2,882 matches
-
insistat să-mi protejeze onoarea. Totul era minunat. Până am ajuns la vila lui imensă, exact ca a ta. Tatăl lui mi-a zâmbit afectuos, m-a invitat la el În birou, nu eram decât noi doi, și m-a implorat să nu mă căsătoresc cu fiul lui. Mi-a promis că va avea grijă de mine, financiar vorbind, că-mi va asigura studiile În Italia, Îmi va plăti călătorii În jurul lumii, numai să nu mă căsătoresc cu el. Mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
le zise el din senin, În mașină. Au o șampanie foarte scumpă și n-aș vrea să dau faliment. — Nu-ți face griji, Carl, o să bem numai Cola Light, zise Kitty jignită. — Nu, nu exagera! Carl Își petrecu restul serii implorându-le pe fete să treacă de la Cola măcar la Cosmopolitan. Era un bărbat atipic din Manhattan, fusese căsătorit de opt ori, plătise ipoteci și pensii alimentare pentru opt soții, dar tot nu se Învățase minte. Când intrară În club, Kitty
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
altfel, Marçal, Spune, Dă-mi, te rog, o îmbrățișare. Când Marçal coborî din furgonetă avea ochii umezi. Cipriano Algor nu-și dădu un pumn în cap, doar își spuse, cu un surâs pe jumătate trist, Uite unde ajunge un om, imploră o îmbrățișare ca un copil însetat de dragoste. Porni furgoneta, ocoli clădirea, acum mai întinsă din pricina lărgirii Centrului, Curând nimeni n-o să-și mai aducă aminte ce era înainte aici, se gândi. Cincisprezece minute mai târziu, înstrăinat ca cineva care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ar mai lipsi, să-l lăsăm să cadă inestetic pe unul dintre personajele principale în punctul culminant al acțiunii, această îmbrățișare și acest sărut, aceste săruturi și aceste îmbrățișări, de câte ori va trebui să vă amintim că aceeași iubire care devorează imploră să fie devorată, așa a fost întotdeauna, întotdeauna, dar uneori băgăm de seamă mai mult. Între două sărutări, Cipriano Algor întrebă, Cum se face că ești aici, dar Isaura nu răspunse imediat, mai erau săruturi de dat și de primit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
presimțiri de moarte. Când intram la ea în cameră, se ridica încet, cu greutate și zâmbea ca să-și ascundă lacrimile. Câteodată avea lungi discuții cu tata, pe care le ascultam acum lipindu-mi urechea de ușă. Îi vorbea despre mine, implorându-l să fie mai îngăduitor. „Poartă-te și tu mai atent cu el. E un copil, totuși”. Biata mama. Era îngrijorată din pricina mea. „Ce ghinion am avut să moară Dinu” era, aproape invariabil, răspunsul tatei. Aceste frânturi de discuție întretăiate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
zdrobesc voința acestui catâr nebun. Cu hipnotice îl voi face să-mi spună cum îl cheamă. 17 decembrie Roșcovanul nu mai vorbește deloc. S-a încovoiat, nu mai protestează, nu mai urlă. Tace. Acum câteva zile, plângea, se ruga, mă implora să-l cred că nu e nebun. A început să se zbată. Să strige. Să țipe. Nu mai murmura ca la început. I-am dat o doză și mai mare de hipnotice. Acum e ca un om zdrobit. Privește în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
țărm am înlemnit pentru că, ne-am dat seama, câinele avea moartea înscrisă în ochi. L-am văzut pe individ încercând să fugă în apă, lovind dezordonat apa cu mâinile, ba chiar am avut impresia că mi-a aruncat o privire, implorându-mă să-l ajut, să-l salvez, dar buldogul l-a ajuns, i-a sărit în gât și, după câteva zvârcoliri, spuma valurilor era roșie în jur. Portarul a fost primul care s-a desmeticit. A ieșit din gheretă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
departe. Ca orice criminal ambițios am abuzat de naivitatea ta, ți-am ascuns adevăratele mele intenții ca să mă pot folosi de tine fără scrupule. Cunoști stilul. — Nu glumi, Daniel, te avertizez că situația e serioasă. Vorbise aproape rugător. Parcă mă implora să-l scot dintr-o primejdie în care nimerise numai din vina mea. Asta mi-a dat foc. Am explodat. — Și ce, eu n-am vorbit serios? Îți pui cenușă în cap, te dezici de prietenia cu mine, mă condamni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Profetul s-a desprins dintre pescarii care urmăreau nemișcați, tăcuți, masacrul, a înaintat cu pași grei, l-a luat în brațe ca pe un bolovan și l-a aruncat în mlaștină. Dinu a început să țipe. Făcea semne disperate, ruga, implora, plângea să fie scos, se zbătea, dar zbătându-se nu făcea decât să se afunde și mai rău în vreme ce pescarii stăteau la fel de tăcuți, în același loc, fără să schițeze nici un gest. În cele din urmă noroiul l-a înghițit. