3,312 matches
-
enigmaticei Roumiya ce va muri în timpul epidemiei de ciumă izbucnite în tabăra de la Nour Chams. Și muntele, și marea și deșertul sunt atât spații ale captivității, cât și ale evadării. Destinele celor două eroine (surori) rezonează, sunt complementare, amândouă vor evada, au puterea de a nu capitula, asemănându-se prin încăpățânarea cu care întorc spatele morții. Un alt mod, doar simbolic, de a evada este povestea, vraja poveștilor pe care domnul Ferne le țese pe clapele pianului său la Saint-Martin, satul-ghetou
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
spații ale captivității, cât și ale evadării. Destinele celor două eroine (surori) rezonează, sunt complementare, amândouă vor evada, au puterea de a nu capitula, asemănându-se prin încăpățânarea cu care întorc spatele morții. Un alt mod, doar simbolic, de a evada este povestea, vraja poveștilor pe care domnul Ferne le țese pe clapele pianului său la Saint-Martin, satul-ghetou, sau magia ficțională a lumii geniilor repovestite de bătrâna Aamma Houriya pentru tinerii de la Nour Chams. Căci nimic nu era mai fascinant decât
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
tragică și totodată bovarică, reușește să scape de sub tutela soțului-despot. Isabel, ce nu putea să-l ierte pe Domnu pentru apartenența la șleahta de anchetatori și persecutori ai tatălui ei pe când se afla în orașul Sintra, este singura femeie ce evadează de pe moșia Palmela, singura ce-l va părăsi pentru un melodramatic love-story, sfârșit în sărăcie, decrepitudine și demență. Joaõ este copilul lui Isabel, cu totul altă plămadă decât tatăl său, Francisco. Crescut de doica Titina, dependent de aceasta și înfricoșat
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
portugheze somnolente, deși cu un potențial uman imprevizibil, în ciuda destrămării valorilor etice. Tipică în acest sens este cariera aristocratului-bancher ce-și debarcă tatăl după codul gangsterismului, prin recurs la spionaj, șantaj și grăbirea morții prin eutanasie. În tentativa de a evada din infernala sa căsnicie ("și deodată mi-am dat seama că trăiesc de treizeci și cinci de ani cu un monstru"), veterinarul Luis face lungi popasuri în preajma liceelor, spre a-și alina fanteziile sexuale legate de eleve, singura insulă de lumină și
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
restituirea monologului ei interior, o litanie de refuz și amânare a morții, fiind o magistrală probă de motivare psihanalitică a personajului. Naratorul, în fața fulgerătorului episod al morții, exclude orice comportament firesc (cel de a anunța salvarea, poliția etc.), preferând să evadeze în gesturi rituale minime (ce țin mai mult de decență) față de defunctă, păstrându-și totuși luciditatea de a șterge urmele prezenței lui acolo, sfârșind prin a inventaria detectivist coșul de gunoi, garderoba, având grijă totuși să-i lase copilului Martei
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
lor antiscolastice, adept al revoluționarei științe a contrariilor care nu se exclud aprioric (nominalismul și realismul coexistă) veștejește crunt fanatismul religios, atât cel al ascetului Ghenadios, cât și al Fraților Liberului Cuget, în ciuda faptului că aceștia îl ajutaseră odinioară să evadeze din închisoare. Are parte de o experiență erotică care ar fi putut să-i schimbe viața fundamental. Devine, pentru scurt timp însă, unul din cei mai bogați oameni din Florența, în urma căsătoriei silite cu o descendentă a familiei Bardi, Ghita
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
fundamental. Devine, pentru scurt timp însă, unul din cei mai bogați oameni din Florența, în urma căsătoriei silite cu o descendentă a familiei Bardi, Ghita, zisă Nebuna lui Dumnezeu, cu chipul ei hidos ca o mască a morții. Bineînțeles că va evada din colivia de aur a bogăției, așa cum refuzase să devină captivul cărților, rațiunii și filosofiei, spre a se face cruciat. Oricum, libertatea e iluzorie, căci întotdeauna urmează o închisoare, cum va fi cea de pe urmă a iubirii pentru Anna, și
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
voluptuos evanghelist al detaliilor, descriptor de cruzimi terifiante dintr-un repertoriu al exterminării prin frig, foame, teroare. Alexandru reușește, când și când, prjvilegiat de memorie (obsesie creativă, livrescă și vitală totodată), de imaginarul său antigravitațional (un secret occhio artificiale) să evadeze în libertatea simulată a proiectului magic. Delirul volițional este singurul său reper consolator în apărarea vieții și a cosmosului epic, în contra cărora erau îndoctrinați și antrenați ceilalți, spre a se face din ei potențiali cyborg luciferieni. Dacă romanul "Fără pereche
