425,743 matches
-
recrudescența diferitelor întruchipări ale tendințelor absolutiste. Căci ce este fundamentalismul religios, ce au fost regimurile totalitare și dictatoriale dintre care majoritatea s-au prăbușit sub ochii noștri după ce au lăsat în urma lor milioane de victime, decît entități bazate într-o formă sau alta pe ideea de absolut ce nu comportă și nu admite nici un fel de restricții, rezerve, limite, contraziceri? Absolutul există „în sine”, neraportat la nimic altceva, el înseamnă perfecțiune, totalitate, integralitate (de unde și denumirea de sisteme integriste), el exclude
Capcanele și magia absolutului by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/13294_a_14619]
-
Punct”, nr. 6-7, 1925). Jurând, atunci, pe doctrina constructivistă ilustrată în artele plastice abstracționiste, aproxima un derivat echivalent, a ceea ce era propus drept articulare disciplinată, controlată intelectual, ca și inginerește, de linii, volume, culori aflate la dispoziția unui arhitect de forme libere de orice sumisiune “naturalistă”. “Vorbele descojite de simbol, capătă adevărata vitalitate. În afară de asta, cuvintele sunt intraductibile. Există, pentru noi, o savoare aproape senzuală a îmbrățișării, în ciuda sensului, a cuvintelor” - mai nota el, tot acolo. Și continua: “Cuvântul în literatură
Centenar Ilarie Voronca “Miliardarul de imagini” by Ion Paul Sebastian () [Corola-journal/Journalistic/13282_a_14607]
-
zicem așa, sintactică, a acestei poezii aflate mereu în căutarea comunicării cu lumea din afară, mereu problematică, precară, provizorie, conștientă de propria fragilitate. Faptul că și-a încheiat opera românească cu un ciclu de... sonete, după ce mai încercase, sporadic, această formă fixă e, poate, tot o probă a aspirației spre o anumită stabilitate și o mai bună articulare a expresiei de sine. Întâmpinat cu destule rezerve în epocă, scrisul lui Ilarie Voronca, n-a lăsat totuși indiferentă critica românească reprezentativă. Nonconformismul
Centenar Ilarie Voronca “Miliardarul de imagini” by Ion Paul Sebastian () [Corola-journal/Journalistic/13282_a_14607]
-
alte cuvinte, el scoate peisagistica din relația clasică observație-prelucrare-transpunere și mută frontul de lucru din exterior în interior. Peisagistica lui Bochiș este o creație eminamente mentală, un produs pur al ficțiunii și al puterii de imaginație. Spre deosebire de cea clasică - o formă de celebrare a lumii ,,obiective” - , această peisagistică este, de fapt, o antipeisagistică, o fugă din real, un substitut ideatic și o proiecție ideală. Asemenea unui copil care, prin fabulația jocului, evadează cu adevărat din contingent, Mircea Bochiș, prin fabulația din
Artiști în epură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13310_a_14635]
-
Ciubotaru Imaginarul lui Florin Ciubotaru are, la scara percepției umane, logica interioară a unei cosmogonii și dinamica strictă a unui univers în expansiune. Dintr-un nucleu dur, dintr-o materie primă ce stochează în sine, laolaltă, energii primare și nenumărate forme în stare germinativă, se desprind, încetul cu încetul, reperele unei realități aproape tactile. Amestec de luciditate și de senzualism, de calcul rece și de erupții prin supraîncălzire, de austeritate geometrică și de revărsări panteiste, arta lui Ciubotaru are toate datele
Artiști în epură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13310_a_14635]
-
între visul recuperator și cel proiectiv, Sasha Meret este mai curînd un artist de factură spiritualistă, în general, și unul religios în particular. Nefiind doar o convenție grafică sau o modalitate obișnuită de comunicare, nonfigurativismul său este, în consecință, o formă subtilă de meditație filozofică, de angajare morală și de afirmare a credinței. În mod absolut, artistul glosează pe tema (spirituală și nu livrescă) a sacralității textului, a identificării transcendenței cu semnul grafic, în timp ce din perspectiva geografiei culturale el ar putea
