1,908 matches
-
scurt timp, în mutanți, odată transplantați în acest mediu radioactiv. Devin hiene nemiloase, nesimțite și fără scrupule pentru care înșfăcatul de bani este sensul vieții, iar șpaga, dată pentru a lua, dată pentru a urca, dată pentru a trăi, metronomul implacabil care îi jalonează viața, în ritmul respirației. Exacta pană a cronicarului, reluată în superbul eseu despre munteni scris de boierul moldovean Alecu Paleologu, ne dă cheia ADN-ului bucureștean așa cum este el dezvăluit de istorie: "Olio, olio - se tânguie fiica
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
de natura evidenței că, astăzi, indignarea, repulsia, complicitatea groasă sau fanatismul decerebrat - atitudini care au jalonat cariera publică a fostului prieten de pahar al torționarului Pleșiță - ar fi înlocuite de un astfel de sentiment, care, pentru un om politic, înseamnă, implacabil, sfârșitul. Mă gândeam din reflex la milă săptămânile trecute când, la Parlamentul European, am văzut că, atât CVT, cât și George (sic!) Becali, ocupau ultimele locuri, stinghere, la o margine, în rândul din spate al amfiteatrului rezervat europarlamentarilor. Locurile erau
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
condamnare. Este oare DSK membru al unei minorități alese, de 0,01%, pentru care chiar un procuror care-și riscă cariera la alegerile de anul viitor să fie convins să pună, pe dosarul lui, oricât de exploziv ar fi acesta, implacabilă ștampilă NUP (la noi: neînceperea urmăririi penale, subterfugiul scandalos care, într-o majoritate zdrobitoare de cazuri, se ascunde coruperea procurorilor și stoparea anchetei). Dacă această suspiciune legitimă, că procuratura statului New York "pune batista pe țambal", se va confirma pe 23
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
12 Years a Slave, deja premiat de Academia Britanică de Film cu premiul BAFTA pentru cel mai bun film al anului trecut, este o dramoletă mediocră, tezistă și superficială, dar cu cel mai mare potențial de ideologie adăugată, cu ratingul implacabil al demonstrației din categoria discutabilă a "corectitudinii politice". Această bizarerie politico- ideologică, care marchează un avatar occidental, eminamente american, al gândirii marxiste și care reprezintă o formă activă de mentalitate totalitară (obstinația de a face binele cu forța!), a depășit
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
meșteșugărească o considera potrivită pentru a fi livrată cititorilor. Și dacă pasiunea îi colora adesea comentariul politic, argumentarea solidă, sprijinită pe fapte și date verificabile, a dat acestei părți a operei sale sale, întotdeauna, osatura solidă și coerentă a judecății implacabile, fără replică. Să facem, deci, un minim efort în acest spirit. Un punct nimerit de plecare întru comemorarea "omului deplin al culturii românești" ar putea fi, în acest context, un volum- relativ proaspăt al Editurii Humanitas dedicat imaginii lui Mihai
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
ordinea importanței sociale a muncii (aici se poate introduce, ad libitum, termenul direct folosit de primarul Constanței, la Congresul PSD de vineri, la adresa procurorului care îl ancheta, cu referire directă la hipsterii de azi, iubitori ai comunismului de bistro) era implacabilă: "clasa muncitoare - clasa cea mai înaintată a societății -, brava noastră țărănime și intelectualitatea". Așa era pe vremea aceea. Dar astăzi? Ce s-a ales din prestigiul, demnitatea și recunoașterea socială a profesorului? "Se sparie gândul!" Cei 2190 de lei ai
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
e importantă vitalitatea și tinerețea sa fizică (domnia sa întruchipând deja, încă de la ieșirea din detenția politică, o formă de austeritate schimnică pe care trecerea vremii doar a mai argintat-o puțin), cât, mai ales, rectitudinea morală, rigoarea cordială și greutatea implacabilă, de neschimbat în bătaia timpului, a operei sale. Al. Zub, cu decența și discreția sa acidă, ar spune că e cazul, totuși, să păstrăm buna măsură, termen nu numai drag lui, dar și emblematic pentru analiza sa istorică, din care
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
de curând - de situațiile, peisajele și oamenii percepuți prin obiectivul aparatului de fotografiat: materia lumii de culori, senzații și chipuri care Îi alcătuise căutarea imaginii definitive, clipa totodată fugară și eternă care să explice totul. Norma ocultă care ordona geometria implacabilă a haosului. Paradoxal, Faulques se simțea mai aproape de ceea ce căutase atâta vreme decât de ceea ce căuta zadarnic doar de când pusese la naftalină camerele foto și pusese iar mâna pe peneluri, În căutarea perspectivei - liniștitoare? - pe care n-o putuse capta
