supraviețuirii pe umăr, Cu puțin timp înainte de prima cădere nervoasă). Rezultatul este, firește, cel așteptat: în ordinea strict existențială, ipostazele disoluției cuplului se estompează, iar criza provocată de ruptură este depășită. Ceea ce este cât se poate de evident în chiar ultimul text din carte, Erată : "poeme de închiriat,/ poeme de apă minerală,/ de calciu și de magneziu,/ de chitară,/ poeme cu final previzibil,/ populate
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
fapt: rescrierea înseamnă, în cazul lui Ovidiu Nimigean, asumarea nu atât a unui cod poetic, ci a unui cod ontologic subsumat categorialului negativ. Autorul reciclează, altfel spus, discursuri ale suferinței de sine și de lume, suferință pe care, în loc să o estompeze, rictusul parodic o evidențiază. Cu atât mai mult va fi evidentă neantificarea lentă a mutantului eu liric atunci când el (se) privește în oglinda "părților întunecate ale existenței" (Al. Andriescu), fără să mai apeleze la vălurile poetice anterioare. Autorul poemului Apoi
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
se raliază, prin motivație și atitudine lirică ori linii tematice preeminente, la poetica generației recunoscute în special prin contribuția unor Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru și Dimitrie Stelaru. A se vedea, bunăoară, refuzul convenției, tendința demitizantă și desolemnizantă, teribilismul juvenil, uneori estompat de un vag fior elegiac, reveria livrescă pliată pe un acut simț al derizoriului. Dintre congeneri, Ana Selejan îl aseamănă mai ales cu poetul Constant Tonegaru ("amândoi fac parte din aceeași familie de spirit modern și își propun, alături de alți
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în scrin./ Nu-mi recunosc deloc chipul/ în apele astea. Ce chin!// Dac-ar veni vasul fantomă,/ cu vele mari cât o sete!// Cine jupoaie noaptea de piei?". O asemenea tensiune poetică este, totuși, destul de rară; în general, poetul își estompează fervoarea dicțiunii, în numele unei detașări demne, oarecum orgolioase. În ciuda ecourilor favorabile stârnite de asemenea versuri (să nu uităm că volumul debutantului fusese lăudat, între alții, de G. Călinescu, Al. Piru, Vladimir Streinu, Ovid S. Crohmălniceanu), Mircea Popovici refuză o perioadă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Cînd vine vorba despre Europa, este așadar dificil să nu oscilezi între o prea mare îngăduință și masochism. Cu toate acestea, căutarea unei poziții intermediare care să fie neutră s-ar dovedi deșartă, căci aceasta ar avea inconvenientul de a estompa trăsăturile distinctive cele mai remarcabile, în ce au ele mai bun sau mai rău, ale istoriei și culturii europene. Tot ceea ce simplifică Europa prin idealizare, abstractizare sau reducție o mutilează. Europa este un Complex (complexus: ceea ce este țesut laolaltă), a
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]