2,005 matches
-
picioarele depărtate, mâinile în buzunare, legănându-se ușor, când în față, când în spate, cu privirea fixă, aproape goală. Avea o înfățișare comună - părul de un șaten tern, prins la spate, siluetă potrivită - la fel ca și hainele. Purta blugi, ghete butucănoase și mai multe pulovere, unul peste altul. Dacă ar fi fost s-o descriu, nu i-aș fi enumerat trăsăturile fizice, ci aș fi vorbit de aura ei, de senzația de calm și control pe care ți-o dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
foarte tare, cu valetul familiei Addams. Am băgat casetofonul în priză și am pus caseta. —„Vreau un băiat... un dur, o brută...“ schelălăiau the Go - Gos1. „Caut un băiat, unul adevărat, un băiat puternic - să mă calce în picioare cu ghetele lui!“ — Sună bine chestia asta, spuse Lurch, pronunțând clar, ieșind din bucătărie cu o cană de ceai în fiecare mână. Cine cântă? —The Go-Gos, zisei eu și, vâzându-l încă nedumerit, adăugai: Belinda Carlisle. —Belinda Carlisle? spuse Lurch, căruia îi pică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
cunoaște știe asta. Să vedeți cum vin unele fete la audiție, atunci când regizează chiar el. Fuste o palmă sub fund. Am pufnit în râs, uitându-mă la costumația mea obișnuită de lucru: blugi pătați și pulovere aruncate unul peste altul; ghetele, atât de uzate încât aproape că mi se vedeau degetele prin botul lor. — La ce se aștepta? spuse el. Să fiu Jennifer Beals 1? —„What a feeling! Keep believing!“2, se văita Lurch, imitând-o pe Irene Cara3 surprinzător de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
făcu apariția pe scenă, urmat de Hugo și apoi de mine. Era pentru prima dată când ajungeam acolo, deși Bez îmi făcuse turul clădirii cu câteva zile în urmă; scena era atât de mult înclinată încât mă bucuram că aveam ghetele de lucru în picioare. Mi-era imposibil să înțeleg cum făceau actorii să nu-și rupă picioarele. Violet, pe ditamai tocurile, părea că se simte exact ca acasă. Îi salută în fugă pe Sally și pe Hugo și se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
dau de necaz. În mod normal ar trebui să ai un ham, dar băieții nu-și bat capul cu așa ceva de obicei. Cum Bez mă avertizase cu o zi înainte că trebuie să-mi pun pantofi potriviți, eram încălțată cu ghetele mele Timberland false, cu talpă de cauciuc, care scârțâiau pe oțel, dar care-mi dădeau o stabilitate ce mă făcea să mă simt în siguranță. După ce m-am avântat peste șina cu știfturi și am ajuns pe pod, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de rimel pe ochiul stâng. Lasă-mă pe mine să te șterg. Neputând să mă stăpânesc, m-am desprins din șuvoiul de oameni și m-am strecurat în cabină. Hugo stătea cu un picior cocoțat pe masă, încheindu-ți cataramele ghetelor. Era foarte elegant, cu un pulover pe gât negru și mulat și o pereche de pantaloni cu talie joasă, în carouri negru cu bleumarin. —Bună, iubito! mă salută el. Am auzit că ești pe aici. Vino încoace. Nu, stai, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
după care am inspirat amândoi și ne-am răsucit, cu degetele încleștate unele într-ale celuilalt. — Hugo! Sam! Era vocea lui Sophie, care striga de dincolo de gazon. Se apropie în fugă de noi, contrastând puternic, cu capul ras și cu ghetele ei butucănoase, cu decorul acelei grădini care părea Festivalul Florilor din Chelesea. Când se opri brusc în fața noastră, îmi dădui seama că tremura din cap până-n picioare. — Cineva tocmai a încercat s-o omoare pe Violet! Capitolul douăzeci și doitc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
dar, până în acel moment, existența ei fusese de netăgăduit. Și el nu-și lăsa niciodată ușa deschisă. Am așteptat câteva momente înainte să trec pragul. Sub picioare, scândurile goale scârțâiau frecându-se unele de altele, sub lovitura blacheurilor de pe tocurile ghetelor mele. Oricum știa că trebuia să vin, pentru că el îmi dăduse drumul. Dar, într-un fel, îmi doream ca podeaua să fi fost acoperită cu mochetă, deși nu mai era la modă. Mi se părea o lipsă oribilă de subtilitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