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Acum dispunea, totuși, de cunoștințele adecvate și experiența de viață necesară pentru a Înfrunta această sfidare: un proiect descoperit prin vizorul unui aparat de fotografiat, făurit În ultimii ani. O panoramă murală care să desfășoare, În fața unui observator atent, regulile implacabile care susțin războiul - haosul aparent - ca o oglindă a vieții. Ambiția lui nu aspira la capodoperă; nu avea nici măcar pretenția la o capodoperă, deși, În realitate, așa erau suma și combinația atâtor imagini luate din pictură și fotografie, imposibile fără
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
picturii ceea ce nu trebuia să facă nicicând, Faulques era sigur că munca lui din turn Îi amintea fotografiei ceea ce era ea În stare să sugereze, dar nu și să izbutească: vasta viziune circulară, continuă, din haoticul joc de șah, regula implacabilă care guverna hazardul pervers - ambiguitatea a ceea ce guverna ceea ce nu era absolut deloc Întâmplător - din lume și din viață. Acel punct de vedere confirma caracterul geometric al acelei perversități, norma haosului, liniile și formele ascunse ochiului neavizat, atât de aidoma
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
spate, În fundal, ca un punct terminus al drumului parcurs de ochii privitorului, suma tuturor nuanțelor de negru și cenușiu: umbra capului unui om pe nisip, unde, În ciuda ușoarei defocalizări a fundalului, se ghicea - tușă măiastră a hazardului și naturii, implacabile amândouă - urma lăsată de labele și coada crocodilului care venea târâș. Faulques trăsese nouăsprezece poziții când o santinelă, cu pușcă și ochelari de soare, care purtau eticheta controlului de calitate lipită pe lentila stângă, se apropiase și Îi arătase cu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
evoluție era imposibil de prevăzut. Încercase să remedieze fisura, umplând-o cu un amestec de rășină acrilică și praf de marmură, aplicat cu spatula și repictat pe deasupra; dar acesta nu schimba lucrurile prea mult: fisura Își urma, În tihnă, progresul implacabil. Pe când Își curăța griul și albastrul de pe degete cu o cârpă și un pic de apă, Faulques a privit resemnat crăpătura din perete. La urma urmelor, s-a consolat, totul făcea parte din criptogramă. Zigzagul din haos și sensurile lui
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
circulară lentă spre stânga. Apoi, cu o singură detunătură, chiulasa i se proptise În umăr, iar Faulques putuse prinde prim-planul unei fete slabe și Încordate, cu un ochi mijit și celălalt deschis, pielea nebărbierită, buzele castanii ca o linie implacabilă: un bărbat oarecare, cu propriile criterii de selecție, amintirile, antipatiile și gusturile lui, fotografiat chiar În clipa când ucidea. Mai prinsese o poziție, când franctirorul Își luase obrazul de pe chiulasa puștii, privise obiectivul aparatului Leika cu ochi de gheață, și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și hârtia pentru pozitive jucau doar roluri secundare), toate se explicau până la urmă, combinate În formularea geometrică ale cărei principiu și rod final se Întâlneau În triunghiul care prezida totul: vulcanul negru, brun, cenușiu, roșu. Simbolul criptogramei, fără sentimente și implacabil În simetrii, care Își Întindea fisurile de lavă ca o pânză de păianjen a cărei rețea Îmbrățișa cifra universului, fisurile din peretele vechiului turn, care erau suportul general, zorii zilei care avea să intre curând pe fereastră, bărbatul care aștepta
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
conștientă a scriitorului. De cele mai multe ori, cititorul de literatură confesivă speră să descopere, dincolo de autor, personajul. Rousseau, Musil, Thomas Mann erau, desigur, scriitorii unor jurnale. Dar ei mai erau și fascinante personaje, Învăluite În misterul unei ficțiuni ivite din aglomerarea implacabilă de fapte cotidiene. Zi-de-zi-ul devenea, pe neobservate, ambasadorul absolutului. Bolile lui Stendhal se identificau cu Însăși Boala, iar neliniștile cotidiene ale lui Camus - cu simptomele metafizicului, zbaterile Virginiei Woolf nu erau decât eșantioane din marea Nevroză a secolului, iar obstinația
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Urmând sugestiile lui Jankélévitch, se constată că, În realitate, legătura dintre Înțelepciune (adică rațiunea gânditoare) și Moarte este o relație caducă. În viziunea autorului Ireversibilului și nostalgiei, nu există nici un motiv de a gândi pe marginea morții, pentru simplul și implacabilul fapt că nu e nimic de descoperit În ea! Orice meditație care-și propune să adâncească misterele, legendarele mistere ale morții, nu poate fi decât o marginalie, o alunecare pe contur, o aproximare subiectivă, hazardată și oricând contestabilă a exteriorității
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
acestea. Va scrie cu o patimă din care nu lipsesc nici resentimentele și nici o secretă admirație pentru delicatețea feminină. Privită dinspre punctul ei final, biografia lui Drieu nu pare a conduce acolo unde, În Idele lui Marte 1945, va sfârși implacabil. Încă tânăr (deși Își percepe vârsta cu un fel de tragism teatral, plângându-se de boli și necazuri pe care le va avea doar mult mai târziu), el trăiește cu un acut presentiment al dezastrului. Recapitulând, constată că nimic În
