1,924 matches
-
sensul luminii pe care o propagă miezul incandescent al realului. De aceea punctul de sosire, cel al izvorului în care se resorb toate înțelesurile, este deopotrivă un punct de plecare din care ele se revarsă ca tot atâtea posibilități de ființare. Ceea ce se vede prin interstițiile realului dă de văzut, se lasă văzut așa cum semnifică înainte de a fi: drept o situație poetică sau - mai degrabă - o stare poetală la limita fragilă ce desparte însăși putința ca ceva să semnifice și semnificarea
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
cristalizează ca semnificație"20. Este deschiderea originară, "poemul anterior oricărei spuneri" (M. Heidegger), rostirea (die Sage) limbii care precede rostitul (das Sagen) poemului, trupul sensibil (poetal) în care nu lucrurile deja existente sunt numite, ci apariția lor ca act de ființare, autonumirea lucrului care se manifestă și se lasă evocat, chemat la rostire 21. Heideggerian vorbind, "inițiativa limbii se manifestă, așadar, în poem ca adevăr al arătării (Zeigen), al lăsării să iasă din ascundere ceea ce este"22. Iar ieșirea din ascundere
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ființei. E mult, e puțin această quidditate nepieritoare, miracolul unui aproape- nimic ce anunță un "cu-totul-alt-ordin" (Vl. Jankélévitch), al veșniciei în miezul efemerului? Veșnicie a începutului, a posibilului ce reîncepe totul, în care ce nu este încă este deja în ființarea prefigurată. Aventură preformală în care "întâmplarea arde-n miezul ei"41, vestește și rostește, arată ceea ce nu se vede: interiorul unui poem. "Ce limb se-ntemeiază-aici?", "ce duh își are cuibu-aici?", "dar cine se rostește-aici?". Aici nu denumește
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
este chiar faptul de a apărea, de a se arăta ca gol; dar e un gol chemat la lucrare, la împlinirea de sine în sensul în care apare. Autorevelarea sensului nemanifestat nu deschide orizontul prezenței și nici nu semnifică lipsa ființării retrasă în absență. Se arată ca invizibil al nemanifestării, invizibil al vizibilului dezvăluit în chiar lucrurile care îl învăluie. "Lucruri care prin sensul ce li se conferă acum/ vor accede suveran la prezență și înfățișare". Imaginea nu înfățișează încă prezența
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
pe care-l face Ființa înainte de a se lăsa prizonieră oricărui limbaj:/ înainte de orice împărăție ca un inocent spațiu interior care încă nu suferă sceptrul", "ca o măruntă exultanță a Spiritului în fața Creațiunii". Lumea posibilului este lumea ființei libere, a ființării care nu e închisă în cuvântul ființei, în prezența ei suverană, imperială. Iar ființa liberă este ființarea spiritului înaintea creației, desprins de orice prindere a sa în sensibilul manifestării. Spirit al unei lumi care încă nu s-a ales, locuiește
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
inocent spațiu interior care încă nu suferă sceptrul", "ca o măruntă exultanță a Spiritului în fața Creațiunii". Lumea posibilului este lumea ființei libere, a ființării care nu e închisă în cuvântul ființei, în prezența ei suverană, imperială. Iar ființa liberă este ființarea spiritului înaintea creației, desprins de orice prindere a sa în sensibilul manifestării. Spirit al unei lumi care încă nu s-a ales, locuiește golul propriei existențe neîmplinite. Un spirit al ființei gol de ființă, căci "ființa ce locuiește-i însăși
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
redevine inevidentul atunci când posibilul e ceea ce nu se mai vede: "lent invizibilul ca părul unei/ femei care se despletește-n aer/ dementă/ tânguindu-se cerșetorește// Iar noi suntem ecou-acestui vaier"44. Căci nevăzutul e ceea ce este ca și cum n-ar fi, ființarea posibilă căzută în stăpânirea ființei; acum, imaginea aduce la vedere prezența dominantă, orbitoare a realului, și nu infrarealitatea transparentă a accesului întrevăzut. Ceea ce este cu adevărat nu mai apare, se resoarbe în imaginea aparenței care aduce la vedere realul redus
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
lumea/ mai poate să fie și altfel"47. Apariția din miezul dispariției Modul în care conștiința poetică pătrunde substanța realului este înainte de toate un act intuitiv care intră în contact cu existența lucrurilor. În intuiție lucrurile nu sunt sesizate în ființarea lor exterioară conștiinței care ia act de ele ca de niște date ale prezenței în cuprinsul experienței. Lucrul lumii e recreat de o conștiință care îl desprinde prin reducție de orizontul în care el se manifestă ca dat al obiectivității
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
