1,925 matches
-
fără contenire, această ființare care de fiecare dată este ea însăși și nu altceva. În această nouă perspectivă, timpul nu mai poate fi împreună cu judecata într-o unitate a actului de constituire (intențională). Timpul, în non-judicativ, nu mai este, așadar, ființarea în-ființată sau timporizată de el, constituită în sens judicativ, ci este o ființare anume, aceea care aduce ființa către cel ce o poate recunoaște, el însuși, acesta din urmă, fiind o ființare. Timpul este o ființare privilegiată nu fiindcă îi
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
altceva. În această nouă perspectivă, timpul nu mai poate fi împreună cu judecata într-o unitate a actului de constituire (intențională). Timpul, în non-judicativ, nu mai este, așadar, ființarea în-ființată sau timporizată de el, constituită în sens judicativ, ci este o ființare anume, aceea care aduce ființa către cel ce o poate recunoaște, el însuși, acesta din urmă, fiind o ființare. Timpul este o ființare privilegiată nu fiindcă îi este fundament faptul- de-a-fi-în-lume, ci fiindcă timpul, ca o altă ființare decât oricare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
intențională). Timpul, în non-judicativ, nu mai este, așadar, ființarea în-ființată sau timporizată de el, constituită în sens judicativ, ci este o ființare anume, aceea care aduce ființa către cel ce o poate recunoaște, el însuși, acesta din urmă, fiind o ființare. Timpul este o ființare privilegiată nu fiindcă îi este fundament faptul- de-a-fi-în-lume, ci fiindcă timpul, ca o altă ființare decât oricare alta, "aleargă" pentru a-i descoperi acestei "alte ființări" ființa; a-i descoperi nu sensul că îi este propriu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu mai este, așadar, ființarea în-ființată sau timporizată de el, constituită în sens judicativ, ci este o ființare anume, aceea care aduce ființa către cel ce o poate recunoaște, el însuși, acesta din urmă, fiind o ființare. Timpul este o ființare privilegiată nu fiindcă îi este fundament faptul- de-a-fi-în-lume, ci fiindcă timpul, ca o altă ființare decât oricare alta, "aleargă" pentru a-i descoperi acestei "alte ființări" ființa; a-i descoperi nu sensul că îi este propriu faptul-de-a-fi-în-lume, ci că îi
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este o ființare anume, aceea care aduce ființa către cel ce o poate recunoaște, el însuși, acesta din urmă, fiind o ființare. Timpul este o ființare privilegiată nu fiindcă îi este fundament faptul- de-a-fi-în-lume, ci fiindcă timpul, ca o altă ființare decât oricare alta, "aleargă" pentru a-i descoperi acestei "alte ființări" ființa; a-i descoperi nu sensul că îi este propriu faptul-de-a-fi-în-lume, ci că îi este propriu actul de recunoaștere a ființei, act al recunoașterii Celuilalt, care nu poate fi
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
o poate recunoaște, el însuși, acesta din urmă, fiind o ființare. Timpul este o ființare privilegiată nu fiindcă îi este fundament faptul- de-a-fi-în-lume, ci fiindcă timpul, ca o altă ființare decât oricare alta, "aleargă" pentru a-i descoperi acestei "alte ființări" ființa; a-i descoperi nu sensul că îi este propriu faptul-de-a-fi-în-lume, ci că îi este propriu actul de recunoaștere a ființei, act al recunoașterii Celuilalt, care nu poate fi ființa de un alt rang decât această ființare, ca fenomen constituit
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
descoperi acestei "alte ființări" ființa; a-i descoperi nu sensul că îi este propriu faptul-de-a-fi-în-lume, ci că îi este propriu actul de recunoaștere a ființei, act al recunoașterii Celuilalt, care nu poate fi ființa de un alt rang decât această ființare, ca fenomen constituit -, ci o altă ființare, anume timpul; al Celuilalt care, deocamdată nu-mi poate apărea altfel decât ca survenire a propriului "meu" viitor ca moarte: iată-mă constrâns să nu pot căpăta încă înălțime către non-judicativ. O suprapunere
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
descoperi nu sensul că îi este propriu faptul-de-a-fi-în-lume, ci că îi este propriu actul de recunoaștere a ființei, act al recunoașterii Celuilalt, care nu poate fi ființa de un alt rang decât această ființare, ca fenomen constituit -, ci o altă ființare, anume timpul; al Celuilalt care, deocamdată nu-mi poate apărea altfel decât ca survenire a propriului "meu" viitor ca moarte: iată-mă constrâns să nu pot căpăta încă înălțime către non-judicativ. O suprapunere de sensuri, avem mai sus, care este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și prelucrare judicativă a acestor "teme ontologice", aparținând unei ontologii formale sau materiale. Desigur, s-ar putea obiecta că aici este vorba despre un abuz de raporturi, datorat unei neînțelegeri a ierarhiilor logice și ontologice în funcțiune ("autorizate"); în fond, ființarea căreia i se revelează ființa Celuilalt în propria-i ființă nu are nevoie de un intermediar în relația sa cu ființa însăși sau cu sine, atâta vreme cât Celălalt este timporizat ca survenire a viitorului "meu". Și, într-un fel, acest fapt
