2,684 matches
-
pe malul de est al Râului Tennessee, lângă gurile Râului Sandy. În mai 1861, guvernatorul statului Tennessee l-a numit pe procurorul general al statului, Daniel S. Donelson, în funcția de general de brigadă și i-a cerut să construiască fortificații pe râurile Tennessee-ului de Mijloc. Donelson a găsit câteva locuri potrivite, dar ele se aflau pe teritoriul statului Kentucky, pe atunci încă neutru. Mergând mai sus pe râu, pe teritoriul statului Tennessee, el a ales locul fortului ce avea să
Bătălia de la Fort Henry () [Corola-website/Science/318378_a_319707]
-
întâmplat aproape nimic deoarece forturile de pe Râul Mississippi aveau prioritate mai mare la resurse umane și de artilerie. Spre sfârșitul lui decembrie, au mai sosit oameni din Regimentul 27 Infanterie Alabama împreună cu 500 de sclavi. Ei au construit o mică fortificație pe malul opus al râului pe Dealul lui Stewart, în raza de acțiune a artileriei Fortului Henry, denumind această redută Fort Heiman. În același timp, generalul Lloyd Tilghman a preluat comanda forturilor Henry și Donelson. La Fort Henry se aflau
Bătălia de la Fort Henry () [Corola-website/Science/318378_a_319707]
-
pe Râul Tennessee în anii 1930, construcție ce a dat naștere lacului de acumulare Kentucky, restul Fortului Henry a fost permanent scufundat. Un mic reper de navigație departe de linia țărmului statului Kentucky marchează locul colțului de nord-vest al fostei fortificații. Fort Heiman se afla pe o proprietate privată până în octombrie 2006, când biroul executiv al comitatului a transferat 61 de hectare asociate cu Fort Heiman Serviciului Parcurilor Naționale, pentru gestiune ca parte a Câmpului Național de Bătălie Fort Donelson. Unele
Bătălia de la Fort Henry () [Corola-website/Science/318378_a_319707]
-
Heiman se afla pe o proprietate privată până în octombrie 2006, când biroul executiv al comitatului a transferat 61 de hectare asociate cu Fort Heiman Serviciului Parcurilor Naționale, pentru gestiune ca parte a Câmpului Național de Bătălie Fort Donelson. Unele dintre fortificații sunt încă vizibile.
Bătălia de la Fort Henry () [Corola-website/Science/318378_a_319707]
-
a făcut un protest și Boris a fost obligat de împărat să-și ceară scuze. În vara anului 1916 Boris s-a îndrăgostit de Zinaida Sergeievna Rachevskaya (1896-1963), fiica colonelului Serghei Alexandrovici Rachevski, care murise în 1904 aflat la comanda fortificațiilor la Port Arthur. Cei doi s-au întâlnit la un bal spre sfârșitul anului precedent. Zinaida, o brunetă vivace cu 20 de ani mai tânără decât Boris, aparținea nobilimii minore ruse. La sfârșitul anului 1916, Zinaida era însărcinată. Boris ar
Marele Duce Boris Vladimirovici al Rusiei () [Corola-website/Science/318422_a_319751]
-
rurale, în timp ce turcii erau constrânși să se apere în fortărețe, precum cele din Patras, Rio, Acrocorinth, Monemvasia, Nafplion și cea din capitala provincială Tripolitsa, unde pe lângă soldații turci se refugiaseră și numeroase dintre familile musulmane, încă de la începutul rebeliunii. Toate fortificațiile deținute de turci au fost asediate fără prea mult succes de forțele neregulate elene, dar nu au putut fi cucerite datorită lipsei pieselor de artilerie. Exceptând Tripolitsa, toate fortificațiile aveau acces la mare și au putut fi aprovizionate de flota
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
