1,824 matches
-
Cum ar fi să faci una ca asta? zice Robyn, prăpădindu-se de râs. Evident, însă, nu poți, din cauza contractului prenunțial. Și, dacă o anulezi acum, te las în sapă de lemn! Râde amuzată la culme. Vrei niște șampanie? Mă holbez la ea, nefiind în stare de nici o reacție. — Ce vrei să spui, nu pot din cauza contractului prenupțial? — Contractul pe care l-ai semnat, scumpete mică. Îmi întinde un pahar de șampanie, și degetele mi se încolăcesc automat în jurul lui. — Dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
copie pe aici pe undeva! Ia o înghițitură de șampanie, se răsucește pe scaun și caută într-un dulap elegant de lemn. — Uite-l! Îmi întinde o copie xerox a unui document. Evident, originalul se află la avocatul meu... Mă holbez la prima pagină, cu inima bubuind să-mi sară din piept. E un document bătut la mașină, intitulat TERMENI CONTRACTUALI. Mă duc direct la linia marcată cu puncte de la sfârșitul paginii - și acolo se află semnătura mea. Mintea îmi zboară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
invitațiile... — Invitațiile? Mă trece un nou val de șoc. Dar nu se poate. N-am făcut încă lista cu invitați. — Ba da, prostuțo! Asta ce-i? Apasă pe niște butoane ale computerului ei și pe ecran răsare o listă. Mă holbez la ea, cu gura căscată. Prin fața ochilor îmi trec, unul după altul, nume și adrese pe care le cunosc. Numele verișorilor mei. Numele prietenelor mele din școala generală. Simt un junghi în stomac în clipa în care citesc „Janice și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
fără să plătiți această penalizare. Am înțeles, spun, așteptând să văd cum va continua. Urmează o scurtă tăcere. — Și, deci... care e chichița salvatoare? întreb în cele din urmă. Nu există nici o chichiță salvatoare. Asta e situația concretă. — Poftim? Mă holbez nedumerită la telefon. Dar... de-asta ați sunat, nu? Ca să-mi spuneți că ați găsit o portiță. Și că putem câștiga! — Nu, domnișoară Bloomwood. Am sunat pentru a vă spune că, în locul dumneavoastră, eu aș începe deja să dau telefoane
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mame, aici voiam și eu să ajung... Am fost un idiot. Luke duce paharul la buze și ia o înghițitură din băutura din pahar, după toate aparențele, whisky. N-a făcut decât să se folosească de mine, așa-i? Mă holbez la el, descumpănită - apoi observ sticla pe jumătate goală, de pe masă. Oare de când e aici? Îi privesc iar chipul încordat și vulnerabil și fac eforturi să-mi reprim comentariile care-mi vin pe limbă în legătură cu Elinor. Normal că te iubește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
sau... poate că a fost mereu pe drumuri... — E ceva ce nu ți-am spus niciodată, mă întrerupe Luke. Nici ție, nici nimănui altcuiva. Ridică ochii spre mine. Când aveam paisprezece ani, am venit să-mi văd mama. — Poftim? Mă holbez la el mirată. Dar parcă mi-ai zis că niciodată n-ai... — La noi la școală s-a organizat o excursie la New York. M-am luptat din răsputeri să mă duc și eu. Mama și tata erau împotrivă, evident, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
simt cum mă sufoc de groază. O, Doamne. E clar ca lumina zilei. A aflat de cealaltă nuntă - și a venit să-mi ia gâtul. Robyn reapare în ușă, cu un coș cu brioșe și îl pune jos zâmbind. Mă holbez la ea, paralizată de frică. — Robyn! zic cu glas răgușit. Nu... mă așteptam să te văd aici. Nu e un pic cam... devreme? — Când e vorba de clienții mei, nu există prea devreme, spune Robyn, cu un licăr în ochi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Luke, ce voiam să-ți spun... — Becky, viața ar trebui să fie un câmp deschis. Ar trebui să poți merge în orice direcție dorești. Da, cred că... — Azi am mers de la un capăt al insulei la celălalt. — Pe bune? Mă holbez mirată la el. Păi... de ce? — La un moment dat mi-am ridicat privirea și eram înconjurat de clădiri de birouri. Și soarele se reflecta în geamurile de sticlă turnată. În toate direcțiile. — Frumos, spun, total nepotrivit. — Tu nu înțelegi ce-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Phipps îmi lăuda pliéurile. — Foarte bine. De fapt, chiar voiam să te sun. Cred că a venit momentul... Eileen face o pauză de suspans... să trecem la articole mai mari. Un castron de argint. Un platou. Veselă de antichități. Mă holbez la ea șocată. În termeni de