5,548 matches
-
aproximativ 1-1,5 milioane de nefroni în fiecare rinichi uman (fig. 93). Nefronul prezintă toate componentele esențiale ale unei glande, cu unități secretorii cu modificări foarte importante si cu tuburi excretoare de înaltă specializare. Cea mai mare parte a unei glande este alcătuită din celulele secretorii, de origine epitelială. Unitățile secretorii renale, numite corpusculi renali, reprezintă doar o mică parte din masa renală. Cea mai mare parte a rinichiului este alcătuită din tubii renali, formațiuni înalt specializate ce corespund ductelor excretorii
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
alcătuită din celulele secretorii, de origine epitelială. Unitățile secretorii renale, numite corpusculi renali, reprezintă doar o mică parte din masa renală. Cea mai mare parte a rinichiului este alcătuită din tubii renali, formațiuni înalt specializate ce corespund ductelor excretorii ale glandelor. Impreună, un corpuscul renal și cu tubul asociat formează o unitate numită nefron. Intr-o glandă exocrină tipică, fiecare acin folosește materia primă extrasă din sânge pentru a sintetiza un produs de secreție. Pe măsură ce produsul este eliminat, el poate fi
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
mică parte din masa renală. Cea mai mare parte a rinichiului este alcătuită din tubii renali, formațiuni înalt specializate ce corespund ductelor excretorii ale glandelor. Impreună, un corpuscul renal și cu tubul asociat formează o unitate numită nefron. Intr-o glandă exocrină tipică, fiecare acin folosește materia primă extrasă din sânge pentru a sintetiza un produs de secreție. Pe măsură ce produsul este eliminat, el poate fi supus concentrării printr-un duct striat. La nivel renal, fiecare corpuscul este în principiu un acin
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
reabsorbit. Acțiunea aldosteronului este genomică, el acționând asupra unor receptori nucleari și stimulând sinteza de pompe și canale la nivelul celulelor tubulare. Prin același mecanism, aldosteronul induce reabsorbția de sodiu și la nivelul tractului digestiv și al tubilor excretori ai glandelor salivare și sudoripare, ceea ce reduce cantitatea de sodiu pierdută prin materii fecale și transpirație. Secreția de aldosteron este controlată de efectele directe ale concentrației de potasiu ale celulelor corticosuprarenale, dar și indirect, prin intermediul hormonului angiotensină II, care acționează direct asupra
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
în reglarea calciului extracelular (fig. 113). Cei doi hormoni de importanță majoră ce sunt implicați în reglarea concentrației plasmatice a calciului sunt hormonul paratiroid și 1,25dihidroxivitamina D3, la care se adaugă calcitonina. Secreția de hormon paratiroid este realizată de glandele paratiroidiene, în număr de 4, situate pe fața posterioară a glandei tiroidiene. Aceste celule sunt sensibile la concentrația extracelulară a calciului prin intermediul unei proteine-receptor membranare. Celulele principale (celule C) produc un hormon pre proparatiroid, care este apoi redus în reticulul
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
majoră ce sunt implicați în reglarea concentrației plasmatice a calciului sunt hormonul paratiroid și 1,25dihidroxivitamina D3, la care se adaugă calcitonina. Secreția de hormon paratiroid este realizată de glandele paratiroidiene, în număr de 4, situate pe fața posterioară a glandei tiroidiene. Aceste celule sunt sensibile la concentrația extracelulară a calciului prin intermediul unei proteine-receptor membranare. Celulele principale (celule C) produc un hormon pre proparatiroid, care este apoi redus în reticulul endoplasmic la hormonul proparatiroid, care la rândul său va fi clivat
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
sau “vezicule” cu aspect de lentilă, care sunt de fapt buzunare, al cărui lumen se deschide către suprafață. Când epiteliul este tensionat, celulele devin plate, iar “veziculele” se depliază și cresc suprafața acoperită de mucoasă. Nu există membrană submucoasă sau glande. Tunica musculară este alcătuită din mușchi neted, al cărui aranjament variază în funcție de etajul căilor urinare. La nivelul calicelor fibrele musculare sunt dispuse circular sau spiral, în primele 2/3 superioare ale ureterelor există un strat intern longitudinal și un strat
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
corpii cetonici sau alcoolii. Excreția salivară nu este o formă reală de excreție, pentru că de obicei substanțele eliminate prin salivă sunt înghițite. Excreția este dependentă de pH-ul salivar și de gradul de legare cu proteinele plasmatice. Tubii excretori ai glandelor salivare excretă apă și săruri și sunt sensibili la reglarea eliminării prin aldosteron. Eliminarea salivară a substanțelor este folositoare pentru monitorizarea nivelelor plasmatice ale anumitor droguri sau medicamente. Este de asemeni o cale de eliminare pentru virusuri și bacterii.
