3,476 matches
-
unei orgii, Bl... își convinse convivii să asedieze casa dnei K... și să-i facă scandal. Aceasta, avertizată la timp despre complot, se pregăti să susțină atacul. Abia spărseseră asediatorii poarta, că valeți solizi, înarmați cu bastoane, îi apucară de guler și îi bătură măr. Femeile dnei K... o apucară pe Bl... Aceasta e târâtă înnebunită pe peron, și acolo slujitorimea feminină o biciuiește din toate puterile. Doamna K..., palidă de furie, într-o poză magnifică, apucase părul blond al dușmancei
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
vacanțe, vroia să aibă cămășile albe ca o colilie și bine călcate, că se ducea și el cu domnișoarele să se plimbe... împrumutam mașina de călcat de la un croitor vecin cu noi și nu mă lăsam până nu-i făceam gulerul țeapăn, fără nici o dungă... Și într-o zi vine Ilie pe la mine și-mi spune: "Fă, zice, tu ești fată mare?" "Nu sunt, Ilie, da' ce-ți veni?" "Ai vreun băiat pe-acolo prin sat care te-așteaptă?" "N-am
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
să vorbim atunci, Bârzoi, gândeam, dacă tu nu ai identitate? În acel an școlar '40-'41 eram legați prin ură. Ți-amintești cum ne-am bătut odată cu disperare, fără să știm de ce? Tu ai sărit la mine, ne-am rupt gulerele de la cămăși, ne-am însîngerat obrajii, ne-am tăvălit pe jos gâfâind, căutîndu-ne gâturile să ne ucidem, să dispară unul din noi doi, deși te ajutam la lecții, îți arătam dificul- tățile.... Îmi plecam fruntea lângă a ta, cu toate că nici
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
devenea parcă albicios. Oamenii forfoteau pe străzi, și din când în când cîte-o lanternă se aprindea și se stingea scurt. Eu vedeam totuși, după ce ora crepusculului se stingea și orașul cădea într-un întuneric total, culoarea rochiilor la femei, albeața gulerelor, părul revărsat pe umeri al fetelor. Mă mișcam repede strecurîndu-mă cu ușurință printre oameni. Urcam spre Sfântul Gheorghe, ajungeam la Piața Brătianu, o luam la stânga pe bulevardul Elisabeta, coteam pe după frumoasa clădire a librăriei "Cartea Romînească" și coboram apoi pe
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
unei insecte. În acea clipă, ușa aflată în peretele din fund, care dădea în fosta dogărie, se deschise și domnul Lassalle, patronul, se arătă în prag. Era subțire și negricios, abia împlinise treizeci de ani. Purta o cămașă albă, cu gulerul larg răsfrânt peste un costum de gabardină bej, și părea că se simte foarte în largul lui. Fața lui, deși osoasă, ascuțită ca o lamă de cuțit, inspira în general simpatie, și, ca majoritatea celor care au făcut sport, avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și împlinire pe chipul exagerat de alb. Atentă la inflexiunea fiecărui cuvânt, la modificarea abia perceptibilă a unui mesaj, încărcat de amintiri și promisiuni accesibile numai nouă. Părul prins în câteva ace curge lucios și lung, des pletindu-se negru în jurul gulerului ascuțit al bluzei. Se sucește într-o dungă, revine, ferindu-se de ghionturile mulțimii. — Și cum a fost prima întâlnire ? insinuează iar glasul ei adânc, încetinit. Restrânsă, brusc elansată, din nou ghemuită, cu privirea mare și umedă. Ultimii spectatori se
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
îl îndeamnă grăsanul. În definitiv, sunteți obișnuit cu maniere mult mai grosolane. Farmacistul flautist roșește, obligat să ia paharul. Gustă sfios câteva picături și îl depune pe masă. Zâmbetul tânărului se lățește, satisfăcut. Râtul gros și ochii mici, fruntea îngustă. Gulerul înalt al puloverului alb și mătăsos învelește, fără să ascundă, gușa stratificată. — După ce a terminat Belle Arte, a fost trimisă profesoară de desen într-un sat sau într-un târg. A plecat după câteva zile, ca dintr-o pușcărie. — Pentru
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ferestre. Toate deschise, în soarele verii care albise tencuiala. Lumina venea, însă, parcă, circular, prin toate încăperile care înconjurau holul. Văzu, în oglindă, tava cu cești de cafea adusă de o fată în șorț negru și cu dantelă albă la guler. Cercurile negre ale cafelelor deveniră, și ele, dintr-odată, de aur, galbeni aliniați pe un prosop alb. Lumina, înțelese abia atunci, lumina, mai mult decât vastitatea și eleganța locuinței, mai mult decât furtuna care clocotea în acești bizari necunoscuți, chiar
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