listă de nuntă, e ca și cum ar fi spus să dau la Royal Ballet. — Chiar crezi că sunt la... categoria asta? — Becky, draga mea, reacțiile la lista ta au fost de-a dreptul impresionante. Ești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cască în timp ce pășim pe covorul roșu de pluș. Frumoasa se apropie. Dăm colțul și îmi zăresc reflexia într-o oglindă veche uriașă, și îmi stă inima de șoc. Evident, știu foarte bine cum arăt. Pentru numele lui Dumnezeu, m-am holbat o jumate de oră la mine în apartamentul de la etaj. Și cu toate astea, acum, când mă văd pe neașteptate, nu-mi vine să cred că fata cu voal sunt eu. Sunt chiar eu. În câteva clipe am să pășesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și ies din casă. — Par să vă aștepte, oricum, zice Danny. Ce-ai? — Nimic, spun și - e ridicol, dar îmi tremură vocea. Mașina se oprește, urmată de cea din spate, unde avem toate bagajele. Ce nu-nțeleg deloc, spune Luke, holbându-se la activitatea frenetică din curte, e cum ai reușit să amâni nunta cu o zi. Cu doar trei săptămâni înainte. Mă refer la catering, la formație, trebuie să vorbești cu o mie și una de persoane specializate pe diverse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
care l-a întins spre mine. — Mult noroc, spune Clive, după care arată undeva în față. Uite că ți-au mai venit niște întârziați. Un taxi negru tocmai oprește în fața bisericii și ambele portiere sunt date în lături simultan. Mă holbez mirată, întrebându-mă dacă visez, în clipa în care Michael coboară, încă îmbrăcat în costumul pe care l-a avut la Plaza. Întinde o mână cuiva din taxi și secunda următoare apare Laurel, în aceeași rochie Yves St Laurent, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
clasa întâi, în jurul lumii. — În jurul lumii? Luke e sincer stupefiat. Vorbești serios? — Da! În jurul lumii! Îmi împreunez degetele strâns. Putem să stăm oricât vrem noi. De la trei săptămâni la... Îl privesc, încordată, cu speranță. Un an. — Un an? Luke se holbează la mine ca la nebuni. Glumești. — Nu glumesc deloc, i-am spus Christinei că s-ar putea să mă-ntorc sau să nu mă-ntorc să lucrez la Barneys. Și nu s-a supărat. Danny s-a oferit să ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
frică animalică. La aproape paisprezece ani, în timp ce făceam de planton pe coridorul de nord al Școlii Normale în miez de noapte, am rămas încremenit cu ochii bulbucați de spaimă în fața unui schelet uman. Vâjâieli prin urechi, cu părul măciucă, mă holbam înnebunit de spaimă, privind acel schelet uman. Apoi, încet-încet mi-am revenit, reamintindu-mi că acel schelet îmi fusese prezentat la ora de anatomie... Doi trei ani după această întâmplare de groază, într-o seară târziu, în timp ce mergeam spre casă
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
aprinde țigara la luleaua ciobanului din vale... Ce per- spectivă ! De câte ori mă rade, o admir, căci într-adins m- așează cu fața spre opera lui - știe bine cât îmi place.” Într-adevăr, în film avem scena în care Pampon se holbează la opera de sensibilitate sămănătorist-pășunistă, un kitsch grosolan, fără a avea câtuși de puțin înțelegerea ironică a naratorului din Un artist. Spectacolele improvizate cu cocoși loviți de etilism cronic și câini dresați pe post de patriotici roșiori în acompaniamentul marșurilor
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
pe Pământ, până nu-i prea târziu! Oameni buni! Vă prorocesc "Plinirea Vremii"! Privegheați și vă rugați, că nu știți când trâmbițele Apocalipsei vor suna înfricoșata Judecată de Apoi! Pocăiți-vă! Po... po... Brusc se ridică, dă înapoi înspăimântat, se holbează cu ochiul cu albeață, face cruci peste cruci și strigă: Piei Satană!! Piei!! Nu mă ispiti!! Piei!! Își agită brațele prin văzduh, se luptă cu o ființă numai de el văzută din brațele căreia se zbate să se smulgă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
