4,693 matches
-
general și limbile la fel de mult ca și discursul. Și ceea ce nu este semantică în sine, adică "planul expresiei", este oricum determinat de către "semantic" și poate, de altfel, să-și asume la rândul său funcții mimetice de simbolizare directă sau de evocare. Prin urmare, a vorbi despre semantică înseamnă a vorbi despre întreaga lingvistică."217 2. Tripartiția planurilor vorbirii și problema "conținutului" lingvistic 2.0. În ceea ce privește aspectul semantic, trebuie avut în vedere că, de fapt, "conținutul" lingvistic (și orice alt fenomen al
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
toate acestea, fondatorul integralismului avertizează că OMS "nu este suficient pentru a răspunde la această chestiune [a sensului - n.n.]"277, dat fiind că funcțiile cuprinse în el vizează vorbirea în general, nu și funcționarea semnelor lingvistice în text. Coșeriu numește evocare "ansamblul acestor funcții, care nu se lasă reduse în mod direct la funcția de reprezentare"278, iar funcțiilor respective le atribuie denumirea de funcții semnice. În concluzie, "sensul se naște din combinarea funcțiilor bühleriene (deci a funcțiilor de reprezentare, manifestare
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
care nu se lasă reduse în mod direct la funcția de reprezentare"278, iar funcțiilor respective le atribuie denumirea de funcții semnice. În concluzie, "sensul se naște din combinarea funcțiilor bühleriene (deci a funcțiilor de reprezentare, manifestare și apel) cu evocarea"279. 5.3.3. În Textlinguistik (1977), Eugeniu Coșeriu a realizat o amplă clasificare a funcțiilor semnice 280, distingând cinci categorii principale: (a) relații cu alte semne, (b) relații cu alte texte, (c) relații între semne și "lucruri", (d) relații
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
limbi prin intermediul alteia"), fie raporturile cu anumite limbi "funcționale", concretizate prin "amestecurile lingvistice" ("transferarea semnelor lingvistice dintr-o limbă funcțională în alta, complet diferită") sau prin așa-zisele "limbi de imitare" ("tradiția utilizării graiurilor și a straturilor lingvistice în scopul evocării "culorii locale" sau a "culorii sociale"284)." 5.3.3.2. A doua categorie de funcții semnice are în vedere relațiile cu semne din alte texte 285. Spre deosebire de tipul precedent, care se manifestă in absentia, acest tip presupune actualizarea într-
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
ne place să numim diferitele relații care apar între semnul actualizat și mediul său înconjurător, acestea pot întotdeauna doar să contribuie la sensul textului, dar nu pot niciodată să îl constituie. În ceea ce privește conotația, este vorba, la fel ca și la evocare, despre o funcție a semnului, sensul fiind însă o funcție textuală. Tocmai de aceea, contextul este atât de important pentru orice text, deoarece doar prin intermediul lui, indiferent dacă este context verbal sau extraverbal, textul își dobândește sensul."288 5.4
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
punct cu punct toate elementele-cheie ale poemului. Rolul acestei reluări e dublu. Pe de o parte, prozatorul sugerează că, în ceea ce are mai profund, cunoașterea simbolică le este rezervată doar inițiaților, între care poeții alcătuiesc o castă privilegiată (de unde și evocarea operei ilustrului său precursor). Pe de altă parte, într-un plan mai larg, macro-textemul sugerează o anumită formă de organizare a lumii în care "timpurile" sunt deja "(pre)scrise", în mod "misterios", de către o forță supraumană. Acest ultim sens pare
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