isterie. Mi se învârtea capul. Mi-am venit în fire și am văzut că Ben, cu nasul sângerând, se îndrepta către baie, șchiopătând ușor. M-am aruncat după el, să-l opresc și am alunecat imediat, pentru că din cauza blacheurilor de pe ghete nu aveam prea multă stabilitate pe podeaua de lemn. Ben încerca să mă lovească cu piciorul sănătos, schimonosindu-se de durere, pentru că trebuia să-l folosească pe celălalt pentru a-și menține echilibrul. Totuși, mă făcu să-mi pierd echilibrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Când Maggie îl întrebă ce voia să spună, dădu din cap: Nu e timp. Când vor vedea ce facem, ne vor da afară. Maggie păși cât de ușor putu peste barieră și apoi peste șanț. Se simțea ca Gulliver în ghete până la gleznă, sau ca Alice în Țara Minunilor, trecând cu picioarele ei uriașe printre aceste clădiri pitice și ziduri minuscule. Spațiul dintre ele abia dacă era destul ca să-i permită să stea în picioare. În timp ce mergea repede pe vârfuri, auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Parcă văd și acum fața lui surâzătoare și Încântarea splendid simulată cu care tata a Întâmpinat un fel de mâncare (iepure la tavă cu smântână) pe care știam din Întâmplare că nu putea să-l sufere. Odaia era supraîncălzită. Din ghetele mele de schi se topea zăpada, ele dovedindu-se a nu fi rezistente la apă, după cum se presupunea. Ochii mei, care Încă mă usturau din cauza strălucirii zăpezii, se căzneau să descifreze un portret așa-zis „tipografic“ al lui Tolstoi. Precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Încercat să-l definească. Eu văd această trăsătură esențială În senzația constantă pe care o aveai că ești conștient de curgerea neîntreruptă a timpului. Nu știu dacă se va duce cineva vreodată la Cambridge În căutarea urmelor lăsate de cuiele ghetelor mele de fotbal pe mocirla neagră din fața hăului unei porți sau va urmări umbra șepcii mele de-a curmezișul curții interioare până la scara Îndrumătorului meu; dar știu că eu m-am gândit la Milton, la Marvell și la Marlowe, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
de un braț cadavrul șoferului încercînd să-l miște. Plângea fără să se mai stăpânească, boțindu-și chipul mic. Trăgea când de umeri, când de centură, prăvălită peste trupul cald încă. Profesorul încerca să nu privească dincolo de încălțămintea șoferului, niște ghete de antilopă cenușii cu crepul tocit la călcâie. ― Melania! hohoti Florence. Melania, mă auzi? Bătu ușurel obrajii reci și palizi. Bătrâna țeapănă părea că nu respiră. Doamna Miga își ridică fața răvășită. Țipă disperată: ― Ce să fac? Învățați-mă ce
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
sticla cu rom. Femeia îl lovi violent peste mână. ― Tu și cu baba ați pus totul la cale. Ucigașilor! Melania Lupu, roșie la față, lăsă capul în jos. Abia își stăpânea lacrimile. ― E turbată! comentă sculptorul împingînd cioburile cu vârful ghetei. Valerica Scurtu sări în picioare azvîrlindu-și haina cu o mișcare a umerilor. Toată fața îi tremura. ― Iată în sfârșit un sfat plin de bun-simț, observă Grigore Popa. ― Așa?! Va să zică așa?! Ei bine, v-o fac eu! Isprăvim noi și comedia
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
silința s-o cunoașteți. ― Indiferent! O naivă, din specia imaturilor. Nu știu ce naiba se întîmplă... Celulele nu evoluează, probabil. Orice gâscă de 17 ani e mai șmecheră decât Melania. Gîndiți-vă la preocupările ei! Femeie peste 60 de ani care-și așază ghetele la geam de Sf. Niculae și tot ea vâră înăuntru bomboane, mătase pentru brodat și alte prostii... ― Hm, exact asta m-a pus pe gânduri, surâse Cristescu. Ceea ce dumneavoastră considerați imbecilitate sânt poate simple refulări, excrescențe ale unei existențe neînsemnate
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
rudă săracă. Toți puștii din Monaco purtau genul ăsta de après-ski mițoși, pe roz și pe violet, anul trecut. Eugenie se ridică și se Îndreptă către prietenii ei, care erau toți Îmbrăcați În blugi foarte mulați, veste din blană și ghete scumpe din piele de cal sau din piele tăbăcită de căprioară. Înfățișarea lor te ducea cu gândul la ceva gen Ali MacGraw În Colorado. Este incredibil de drăguță, am remarcat, după ce a plecat. M-am așezat lângă Camille. —Nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
