KorAP: Find »[drukola/base=funie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...71 72 73 ...89 >

2,203 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867

fără a o face cu nimeni parte. Iubești, deci îți mori moartea, secundă cu secundă, nimic mai intim, nimic mai personal. În moarte, fără iubire, suferința este chimie Mendeleev inventează formule; eprubetele se fac cioburi, lacrimile nisip; firul de sânge funie. Aleluia! Este comod să-ți accepți moartea stând la un capăt al ființei, propriul spectator, propriul cronometru. Se rup secundele din carne și tu le numeri, unele sunt albe precum oasele găsite pe câmp după ce le-au lins vântul și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
de a fi mal: curgeau în aval dezlegările, precum sângele lui Dumnezeu; în cer nicio urmă de secetă. Petru s-a făcut punte peste ape și peste furtuni, Petru s-a lăsat pășit de obsesii lacustre, Petru și-a răsucit funie groasă din iluzii și a legat-o de-o grindă a cimitirului. Timpul, ca o bicicletă fără pedale, se învârtea în cerc; viața alerga pe lângă Petru cine va ameți primul va fi liber cu adevăratelea. Timpul privea în oglindă: o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
zăbalele, striviți sub copite boașele sfinților, iepele cerului scapără scântei înhămate la carul mare. Picioare de gazelă ce plutesc la doi metri deasupra trotuarului, te ridici pe vârfuri să le săruți tălpile, nu ajungi, îngerul mereu poartă cu el o funie, te faci că nu-ți plac acrobațiile, cauți cu privirea în altă parte. Picioare împlinite la miezul nopții, precum felinarele din grădinile publice, întunericul nu are unde să te ascundă, plutoane de lumini verticale mărșăluiesc de-a lungul bulevardului ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
a căzut nisipul. Moartea, ca o clepsidră înfundată. Firișoare subțiri de nelocuire în burțile scoicilor. Cibinul, chemare în oglindă. "Vino! Aici încape toată înstrăinarea pustiului. Nu fi trist, singurătatea spală sângele, depărtările înșiră gândurile ca pe niște cămăși curate pe funia memoriei, absența umple formele. Nu ești singur, Petre, descalță-te și intră!" S-a desfăcut luna și a căzut moartea ca o rugăciune a inimii, sângele număra monosilabic trecerea. 35. Nefericiții definesc fericirea ca asceză a spiritului. Unii motivează abstractizarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
amănunte, pesemne privisem fereastra în ochi. Ai cules vreodată zâmbete în somn? Sunt ca panseluțele în rouă, frumoase sunt și peste zi, dar mai frumoase sunt peste noapte, roua le ține curate ca pe niște rochițe de sărbătoare întinse pe funie. Ai respirat vreodată cu respirația altuia, doctore? Ședința era spre sfârșite, terapeutul a încercat să reducă discuția la un plan concret, la impactul cu lumea. A greșit ușa, mai bine continua cu apelurile la trezire fără să implice decorul. Și-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
răsărit să-ți îndrepți rugăciunea? Imunitatea șinei de cale ferată inundă traversele; față de cine să-ți întorci obrazul? Locomotiva urlă, fierul trosnește, oasele pe ambele părți au culoarea lutului crud; izbești ulcica de zid, casa se umple de amintiri: pe funia de rufe, în pod, sub pragul ușii, amintirile se extind ca o pecingine. Imunitatea șinei de cale ferată nu justifică intențiile neduse până la capăt și nici nu argumentează abandonurile. Închizi ochii, urletul se face țăndări în tâmplă, apoi liniște de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
oglinda retrovizoare. Un amestec eterogen întregea nedefinitul. Jocul de-a v-ați ascunselea justifica o posibilă absența. Este, nu este, este... Jocul argumenta prioritățile. "Mâine o să le iubesc pe toate, fetele tatii!" La 4 dimineața, umbra portarului atârna de o funie sub tocul ușii. Un clovn trist a coborât de pe scenă, noaptea a tras cortina cât să-și șteargă lacrimile. Întuneric. Infirmierul a deschis încet ușa (parcă intuia somnul), a făcut doi pași, trei, s-a apropiat, a ridicat bastonul, pachetul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
nu este adevărat, noi... Tacă-ți fleanca, prostănacule! Stai mult pe lângă pizdar și o să ajungi la fel! Nu ești primul căruia i-a întunecat mințile. Petru nu a vrut să se întâmple așa, intenția era să-l imobilizeze cu o funie de calorifer, să-i pună căluș în gură, eventual să-l cotrobăie de mărunțiș prin buzunare și, de ce nu, să-și ceară iertare ca un individ educat prin școlile patriei. Până spre dimineață, când asistentele și infirmierele se culegeau de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
au strâns, au strivit, au torsionat. Viața avea forma lutului cald pe masa olarului, Dumnezeu modela ulcioare de lut pentru o ploaie ce urma să se întâmple în cer. Nenea Matei i-a rupt gâtul, l-a legat cu o funie, l-a ridicat scripete, l-a slobozit ca pe o găleată plină în fântână. Tocul ușii trăda orice înscenare de suicid. Pufoaica mirosea a secetă. Tratamentul începea la 6. Diazepamul colora visele. O clipire de geană schimba scenariul. Porția de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
mirosea a secetă. Tratamentul începea la 6. Diazepamul colora visele. O clipire de geană schimba scenariul. Porția de reverie două capsule 0,500 slobozea curelele. Cămășile de forță încorsetau pieptul haiducilor. Ultimele două șireturi pe degetele lui Dumnezeu. Păpușarul strunea funiile, deasupra cortinei, sperietoarele din cârpe mimau fericirea; păpușarul slobozea strânsoarea, închipuirile destrămau cordele de sânge multicolor. La Socola erau opt internați la "risc maxim". Ziua, imobilizați de pat cu o chingă precum gura de ham strânsă în jurul inimii; altă cingătoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
7 doar pe masa lui Dumnezeu. "Copăcel puiule, copăcel, te ține mămuța de mână!" Prima orbire a cerului în furtuna sângelui se întâmplă, ultima... of, Genia, ultima... ochii tăi însenină aparențele omului singur! "Copăcel, puiule, copăcel!" Viața este precum o funie întinsă, pășește în arenă, lupta își stabilește eroii înainte să sune goarna, pacea împarte insigne pentru morți, pentru vii se va face strigare sub ghilotină. Genia, ia-mă de mâna, dragostea este o ponderabilitate incontestabilă. Dumnezeu suferă de obsesia baloanelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
frunza ca pe o măsea de minte, câte flori au zâmbit sub zăpezi întârziate, câte omizi și-au înverzit sângele printre frunze. Ating. Pot să număr câte vieți au atârnat de umbrele lui răcoroase, câte morți au înmugurit la capătul funiei. Ating, apoi îmi privesc palmele: nicio urmă de pământ, de cer, ceva rece și alunecos îmi brăzdează palma. În fiecare ramură de pom bătrân moare câte un șarpe. Crește în mine veninul, precum vinul peste drojdie în butoaie primăvara. Petre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
de blestemați, curve ordinare, lepădături, târfe..... foc, nenorociților, peste tot foc. Doamneeee! Ce ați făcut, derbedeilor, golanilor împuțiți, ce-ați făcut din mânăstirea mea? Leprelor, vă omor, vă împușc pe toți, neam de spurcăciuni, dezertorilor, am oploșit șerpi la sân, funii în jurul gâtului! Jigodii spurcate, ude-i pistolul? Cine mi-a luat pistolul? Dați-mi pistolul! Vă împușc pe toți, scârbelor! Un pomelnic întreg de înjurături în ușa stăreției; de pe acoperiș s-a desprins o șindilă aprinsă; starețul încercă să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
un ștreang în jurul inimii. Sub scheletul bisericii, starea de oglindă spartă desfunda porii sufletului. Libertatea tropăia în voie deasupra ruinelor. Prin zgârietura ferestrei, moartea se strecura subțire ca un fir de ață; printre fisurile zidului, moartea se îngroșa ca o funie. Lumina, despletită în mii de șerpi fosforescenți, invada altarul. Acoperișul era perforat ca după un bombardament cu mere coapte. Petru a pășit în pronaos, a îngenuncheat în fața Ușilor Împărătești, a plecat fruntea în cenușă, apoi, ca un copil ce crede