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Întunericul și fereastra. O intrare În oglindă. Eroina este acum Alice În țara oglinzilor. Visul se ordonează simetric imaginii ferestrei și celei a oglinzii. Luceafărul eminescian. O interpretare transeontică. Două vehicule prin care eul transgresează mundanul. Spații prin care eroina evadează. Întîlnirea dintre fată și Hyperion nu se realizează niciodată direct ci numai prin „intermediari simbolici” fereastra, visul, oglinda. Nu avem clar exprimat În text vreun raport fizic direct. Nu se Întîmplă nici o epidermizare a celor doi. Numai sub formă de
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
care urcă în apus turme de melci bărboși") execută aceeași gestică stereotipă, menită a îngroșa, caricatural, certitudinea captivității și a neantificării: Noi suntem prizonierii neantului, prizonierii neantului/ și strigăm din neant în neant, în neant: de aici nu vom putea evada niciodată!". Treptat, acestui strigăt disperat îi ia locul un început de oboseală, de sfârșire tradusă într-o diminuare a energiei vitale a personajelor care mai reușesc să strecoare o lumină stranie în interstițiile "realului" poetic: "O singură femeie/ fierbe duminica
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
desfacă "propria centură de castitate,/ pe care o vedea în vis/ cum îi înconjoară coapsele.../ scârțâind în bătaia/ tuturor gândurilor...". Închizându-se, astfel, simbolic într-o lume care își conservă halucinant și își re-substanțializează mereu propriii demoni, ascetul nu poate evada decât într-un sine de esență dostoievskiană. Desfășoară, prin urmare, confesiuni cu un evident subtext metafizic, ca în Feofan. Mulțimea vidă, Feofan. Înălțare sau Feofan. Clopotnița. Sunt, acestea, mici tratate despre esență și iluminare, despre iluzoriu și plăcere, despre a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ne împiedică să îl cunoaștem. A fost un poet filolog; cu alte cuvinte un pelerin neobosit ce a străbătut toate epocile și toate latitudinile. A fost un nostalgic iremediabil. Personalitatea și perfecțiunea lui constau în acest fantastic efort de a evadă din timp.105 Recursul sau la scrierile maestrului, fără a fi deosebit de profund incomparabil mai fină este, de pildă, percepția lui Pascoli asupra substanței operei leopardiene a adăugat leopardismului în perioada în care Quasimodo se stabilise la Romă pentru a
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
În mine rătăcita fiece formă). Pornind de la această ultimă conotație, Quasimodo plasează adjectivul amintit în versuri ce abordează tema alienării, a exilului, a suferinței din prezent. Asemenea lui Leopardi, ermeticul detesta lumea contemporană (Îngeri), preferând trecutul și visarea, dorind să evadeze într-un alt timp și spațiu, care ce ar putea fi cel al morții dorite, invocate, așteptate și de romantic. În alte contexte încadrabile în aceeași tematica a prezentului detestat poetul din Modica trasează, utilizând adjectivul amintit, sfârșitul procesului metamorfic
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
albe, îmi împodobea fruntea. (De tânără femeie culcata printre flori, trad. MB).412 Cum era de așteptat ambii poeți aleg să transpună în vis chipuri și imagini din istoria lor personală, proiectându-le într-un univers oniric în care pot evadă eliberați de curgerea timpului și de suferință. Organizate inițial în funcție de personajul liric căruia i se subordonează motivele somnului și viselor, rândurile de mai sus au zăbovit asupra ipostazelor femeii iubite, cufundate în somn adânc și perfect integrate în ritmurile și
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
somn și cea de trezie, în vreme ce Quasimodo a preferat să fragmenteze viziunile, să suprapună în stil aproape futurist imagini disparate. Nu în ultimul rând, contaminarea visului cu lumea fericită a copilăriei și adolescenței, timp în care ambii ar vrea să evadeze și să se reîntoarcă constituie o corespondență. Ascendentă este dovedită și de recurenta termenilor dolce, dolcezza în structuri similare. La creatorul sicilian valorizarea romantică a trecutului în detrimentul prezentului provine în mare parte din dragostea pentru poezia greacă și latină pe
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
nu este altceva decât rătăcire în întuneric, așteptare a morții, tristețe. Imaginile sonore, utilizate că vehicule ale reîntoarcerii, revin constant în poezia quasimodiană, la fel ca în Canturi, și constituie un indiciu al dorinței romantice a poetului ermetic de a evadă din prezent în amintire. Sfera motivelor situaționale preluate de Quasimodo din Canturi cuprinde imaginea somnului și, conex, pe cea a visului. Pentru ambii autori seninătatea promisă de somn constituie o breșă în curgerea tumultuoasa a vieții. În Canturi, dar și
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de Giuseppe Savoca (CQ) 32 de ocurente. 259 Alteori autorul se raportează la constelația de elemente și locuri ce formează universul cunoscut așa cum se raportează la cuvânt. Cuvintele conturează spații încărcate cu energie, din temnița cărora eul poetic vrea să evadeze: Naufrago: e în ogni sillaba m'intendi / che dalla terra scava îl suo spiraglio / e nell'ombra s'allarga / e albero diventa o pietra o sangue / în ansiosa formă d'anima (Vită nascosta). Ieșind din haos poetul încearcă să stabilizeze
