2,142 matches
-
decide totul: fericirea și nefercirea, viața și moartea. Din perspectivă culturalistă, romanele lui Houellebecq se opresc asupra perioadei secolului trecut pe care scriitorul o consideră responsabilă de schimbarea de paradigmă antropologică: din anii 60, omul occidental trăiește În regimul unui individualism absolut, care face să dispară solidaritatea și nu mai mizează decît pe relația pur sexuală (chiar dacă Îndulcită cu mitologie romantică). Eroii houellebecquieni sîntem noi, Înainte Însă de a ne fi acceptat ca atare. Spre deosebire de literatura lui Houellebecq, care nu oferă
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
miza estetică, care la drept vorbind i se pare superfluă, Michel Houellebecq are curajul, nesăbuința sau vanitatea de a se Împotrivi situației istorice care a alungat literatura și literatorul tot mai departe de scena conștiinței publice. În plin triumf al individualismului (tradus În literatură printr-un autobiografism ubicuu, hedonist sau dezabuzat, clasic sau “postmodern”), Houellebecq Își precizează la maximum contextul și-și ridică protagonistul la coeficientul general. În plin postavangardism și postexperimentalism, el scrie inspirîndu-se din limpezimea și sentențiozitatea scriiturii realiste
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
individul care ajunge să le practice este apărat mereu de credință și de disciplina spirituală impuse de normele sectei. Legea, cu alte cuvinte, nu se mai opune individului, ca În religia tradițională și iudaică În primul rînd, atîta vreme cît individualismul nu atinge gradul de exacerbare care-l transformă În groparul individului, cum se Întîmpla În societatea occidentală. Esențial este faptul că morala elohimită, la fel ca cea greacă, nu se sprijină nici pe sacriciu, nici pe vină. Pe de lată
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
știindu-și cititorii astfel, creatorul de literatură dezvoltă universuri referențiale compensative și, cu bagajul psihanalitic făcut, adăugat unei experiențe istorice traumatizante, acceea a Occidentului modern, cercetează microuniversuri rămase pînă nu demult În suspensia anomiei. Concurează la proliferarea autoficțiunii atît hedonizarea individualismului contemporan cît și prăbușirea metanarațiunilor constatată de Lyotard: “Autoficțiunea s-ar fi născut deci din cucririle psihanalizei, impunînd o concepție despre literatură ca inevitabilă ficțiune. Cu Freud, autobiograful a realizat că, imediat ce există poveste, adică punere În text, apare ficțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de șoc suportate În secolul XX s-au numit - atunci cînd au fost date, prin deturul ficțiunilor, de romancieri - realism. Romanul realist francez din zilele noastre și-a mutat accentul de pe “noi” pe “eu”, În concordanță cu recenta resurecție a individualismului (cu cîteva excepții notabile și cu atît mai semnificative, ca cea a lui Houellebecq). Există o Întreagă literatură, și vorbesc acum de cea ficțională, revendicativă. Ea se cantonează, Într-o primă diviziune, fie În social și realistă la modul mizerabilist
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
iluzorii imediat ce Încercăm să le detașăm de contextele În care le-am creat: frumusețea și iubirea pentru o femeie (punctul de vedere rămîne masculin) vin din senzații, dacă ele dispar ceea ce instituisem ca valoare dispare și ea totdeaodată. Autoficțiunea consacră individualismul abrupt al zilelor noastre: singura realitate la care mă pot raporta sînt eu, așadar nu pot vorbi decît despre mine dacă vreau să spun adevăruri. Iar noii libertini Îngroașă conturul miezului pervers, autodestructiv al ființei umane finite, atee, lipsită de
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
treilea și în primii ani ai deceniului patru, atît la bătrîni, cît și la tineri; „timpuri complicate”, - după unii de „vertiginoasă precipitare”, după alții de „marasm”. Contrastele resimțite cel mai dureros erau cele dintre preocupările materiale și cele spirituale, dintre individualism și demagogia solidarității, dintre certitudinile bazate pe averi și eclipsele de conștiință. Nici unul din ele n-a scăpat ochiului moraliștilor și moralizatorilor. în această ultimă ipostază, cel mai șfichiuitor îmi pare a fi fost Gala Galaction, preot cu idei socialiste