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este vorba, preeminent, în orizontul dictaturii judicativului, ci despre altceva: eveniment, act, survenire, ivire (din neant!), surprindere, cruzime (frăgezime), hybris generator de "nou", răsărire etc. Timpul reprezintă toate acestea la un loc: de aceea el este determinat, apărând ca o ființare anume, care de fiecare dată este ea însăși și nu altceva. Ființarea căreia îi este proprie revelarea ființei Celuilalt în propria-i ființă este, de asemenea, toate cele de mai sus la un loc; și orice ființare este la fel
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
survenire, ivire (din neant!), surprindere, cruzime (frăgezime), hybris generator de "nou", răsărire etc. Timpul reprezintă toate acestea la un loc: de aceea el este determinat, apărând ca o ființare anume, care de fiecare dată este ea însăși și nu altceva. Ființarea căreia îi este proprie revelarea ființei Celuilalt în propria-i ființă este, de asemenea, toate cele de mai sus la un loc; și orice ființare este la fel. Am ajuns, prin această descriere, din nou, la ceea ce tocmai voiam să
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
apărând ca o ființare anume, care de fiecare dată este ea însăși și nu altceva. Ființarea căreia îi este proprie revelarea ființei Celuilalt în propria-i ființă este, de asemenea, toate cele de mai sus la un loc; și orice ființare este la fel. Am ajuns, prin această descriere, din nou, la ceea ce tocmai voiam să părăsim mai devreme, anume la ceea-ce-este-formal. Am ajuns, dar numai în aparență; de formal nu putem scăpa și nici nu trebuie să scăpăm; trebuie doar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ceea ce tocmai voiam să părăsim mai devreme, anume la ceea-ce-este-formal. Am ajuns, dar numai în aparență; de formal nu putem scăpa și nici nu trebuie să scăpăm; trebuie doar să-l punem la locul lui. În cazul de față, orice ființare este totalitatea celor numite, toate acestea la un loc; dar atunci, toate acestea numesc același "lucru" (întotdeauna, ființarea), ceea ce conferă formalism descrierii de mai sus; mai departe, însă, trebuie să observăm că timpul, abia acum fiind această ființare care de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu putem scăpa și nici nu trebuie să scăpăm; trebuie doar să-l punem la locul lui. În cazul de față, orice ființare este totalitatea celor numite, toate acestea la un loc; dar atunci, toate acestea numesc același "lucru" (întotdeauna, ființarea), ceea ce conferă formalism descrierii de mai sus; mai departe, însă, trebuie să observăm că timpul, abia acum fiind această ființare care de fiecare dată este ea însăși și nu altceva, poate conferi pe drept cuvânt "individualitate" fiecărei ființări, în felul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
față, orice ființare este totalitatea celor numite, toate acestea la un loc; dar atunci, toate acestea numesc același "lucru" (întotdeauna, ființarea), ceea ce conferă formalism descrierii de mai sus; mai departe, însă, trebuie să observăm că timpul, abia acum fiind această ființare care de fiecare dată este ea însăși și nu altceva, poate conferi pe drept cuvânt "individualitate" fiecărei ființări, în felul acesta, ființarea devenind ceva anume; desigur, fiind toate cele mai sus enumerate, ființarea în cauză se află deja într-o
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
lucru" (întotdeauna, ființarea), ceea ce conferă formalism descrierii de mai sus; mai departe, însă, trebuie să observăm că timpul, abia acum fiind această ființare care de fiecare dată este ea însăși și nu altceva, poate conferi pe drept cuvânt "individualitate" fiecărei ființări, în felul acesta, ființarea devenind ceva anume; desigur, fiind toate cele mai sus enumerate, ființarea în cauză se află deja într-o "lume". Deși este "această" ființare, timpul vine dinspre ceea-ce-este și transmite, prin eveniment, ..., răsărire etc., "structura" acestuia către
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
conferă formalism descrierii de mai sus; mai departe, însă, trebuie să observăm că timpul, abia acum fiind această ființare care de fiecare dată este ea însăși și nu altceva, poate conferi pe drept cuvânt "individualitate" fiecărei ființări, în felul acesta, ființarea devenind ceva anume; desigur, fiind toate cele mai sus enumerate, ființarea în cauză se află deja într-o "lume". Deși este "această" ființare, timpul vine dinspre ceea-ce-este și transmite, prin eveniment, ..., răsărire etc., "structura" acestuia către ființare; dar este vorba
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
