2,599 matches
-
Panzerkampfwagen V a fost un tanc de luptă din Germania nazistă și folosit în al Doilea Război Mondial de la jumătatea anului 1943 până la sfârșitul războiului în Europa (1945). A fost creat pentru a compensa tancul inamic Ț-34 și să substituie Panzer III și Panzer IV, dar până la urmă a servit împreună cu ele și cu tancul greu Tiger I. Combinația excelentă între putere de foc, mobilitate și protecție a servit ca model pentru proiectele de tancuri
Panther () [Corola-website/Science/311198_a_312527]
-
s-au alăturat mișcării de rezistență antinazistă, iar restul populației a sprijinit în mod pasiv partizanii. După o vreme, specialiștii NKVD, SMERȘ și GRU au început să instruiască grupuri speciale - comandouri ale forțelor speciale - care au fost parașutate în spatele liniilor inamice. Cei recrutați în aceste grupuri erau de obicei voluntari din rândurile armatei regulate, a trupelor ministerului de interne dar și din rândul sportivilor de performanță sovietici. După ce ajungeau în spatele liniilor inamice, aceste grupuri luau legătura cu formațiunile de partizani deja
Partizanii sovietici () [Corola-website/Science/311255_a_312584]
-
ale forțelor speciale - care au fost parașutate în spatele liniilor inamice. Cei recrutați în aceste grupuri erau de obicei voluntari din rândurile armatei regulate, a trupelor ministerului de interne dar și din rândul sportivilor de performanță sovietici. După ce ajungeau în spatele liniilor inamice, aceste grupuri luau legătura cu formațiunile de partizani deja existente în teritoriile ocupate și le reorganizau și instruiau. În fiecare grup, ofițerii specializați în munca de strângere a informațiilor și în telecomunicații ocupau un loc aparte. Unii dintre membrii acestor
Partizanii sovietici () [Corola-website/Science/311255_a_312584]
-
vest spre Moscova. Comuniștii din Belarus au început organizarea unităților de partizani chiar de a doua zi după emiterea primelor directive date de la centru. După unele estimări sovietice, în august 1941, luptau deja 231 de detașamente de partizani în spatele liniilor inamice. Până la sfârșitul anului 1941, fuseseră parașutate în sprijinul partizanilor din Belarus peste 437 de comandouri speciale cu peste 7.200 de luptători. Totuși, odată cu înaintarea liniei frontului spre est, condițiile aprovizionării unităților de partizani s-au înrăutățit continuu până în martie
Partizanii sovietici () [Corola-website/Science/311255_a_312584]
-
putea menține legătura cu detașamentele de partizani de pe teren, slaba cunoaștere a regiunii de către partizani, ca și calitatea luptătorilor - între 10 și 20% dintre membrii detașamentelor de partizani erau foști pușcăriași eliberați din închisori și trimiși să lupte în spatele liniilor inamice. În plus, partizanii sovietici nu erau pregătiți să lupte în condițiile specifice de teren și climă din Karelia. Patrulele finlandeze antipartizani s-au dovedit foarte eficiente, reușind să anihileze aproximativ două treimi dintre detașamentele trimise de sovietici în spatele frontului inamic
Partizanii sovietici () [Corola-website/Science/311255_a_312584]
-
inamice. În plus, partizanii sovietici nu erau pregătiți să lupte în condițiile specifice de teren și climă din Karelia. Patrulele finlandeze antipartizani s-au dovedit foarte eficiente, reușind să anihileze aproximativ două treimi dintre detașamentele trimise de sovietici în spatele frontului inamic. În plus, din zonele cu cea mai intensă activitate a partizanilor, populația civilă de etnie rusă a fost strămutată, o bună parte a acestora au fost internați în lagăre, ceea ce a făcut ca sprijinul primit de partizani de la localnici să
Partizanii sovietici () [Corola-website/Science/311255_a_312584]
-