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
și mai subversivă, urmărind să reprezinte simbolic latura demonică a condiției umane, demonstrând că oricine sfidează societatea va fi distrus de aceasta. Oameni influenți conduc această societate, dar simultan aceștia sunt prezentați ca fiind devorați de disputa religioasă a Reformei. Individualismul lor robust și opoziția înverșunată față de ipocrizia religioasă le sporește nenorocirea. Personajele principale din Piatra filozofală sunt Zenon (date fictive 1510-1569) și vărul său Henri-Maximilian, un mercenar învățat. Zenon este o minune a științei, educat în Țările de Jos într-
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
autobiografic volum al trilogiei, Ce? Eternitatea, Geo Vasile vedea mai apoi aceeași dublă poziționare față de tatăl memorialistei, iubit dar zugrăvit fără indulgență 9. Până și scurtele nuvele orientale vehiculează, după Magda Cârneci, semnificații îndelung elaborate, rupte de frământările produse de individualismul atotputernic în literatura occidentală din secolul trecut 10. În eseurile din Creierul negru al lui Piranesi a produs impresie gustul pentru istorie, solidar cu reflecția asupra sfârșiturilor de epoci, titlul original marcând o "obsesie a provizoratului"11. Pe lângă importanța documentară
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
pe alții, sursa delirului de revendicare. Conduita de lamentare perpetuă, în alte cazuri, de imprecații necontenite la adresa anturajului, nu sunt decât rămășițe ale deprinderilor în familie, a obișnuinței de a primi mai mult și a da mai puțin”. Egoismul și individualismul sunt factori psihologici care împiedică realizarea „reversibilității” în plan moral, a acelui schimb echilibrat între „drepturi” și „datorii”, punându-l, în schimb, pe individ într-o postură de a se simți mereu frustrat în drepturile sale, și de a-l
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
în special ca rezultat al studiului important al lui Hofstede. Pe baza examinării valorilor unui mare număr de respondenți din 40 de țări, autorul a reușit să descopere existența unui număr de patru componente ale culturii: "distanța puterii", "evitarea incertitudinii", "individualismul" și "masculinitatea". Prima dimensiune privește inegalitatea și acceptarea ei; a doua se referă la faptul că "toleranța față de incertitudine variază considerabil între oameni ... din diferite țări" (Hofstede, 1980: 153); a treia se bazează pe recunoașterea faptului că "în anumite culturi
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
și "masculinitatea". Prima dimensiune privește inegalitatea și acceptarea ei; a doua se referă la faptul că "toleranța față de incertitudine variază considerabil între oameni ... din diferite țări" (Hofstede, 1980: 153); a treia se bazează pe recunoașterea faptului că "în anumite culturi, individualismul este perceput ca o binecuvântare și o sursă de bunăstare [în timp ce] în altele este privit ca ducând la alienare" (1980: 213); iar a patra izvorăște din faptul că "distribuția rolului sexelor, comună unei anumite societăți, este transferată prin socializare familiilor
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
și evitarea incertitudinii (spre deosebire, de exemplu, de țările anglice și nordice), dar națiunile latine mai dezvoltate sunt puternic individualiste și au un rezultat mediu privind masculinitatea, în tip ce țările latine mai slab dezvoltate au un rezultat slab privind individualismul și sunt fie foarte masculine, fie relativ feminine (dar mai puțin decât țările nordice) (Hofstede, 1980: 336). În acest moment nu putem afirma cu tărie că aceste diferențe sunt legate de dezvoltarea socio-economică, dar se pare că sunt cel puțin
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