grijă să fie totul în ordine. Trăsese de pe birou o foaie albă de hârtie, se aplecase pe colțul mesei. Mai așteptase câteva clipe, împăturise foaia în patru, trecând-o în buzunarul de la piept al bluzei negre, din mătase grea, cu guler ascuțit, bărbătesc și mâneci cu manșete. Se ridicase. Înaltă, brună, firavă, strânsă într-un cordon lat de piele. Părul cădea bogat peste umerii fragili. Mâinile lungi și nervoase, picioarele lungi și nervoase. Cearcăne albăstrii. Tenul alb, extrem de alb, ca albul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
umplute, friptură de vițel, țuică, chiftele, cârnăciori, castraveți murați, vin, apă minerală, baclavale. Leșinase. Vomase până la epuizare, leșinase. Au scos-o din cameră, au dus-o la baie. Aceeași baie, nu bănuise că se afla chiar alături. I-au șters gulerul murdar, au frecat-o cu un prosop ud la tâmple și pe frunte. Au întins-o pe o saltea de cauciuc, să-și revină. Au susținut-o până a ajuns iar în cameră. Salată de vinete. Chiftele. Ouă umplute. Icre
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
buzunarul hainei, o sticlă plată, cu un lichid gălbui, cafeniu. O culcase, încet, pe cristalul mesei. Când deținuta se reașeză, o privi lung, de aproape, oferindu-se, parcă, și el, atenției. Nu purta cămașă, ci un fel de bluză cu guler și nasturi, din lână subțire, gălbuie, muștar învechit. Deasupra, haină cenușie, cadrilată. Dinți puțini, pătați de tutun. Nasul striat de vinișoare roșii. Pielea obrazului căzută, palidă. Urechile mici, gâtul moale, mâinile firave. Degete subțiri și scurte, strâmbe, gălbui. Unghii roase
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cariate. Fiul n-ar mai fi tânăr. Ar simți nevoia să-și găsească descendența, situarea în timp. Și-l închipuia adesea pe Hariga în ultima lui dimineață, înainte de execuție, ziua vânătă, aburită. Prelungea ulti mele gesturi, încheindu-și cu încetineală gulerul, manșe tele cămășii, netezindu-și părul încă șaten și aspru, despăr țind fără grabă, după cărare, la stânga și la dreapta, șuvițele scurte, în care apăruseră fire albe, cuprinzându-și obrazul în mâini, frecându-l cu palmele, eliberându-l, apoi, lent
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mâinile pierdute în buzunarele mari ale hainei. A dat puțin capul pe spate, spre a se dezmorți, împinsese și umerii înapoi, îndreptându-și mijlocul, spre a face un sfert de pas înainte, cu stângul, aplecându-se, să vadă mai bine. Gulerul cămășii gălbui ieșise puțin peste haină. Talpa pantofilor s-a frecat, scârțâind, de parchetul lucios. A tresărit, enervat, clipise repede, de câteva ori. Stingherit de zgomot, dar poate și de lumină, se legănase ușor spre stânga, încercând un unghi mai
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
apucase, abia de își trecuse pieptenul prin păr o dată, și încă o dată, în sens invers. Când se scoală, părul e totdeauna încâlcit. Privește încă o fracțiune ima ginea din fereastră, tăietura fermă a chipului, linii apăsate, contur regulat. Își îndreaptă gulerul bluzei cafenii și cordonul, strângând cureaua poșetei care se legăna pe umăr. La colț, în dreptul poștei, apar de obicei grupurile care vin dinspre troleibuz. Poate țeapănul Caropol, șeful. Acru, dimineața, ca toți ulceroșii, sâcâit de brațul ciripitoarei care țopăie, guralivă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
neștire...“ Tovarășul Manole : obraz palid, proaspăt ras, părul muiat de transpirație, privirea calmă, clară. Ochii nu clipesc decât la mari intervale. Și-a dezbrăcat haina, adevărat dezmăț : umerii înguști și osoși înveliți într-o cămașă vernil cu mâneci scurte și guler descheiat peste cravata galbenă. „S-ar trage în neștire. Unii în alții, în neștire. Descărcând totul, totul. Neputință și ură și complicitate.“ Colegul Vornicu, nebărbierit, buzele mult subțiate, dunga mustății nesigură, perii rebeli năpădind pungile fălcilor, gura, gâtul, bărbia. Ochii
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
un domn vârstnic, elegant, cu un rotund chip bonom pe care zăpăceala înscrie o caricatură. — În sfârșit, în sfârșit m-au ascultat ! suspină, graseind, grăbit să-și încheie nasturii halatului. Își strânge și nodul cravatei albastre cu buline roșii, sub gulerul alb. Scoate căciula din cap, descheie și haina, și puloverul, s-a înfierbântat. — După luni de amânare, consiliul tehnic a acceptat să discute, într-o ședință specială, memoriul pe care l-am înaintat. Au trebuit să admită că punctul meu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pași ca în fața unui vrăjmaș amenințător. În aceeași clipă, pe cărarea dinspre sat, răsună un glas aspru și poruncitor: ― Caporal!... Gata, caporal?... ― Gata, domnule locotenent! strigă caporalul, întorcîndu-se, cu mâna la cozoroc. Locotenentul, în ulancă strânsă pe corp și cu guler de blană sură, venea