refugiaseră și numeroase dintre familile musulmane, încă de la începutul rebeliunii. Toate fortificațiile deținute de turci au fost asediate fără prea mult succes de forțele neregulate elene, dar nu au putut fi cucerite datorită lipsei pieselor de artilerie. Exceptând Tripolitsa, toate fortificațiile aveau acces la mare și au putut fi aprovizionate de flota otomană. Hotărât să cucerească capitala provincială, Kolokotronis a venit în fruntea a 300 de soldați greci în Arcadia. Odată ajunși în regiune, cei 300 de greci au atacat forțele
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
Armata egipteană a debarcat pe insulă în 1824, iar Ibrahim și-a asumat obligația să înăbușe rebeliunea. Insula Creta a fost scena luptelor și atrocităților războiului cretano-egiptean între 1821 și 1828. În cele din urmă, musulmanii au fost alungați în fortificațiile orașelor de pe coasta de nord și numeroși dintre ei au pierit de boli și foame în acest timp. În același timp, și creștinii cretani au suferit pierderi umane importante. Ascensiunea Salonicului și a altor centr urbane din Macedonia grecească a
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
că refuză capitularea și sunt gata să lupte împotriva forțelor lui Ibrahim. Ibrahim a încercat pe 21 iunie 1826 să intre în regiunea Mani prin nord-est, lângă Almiro. Cei 7 000 de egipteni au fost obligați să se oprească în fața fortificațiilor de la Vergas, unde 2 000 de manioți și 500 de refugiați din alte regiuni ale Greciei i-au atacat și obligat să se retragă. Și o a doua tentativă a egiptenilor de înaintare a fost respinsă, mai mult chiar, turco-egiptenii
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
guvernul norvegian înaintea ocupării țării. În cele din urmă, Quisling a fost convocat la 31 martie, și a acceptat, fără entuziasm, să meargă la Copenhaga pentru a se întâlni cu ofițerii naziști de informații care i-au cerut informații despre fortificațiile și despre protocoalele de apărare ale Norvegiei. S-a întors în Norvegia la 6 aprilie și, la 8 aprilie, a demarat a britanicilor, prin care Norvegia a fost adusă în război. Cu , Quisling se aștepta la un tipic răspuns rapid
Vidkun Quisling () [Corola-website/Science/318399_a_319728]
-
statului pontifical, acesta a respins orice aranjament substanțial cu Regatul Italiei, în special orice propunere care a cerut ca papa să devină cetățean italian. Statul papal s-a limitat pe sine la Palatul Apostolic și clădirile adiacente, în bucla de fortificațiile antice cunoscute sub numele de orașul leonin, pe Dealul Vatican. De acolo a menținut o serie de caracteristici referitoare la suveranitate, cum ar fi relațiile diplomatice. În anii 1920 statul papal a renunțat la cea mai mare parte a teritoriilor
Statele Papale () [Corola-website/Science/320401_a_321730]
-
acea vreme. În timpul Primului Război Chino-Japonez, însă, generalul Nogi Maresuke cucerise orașul din mâinile forțelor Chinei dinastiei Qing în doar câteva zile. Ușurința acestei victorii în acel conflict, precum și încrederea exagerată a ofițerilor japonezi în capacitatea Japoniei de a cuceri fortificațiile rusești, au dus la o campanie de durată, cu pierderi mult mai mari decât se aștepta. Una din cauzele principale ale Războiului Ruso-Japonez a fost faptul că Port Arthur a fost închiriat Rusiei de slabul guvern Qing al Chinei, după
Asediul de la Port Arthur () [Corola-website/Science/320454_a_321783]
-
opțiunea aducerii tunurilor de pe vase și utilizarea lor în apărarea terestră. Populația totală a orașului Port Arthur era atunci de 87.000 de persoane, ceea ce însemna că o mare parte din populație o constituiau combatanții. Printre îmbunătățirile aduse de ruși fortificațiilor de la Port Arthur se numărau o așezare multi-perimetru cu linii de foc suprapuse care profita la maximum de topografie. Multe dintre redute și fortificații erau neterminate, resursele necesare fiind fie restrânse, fie deviate spre fortificațiile de la Dalian, aflat în peninsula