ci (tot) o unitate a "discursului repetat", aptă să funcționeze, la un nivel inferior, pe cont propriu. Dincolo de acest aspect pur formal, textemul are o importanță considerabilă în ansamblul romanului, funcționând ca un fel de "punere în gardă", ca o "evocare" anticipată/proleptică a înțelepciunii Domnului Stamatin și, nu mai puțin, a "filozofiei" crengii de aur. 4.1.2. Pe de altă parte, e de remarcat și că, în cadrul operei sadoveniene, textemul [2] evocă nu doar o "sintagmă", ci un întreg
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
elocvente însă mai mult din unghi temperamental decât social: Iancu Dudescu, Sisa Dudescu, Gheorghe Filipescu, profesorul Leon Pascal, inginerul Gheorghe Palada - un fel de supraom dominând vital și spiritual această comunitate. Descripția este minuțioasă, aproape în maniera „artei flamande”, dar evocarea istorică se reduce la atât: pictură a moravurilor ca simplă pictură a moravurilor. Evenimentele, caracterele rămân oarecum disparate, neimplicând o determinare și o cauzalitate strictă, nici opțiuni sau accente din unghiul structurilor sociale. În plan istoric, așadar, lectura se dovedește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286236_a_287565]
-
A fost o mare provocare, dar mă întorc cu plăcere la acea perioadă. Am simțit cu acuitate atunci că aveam vocația de a construi instituții și structuri și astfel am început proiectul Liceului Bilingv William Shakespeare. Nu pot să încep evocarea asta fără a menționa tratamentul cu totul privilegiat de care am beneficiat noi angliștii, americaniștii, dascălii de engleză în general, din partea Consiliului Britanic și a Ambasadei Americane. Consiliul Britanic îndeosebi a investit enorm în dezvoltarea noastră profesională, abia atunci comunitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
bucăți (2003), reunind foiletoane apărute inițial în „Ziarul de duminică” și provocate de cronicile mondene publicate de Mișu Văcărescu, alias Claymoor, cu un secol în urmă în ziarul bucureștean „L’ Independance roumaine”. Cartea nu e fără legătură cu literatura, incluzând evocări despre cafeneaua Capșa și cimitirul Bellu, referiri la scrieri memorialistice despre București, cronici la lucrări documentare despre oraș apărute după 1989 ș.a.m.d. Indiferent însă de tematica lor, eseurile interesează și încântă prin erudiția jovială, „descruntată”, cum ar zice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288128_a_289457]
-
Pleșu, Alexandru Paleologu, Al. Călinescu, Dan Hăulică, Mihai Șora, Petru Creția, Dan Petrescu, Luca Pițu, Gabriel Liiceanu, Sofia Arcan, Florin Bănescu, Anamaria Beligan ș.a. Livius Ciocârlie colaborează cu ample fragmente de jurnal, impregnate de verva autoironiei sceptice. Studii, eseuri, conferințe, evocări dau Horia Roman Patapievici, Adriana Babeți, Smaranda Vultur, Simion Mioc, Corina Ciocârlie, Dorian Branea, Paul Eugen Banciu, Marcel Tolcea, Daniel Vighi, Mircea Pora ș.a. Prezențe constante rămân Cornel Ungureanu, Vasile Popovici, Viorel Marineasa, Mircea Mihăieș, G. I. Tohăneanu, Alexandru Ruja
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288580_a_289909]
-
Cerc deschis (1968), de o evidentă unitate stilistică, aparțin, fără îndoială, unui romantic întârziat, integrat într-un climat de resemnată acceptare a trecerii timpului și, când și când, de iluzorie reîntoarcere în vremurile aurite. Contând întotdeauna pe fantezie în conturarea evocărilor infernale ori paradisiace, caracteristice imagisticii sale mitologizante, și pe lectură (de poezie clasică) ca permanent drog al fanteziei, C. își construiește poemele ca mesaje ale unei lumi închise, suficientă sieși, marcată totuși de prezența oceanului, a catedralelor, semne ale nerenunțării
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286259_a_287588]
-