blestem !! Mucurile lumânărilor pâlpâie, aruncând pe pereți tremurătoare umbre... În odaia domnului e liniște, doar orăcăitul broaștelor ce nuntesc în șanțul de apărare al cetății: e nuntă mare! Ușa se crapă ușor scârțâind... O mână cu un pocal: Negrilă. Se holbează... Trupul Domnului zace răsturnat peste masă, cu fața în jos... Un fior îl scutură din creștet în tălpi... Vinul din cupă face valuri, se prelinge pe mână; Negrilă o scutură cu disperare, o șterge de pulpană și pe-o parte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cad răpuși de reprezentanții forțelor retrograde ale istoriei, și nici una plină de spaimă, sau numai de spaimă: ci cu o nespusă mirare, cu stupoare, cu o foarte ațâțată și aproape veselă, în adânc, curiozitate: „Oare chiar va trage?” „Ce te holbezi așa la mine, crezi c-o să-mi tremure mâna?” - strigă călărețul și în clipa următoare apăsă pe trăgaci. Cadavrul alunecă la vale, unda iute a râului spală urmele. Totul se petrece cu o neverosimilă rapiditate. Altul este ritmul celui de-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
șpanchie, cu albeață pe un ochi, dar tot văd destul de bine, gândește femeia și-l privește cu mai mult interes. Ia stai, să te văd mai bine, și tot scutură din cap și începe să-și frământe mâinele. Ce te holbezi la mine ca la o minune? Și zici că vi de departe?... De unde? Măi femeie, ți-am spus că vin de pe meleaguri îndepărtate... Da’spune de unde! Și gândește: Doamne, oare să fie...minune.. . De dincolo de Urali, din Asia! ai priceput
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
șpanchie, cu albeață pe un ochi, dar tot văd destul de bine, gândește femeia și-l privește cu mai mult interes. Ia stai, să te văd mai bine, și tot scutură din cap și începe să-și frământe mâinele. Ce te holbezi la mine ca la o minune? Și zici că vi de departe?... De unde? Măi femeie, ți-am spus că vin de pe meleaguri îndepărtate... Da’spune de unde! Și gândește: Doamne, oare să fie...minune.. . De dincolo de Urali, din Asia! ai priceput
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
naivitatea. Pe un pescar ce ședea cu instrumentul în baltă l-a chestionat curioasă: - Așa-i că peștii trag la crâsnic prin apă? Pe o țigancă borțoasă a întrebat-o dacă a avut relații cu un bărbat. Femeia s-a holbat: - Haoleu, cocoană, da’ nu se vede? În copilărie se juca prin pustietatea beciurilor de la Probota, acum acoperite cu mormane de pământ. Deși părintele Petrea făcea slujbă la mănăstire, casa șio ridicase lângă biserica din Gulia unde s-a mutat și
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
obiceiului de a purta pantaloni de golf, la modă pe vremea tineretului emancipat de după primul război mondial. Din partea elevilor, faptul îi atrăsese porecla de „Bilă”. Având un caracter aprins, i se mai spunea și „Chibrit”. Intrând agale în clasă, se holba de sub chelie cu doi ochi bulbucați și albaștri la „flăcăii” pe care îi instruia în științele exacte. Întotdeauna avea câte o observație la adresa ciracilor sau o zicală potrivită. De pildă, câte unul își pâra colegul, zicând că i-ar fi
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
de nouăsprezece ani, timid, însoțit de regina-mamă. Mulțimea i-a întâmpinat cu simpatie. Convinsă că regina este făcut din aur, Soltana ținea neapărat s-o vadă; pretextând că trebuie să mă scoată la plimbare, din înghesuiala de pe trotuar, dânsa se holba înălțată pe vârful picioarelor. S-a întâmplat ca punctul de observație să fie în strada Toma Cozma, colț cu bulevardul Carol, lângă actuala Casă a universitarilor. Văzându-mă părăsit de fata care dorea cu orice preț s-o vadă pe
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
zbuciumatul Nicolaie Pușcașu, una dintre figurile ieșene, a trecut către un tărâm mai liniștit. Adăogând pe fața sa emaciată o barbă à la Hasdeu, zburlită către toate punctele cardinale, și niște ochelari care îi măreau privirile fanatice și hărțuite, arheologul holba ochi posomorâți către orice umbră ce, din curiozitate, se apleca spre șanțul pe care îl săpa. Pe Pușcașu îl cunoșteau toți cei care avea treabă în Hala Centrală. Cu permanența aerului, focului și apei, iarnă, vară, arheologul întorcea pământul plin
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
suflet, aripă, Toate din tot și n-a mai rămas decât zgura Baroase cumplite spărseseră tăcerea în cioburi De răcnete mari cât durerea. Țăndări din sufletele noastre au ajuns până la cer. Martirii ardeau pe ruguri de ger... Ah! Cum își holba ochii istoria! Nu-i venea să creadă că-n geamătul nostru scrâșneau Cloșca și Horia, Că-n sufletul nostru de nădejde orfan, Atârnau nojițele de la opincile lui Badea Crișan. Ah! Amintirea asta ca pe roată mă frânge: Pe jos erau
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]