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Dumnezeu. În ceea ce-i privește, umiliți de atitudinea occidentalilor, incapabili să se acomodeze unei realități care nu mai e decît sursă de eșecuri, repliindu-se identitar în sînul comunității musulmane (oumma), islamiștii se îndepărtează tot mai mult de lumea reală, evadînd în propriul imaginar colectiv. În această situație, Occidentul se află într-o dilemă redutabilă: dacă nu ajută țările musulmane să se modernizeze, să se reformeze, politic, economic, social și chiar religios, ecartul va crește și resentimentele vor fi tot mai
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
lupte pentru putere"31. Potrivit autorului peruan, Argentina este o țară atipică, ce scapă tuturor ism-elor posibile, mai puțin unul: este borgesistă, și aici s-ar afla originea tuturor relelor, dar și cheia tuturor misterelor sale. Ca și Borges, Argentina evadează din lumea reală, tendință remarcabilă nu doar în viața sa literară, ci și în cea economică, socială și politică, însoțită de o respingere plină de dispreț a tuturor mizeriilor și meschinăriilor "vieții posibile". Ca și în cazul românilor, aceasta face
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
alb și negru trimite la un palier simbolic mult mai profund decît erau, probabil, pregătiți cititorii americani ai lui Poe, din veacul al XIX-lea, să înțeleagă. Ultimii supraviețuitori de pe Jane Guy, Pym și Peters, împreună cu băștinașul Nu-Nu, atunci cînd evadează de pe insulă într-o barcă, sînt martorii confruntării terifiante dintre alb și negru. La vederea pescărușilor albi, indianul începuse deja să strige "Tekeli-li!", pentru ca, la apariția misterioasă, din ape, a unei gigantice siluete albe, să moară instantaneu. Surprinși ei înșiși
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
în romanul cu succes internațional (1934), A Handful of Dust/ Un pumn de țărînă (aluzie intertextuală la poemul lui Eliot The Waste Land/ Tarîmul pustiu, impusă ca titlu de editori și neagreată complet, se pare, de către Waugh), unde Tony Cast evadează dintr-o căsătorie fără orizont cu Lady Brenda Cast, prin călătoria inițiatică în Brazilia. Boala și suferința îi recuperează, compensator, identitatea pierdută. Nu întîmplător, Brenda îl crede mort și se recăsătorește cu un prieten de familie, Jock. Vechiul Tony a
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Nu au identitate și, printr-un nefast determinism, își pierd pînă și umanitatea elementară, dovedindu-se incapabili să înțeleagă/să eperimenteze senzațiile normalității. În game psihologice diferite, majoritatea personajelor create de scriitor sfîrșesc în tragedie, întrucît încearcă, aproape convulsiv, să evadeze din deruta identitară. Soții din "The Music Teacher"/"Profesoara de muzică" (1967) cîntă, exas perați, la pian, partituri grotești, pentru a-și scoate soțiile din blazare și a-și recupera, ultimativ, identitățile descom puse. Naratorul din "The Fourth Alarm"/"A
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
să anihileze realitatea. Mircea Cărtărescu vor bea, cred, undeva despre "texistență" ca fenomen cultural postmodern. Aceasta este adevărata dramă a lui Bret Easton Ellis (personajul, dar, pînă la un punct, și autorul) "texistența". Scriitorul și personajele lui nu mai pot evada dintr-un univers hibrid, în care textul și existența s-au amestecat pînă la indistinct. Bret nu mai trăiește decît prin paginile romanului său: își îmbrățișează copiii și soția cu ajutorul lor, pricepe lumea prin ele, își asumă trecutul numai prin intermediul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
a crizei domestice la Lisboni. Într-un tîrziu, fetele (știindu-se urmărite) intră în contact cu băieții-naratori, prin semnale luminoase, și, aparent, le cer ajutorul. Aceștia nu întîrzie să intervină și sînt gata să le dea protagonistelor posibilitatea de a evada din marasmul familial. Însă surorile îi folosesc doar, pentru a-și duce la bun sfîrșit planul sinuciderii colective. Ademenindu-i în casă, sub pretextul evadării, cele patru fiice ale Lisbonilor își pun capăt vieților, într-un mod brutal și neconcesiv
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
vor fi imaginat, văzînd, în titlu, trimiterea la celebrul protagonist al romanului The Catcher in the Rye/De veghe în lanul de secară (1951). Ne aflăm totuși în fața unei povești despre Holden Caulfield un Holden Caulfield în carne și oase, evadat din fascinanta ficțiune salingeriană și aruncat în dinamica Americii ultimelor șapte decenii, pornind de la Marea Depresiune și mergînd pînă la postindustrializare sau la idiosincraziile complicatului fin du siècle. Numele real al acestui Caulfield longeviv este Charles Bukowski, poet și romancier
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]