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
E Înșelătoare, fără nici o Îndoială, euforia care m-a făcut să mă bucur de această subită contracție a vieții mele aflată sub amenințare. Presentimentul morții e, cu siguranță, legat de ideea de sinucidere - În fond, o moarte anunțată, un final implacabil pe care paginile de jurnal Îl pregătesc cu o obsesie aproape maniacală a detaliului. Sinuciderea lui Drieu la Rochelle nu e Întâmplătoare și nici lipsită de un ceremonial plin de patetism. Ca mare parte a autorilor de jurnale, Drieu e
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
reprezentată de un Cesare Pavese, ea cade În tentațiile lui maso, găsind o imensă plăcere În descrierea și exhibarea rănii și, Într-un sens mai general, În privarea de speranță. Acesta e jurnalul negru, jurnalul lipsei de speranță, al destinului implacabil care cade ca o ghilotină pe biografie. Acestei formule i se opune intimitatea care pretinde un partener și care vizează stabilirea precisă a relațiilor. E intimitatea nordică, „anglo-saxonă”, mereu confruntată cu nevroza și tot atât de des respinsă de către aceasta. Jurnalul Virginiei
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
obligațiile scrierii zilnice, autorul dispune de un spațiu de manevră nelimitat. Libertatea nu e deplină decât din acest punct de vedere: stilistică, de formă, de conținut. Însuși ritmul scrierii rămâne la alegerea autorului. Ideală ar fi notația zilnică, uniformă și implacabilă. Inexistența prescripțiilor estetice nu Înseamnă și totala arbitraritate a redactării. Libertatea, atâta câtă e, aparține autorului. El dictează și ritmul, și tema, și stilul jurnalului. Dar, În egală măsură, el este scris de către propriile-i cuvinte. Constrângerile, puține dar ferme
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
alternative extreme, pe care dogmatica și filosofia morală a libertății le-au disputat în decursul timpului, nu fără de patimă: • alternativa fatalistă, conform căreia omul este supus în totalitate voinței și determinării (necesității) divine, necesitate care reprezintă pentru om echivalentul unui implacabil destin supraordonat existenței sale; • alternativa voluntaristă, care acceptă ideea că omul este înzestrat cu un deplin "liber arbitru", în măsură să-i permită autonomia acțională în raport cu orice tip de determinare, divină inclusiv. Și una și alta dintre alternative au generat
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
lacrimă (basm versificat după M. Eminescu, 1945), Finister 2 (1970) și Metafore (1971), în care sunt antologate volumele anterioare și este inclus, sub titlul Poeme noi, ciclul Metafore. Prin intermediul „metaforelor”, poetul pune și acum întrebări existențiale. Contemplând fântânile, meditează la implacabila condiție umană: nimeni nu izbutește să fugă din el însuși (Metafora fântânilor); omul se zbate între două hotare - cel de început, cuvântul, și „acel ce va fi iarăși, la sfârșit” (Metafora cuvintelor). Versurile din Pasărea de cenușă (1972) valorifică superior
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286204_a_287533]
-
una industrială; Ferdinand Tönnies ce vorbește despre trecerea de la comunitate la societate, avansând astfel ideea evoluției lipsite de progres; Emile Durkhiem, ce explică mecanismele schimbării sociale prin solidaritatea mecanică și organică și care consideră că schimbarea are un caracter natural, implacabil (Durkheim, 2001); Karl Marx ce vorbește despre cele cinci stadii comuna primitivă, orânduirea sclavagistă, feudală, capitalistă și socialistă; Max Weber autorul unei teorii de asemenea clasice, dar care respinge evoluționismul pune la baza schimbării sociale fenomenul raționalizării (Ungureanu, 1990, Ungureanu
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
încă o surpriză: acest roman poate fi citit în mai multe chei. Dar, deoarece el se prezintă ca o inocentă utopie (ceea ce ține de regula jocului) să-l urmărim în acest sens. Scenariul se desfășoară scenă cu scenă în mod implacabil, până la capăt. Conducătorul are nevoie de un scriitor celebru care să-i laude regimul și să i scrie discursurile; romancierul la rândul său trebuie să plătească pe loc catedra, pe care o revendică, precum și publicarea romanului care așteaptă de 11
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
34 Fiecare cu conștiința și sistemul său de valori. Galileu, care a trecut printr-o situație riguros asemănătoare, a rămas nu mai puțin în istorie. în toate sensurile cuvântului. Cine n a avut însă nimic creator de pierdut poate fi implacabil până la capăt. Riguros și chiar fanatic. Kein Talent doch ein Charakter, vorba lui Heine. A da o judecată definitivă și completă despre cazul Noica este, în încheiere, încă dificil. Trei aspecte ni se par totuși destul de bine stabilite și pot
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]