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
grupul cl din latină a devenit che, chi în română, după ce a trecut prin stadiul cl’, păstrat în dialectele sud dunărene și în dacoromâna veche. Același lucru se poate spune despre grupul gl din latină: lat. glacia > rom. gheață, lat. glanda > rom. ghindă. Trebuie să reținem faptul că, în viața cuvintelor moștenite din latină, au funcționat anumite legi de transformări fonetice. De aceea, uneori putem avea un semn sigur că un cuvânt provine din latină sau nu. De exemplu, nu poate
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
anumite legi de transformări fonetice. De aceea, uneori putem avea un semn sigur că un cuvânt provine din latină sau nu. De exemplu, nu poate fi moștenit din latină un cuvânt românesc care are cl sau gl (a înclina, clar, glandă), după cum nici bilă „fiere“ nu poate veni din lat. bilis „fiere“, fiindcă l intervocalic din cuvântul latinesc nu a devenit r în corespondentul său românesc. Nu o dată, în viață unui cuvânt moștenit au intervenit mai multe legi fonetice, ceea ce face
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
sucul pancreatic care împreună facilitează digestia. John Hunter (1728 - 1793) se afirmă în anatomia umană, în cea comparată și ca ilustru chirurg. Tratamentele sale împotriva anevrismelor s-au impus peste timp. Lui Hunter i se datorează și primul transplant de glande sexuale. Percival Pott (1713 - 1788), tot englez, excelează în osteoartrita tuberculoasă a coloanei vertebrale. Tot o premieră în acest veac este și Tractatus de morbis cutaneis (1777) semnat de Anne- Charles Lorry, primul tratat de dermatologie. în 1882, austriacul Joseph
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
seamă și a colaborat cu mari personalități medicale. împreună cu Jean Bourgeois semnează Traité complet de l’anatomie de l’homme, cu schițe ale organelor, țesuturilor cu detalii privind funcțiile acestora. După Bernard viața depinde prioritar de echilibrul mediului interior, al glandelor cu secreție internă, amintind de echilibrul umorilor a lui Hippocrate, pe care Littré îl traduce în franceză chiar în acest timp. Bernard încurajează tinerii fiziologi, spunându-le că în acest domeniu, fiecare cercetător poate ajunge la descoperiri nebănuite. Acuzat de
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
dinamicii constricțiilor și dilatării vaselor periferice, completându-l pe Cl. Bernard. Se afirmă ca specialist în studiul măduvei coloanei vertebrale, stabilind un sindrom care-i poartă numele (1855). Mai studiază șocul traumatic, probleme ale aparatului respirator și excelează în studiul glandelor cu secreție internă cărora le stabilește natura, funcția și rolul (1889). În laboratorul său parizian face descoperiri care-l atestă ca fondator al fiziologiei endocrine, traducând în concret visul alchimiștilor de prelungire a vieții, prin promovarea în premieră a opoterapiei
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
face descoperiri care-l atestă ca fondator al fiziologiei endocrine, traducând în concret visul alchimiștilor de prelungire a vieții, prin promovarea în premieră a opoterapiei sexuale și a unor idei ale geriatriei de mai târziu, prin opoterapie. Instituie tratamente cu glande proaspete, conservate sau uscate; extracte apoase sau lipidice; tiroidă uscată de oaie pentru hipotiroidism și gușă; extracte de suprarenale, ovar, testicul, pancreas, hipofiză în carența glandelor respective. Brown Séquard îl completează astfel și pe Galen îmbinând tradiția cu noncomformismul. Oricum
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
și a unor idei ale geriatriei de mai târziu, prin opoterapie. Instituie tratamente cu glande proaspete, conservate sau uscate; extracte apoase sau lipidice; tiroidă uscată de oaie pentru hipotiroidism și gușă; extracte de suprarenale, ovar, testicul, pancreas, hipofiză în carența glandelor respective. Brown Séquard îl completează astfel și pe Galen îmbinând tradiția cu noncomformismul. Oricum, chimia și fizica au ajutat mult progresul medicinei din acest secol, progres la care adăugăm și contribuția metodei grafice a francezului Marey și germanului Ludwig, facilitând
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
aparține germanului Wilhelm Kühne în 1878. Francezul Emile Duclaux le-a numit diastaze. Lista lor este lungă. Industria chimică farmaceutică produce enzime purificate, utilizate ca medicamente. Rolul lor în metabolism, în nutriție este considerabil. Hormonii sunt produși de secreție ai glandelor endocrine, deci neavând canal excretor se varsă direct în sânge. Toți sunt importanți și majoritatea au fost descoperiți în acest secol: hormonii hipofizari, dirijori ai funcțiilor de secreție internă au rol în reglarea funcțiilor metabolice, hormonii tiroidieni, reglatori ai proceselor
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
osos, suprarenali, cu rol în metabolismul sărurilor în reglarea tensiunii arteriale; insulina, secretată de pancreasul endocrin concură la reglarea metabolismului glucidic; estrogenii și progesteronul secretați de ovar; testosteronul, secretat de testicul cu rol în păstrarea caracterelor de gen. Dacă descrierea glandelor cu secreție internă a început încă din Renaștere, cu Vesal (1555) — corpul galben, și cu Eustachio — suprarenala, descoperirea hormonilor începe cu anul în care E. A. Sharpey (1850 - 1935) și Georges Oliver (1841 - 1915), fiziologi englezi, izolează vasopresina (1896) secreție a