foarte grăbit, aproape alergând, și vorbind mereu: ― Gata tot, caporal? Convoiul a pornit adineaori și în câteva minute va fi aici... Dar plutonierul unde-i? De ce n-a venit înainte?... Dacă eu, care n-am nici o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de nedisciplina oamenilor. Generalul însă, cu o indignare stăpânită, îl întrerupe scurt, mormăind: ― Vom vorbi mai târziu... Acuma, la datorie! Pe cărarea sură, în coborârea grăbită a înserării, grosul convoiului se legăna încet. Condamnatul, înfășurat într-o mantie verzuie, cu gulerul ridicat, cu o pălărie civilă în capul plecat, pășea mașinal la brațul unui preot militar bătrân, înconjurat de patru soldați cu baioneta la armă. Urmau grupuri de ofițeri și soldați, de-a valma, aduși de pe front înadins ca să vază execuția
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Pretorul îndoi repede hârtia și, punînd-o în buzunar, mormăi ceva obosit. Atunci plutonierul se apropie de condamnat și-i șopti foarte umil: ― Mă rog... mantaua... Svoboda, fără să-l privească, lepădă îndată mantaua și rămase într-o haină civilă cu gulerul răsfrânt, care-i lăsa gol gâtul alb, subțire și lung. Pe urmă scoase pălăria, își netezi părul pe frunte și sărută lacom crucea din mâna preotului, închinîndu-se repede... Se uită împrejur o clipă, puțin uluit, ca și când ar fi uitat ceva
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nu poate fi călău! Într-un minut caporalul întinse iarăși mâinile spre funie, numai în cămașă și cu capul gol, ca un al doilea osândit. În răstimp însă Svoboda își potrivise singur lațul pe gât, parcă ar fi încercat un guler neobișnuit. ― Trage scaunul! șopti iarăși plutonierul. Caporalul smulse năuc scăunelul de sub picioarele condamnatului. Brațul spânzurătorii pârâi, și trupul începu a se zvârcoli în căutarea unui sprijin. În ochi lucirea stranie, arzătoare, pâlpâia mai puternic, cu tremurări grăbite, din ce în ce mai albă... Bologa
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
-i fi citit gândurile. ― Oare ce-o mai fi pe la noi pe-acasă, don' locotenent? întrebă deodată soldatul cu glas încărcat de respect. ― Ce să fie, Petre? Necazuri și amar, răspunse Apostol blând. Își potrivi casca în cap, își ridică gulerul ulancei și ieși în ogradă, urmat de ordonanță. În poartă se întoarse și-i zise cu același glas moale: ― Ia seama, Petre, că mâine în zori plecăm înapoi, pe front! Să aduni deci toate catrafusele... Degeaba, Petre, tot mai bine
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ploile toamnei, se agăța de cizmele locotenentului și plescăia la fiece pas. Bolta de nouri parcă stătea să cază pe pământul amețit de întunericul fără margini. Apostol Bologa, cu casca de fier înfundată pe cap, strâns în ulancă blăniță, cu gulerul ridicat, înainta cu băgare de seamă, ferindu-se de băltoace, cu barba în piept. Inima îi bătea atât de năvalnic, că nici nu simțea plesniturile ploii. Cunoștea drumul și terenul. De vreo trei luni, de când s-a statornicit frontul, a
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
imediat pe front, să se prezinte colonelului, să vază terenul, să-și aleagă locul... Poate să se întîlnească și cu Klapka, chiar trebuie să-i spuie... Dintr-o casă de lângă biserică apăru deodată Meyer, îmbrobodit într-o mantie groasă, cu gulerul ridicat, deși soarele umplea pământul de căldură tinerească, îmbătătoare. ― Doctore, doctore! strigă Apostol, văzând că Meyer merge înainte fără să-l fi zărit. Medicul se întoarse ursuz și se însenină puțin când recunoscu pe Bologa, care alerga spre dânsul. Se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Ar fi putut să-ți dea un concediu până să te întremezi mai bine... In sfârșit, bagă de seamă și las-o mai domol! ― Mă simt ca un zmeu, doctore! răspunse Bologa cu o veselie nefirească. Doctorul mormăi ceva în gulerul mantalei, dar Apostol nici nu încercă să înțeleagă, atât îi era sufletul de încărcat cu speranțe... 5 Apostol Bologa porni călare, cu harta în mână... Lunca era sat lung, pe malul drept al unui râuleț gălăgios, strâns ca în clește
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
joase se agățau de hainele lui Apostol ca niște mâini care ar vrea să-l oprească. Urcușul îl ostenea, își ștergea mereu gâtul cu batista udă și sudorile îi picurau neîncetat din păr pe gât, fierbinți, și se prelingeau pe sub guler, pe spate... În sfârșit pădurea se rări și gardul de sârmă dispăru tocmai la marginea unei râpe care se ridica spre cer ca un zid. Bologa stătu acolo să răsufle o clipă și să se răcorească. La poalele râpei găsi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]