observăm că timpul, abia acum fiind această ființare care de fiecare dată este ea însăși și nu altceva, poate conferi pe drept cuvânt "individualitate" fiecărei ființări, în felul acesta, ființarea devenind ceva anume; desigur, fiind toate cele mai sus enumerate, ființarea în cauză se află deja într-o "lume". Deși este "această" ființare, timpul vine dinspre ceea-ce-este și transmite, prin eveniment, ..., răsărire etc., "structura" acestuia către ființare; dar este vorba despre un timp al ei, al unei ființări care este de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este ea însăși și nu altceva, poate conferi pe drept cuvânt "individualitate" fiecărei ființări, în felul acesta, ființarea devenind ceva anume; desigur, fiind toate cele mai sus enumerate, ființarea în cauză se află deja într-o "lume". Deși este "această" ființare, timpul vine dinspre ceea-ce-este și transmite, prin eveniment, ..., răsărire etc., "structura" acestuia către ființare; dar este vorba despre un timp al ei, al unei ființări care este de fiecare dată ea însăși și nu altceva, diferit de toate celelalte dimensionate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în felul acesta, ființarea devenind ceva anume; desigur, fiind toate cele mai sus enumerate, ființarea în cauză se află deja într-o "lume". Deși este "această" ființare, timpul vine dinspre ceea-ce-este și transmite, prin eveniment, ..., răsărire etc., "structura" acestuia către ființare; dar este vorba despre un timp al ei, al unei ființări care este de fiecare dată ea însăși și nu altceva, diferit de toate celelalte dimensionate temporal, constituite în propria lor durată. Prin aceasta, fiecare ființare nu mai este ceva
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mai sus enumerate, ființarea în cauză se află deja într-o "lume". Deși este "această" ființare, timpul vine dinspre ceea-ce-este și transmite, prin eveniment, ..., răsărire etc., "structura" acestuia către ființare; dar este vorba despre un timp al ei, al unei ființări care este de fiecare dată ea însăși și nu altceva, diferit de toate celelalte dimensionate temporal, constituite în propria lor durată. Prin aceasta, fiecare ființare nu mai este ceva în sensul substratului, nu mai este, în primul rând, un subjectum
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
etc., "structura" acestuia către ființare; dar este vorba despre un timp al ei, al unei ființări care este de fiecare dată ea însăși și nu altceva, diferit de toate celelalte dimensionate temporal, constituite în propria lor durată. Prin aceasta, fiecare ființare nu mai este ceva în sensul substratului, nu mai este, în primul rând, un subjectum, ci este un act. Desigur, ne putem întreba: Ce rezultă prin acest act? Ce se ivește? Unde se ivește? Când se ivește? etc. Toate aceste
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
se ivește? etc. Toate aceste întrebări sunt legitime. Răspunsurile, însă, chiar dacă iau forma discursivității, formal identice cu aceea proprie judicativului constitutiv, nu pot, în propriul lor, decât să semnaleze "evenimente", "răsăriri", fiecare eveniment sau răsărire constituind un fapt propriu unei ființări. Potrivit dictaturii judicativului, evenimentul (luat ca generic pentru toate "întâmplările ne-formale", încărcate non-judicativ) este propriu ființei înseși; poate deschiderii sale către Dasein, cum spune Heidegger, poate și acestuia în măsura în care ajunge el însuși în starea-de-deschidere; poate chiasmului, ca un fel
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
starea-de-deschidere; poate chiasmului, ca un fel de unitate a eului și lumii în Trup, despre care vorbește M. Merleau-Ponty. Pentru "regulile" non-judicativului, starea-de-deschidere, de exemplu, nu mai are nici un sens, cum își pierd sensul și toate "factele", prioritățile, ierarhiile din ființare (ființare privilegiată, alte ființări: viii, neviii etc.) -, cele metodologice ("ontologia fundamentală" apoi "ontologiile de ramură", "ontologia formală" apoi "ontologia materială" etc.). Mai bine spus, toate acestea își pierd sensul (căpătat prin constituire judicativă) și pot căpăta un rost în acord
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
poate chiasmului, ca un fel de unitate a eului și lumii în Trup, despre care vorbește M. Merleau-Ponty. Pentru "regulile" non-judicativului, starea-de-deschidere, de exemplu, nu mai are nici un sens, cum își pierd sensul și toate "factele", prioritățile, ierarhiile din ființare (ființare privilegiată, alte ființări: viii, neviii etc.) -, cele metodologice ("ontologia fundamentală" apoi "ontologiile de ramură", "ontologia formală" apoi "ontologia materială" etc.). Mai bine spus, toate acestea își pierd sensul (căpătat prin constituire judicativă) și pot căpăta un rost în acord cu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]