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
numită și antidiuretic hormon sau adiuretină și este însemnată cu simbolul ADH, atestată și completată și de alți cercetători. Termenul de hormoni este introdus în 1905 de către W. B. Hardy, care-i caracterizează ca produși stimulenți, excitanți ai țesuturilor sau glandelor cu funcție endocrină. Claude Bernard studiind ficatul folosise sintagma „secreție internă“, referindu-se la rolul glicogenetic al ficatului. Descoperirea în serie a hormonilor și definirea lor prin funcții ca substanțe indispensabile vieții omului, secretate după necesitățile organismului, a condus la
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
și Sir William Madock (1860 - 1924) izolează secretina duodenală; tot un englez, fiziologul Sir Henry Hallet Dale (n.1875) izolează ocitocina, hormon stocat și dat în circulație de lobul posterior hipofizar care stimulează contractilitatea uterină și ejecția de lapte din glanda mamară. Ea a fost purificată și sintetizată ca octopeptid, format din aminoacizi levogiri. În 1904, Frederich Solz (n. 1860), biochimist german, reușește sinteza adrenalinei numită și epinefrină cu acțiune simpaticomimetică cu roluri multiple: vasoconstricție periferică și centrală, bronhodilatație, hiperglicemie, vasodilatație
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
asupra structurilor nervoase centrale implicate în reglarea glicemiei, alături de reacțiile neuroreflexe periferice. Cu această ocazie Cl. Bernard dovedește participarea ficatului la menținerea în limite normale ale uneia din principalele constante ale mediului intern, descris de el în 1865. Noțiunea de glandă cu secreție internă, care se degajă din aceste cercetări, a fost preluată și dezvoltată ulterior de Brown Séquard (1891), în strânsă legătură cu sistemul nervos vegetativ. Convins de existența unor asemenea legături, Guillaume a propus, de altfel, includerea glandelor endocrine
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
de glandă cu secreție internă, care se degajă din aceste cercetări, a fost preluată și dezvoltată ulterior de Brown Séquard (1891), în strânsă legătură cu sistemul nervos vegetativ. Convins de existența unor asemenea legături, Guillaume a propus, de altfel, includerea glandelor endocrine printre teritoriile efectoare ale acestuia. În favoarea unui asemenea punct de vedere pledau atât legăturile neurovasculare dintre centrii organovegetativi din hipotalamus și hipofiză, cât și influențele simpatice-parasimpatice asupra diverselor glande endocrine. Descoperirea ulterioară a circulației portale hipofizare de către Popa și
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
existența unor asemenea legături, Guillaume a propus, de altfel, includerea glandelor endocrine printre teritoriile efectoare ale acestuia. În favoarea unui asemenea punct de vedere pledau atât legăturile neurovasculare dintre centrii organovegetativi din hipotalamus și hipofiză, cât și influențele simpatice-parasimpatice asupra diverselor glande endocrine. Descoperirea ulterioară a circulației portale hipofizare de către Popa și Fielding (1930) a dus, de altfel, la conceptul de complex hipotalamo-hipofizar (Harris, Roussy și Mosinger) și la opinia, unanim admisă în prezent, a formării hormonilor retrohipofizari în anumiți nuclei ai
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
efectorului vegetativ, cât mai ales capacitatea sa de a reacționa adecvat la nevoile locale și generale ale individului. Cannon și Rosenblueth (1949) au descris fenomenul de creștere a sensibilității structurilor denervate față de factorii umorali vegetativi, caracteristic musculaturii netede viscerale și glandelor exocrine. Centrii coordonatori ai organelor prevăzute cu funcții vegetative prezintă, de asemenea, unele particularități morfofuncționale. Contrar centrilor somatici, situați numai în interiorul nevraxului, aceștia se găsesc atât în axul cerebrospinal, cât și în afara lui. Distribuția intranevraxială a celor două categorii de
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
singur neuron în cazul fibrelor somatice și din doi neuroni în cazul căii vegetative. Aceștia din urmă se articulează extranevraxial fie în ganglionii latero- sau prevertebrali, fie în plexurile ganglionare situate la diferite distanțe de organele efectoare. Excepție face doar glanda medulosuprarenală care, comportându-se ca un ganglion simpatic mai dezvoltat, este inervată de fibrele preganglionare ale splanhnicului. Articulația sinaptică extranevraxială, caracteristică sistemului nervos eferent are loc în apropierea măduvei spinării, la distanță de organele efectoare în cazul neuronilor simpatici și
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
simpatice ale căror articulații ganglionare se realizează la distanță de organul efector, fibrele preganglionare parasimpatice sunt lungi și se articulează sinaptic cu cel de-al doilea neuron în ganglionii situați în apropierea sau la nivelul structurii efectoare. Excepție face doar glanda medulosuprarenală care comportându-se ca un ganglion simpatic mai dezvoltat este inervată de un singur neuron reprezentat de fibrele preganglionare ale splanhnicului (fig. 4). Fibrele preganglionare simpatice își au originea în coloana intermediolaterală a măduvei spinării toraco-lombare și se articulează
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]