Asediul de la Port Arthur () [Corola-website/Science/320454_a_321783]
-
ceea ce însemna că o mare parte din populație o constituiau combatanții. Printre îmbunătățirile aduse de ruși fortificațiilor de la Port Arthur se numărau o așezare multi-perimetru cu linii de foc suprapuse care profita la maximum de topografie. Multe dintre redute și fortificații erau neterminate, resursele necesare fiind fie restrânse, fie deviate spre fortificațiile de la Dalian, aflat în peninsula Liaodong mai spre nord. Perimetrul defensiv exterior de la Port Arthur consta dintr-o linie de dealuri, cum ar fi Hsiaokushan și Takushan lângă râul
Asediul de la Port Arthur () [Corola-website/Science/320454_a_321783]
-
Printre îmbunătățirile aduse de ruși fortificațiilor de la Port Arthur se numărau o așezare multi-perimetru cu linii de foc suprapuse care profita la maximum de topografie. Multe dintre redute și fortificații erau neterminate, resursele necesare fiind fie restrânse, fie deviate spre fortificațiile de la Dalian, aflat în peninsula Liaodong mai spre nord. Perimetrul defensiv exterior de la Port Arthur consta dintr-o linie de dealuri, cum ar fi Hsiaokushan și Takushan lângă râul Ta-ho îspre est, și Namakoyama, Akasakayama, Dealul de 174 Metri, Dealul
Asediul de la Port Arthur () [Corola-website/Science/320454_a_321783]
-
asalturile frontale în favoarea unui asediu. La 25 august 1904, ziua de după eșecul ultimului asalt al lui Nogi, mareșalul Ōyama Iwao i-a atacat pe rușii conduși de generalul Alexei Kuropatkin în bătălia de la Liaoyang. După nereușita tentativelor de a penetra fortificațiile de la Port Arthur prin asalturi directe, Nogi a ordonat săpătorilor să construiască tranșee și tuneluri pe sub forturile rusești cu scopul de a detona mine care să dărâme zidurile. Nogi a primit și întăriri, artilerie suplimentară și 16.000 de soldați
Asediul de la Port Arthur () [Corola-website/Science/320454_a_321783]
-
de asediu de 280 mm în locul celor pierdute în dezastrul "Hitachi-Maru". Aceste obuziere masive puteau arunca un obuz de 227 de kilograme la 9 kilometri distanță, Nogi având astfel puterea de foc necesară pentru a încerca în mod serios cucerirea fortificațiilor rusești. Uriașele obuze erau poreclite „trenuri uruitoare” de către ruși (din cauza zgomotului pe care-l făceau înainte de impact), și în timpul asediului, s-au tras peste 35.000 de astfel de proiectile. Obuzierele Krupp fuseseră inițial instalate în bateriile de țărm din
Asediul de la Port Arthur () [Corola-website/Science/320454_a_321783]
-
câștigând teren în fiecare zi, doar pentru a fi împinși înapoi de contraatacurile rușilor. Când generalul Nogi a abandonat această tentativă, el pierduse deja peste 3.500 de oameni. Rușii s-au folosit de acest respiro pentru a începe întărirea fortificațiilor de pe Dealul de 203 Metri, în vreme ce Nogi a demarat un bombardament prelungit de artilerie asupra orașului și a acelor părți ale limanului aflate în raza de acțiune a tunurilor. Nogi a mai încercat un asalt în masă asupra Dealului de
Asediul de la Port Arthur () [Corola-website/Science/320454_a_321783]
-
în raza de acțiune a tunurilor. Nogi a mai încercat un asalt în masă asupra Dealului de 203 Metri la 29 octombrie 1904, care, dacă ar fi reușit, urma să fie un cadou de ziua Împăratului Meiji. În afară de cucerirea unor fortificații minore, atacul a esuat după șase zile de luptă corp la corp, Nogi pierzând încă 124 de ofițeri și 3611 soldați. Instalarea iernii nu a dus la slăbirea intensității bătăliei. Nogi a mai primit întăriri din Japonia, inclusiv încă 18