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-i pe măsura domniei tale. Nu știu despre ce vorbești, Rabbi Allevi, zise Dee. Noi ne aflăm aici ca să-i fabricăm câteva uncii de aur Împăratului domniei voastre. Nu suntem necromanți de trei parale. — Măcar dați-mi foița de hârtie, imploră Rabbi Allevi. — Ce foiță? Întrebă Dee cu o diabolică ingenuitate. — Blestemat să fii, doctore Dee, zise rabinul. Și adevăr Îți zic că n-o să vezi zorii noului secol. Și se depărtă În noapte, murmurând niște consoane obscure și fără nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
-i dau obsesii lascive se răsucesc În carne-i, e ca un arc Întins spre țintă, atât de-ntins Încât cedează și se sfarmă. Deodată el cade jos, târându-se În fața acestei apariții, cu mâna ca o gheară Întinsă să implore o Înghițitură de elixir. — Oh, grohăie el, cât ești de frumoasă; oh, dinții aceia mici de lupoaică tânără care strălucesc când deschizi buzele roșii și pline... oh, ochii tăi mari de smarald care aci scânteiază, aci tânjesc. Oh, demon de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
o, Stăpână, frumoasă ești ca soarele, albă ca luna, iată, Îl reneg până și pe Dumnezeu, și Sfinții, și pe Pontiful Roman Însuși, mai mult voi zice, Îi reneg pe Loyola și jurământul criminal care mă leagă de Tovărășia-mi, implor o sărutare doar, și-apoi să mor. A mai făcut un pas, târându-se pe genunchii lui zbârciți, cu tunica ridicată pe șolduri, cu mâna Încă Întinsă spre această fericire de neatins. Deodată a căzut Înapoi pe spate, cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
naivitate, ordin, prozelitism, calcul sau rea-credință, a fost inițiat În lojă, colegiu, priorat, capitul, ordin ce În mod nepermis se reclamă de la supunerea față de Superiorii Necunoscuți și față de Stăpânii Lumii, să facă act de abjurare În noaptea asta și să implore exclusiva reintegrare În spiritul și În trupul unicei și adevăratei norme, anume Tres, Templi Resurgentes Equites Synarchici, triunicul și trinosoficul ordin mistic și ultrasecret al Cavalerilor Sinarhici ai Renașterii Templiere!“ „Sub umbra alarum tuarum!“ „Acum să intre demnitarii celor 36
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
să fie? — Scotch, mîrÎie Diavolul, lăsîndu-se Într-un fotoliu molcuț de piele. Celularul din buzunarul lui Wakefield a tot vibrat cu intervenție, pe parcursul acestei ciudate Întîlniri. În timp ce pregătește băuturile, Își ascultă mesajele. Este unul de la agentul de prelegeri, care Îl imploră să accepte o apariție la jumătate din prețul obișnuit; prietenul lui Ivan (singurul lui prieten), care Îl invită la o partidă de poker; agentul de bursă, care Încearcă să-i vîndă acțiuni la o nouă IPO; fosta sa soție, Mariana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
mînioși, alături de tîmplarii ei care au lucrat 24 din 24, pînă la moartea ei. Fără să știe cum, Wakefield reușește să adoarmă, se pare, pentru că atunci cînd deschide ochii, afară este dimineață. Aude ciocănitul, apoi o voice de femeie. Ea imploră „Te rog... nu... nu face asta...“ Wakefield se bulucește la ferestruica de la baie. Și iată-l pe maniac stînd pe schelă, cu un ciocan În mînă. E singur. Wakefield nu mai aude vocea femeii, dar e sigur că nu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
exclamă tatăl lui pe un ton acuzator - văzând întinzându-i-se dinainte ani de plătit facturi la veterinar, tapițerii roase și procese pentru stabilirea paternității progeniturilor canine -, de unde a apărut javra asta? — Te rog, lasă-mă să-l păstrez, îl imploră Ben. Un vagabond l-a lăsat legat de crucea din piață și urmau să-l ia și să-l închidă într-o cușcă. În locul adolescentului, aproape adult, cu CD player portabil și role, Jack văzu un băiețel de șapte ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