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
cu ciudățenia asta înaripată cuibărită pe umărul stâng! Ieri s-a ascuns într-un cuptor de locomotivă pe o linie moartă; alaltăieri, de frica procurorului, sub o limbă de ceas și-a găsit scăpare. Când îmi măsura tata spatele cu funia udă, păzitorul de la Domnul, după icoană, număra frunze uscate de busuioc. Acum, evidența cărei întomnări o mai ține? Doamne, te rog, alungă sperietoarea aceasta ce hodorogește a tinichea când fâlfâie din aripi! Este timpul să-i dai altă ascultare, Stăpâne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Doamne îndreaptă-ți spatele să pot păși dincolo, să pot păși dincoace!... Timpul lui Petru, o vegetare în afara semnelor: bărbia căzută peste genunchi ca o secure peste un braț de vreascuri putrede; mâinile, picioarele înainte de furtună, Dumnezeu a împletit patru funii din nori și le-a legat parcă de un trunchi de copac, parcă de om; ochii raiul furnicilor, două mușuroaie negre acopereau câteva firimituri de lumină; buzele dâre de pământ în icoană; obrajii: S-au adâncit fântâni, mamă, acolo unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
ochii închiși, în nevederea ta, Miopule, voi pune masă aici, în fața Ușilor Împărătești și voi chema toți nepoftiții la ospăț. Hai, curaj, dezleagă ce-ai înnodat de catargul acesta rupt! Nu-ți fă griji, nu-ți fie milă de o funie putredă, știm pe de rost, deopotrivă, mersul cu spatele. Confuz, absent, puțin, tot mai puțin, dâră lascivă de vierme pe o frunză sub arșița soarelui. Viața coajă subțire, epidermică, transparentă ... se exfoliau amprentele în cenușă și nici un fluture. Noaptea trecea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622