o interpretare cotidiană câte unui eveniment marcând sfârșitul unui ev (căderea Constantinopolului, înfrângerea maurilor în Spania) sau începutul altuia (cucerirea Mexicului de spanioli), fără însă ca istoria să fie citită pe dos și nici demistificată. Originalitatea narațiunilor - proze poematice, de evocare uneori cu intruziunea fantasticului - constă în a sugera că oamenii de demult seamănă cu cei de astăzi, în sensul că se simțeau moderni. Atmosfera de melancolie contemplativă, omniprezentă, este un reflex al ideii că, în oricare dintre momentele istoriei, oamenii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286259_a_287588]
-
demonstrativul fără a trimite la un antecedent sau la un subsecvent din discurs și fără a indica un referent accesibil deictic. Prin intermediul deicticului intradiscursiv, vorbitorul: (i) conferă relevanță discursivă unor elemente situaționale ale discursului, pe care le convertește, prin simpla evocare, în fond comun de presupoziții: B: în rest CE faceți. A: < L uite am făcut o gripă de-asta uRÎtă: de-abia mi-am mai revenit un pic acuma că vocea mi-e: încă: B: se da se simte după
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
discurs larg, sprijinindu-se în comunicare pe cunoștințe pe care le consideră în mod tacit partajate. În mare măsură, semnificația nu este elaborată prin cuvinte referențiale, ci este recuperată contextual prin aluzie la istoria conversațională comună a interactanților și prin evocarea deictică și anaforică a entităților din domeniul de discurs. Folosirea frecventă 14 a pronumelor personale, demonstrative și relative semnalizează, pe de o parte, relația strânsă de comunicare dintre interlocutori, pe de altă parte, complicitatea lor discursivă. A: io┴ și pă
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
prejudicia imaginea publică; (ii) vorbitorul reține informație, dacă, din motive personale sau pentru a-și manifesta puterea discursivă, nu dorește să comunice interlocutorului toate detaliile; (iii) vorbitorul presupune că informația este deja cunoscută de interlocutor, ceea ce face suficientă simpla ei evocare prin pronume nehotărât, fără numire explicită. Interesantă în exemplul următor este gradarea indefinirii prin glosarea unui nehotărât prin altul, perceput ca specific în raport cu primul: MC: < Î apare cineva↑ sindicatu' cutare↑ bun! nu trebuia să mă interesez dacă există >? (IVLRA: 158
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
Există și contribuții de istorie, critică și teorie literară privitoare la limbajul poetic al lui Mihai Eminescu, la relația între poezie și ființă (Horia Bădescu) sau, în plan universal, la poemul Beowulf și la Hamlet de Shakespeare; de asemenea, o evocare despre scriitorul german transilvănean Wolf von Aichelburg. Primul număr mai cuprinde, în traducere, o convorbire cu importanți critici literari de peste Ocean, intitulată Gramatica discursului critic american. În sfera istoriei culturii sunt furnizate informații asupra începuturilor Tipografiei Arhidiecezane de la Sibiu. Compartimentul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289426_a_290755]
-
ca un mecanism oniric prin care imaginile deranjante dobândesc o formă inofensivă; proeminența anatomică a cotului unește astfel erotismul cu moartea, lucru confirmat și de prezenta cârjei, simbol dalian al morții și renașterii. Meditație la o harpă devine, așadar, o evocare poetică a "complexului Oedip", o reflecție pe tema incestului și a morții, după cum pare să sugereze nu numai figurația simbolică discutată, ci și titlul tabloului. În Gala și Vecernia de Millet precedând sosirea iminentă a anamorfozelor conice (1933), imaginea originală
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
provocat de prozaismul vieții cotidiene, de banalitatea existenței, de absența idealurilor. Poezia se caracterizează de fapt printr-o mare diversitate de teme și modalități artistice, autorul trecând cu ușurință de la meditația asupra vieții și a morții la lirismul sensibil al evocării viețuitoarelor mărunte (Șopârla, Balada broaștei, Vrabia). Cultivă și pamfletul în versuri, cu adresă bine precizată, poezia sa socială fiind de cele mai multe ori una a invectivei, dar cuvintele triviale sunt adesea, ca și la Tudor Arghezi, înnobilate artistic. Dacă prima carte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287351_a_288680]