limbii lui, iar degetul lui îi exploră cu delicatețe regiunea umedă, străjuită de păr pubian. Fran avu senzația că un impuls electric unise cele două centre ale plăcerii, îndoindu-i desfătarea, până când simți că nu mai poate rezista și îl imploră să o pătrundă. De data asta orgasmul nu semănă cu nici un altul pe care-l cunoscuse vreodată. Ca o pietricică aruncată într-un lac, reverberă îndelung. Epuizați de intensitatea lui, se prăbușiră în cele din urmă unul în brațele celuilalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Doamne, de nouă ani de zile am făcut revelioane cu ei... am ajuns singur. Mi-a venit greu de tot. Acasă, la tata, am văzut amărăciune, singur, fără un copil. M-am dus la Oltenița, s-o rog, s-o implor, că viața fără ea nu are rost. Vă spun cinstit, că eu nu vreau să mint, dacă nu vrea de bunăvoie, de o ameninț cu cuțitul se va întoarce acasă. De frică. Am luat cuțitul. Cea mai mare prostie. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
iar, câinele s-a urnit și el, împleticindu-se, în spatele lui. Tușea întruna. — Non, non, câine-san. La revedere! Bătrânul câine și-a înălțat capul și l-a privit fix. Se putea citi ceva înduioșător în ochii lui. Păreau să-l implore pe Gaston să nu plece fără el. Gaston s-a lăsat pe vine și l-a mângâiat pe cap. Privind în ochii triști ai câinelui, părea că înțelege ce vor să-i spună. Câinele nu avea nici un stăpân care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și, înșfăcându-și bocceluța, a pornit pe coridor în jos. Când a văzut aprinzându-se lumina în odaia cameristei, s-a întors înspăimântată spre Gaston și i-a strigat: — Unde-i camera ta? Repede! Du-mă în camera ta! — ...? — Te implor! Înainte să aibă Gaston timp să-i răspundă, ea a și ochit ușa care fusese lăsată întredeschisă și a țâșnit înăuntru, cu Gaston după ea. — Te rog, ajută-mă! Te rog! A repetat rugămintea de câteva ori, pentru că auzea voci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
să se foiască. Endō a băgat mâna în buzunarul pelerinei și Gaston a simțit în coaste un obiect dur. Ne bouge pas. Trag. Crede-mă. Cu capul rezemat în mâinile-i uriașe, Gaston îl privi în tăcere pe Endō. Îi implora milă din priviri. — Eu... eu vreau să merg înapoi. Acum, străine, râzi și prefă-te că-mi vorbești... mai ales când or să se uite în mașină. Înțelegi? Râzi! — Vreau să merg înapoi! — Bine, bine. Dar râzi! Parle n’importe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Dă-i drumu’! — Ăsta n-are pic de inimă! Chelnerițele îl copleșeau cu reproșuri și insulte pe hingher, dar omul a încuiat cușca, fără să se sinchisească măcar să le răspundă. Higurashitei a ieșit în fugă pe stradă și l-a implorat pe hingher, cu glas tremurând, să-l elibereze: — Bătrâne, legea nu-ți permite să lași nelegat un astfel de câine. Uite... n-are nici măcar un lănțug cu numele lui. Hingherul a respins repede obiecțiile bătrânului. Takamori și Tomoe intenționaseră să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
a spus trist Gaston lui Tomoe, văzând-o că se apropie. Napoleon-san n-are buletin. — Buletin? — Un certificat eliberat de circumscripție, spuse tânărul. Aveți nevoie de certificat ca să dovediți că sunteți stăpânul câinelui. — Nu se poate găsi nici o soluție? îl imploră Tomoe. — Mă puneți într-o situație dificilă. Tânărul clipi din ochi. Vă amintiți numărul permisului? — Numărul permisului? De unde să aibă permis un câine vagabond ca Napoleon? Sau să fie luat în evidență la circumscripție? Tomoe nu știa ce să răspundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
să latre aproape o sută de câini, speriați de lumina care pătrunsese în cuștile lor întunecate. — Poftiți, vă rog. Urmându-l pe tânărul însoțitor, Gaston și Tomoe au fost copleșiți de lătraturile jalnice, care veneau dinspre câinii închiși în cuști, implorând parcă ajutor. Repezindu-se la plasa de sârmă a cuștilor, dând din coadă furioși, toți păreau să spună: „Eu sunt acela. Eu sunt acela. Ajutați-mă, vă rog!“ Câinii au un instinct teribil. Îi recunosc imediat pe iubitorii de animale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
duci la Yamagata? — Ți-am spus. Eu am părerea mea despre Gaston. Tu ți-ai bătut tot timpul joc de el. Eu nu. Atitudinea lui Takamori față de sora lui era cu totul neobișnuită. Tomoe rămase fără replică pentru moment. Îl implora din priviri. Era dureros pentru ea să recunoască adevărul în fața fratelui. — Nu neapărat îl disprețuiam. Mi-am dat și eu seama că e un om bun, prea bun poate. Cu toate acestea, nu găsesc nimic atrăgător la el. — Atrăgător? — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]