Asediul de la Port Arthur () [Corola-website/Science/320454_a_321783]
-
lui Nogi. Apărătorii ruși cantonați pe vârful Dealului de 203 Metri erau sub comanda colonelului Tretiakov, și s-au organizat în cinci companii de infanterie cu detașamente de mitraliere, o companie de geniu, câțiva marinari și o baterie de artilerie. Fortificațiile dealului, deși afectate de atacurile anterioare, rămăseseră în mare parte intacte. Pe lângă structurile defensive naturale de pe pozițiile înalte străjuite de pante abrupte, el era protejat de o redută masivă și două turnuri, fiind complet înconjurată de garduri de sârmă ghimpată
Asediul de la Port Arthur () [Corola-website/Science/320454_a_321783]
-
de sub reduta Chikuan, care a căzut în acea noapte. La 28 decembrie 1904, au fost detonate minele de sub reduta Erhlung distrugând-o și pe aceasta. La 31 decembrie 1904, o serie de mine au fost detonate sub reduta Sungshu, singura fortificație rămasă, care a capitulat în aceeași zi. La 1 ianuarie 1905, Wantai a căzut în mâinile japonezilor. În aceeași zi, Stessel și Foch au trimis mesaj generalului Nogi, în care se ofereau să capituleze. Niciunul dintre ofițerii superiori ruși nu
Asediul de la Port Arthur () [Corola-website/Science/320454_a_321783]
-
98-117), guvernatorul Plinius cel Tânăr lăuda monumentele orașului: senatul, forul și templul zeiței Cybele. După fondarea Constantinopol-ului (330 e.N.), Nicomedia a rămas o capitală provincială. Două cutremure ulterioare, din anii 358-363 e.N, au lovit dur orașul imperial, distrugând și fortificațiile datorate lui Diocletianus (284-305 e.N.) și abandonate definitiv în sec. al 7-lea e.N. In pofida atenției binevoitoare a împăraților biyantini din sec. 5-6 e.N., orașul nu și-a mai atins vechea importanță, mulțumindu-se cu un rol regional, în
Nicomedia () [Corola-website/Science/317886_a_319215]
-
al localității (la marginea de vest a satului) s-a așezat un trib de origine celtică întemeind Cetatea Aliobrix. Aceasta a devenit ulterior o fortăreață romană . Prin mijlocul satului de azi trece o porțiune a Valului lui Traian, complex de fortificații cel mai probabil construit de către bizantini în secolele X-XI în timpul împăraților Ioan I Tzimiskes și Vasile al II-lea. Prima atestare documentară a satului Cartal are loc în lucrarea "Descriptio Moldaviae" (Descrierea Moldovei), scrisă de către voievodul cărturar Dimitrie Cantemir în
Cartal, Reni () [Corola-website/Science/317904_a_319233]
-
rusești ale lui Rennenkampf. Mare parte din Armata a VIII-a era organizată într-o linie defensivă la sud de Gumbinnen, la curca vest de granița cu Rusia. Mici unități au fost însă trimise să apere orașele căile ferate și fortificațiile. Ei au primit ordin să se retragă dacă iau contact cu inamicul, realăturându-se forțelor principale la Gumbinnen. În primele cinci zile de război, au avut loc doar mici ciocniri cu cavaleria lui Rennenkampf care efectua misiuni de recunoaștere de-a
Bătălia de la Stallupönen () [Corola-website/Science/323428_a_324757]
-
a ținut ceea ce avea să fie considerat mai tarziu primul discurs feminist al unui bărbat, în care susținea ințierea femeilor. În 1779, a fost trimis la Île-d'Aix pentru a-l ajuta pe Marc René, marchiz de Montalembert, în construcția fortificațiilor împotriva britanicilor. Cu toate acestea, cel mai mult din timp și l-a petrecut scriind "Legături primejdioase", precum și "O scrisoare către Madame de Montalembert". După ce i-au fost acordate șase luni de vacanță, el și-a petrecut acest timp la
Pierre Choderlos de Laclos () [Corola-website/Science/323503_a_324832]