Artiști în epură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13310_a_14635]
-
factură orientală. Georgeta Năpăruș Chiar dacă succesiunea registrelor pe verticală și ritmica elementelor pe orizontală par a constitui suportul unei lecturi narative, în fapt pictura Georgetei Năpăruș este tot ce poate fi mai îndepărtat de epica exterioară sau de orice altă formă de retorism. Pentru că, în ciuda asocierii lor în același plan, formele sale nu comunică între ele altfel decît plastic. Deși apropiate, ele trăiesc autonom, deși juxtapuse, ele sfîrșesc prin a fi solitare. Tabloul devine, astfel, o imagine extinsă a lumii și
Artiști în epură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13310_a_14635]
-
ritmica elementelor pe orizontală par a constitui suportul unei lecturi narative, în fapt pictura Georgetei Năpăruș este tot ce poate fi mai îndepărtat de epica exterioară sau de orice altă formă de retorism. Pentru că, în ciuda asocierii lor în același plan, formele sale nu comunică între ele altfel decît plastic. Deși apropiate, ele trăiesc autonom, deși juxtapuse, ele sfîrșesc prin a fi solitare. Tabloul devine, astfel, o imagine extinsă a lumii și o metaforă dezvoltată a realității înseși. Dar a unei realități
Artiști în epură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13310_a_14635]
-
sărac, în basmul cu pricina) au însemnătate într-o poveste, ci modul de a spune. Și aceasta justifica într-adevăr gestul lui de pionierat, la sfîrșit de secol al XVII-lea, de a așterne pe hîrtie, de a da o formă scrisă și cultă poveștilor istorisite de către doici și babe, îmbunătățind și înfrumusețînd povestea cam “seacă și simplă” cu ceva “agremente” și “ornamente”, îmbrăcînd “morala lăudabilă” într-o “povestire jucăușă, poznașă” (Charles Perrault, Histoires ou Contes du temps passé avec des
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]
-
o primă vedere, narativul în Poveștile Mamei Gîsca se caracterizează prin scurtime și simplitate. La o analiză mai atentă însă, densitatea sa îl dezvăluie ca un joc subtil, savant și rafinat, între narativ propriu-zis și ne-narativ, fie el de formă sapiențială, comentariu sau digresiune. Într-adevăr, narațiunea poveștii e presărată, fără a fi însă întreruptă, ici și colo, de comentarii, de paranteze, de sentințe și maxime care, extrase din “doxa mundi”, sînt ușor modificate și exprimă atitudinea de adeziune sau
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]
-
Gîsca. Dar joaca și jocul modernului cu tradiționalul pentru poveștile lui Perrault nu se isprăvește aici. Odată cunoscute și devenite faimoase, poveștile Mamei Gîsca istorisite de Perrault au devenit, la rîndul lor, pretext și obiect de joc și scriitură, sub formă de parodii, pastișe, continuări, adăugiri, răsturnări, deturnări, adaptări, replici de tot felul, marcate de fantasmele și stilul diverșilor autori, de módele și tendințele diverselor epoci. Să vedem, chiar și în fugă, cîteva replici, devenite și ele celebre, care lasă deschisă
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]
-
Sala Studio de la Nottara, transformată total de scenograful Sică Rusescu, și el un reper al istoriei acestui teatru și un mai vechi partener al lui Dabija, devine un loc de întîlniri și de provocări care se poate “asambla” în variate forme, inclusiv în varianta clasică. Ce vreau să spun? S-a renunțat la scena à l’italienne - dar se poate reface oricînd și așa - la fotoliile tradiționale, s-a îmbrăcat totul în lemn, s-au înălțat podiumuri și gradene care, în
Ce zic bobii? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13309_a_14634]
-