locali ucrainieni și ai partizanilor sovietici au încercat să stabilească alianțe temporare, dar cartierul general de la Moscova al NKVD-ului a reacționat cu brutalitate, pedepsind comandanții locali aflați în subordinea lor. Populația ucraineană a fost prinsă între cele două tabere inamice și a suferit enorm de pe urma greutăților războiului, a fost preocupată mai presus de orice de propria supraviețuire și s-a străduit să rămână echidistantă în conflict. Partizanii sovietici s-au bucurat de un sprijin slab din partea populației statelor baltice. Acțiunile
Partizanii sovietici () [Corola-website/Science/311255_a_312584]
-
de rinichi și s-a retras în viața privată. A murit în 1922, mormântul său fiind păstrat în cimitirul de Bornstedter, din apropierea castelului "Sanssouci" din Potsdam. Falkenhayn considera că armata germană se află în fața unei superiorități numerice covârșitoare a forțelor inamice pe majoritatea fronturilor, caz în care doctrina dinainte de război care prevedea obținerea victoriei printr-o „bătălie decisivă” nu mai era aplicabilă, depășind posibilitățile reale ale forțelor germane. În schimb Falkenhayn spera să poată folosi succese militare limitate ca și catalizator
Erich von Falkenhayn () [Corola-website/Science/311788_a_313117]
-
ce durase deja peste 300 de ani. Coifuri, armuri și componente ale armurilor de cavaleri din secolele XIII-XIV. Se observă componentele armurii: Coiful, platoșă, mănușile, cotierele, apărătorile de brațe și picioare precum și țepușele în prelungirea bombeului bocancilor pentru împungerea cailor inamici în lupta de aproape (armura din stânga). Vizierele coifurilor prezintă numeroase orificii destinate ușurării respirației cavalerului în situația unui efort fizic prelungit în arșița verii. Foarte mulți cavaleri mureau din cauza efortului într-o armură încinsă de căldura soarelui. Cămașă de zale
Evul Mediu feudal () [Corola-website/Science/311877_a_313206]
-
vase (1.213 vase militare, 4.126 vase de desant și 1.600 de vase de sprijin, inclusiv un număr de vase comerciale). Comandantul suprem al Forței Expediționare Navale Aliate, destinată protecție de la mică distanță a infanteriei și bombardării amplasamentelor inamice de pe plajă, a fost amiralul Sir Bertram Ramsay. Ramsay fusese responsabilul planificării invaziei de pe plajele Africii de nord din 1942 și avusese comanda unei dintre cele două flote care transportaseră trupe în timpul Operațiunii Husky (invazia aliată din Sicilia) în anul
Operațiunea Neptun () [Corola-website/Science/311895_a_313224]
-
Navale Operative: cea de vest sub comanda contraamiralului Alan G Kirk și cea de est, sub comanda amiralului Sir Philip Vian (un veteran al debarcărilor din Italia). Navele de război au asigurat acoperirea transportoarelor de trupe împotriva tuturor atacurilor navelor inamice de suprafață, submarine ca și împotriva atacurilor aeriene și au asigurat protejarea infanteriștilor în timpul debarcărilor prin bombardamente navale care au avut ca țintă fortificațiile germane de pe plaje. Printre vasele militare au fost câteva minisubmarine britanice, care au participat la protecția
Operațiunea Neptun () [Corola-website/Science/311895_a_313224]
-
putut fi și rezultatul neîncrederii lui Adolf Hitler în capacitățile de luptă ale Kriegsmarine. În mod sigur, marina regală britanică era o forță foarte puternică și care ar fi fost capabilă să respingă orice tentativă de atac al forțelor navale inamice. În plus, Canalul Kiel fusese minat în timpul Operațiunii Bravo. A doua amenințare majoră era reprezentată de submarinele germane transferate din Atlantic. Avioanele de supraveghere decolate de pe portavioane și de pe aeroporturile din vestul Angliei controlau o fâșie întinsă la est de
Operațiunea Neptun () [Corola-website/Science/311895_a_313224]
-