-se... Zorii erau aproape. Avea timp exact cât să se ducă sus pe coama dealului și să se întoarcă înainte să sosească cei ce urmau să prindă maimuțele. Îmbrăcându-se în grabă, își luă cuțitul, secera și un ghem de funie și dispăru între umbre, trecând astfel pe lângă spion, care deja se ascundea în tufe așteptând drama acelei dimineți. Având febră din cauza agitației și nervozității pe care le simțea, aștepta răsăritul acelei zile care, decisese el, îi va oferi, în mijlocul haosului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781

chip să ieșim la lumină de azi pe mâine... SMARANDA: La vorbe, Dănilă, ești cel mai prima. Da' unde pui tu mâna se face o bortă ia așa de mare! N-apuci să legi un nod, și se destramă toată funia! Cum păcatele mele de le merg altora toate ca din apă, iară la noi n-avem un par ca lumea de care să ne apucăm cu mâna? Ba spun minciuni, c-avem prepeleacul ista de pus oale-n el, și-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
ISPAS: Cum să faci? Să te-nvăț eu. Boii tăi sunt mari și frumoși. Iaca, eu, gospodar de frunte în sat, precum bine știi, n-am avut niciodată așa o pereche mândră de plăvani. Tu fă așa: ia boii de funie și-i du la iarmaroc. Mușterii au să se găsească berechet. Vinde-i și cumpără alții mai mici și mai ieftini, iar cu banii rămași cumpără-ți un car, și gata, ai să dobândești ce-ți lipsește. Iară eu scap

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
ai parte de car și eu de boi! DĂNILĂ: Să-i stăpânești sănătos, și eu asemenea carul! Bate palma. Iaca, cela care se uită acuma la noi îi Duman. Celălalt, dinspre brazdă Tălășman. Îs tineri și voinici. Ia-i de funie și mergi sănătos! ONOFREI: Cu bine. Și cată de nu-i intra carului prea mult în voie, că pățești ce-am pățit eu... DĂNILĂ: N-avea grijă, că l-oi hățui cum trebuie. ONOFREI (iese, din culise): Ceală! Hai, Dumane

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
am tras! După trebușoara asta, cred că n-oi mai avea pricină cu carul. Sus ai noștri! (Se dă jos din car. În culise, behăit de capră.) Aha, au început să se miște oamenii. Vine unul cu o capră de funie. COSTEA (intră, cu o capră): Bun găsit, om bun! Da' ce, ți-au fugit boii de la car și-ai rămas în drum? DĂNILĂ: Ba nu, mă mai hodineam și eu oleacă. COSTEA: Așa? Tare bine! DĂNILĂ: Da-ncotro așa de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
Capra mea nu-i din cele săritoare, și-i bună de lapte. DĂNILĂ: Atunci, ce mai la deal, la vale! Îți convine, ia carul și fă-ncoa capra. COSTEA: Bine, mai neamule, fie cum zici! Poftește și prinde capra de funie. DĂNILĂ (apucă funia caprei): Numai îți spun ceva, vere Conovăț, să nu mă sudui după aceea: ți-o fi cam greu să urnești carul de-aici fără să te tragă la râpă, că, precum se vede, e destul de mărișor. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-i din cele săritoare, și-i bună de lapte. DĂNILĂ: Atunci, ce mai la deal, la vale! Îți convine, ia carul și fă-ncoa capra. COSTEA: Bine, mai neamule, fie cum zici! Poftește și prinde capra de funie. DĂNILĂ (apucă funia caprei): Numai îți spun ceva, vere Conovăț, să nu mă sudui după aceea: ți-o fi cam greu să urnești carul de-aici fără să te tragă la râpă, că, precum se vede, e destul de mărișor. Și-i trebuie vreme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
tine, prichindelule? Unde vrei să duci oaia? MICUL PRINȚ (face un semn nehotărât): E bine că mi-ai dat și o ladă. Va avea și ea o casă peste noapte. OMUL: Sigur că da. Am să-ți dau și o funie, s-o legi cât paște. Și un țăruș. MICUL PRINȚ: S-o leg? De ce s-o leg? OMUL: Păi, dacă n-o legi se duce cine știe unde, și se pierde. MICUL PRINȚ: Ciudat mai ești! Unde-ai vrea să se ducă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]