de acel desiderium naturale despre care vorbea scolastica, țin să facă turul cunoașterii și să revină de la spațial la topologic, de la tip la individ, de la coerență la incongruență, și de la atractorul haotic la deliciile evenimentului, toți aceștia au, sub o formă sau alta, privirea flamandă.” Îmi este dat să nu-i dau nici unuia dreptate. Dar rămîne să le recomand tuturor cititorilor, cu minte și ochi curioși, flamanzi sau nu, sensibili la epopeic ca și la arderea lui pe rug, să citească
Știință voioasă pe o temă dată by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13312_a_14637]
-
rațională trebuie să țină piept asaltului plin de fervoare al luptătorului cu mintea odihnită, cercetătorii lui Brâncuși au oferit mereu explicații mecanice în ceea ce privește geneza operei brâncușiene și justificarea psihologică și doctrinară, chiar dacă doctrinei îi lipsește un suport edeologic explicit, a formelor sale cu o dinamică atît de spectaculoasă. Identificată rudimentar într-un soi de ruralitate sever circumscrisă etnic sau, convențional și suficient, într-un general interes al vremii pentru primitivismul exotic, în special african, și pentru sintezele ferme ale acestuia, consecința
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
general, ,,așa cum am văzu prin țara nemțească, pe unde am mai umblat și eu” (vezi C. Aricescu, Istoria revoluțiunii de la 1821). În această îndelungată somnolență feudală, cu instituții publice extrem de fragile și cu o viață comunitară mai mult decît sumară, formele simbolice de reprezentare au lipsit aproape cu totul. Expresiile artistice înseși au rămas legate aproape în exlusivitate de spațiul eclezial sau de curte, iar pictura n-a ieșit decît episodic din biserică, și atunci la solicitarea vreunei fețe boierești dornice
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
nepersonalizate și realizate prin cioplire directă, reconectează statuarul la o vîrstă vag neolitică și la reflexele unei umanități izomorfe. Fără a se plasa în descendența spontană a unui model generic, dar și fără a reanima, prin citat cultural, o anume formă muzeificată, Brâncuși sugerează, într-o perspectivă eliberată atît de pragmatismul reprezentării cît și de bovarismul construcției imaginare, posibilitatea unei alte lecturi a sculpturii, mult mai apropiată de un anumit spațiu al inocenței. Cel de-al doilea front de luptă deschis
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
bizantină, la exterioritatea previzibilă și mecanică a drapajului, Brâncuși extrage din tipologia bizantină austeritatea lăuntrică și monumentalitatea indescriptibilă a sacralității. Fără cea mai elementară descripție și fără nici o aluzie individualizatoare, hieratica Rugăciunii constă în resorbția substanței în atitudine, în dematerializarea formei sub presiunea unui sentiment energic și imponderabil în același timp. Și, în fine, ultima ipostază a resurecției nonfigurativului în concepția lui Brâncuși, este momentul purismului, al definițiilor, al axiomelor tridimensionale. Fie că este vorba de Pește, de Focă, de Țestoasă
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
editura Hasefer a apărut o carte interesantă despre istoria unuia dintre cele mai răspîndite motive mitice, cu un ecou neobișnuit, surprinzător și contradictoriu din multe puncte de vedere, în imaginarul popular - evreul rătăcitor. Studiul lui Avram Rotenberg analizează cu minuțiozitate formele și transformările, deloc lipsite de inocență, ale cunoscutei legende a evreului rătăcitor, care-și începe istoria în anul 1602, cînd în Germania e tipărită o carte populară ce prezenta în rezumat povestea vieții unui cizmar evreu, numit Ahasverus, care asistase
Despre moarte, cu erudiție by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13319_a_14644]
-
monarhiei, încoronarea propriu-zisă a regelui la Reims s-a dovedit și mai anevoioasă. Charles apreciase corect creșterea numărului de aristocrați din timpul Republicii. Nobilii nu numai că se înmulțiseră neverosimil, dar iată că nu reușeau să cadă de acord asupra formei concrete a încoronării. Ei acceptaseră că era nevoie de ceva străvechi și tradițional, însă nu știau ce anume. Grupurile direct interesate au cerut ca încoronarea să fie amînată pînă la vară. Atelierele croitorilor de lux erau excedate de comenzile pentru