germană a fost minoră, iar pe 4 iulie patru distrugătoare au fost scufundate sau forțate să se reîntoarcă în portul Brest. Pas de Calais fusese închis prin minare, patrulare neîncetată a vaselor și avioanelor aliate, supraveghere aliată și bombardarea porturilor inamice. Forțele navale locale germane erau reduse, dar ar fi putut fi întărite cu vasele din Baltica. Eforturile lor fuseseră concentrate însă pe protejarea Pas de Calais - zona cea mai probabilă de atac a aliaților, în concepția stategilor germani. Perdeaua de
Operațiunea Neptun () [Corola-website/Science/311895_a_313224]
-
pozitiv, năucind și fragmentând răspunsul apărătorilor germani. În plus, măsurile defensive luate de germani pentru inundarea terenurilor joase au ajutat la protejarea flancului sudic al americanilor de atacurile naziste. Parașutiștii au continuat să rătăcească și să lupte în spatelel liniilor inamice timp de mai multe zile. În timpul deplasării parașutiștilor rătăciți, ei au reușit să formeze mici grupuri eterogene, conduse de subofițeri sau ofițeri foarte tineri. Divizia a 82-a a reușit să ocupe Sainte-Mère-Église în dimineața zilei de 6 iunie, această
Operațiunea Neptun () [Corola-website/Science/311895_a_313224]
-
m, să atace și să distrugă tunurile, despre care se credea că țin sub control plajele Omaha și Utah. Comandanții aliați nu știau că tunurile fuseseră mutate mai înainte de Ziua Z, și comandourile ar trebuit să înainteze adânc în teritoriul inamic în speranța că vor depista piesele de artilerie și le vor distruge. În ciuda faptului că tunurile fuseseră mutate, fortificațiile rămâneau ținte importante, de vreme ce un singur observator de artilerie plasat aici putea dirija focul german cu mare precizie. Atacul comandourilor americane
Operațiunea Neptun () [Corola-website/Science/311895_a_313224]
-
acceptul lui Stalin, generalul Malinovski a ordonat comandamentelor și trupelor să nu acorde nicio atenție comportării trupelor române, să nu intre în tratative și să-și îndeplinească în continuare misiunile. În lipsa unui armistițiu, armata română era în continuare o forță inamică, iar non-combatul trupelor române după seara zilei de 23 august a fost considerat o capitulare fără condiții. Comandamentele sovietice au recunoscut internarea a circa 26.000-40.000 de militari români. După multe insistențe din partea reprezentanților Marelui Stat Major român s-
Alexandru Saidac () [Corola-website/Science/311956_a_313285]
-
ofensive ale Diviziei a 11-a în zona Ancestovo - Gniliacovo - Holodnaia Balca (8-13.10.1941)Ș se ordonă Diviziei a 11-a, "să continue atacul cu stânga, în lungul crestei 81,6 - Fomina Balka Mare, pentru a desăvârși întoarcerea rezistenței inamice din Gniliacovo și a pune stăpânire inițial pe linia marginea de Sud a satelor Gniliacovo și Holodnaia Balka, apoi pe înălțimile Nord-Vest Fomina Balka Mare". La 23 august 1944 Generalul de Corp de Armată Iosif Teodorescu, comandantul militar al Caiptalei
Iosif Teodorescu () [Corola-website/Science/311954_a_313283]
-
sediul într-un fost hotel. Aici, ISRB producea radiouri, arme, dispozitive și capcane explozive utilizate de agenți SOE sau de trupele speciale. Prima tabără de instruire a SOE a fost Wanborough Manor, Guildford. Agenții care urmau să lupte în spatele liniilor inamice au urmat cursurile de comando la Arisaig, Scoția, după care erau instruiți de specialiști în tehnici de distrugere sau telegrafie și codul Morse în diferite locații din întreaga Anglie. La finalul pregătirii, agenții erau antrenați în tehnici de parașutare (dacă
Special Operations Executive () [Corola-website/Science/311966_a_313295]
-
înființată o unitate de testare („Secția IX a”), („Welbike”) unde au fost testate submersibilele. La sfârșitul anului 1944, aceste submersibile au fost transportate în Australia pentru a fi testate în condiții tropicale. Un agent SOE care lucra clandestin în teritoriul inamic avea nevoie de haine, documente confecționate astfel încât să nu trezească suspiciuni. SOE a avut o serie de ateliere pentru fabricarea îmbrăcămintei și pentru falsificarea documentelor de identitate, a cartelelor de alimente, sau a altor produse precum țigaretele. Deși SOE se