putinței- de-a-fi. Căci ceea ce nu este - nu mai poate fi în ordinea ființei poetice - dispare pe fața ștearsă a lumii, dar în cuprinsul noului tărâm pustiul celor ce nu sunt e golul în care ele sunt posibile. E chiar posibilul ființării poetale, locul apariției imaginii. Neființa care află un loc stă deja în locul ființei, previne pe calea celor ce vin pentru a fi. De aceea, locul locuit nu mai e golul absolut, vidul neființei ca pură posibilitate de a fi sau
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
nivel, "treceri fulgerătoare de la un palier al realului la altul"16. O trecere prin spațiul imaginal al unei necurmate restructurări, de la Același la Altul, al unei prefaceri în care lucrurile sunt văzute ca lucrări, în formare, prevăzute în posibila lor ființare. "Arta nu se poate socoti cu adevărat justificată decât tocmai printr-o astfel de ontologie a posibilului" (s. n.); Nici cea mai simplă metaforă n-ar fi posibilă fără a adăuga ființei însăși și modulația ființei eventuale, un "va fi fiind
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
poetal care se vede ca real, căci el este ca realul pro-mis, transcendentul realului demis. Transferul este o proiecție în posibil, pe calea semnificabilului care iese din inaparență, arată o imagine care se mișcă între neființă și ființă, tranzitând pustiul ființării. Iar "ceea ce se află între a nu fi și a fi s-a dovedit, într-un sens, de pe acum mai semnificativ decât neființa sau ființa în fixația lor", un ar fi să fie care, aducând posibilitatea și astfel un început
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
neființa sau ființa în fixația lor", un ar fi să fie care, aducând posibilitatea și astfel un început de întemeiere, invocă "legea de dinainte ca lucrul să fie"19. Înainte ca lucrul imaginii să fie, ea e în lucrarea (în)ființării. "Paradoxul posibilului este că, înrudit fiind cu posse și în ultimă instanță cu potentia, este lipsit de orice putere. El exprimă chiar lipsa de putere, într-un sens"20. Dar, în actul poetic, este o posibilitate orientată (nu de intenție
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ultimă instanță cu potentia, este lipsit de orice putere. El exprimă chiar lipsa de putere, într-un sens"20. Dar, în actul poetic, este o posibilitate orientată (nu de intenție, ci de intuiție), ca trimitere către realul care se autopro-pune ființării. Cum se reflectă această ontologie a posibilului în lumea poemului, în spațiul de cumpănă al trecerii prin densitatea realului? Mai întâi ca abolire a referinței directe la ființa lumii denotate, ca suspensie a oricăror determinații ce califică semantismul staticii și
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
și-ar afla ființa, albia formei. Daniel Turcea. O "fără de nume străvezime" Etapele unei fenomenologii a luării măsurii, pe măsura esenței omului în care se arată distanța până la care retragerea divinului este posibilă, sunt semnele revelatoare ale posibilului însuși al ființării. Poezia lui Daniel Turcea rostește anevoiosul drum al străbaterii distanței, pe urmele retragerii inaparentului în imaginea care îi descoperă chipul în chiar lucrurile în care el se acoperă, un drum al vederii dinlăuntru a ceea ce se manifestă mai presus de
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
distanța deschisă de orizontul ființei, semnificabilul inaparent dobândește forma posibilității sale de expresie, ia chipul unei manifestări care se dă vederii. Un chip ce se arată ca imagine a distanței, ca retragere a ființei în departele non-manifestării. Altfel spus, manifestarea ființării semnificabile este cu putință doar în virtutea retragerii ființei în nemanifestatul lucrător al absenței. Ceea ce primește chip se confruntă cu paradoxul ființei care iese din chip, cu nevăzutul care nu e de față, nu apare în fața ochilor care nu au ce
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
inepuizabilului reînceput. În schimb, "nemurirea/ chipului ascuns nu-ncerca s-o redai"; ceea ce apare în vedere este, la rândul său, chipul învăluit al ultimului ireductibil, neînchipuitul care stă sub chip. Ca ultim al esenței, el se dă ca prim al ființării; se arată în ascundere, în taina supradeterminării. Cele în care se arată nu pot fi scrise, ci doar de-scrise, decreate în manifestarea lor pieritoare: "privește cum o descriu/ cele gata să piară", căci drumul spre chip "tocmai cele ce
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