John Steinbeck: Scurta domnie a lui Pépin al IV-lea by Radu Paraschivescu () [Corola-journal/Journalistic/13311_a_14636]
-
mîinile celor de la Westmore Brothers, cei mai buni din breaslă. Și nu se limitează la vorbit. Nici pe departe. Are un regizor și o scenă pregătită special pentru el. Se fac noi repetiții și se ajunge la un vîrf de formă impresionant. Dacă omul n-ar face decît să vorbească, ar putea să fie sincer, dar să nu sune sincer, iar ăsta e un lucru foarte important, fiindcă vorbitorul nu și-a scris singur discursul - i l-a redactat agenția. Uneori
John Steinbeck: Scurta domnie a lui Pépin al IV-lea by Radu Paraschivescu () [Corola-journal/Journalistic/13311_a_14636]
-
fonetică regională (în special muntenească), dar utilizat în literatură mai ales ca marcă a vorbirii țiganilor. Atestările literare ale fenomenului sînt destul de vechi. Ambiguitatea mărcii se manifestă mai întâi în Țiganiada lui Ion Budai-Deleanu: unde în vorbirea personajelor țigani apar formele hălui, hăl, ahele, ahasta, ahăla, ahaia; „ha clipită”, „ha mai grea”, „hastă-arătare” etc. Particularitatea de pronunție e semnalată și chiar explicată în note: Chir Simplițian constată că „de cînd au început țiganul Drăghiciu a vorbi, cu totul altă voroavă sau
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
I. Heliade Rădulescu, în Șolcan, personajul țigan este individualizat prin limbaj („Și le spuse românește,/ Dar vorbea pe țigănește”), în bună parte prin pronunția aspirată: „ca să-mi crească hale fete”, „ha poveste fără veste” etc.; utilizată de un român, o formă similară e marcată ironic, fiind subliniată în text: „Dar povestea hailaltă?” (Opere, I, 1967: 240-248). Și la Caragiale, în Dă-dămult... mai dă-dămult..., în replicile țiganului Drăgan și ale babei vrăjitoare apare insistent aceeași particularitate: „să-l duc la halde mama
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
atribuit țiganilor se găsesc cu ușurință: „Hauleu, mînca-ți-aș! sare țiganul, haruncă-mi și mie ho cîteva știulețe!”; „ham căzut”, „Mai bine dă-mi ho foaie dă hoarză și cu ho falie de mămăligă” (IV, 1989, 150-154). În lucrările românești de dialectologie, formele cu aspirație sînt atribuite, invariabil, graiurilor muntenești, în parte și unora ardelenești. V. Rusu, în Graiul din Nord-vestul Olteniei, 1971, arată că „h protetic” e frecvent, în haripă, homidă etc.; informatorii precizează însă că respectivele forme sînt folosite de bătrâni
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
lucrările românești de dialectologie, formele cu aspirație sînt atribuite, invariabil, graiurilor muntenești, în parte și unora ardelenești. V. Rusu, în Graiul din Nord-vestul Olteniei, 1971, arată că „h protetic” e frecvent, în haripă, homidă etc.; informatorii precizează însă că respectivele forme sînt folosite de bătrâni și femei: „acuma nu le mai zice hăripi, că rîde lumea” (p. 97). În notele la Țiganiada, editorul Florea Fugariu adopta o poziție polemică extremă, negînd valoarea de diferențiere a fenomenului: „De reținut că toate fonetismele
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
tot halea și tot halea”, „ține inelul hăsta” etc. Și Sextil Pușcariu, în Limba română, II - Rostirea, arată că adaosul lui h la începutul cuvîntului înainte de vocale - haripă, hașchie, harap - se înregistrează pe o arie destul de mare; foarte răspîndite fiind formele aspirate ale demonstrativelor - hăla, hasta, hăl. Pușcariu atestă însă și cealaltă manifestare a fenomenului, legând-o de obișnuințele de pronunție ale limbii țigănești: „Aspirația se aude cu deosebire în țigănește, unde ea e obișnuită și la consonantele fonice. Când vorbesc
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]