o să mă fac... În acel moment, spuneți-i coincidență sau doar schiat - Sophia În persoană Își făcu apariția În celălalt capăt al terasei. Era Îmbrăcată cu un costum de schi crem. Când se aplecă să-și mai slăbească legăturile la ghete, am observat o stea roșie pe spatele pantalonilor. Avea un costum la fel ca al lui Marci. Își scoase jacheta și și-o legă În jurul taliei. Avea un tricou roz pe dedesubt, care Îi punea În evidență minunat bronzul. Exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
dărâmate și ei rămăseseră să rătăcească prin molozul orașelor bombardate, în frigul iernii, căutându-și hrana prin gunoaiele pădurilor, copii singuri, copii doi câte doi, copii în găști de câte patru, șase sau zece, cu picioarele înfășurate în zdrențe în loc de ghete, cu fețele trase stropite cu noroi. Trăiau într-o lume fără oameni mari și, pentru că eram un suflet atât de altruist și netemător, m-am autoproclamat salvatorul lor. Era misiunea mea, țelul meu în viață și în fiecare zi, până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
îi fusese dat să vadă în cei 8 ani lungi (și grei) de când venise pe lume. Nu semănau cu galoșii, nici cu șoșonii, nici măcar cu modelele cele mai noi din Universul, nu erau cizme ca ale ofițerilor, nici opinci, nici ghete, nici pantofi. Erau niște bidigănii nemaivăzute, de nici nu știi cum să le zici. — Erau niște bidigănii nemaivăzute, de nici nu știu cum să le zic, frate dragă, cum nici tu, nici io n am mai văzut, povestea Nicu în aceeași seară
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
cu care ea se juca exact ca o pisică. Era în stare să le înfășoare și să le desfășoare toată ziua, iar uneori când se întorcea găsea lâna despletită în toată odaia, care se umplea de culoare. Nicu își luă ghetele de la ușă, își legă cu grijă șireturile și plecă. Atunci îi promisese bunicii lui s-o vadă duminica, de câte ori poate. Azi putea. Îi făcea bine să-i povestească de una, de alta și să se mai sfătuiască cu ea. Iar
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
de ei, că a și întârziat odată la întâlnirea cu Dumnezeu, oprindu-se-n drum, ca să dea o mână de ajutor unui țăran căruia i se împotmolise carul. Așa că a ajuns la Dumnezeu și târziu, și plin de noroi pe ghete. Dar Dumnezeu nu s-a supărat, zicea mamaia. Nicu îl ținuse minte și pe Sfântul Spiridon, care era „pentru dovedirea hoților“. Nu știa ce înseamnă să-i dovedești pe hoți, dar negreșit că ei trebuiau dovediți. Și, firește, icoana de
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
se uita să vadă cât li se descoperă piciorul. Când se oprea muzica auzea fierul cum zgârie luciul tare al lacului. Dacă nea Cercel câștigă la loterie, sigur îi dă și lui ceva, și poate își cumpără o pereche de ghete de patinaj și învață să meargă pe gheață cu fața și cu spatele. Când întoarse capul i se păru că-l zărește de cealaltă parte a lacului pe Petre, vizitiul cofetarului Inger. Se gândi că ar putea să afle de la
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
vreme după el, apoi îl părăsi, de parcă ar fi ajuns la o vamă nevăzută a lumii. Primăria dăduse ordin ca toți proprietarii și chiriașii să curețe zăpada din fața caselor și să pună cenușă, ca să nu-și rupă oamenii picioarele. Dar ghetele lui tot alunecau, așa că se dădea pe ghețuș de câte ori avea ocazia. Ajunse în stația de tramvai și se opri să aștepte. Văzu o fată care venea de mână cu mama ei și simți ca o scânteie electrică - nu simțise de
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
stația de tramvai și se opri să aștepte. Văzu o fată care venea de mână cu mama ei și simți ca o scânteie electrică - nu simțise de fapt niciodată o scânteie electrică -, simți că-l furnică din cozoroc până-n vârful ghetelor. Se apropie puțin de cele două și parfumul de lămâiță îl învălui ca o primăvară. Parcă albul zăpezii era dintr-o dată verde și pe frunzișul verde vedea flori albe de lămâiță, cu miez galben. — Mamă, de ce e singur băiatul ăla
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
singur băiatul ăla mic și slab? Și de ce-i îmbrăcat așa? o auzi că întreabă, iar mama o smuci și-i făcu semn să tacă. Dacă mai înainte se simțise invadat de dragoste, acum furnicăturile, tot de la cozoroc la botul ghetei, erau de dublă ofensă. Uite la proasta asta mică, ce s-o fi crezând? Mică e un fel de-a spune, de fapt e o lungană. Oricum, Nicu amână pe altă dată întâlnirea mult dorită cu marea lui iubire, cu
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]