Special Operations Executive () [Corola-website/Science/311966_a_313295]
-
partizanilor din Iugoslavia, SOE a trimis luptătorilor din rezistență arme capturate de la germani sau italieni. Astfel de arme au fost disponibile în cantități mari, în special după capitularea Italiei, iar partizanii puteau să facă ușor rost de muniție din depozitelel inamicilor. SOE a dezvoltat o serie largă de dispozitive explozive pentru ducerea la îndeplinire a sabotajelor. Astfel de dispozitive explozive erau folosite nu numai de agenții din clandestinitate, dar și de unitățile de comando. Au fost concepute și metode și materiale
Special Operations Executive () [Corola-website/Science/311966_a_313295]
-
folosite pentru nevoile SOE, dar opiniile sale nu au fost luate în seamă, și până în aprilie 1942, SOE beneficiase de serviciile escadrilelor 138 și 191 care operau de pe aeroportul „RAF Tempsford”. Avioanele decolate de pe acest aeroport au parașutat deasupra teritoriului inamic numeroși agenți, echipamente și provizii. Unele avioane ușoare, precum cele de model „Westland Lysander”, au fost utilizate pentru transportul agenților de la sau de pe piste de aterizare improvizate pe teritoriul inamic. Comandanții Marinei Regale britanice au avut de asemenea rețineri în
Special Operations Executive () [Corola-website/Science/311966_a_313295]
-
Tempsford”. Avioanele decolate de pe acest aeroport au parașutat deasupra teritoriului inamic numeroși agenți, echipamente și provizii. Unele avioane ușoare, precum cele de model „Westland Lysander”, au fost utilizate pentru transportul agenților de la sau de pe piste de aterizare improvizate pe teritoriul inamic. Comandanții Marinei Regale britanice au avut de asemenea rețineri în a permite folosirea submarinelor sau vaselor torpiloare rapide pentru deplasarea agenților SOE. În schimb, SOE a folosit de multe ori vase civile precum cele pescărești sau caice, pentru ca mai târziu
Special Operations Executive () [Corola-website/Science/311966_a_313295]
-
unor plutoane sau companii era numită și „prima linie de rezistență”. Era la rândul ei formată din trei serii de lucrări: linia posturilor mici, linia gărzilor mari și linia avanposturilor înzestrate. Rolul ei era de a întârzia un eventual atac inamic, trupele având misiunea de a se retrage, rezistând pe aliniamente succesive. „A doua linie de apărare”, supranumită „linia principală de rezistență”, „linia I-a de rezistență” și „linia centrelor”, era situată la șapte-opt km de oraș și avea formă aproximativ
Bătălia de la Turtucaia () [Corola-website/Science/311334_a_312663]
-
după amiaza, ajutate și de artileria de pe malul stâng al Dunării și de pe monitoare. Noaptea de 2-3 septembrie s-a scurs fără a fi înregistrate atacuri din partea inamicului. La 3 septembrie, operațiunile s-au concentrat asupra sectorului de vest. Artileria inamică instalată la vest de Turcșmil și pe dealurile de la Senova-Siahlar au executat un bombardament violent asupra pozițiilor române de la Satu Vechi, însă cu rezultate slabe. Începând cu ora 10.30 și până seara târziu, infanteria germano-bulgară a întreprins atacuri violente
Bătălia de la Turtucaia () [Corola-website/Science/311334_a_312663]
-
diferă fundamental. Relațiile Armia Krajowa cu sovietice au mers din rău în mai rău. Dacă Germania Nazistă a invadat împreună cu Uniunea Sovietică Polonia în 1939, după declanșarea Operațiunii Barbarossa, sovieticii au considerat partizanii polonezi loiali guvernului în exil mai degrabă inamici decât aliați, dat fiind planurile Moscovei de preluare a controlului asupra Poloniei după terminarea războiului. Moscova a dat ordin partizanilor sovietici pe 22 iunie 1943 să se angajeze în lupte cu partizanii polonezi. S-a ajuns ca acțiunile de luptă
Armia Krajowa () [Corola-website/Science/311382_a_312711]