-
de stradă în timpul căreia comunistul Pavel Roșu (numele e semnificativ) cade victimă provocatorilor și acționează violent, ignorând indicațiile conducătorilor săi; gestul său necugetat furnizează argumente calomniatorilor și compromite misiunea. Romanul Băiat de București (1976) se înscrie pe linia literaturii de evocare sentimentală, a rememorării unei experiențe unice: copilăria. Urmând fidel modelele consacrate ale genului, prozatorul derulează, conformist, scene ce reconstituie primele contacte ale copilului cu lumea: mai întâi cercul restrâns al familiei, apoi acela ceva mai larg al străzii, în sfârșit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289903_a_291232]
-
debuturilor, Iași, 1978, 328-346; Emil Manu, „Aventură la Brașov”, SPM, 1980, 487; Sorin Titel, Aventurile unui adolescent, RL, 1980, 16; Micu, Scurtă ist., III, 71-71; Popa, Ist. lit., I, 1 029-1 030; Dicț. scriit. rom., IV, 477-479; Ștefan Aug. Doinaș, Evocări, București, 2003, 119-124. D. Gr.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289903_a_291232]
-
că volumele lui U. ar fi teziste sau găunos-filosofarde, doar că uneori efectul de real e spulberat înainte de a lăsa asupra cititorului amprenta unui make-believe. Astfel, între povestirile din volumul de debut, Felia amară, textul titular demarează cu o reușită evocare melancolică a mamei și sfârșește cu o scenetă parodică și parabolică, ușor facilă, în care se întâlnesc Istoria, Poporul Român, Dumnezeu, Președintele, Mătușa Măriuca, Eu și Străinul. Mult mai izbutită e proza Așteptând-o pe Godette, unde o intrigă erotică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290325_a_291654]
-
Radu D. Rosetti, Corneliu Botez, N. Burlănescu-Alin, N.A. Bogdan ș.a. În primii ani N.A. Bogdan este prezent și cu nuvele inspirate din viața satului moldovenesc, cu încercări dramatice și însemnări de călătorie. Deosebit de interesantă prin informații, reconstituirea atmosferei și autenticitatea evocării este Povestea vieții mele, scriere în proză a boiernașului moldovean Teodor Vârnav, descoperită și publicată de Artur Gorovei, și el colaborator al revistei. Sofia Nădejde a tipărit aici mai multe nuvele, precum și numeroase articole privitoare la învățământ, situația femeii etc.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287206_a_288535]
-
Confesiuni, 40-42; Boz, Cartea, 243-244; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., 178-179; Călinescu, Ist. lit. (1941), 782-784, Ist. lit. (1982), 866-868; Léon-Gabriel Gros, Ilarie Voronca, în Présentation des poètes contemporains, Paris, 1944; Stephan Roll, Îndrăgostitul de oameni, ORT, 1946, 8; Baltazar, Evocări, 165-170; Cioculescu, Aspecte, 244-248; Geo Bogza, Despre moartea lui Ilarie Voronca, „Revista literară”, 1947, 8; Luc Decaunes, Ilarie Voronca ou l’Ami des hommes, „Cahiers France-Roumanie”, 1948; Jean Rousselot, „Poèmes choisis”, „Europe”, 1956, august-septembrie; Denys-Paul Bouloc, Ilarie Voronca, Paris, 1961
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
dezvoltările intervenite în relațiile româno-sovietice și în relațiile dintre țările socialiste, în general, în raporturile dintre statele participante la Tratatul de la Varșovia și la C.A.E.R., în special. Dacă analizarea fiecăreia dintre acestea ar excede scopul studiului de față, evocarea celor mai însemnate dintre ele apare indispensabilă pentru înțelegerea sensului și impactului Declarației din aprilie 1964. În ordine cronologică, se cuvin menționați următorii factori: ● Acceptarea de către liderii sovietici a cererii României de desființare a sovromurilor, protocoalele de lichidare a acestora
[Corola-publishinghouse/Administrative/1540_a_2838]