apropierea în virtutea distanței care îți ia vederea, a intra în retragere. Eshatologia chipului se originează în acest suprem imagem al esenței. Căci, în ultimă instanță, felul de a fi al picăturii de apă constă în a nu fi, a pune ființarea ca prealabil al ființei, a picta sămânța în care se vede floarea. Aici chipul este icoană, "rugăciune exprimată prin imagine"86: "bucură-te floare, căci te-a văzut/ Dumnezeu în rugăciune/ pe când nu erai/ de la-nceput". Ceea ce ia ființă este
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
al ființei, a picta sămânța în care se vede floarea. Aici chipul este icoană, "rugăciune exprimată prin imagine"86: "bucură-te floare, căci te-a văzut/ Dumnezeu în rugăciune/ pe când nu erai/ de la-nceput". Ceea ce ia ființă este pe măsura ființării care își face în ea încercarea; crește - se în-ființează - slăvind, fiind în slava și în lucrarea închinării 87. Se lasă în voia vederii lui Dumnezeu încă dinainte de a fi, așa cum chipul nevăzut al peisajului se pictează el însuși pe pânza
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
neființării unde nu mai e de văzut decât dispariția, stingerea oricărei urme de vizibil care ar mai invoca imaginea. Și totuși acolo - dincolo - ceva strălucește, se arată fără să fie văzut. Mai mult: strălucește fără să fie, în pustiul determinațiilor ființării. "În zarea drumului" totul se îndreaptă către această zare: "Roțile curg îndărăt", "pe cumpăna acelui ceas/ Din care toate sunt uitare"54. Nu e vorba de o întoarcere în timp, în locul și în clipa din care ai plecat; vederea se
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
la sânge/ Că ai ajuns la miezul grăitor/ De unde-ncep luminile a curge"63. Drumul prin pustiu duce vederea până la izvorul care își revarsă lumina în orbita goală, la zvonul întrezărit al celor ce încep să fie, sunt pe calea ființării posibile, "un fel de mări grozave ce încă n-au pornit/ Ce sunt făcute doar și-s gata ca să fie"64. Fără să fie, ele nu sunt văzute în ființa lor deplină, dar se prevăd în ceea ce le dă începutul
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ființa lor deplină, dar se prevăd în ceea ce le dă începutul, le reîncepe creator. Dacă "la început a fost pustia"65, ea nu se pune ca începere decât în virtutea celor ce urmează să fie, ca origine a urmării și a ființării. Ceea ce iese la vedere este pustiul vizibilului în care transpare chipul invizibilului. Vizibil și invizibil sunt atât de legate încât descalificarea unuia implică, invers proporțional, atestarea celuilalt. "Văzutul nu se poate vedea,/ Căci nevăzutul mă adeverește"66, vederea nemaifiind calificată
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
la-ntâlnirea/ De taină". Vechea poruncă, cea a originarului ca imperativ al orientării spre orientul creșterii, pune începutul în posibil, impune întoarcerea, cheamă nu la sinele reiterat al reflectării mimetice, la natura care se sfârșește în lucrul săvârșit, ci la ființarea în mers, în mișcarea care pune pe drum "sub cerul larg deschis". Dar intrarea pe acest drum al ieșirii, care se deschide în lăuntrul ființei, pune natura în dispoziția de a primi ceea ce în ea însăși începe să crească: "aceste
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
grozave fără ape/ Mânate îndelung de mari lumini/ Spre depărtarea care vine/ Îndepărtându-se mereu/ Și-apoi întoarsă blândă mă înflorește". Este natura substanța sau esența ființei, în sensul în care, fiind o putere de dispunere inițiatoare, o pune în ființare, aducând-o la prezență, la un a fi de față al unei existențe determinate? Dar nimic nu e de față în chipul natural, în felul de a fi al naturii; necuvânt, neființă, neputință - acestea sunt determinațiile negative ale finitului retras
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
asvârlit în noaptea mea sămânța/ Și-n fulgerele toamnei dispăru". Ceea ce se face în natură nu are ființă decât în măsura în care primește ființa de la cel care i-o dă și dispare. Natura ajunge la ființă pentru că e făcută să crească, finalitatea ființării coincizând cu originea înființării. De aceea, trecerea la prezență are loc la limită, în taina întâlnirii naturii cu finalitatea ei supranaturală, a chipului cu prototipul. Acolo unde, în adâncul nevăzut al naturii devenită icoană, aștepți "să fii luat la nuntă
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
se deschide însă în intervalul acestei puneri în depărtare un sens mai adânc ce ne face să vedem mai mult? Căci ceea ce se pune în depărtare se pune în vedere, ca deschis prin care trecem într-un alt timp al ființării. Contrar aparențelor, trecerea curând nu are viitor, nu este viitorul, ci deja prezentul ca lucrare a posibilului 2. Tot ce trece vine într-un acum care rămâne, devine distanța rămânerii în suspensie. Deși pusă în distanța care i-ar da
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]