stârnește întrebări privind originea și forța acestei "personalități". S-a putut distinge între componentele culturii, și, în acest fel, s-a putut percepe mai bine rolul intrinsec pe care îl joacă; de exemplu, de a da o importanță mai mare individualismului, sau, dimpotrivă, nevoii de "dependență". Relația dintre societate și politică nu este așadar simplă. Nu poate avea loc într-o singură direcție; corelațiile existente lasă loc influenței bidirecționale. Dar cel puțin putem fi preciși în legătură cu forța unor conexiuni. Astfel, ne
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
Eu prin Tu. Perceperea și relaționarea cu Celălalt, nevoia de recunoaștere din partea lui nu sunt altceva decât forme ale cunoașterii și realizării de sine: "spre voi mă apropii de mine însumi". În acest sens, s-a putut vorbi adesea despre individualismul sau chiar egotismul lui Ioanid Romanescu, de puține ori s-a amintit însă faptul că acest egotism implică și ideea de spectacol. Marian Popa sugera, spre exemplu, nevoia poetului de spectatori care să asiste la abilele sale înscenări poetice: "Un
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cu ultimii ani ai secolului Luminilor: tema "reîntoarcerii la Evul Mediu" a obsedat imaginația tradiționalismului romantic. Această temă o regăsim, mai ales, în perioada interbelică, în arierplanul tuturor cercetărilor ce urmăreau definirea unui tip de societate care recuză deopotrivă principiile individualismului liberal și acelea ale etatismului totalitar. Același lucru este evocat, în contextul contestatar din mai 1968, de unul dintre teoreticienii cei mai apropiați de mișcarea comunitară. "Din punct de vedere istoric, declară unul dintre ei, fondator al unei comunități agricole
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
social ca și politica rousseauistă în întregul ei este, în acest sens, de o claritate fără echivoc: e vorba de instaurarea unei societăți unite, solidare, coerente, în care nu-și mai află locul singurătatea indivizilor, dezvoltarea liberă a manifestărilor și individualismului. Fără îndoială, importanța acordată "puterii suverane" poate în mod legitim justifica acuzația de totalitarism. Ostilitatea declarată față de divizarea corpului politic, e vorba de partide, de comunități "parțiale", prezența insistentă a noțiunii de "eu comun", definirea fiecărui membru al colectivității ca
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
forme de sensibilitate și de disponibilitate. Se cuvine de remarcat și faptul că de fiecare parte a liniei de demarcație imaginarul e departe de a avea un echivalent. Fiind o ideologie marcată de o voință ce stă sub semnul rațiunii, individualismul pluralist pare să acorde doar un loc restrîns stimulării și tensiunii visului. Dincolo de expresiile sale doctrinale, tematica Unității revelă totuși un plan ascuns al construcției mitice, care e surprinzător de bogat, oferă o rețea deosebit de densă de reprezentări onirice, de
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
a insuccesului. Entuziasmul promotorilor săi nu se înrădăcinase în realitatea socială. Se lovea de o tradiție milenară, de o credință tradițională încă neștirbită, dar și de independența, de libertatea de a dispune de sine însuși, de autonomia persoanei, de un individualism liberal, în care se angajase o bună parte din mediile "luminate". Doctrinarii sărbătorii văzute ca factor întemeietor al evlaviei republicane ar fi trebuit să acorde mai multă atenție unor aprecieri ale lui Condorcet, care arată că sărbătorile poartă în ele
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
Cuplului preot-îndrumător spiritual al unei umanități primenite este un demers cu totul semnificativ. Se pleacă de la analiza critică a unei anumite societăți, de la constatarea dezordinii și a contradicțiilor sale, de la pierderea noțiunii de bun comun în beneficiul afirmării egoismului și individualismului. Se ajunge la o biserică reconstruită, la apariția unei credințe, ia un sistem coerent de manifestare a credinței, de ritualuri, de simboluri. Căutarea unității nu se mai rezumă doar la căutarea unei morale colective noi, e o acțiune care începe
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
și creativitate, eliberare și căutare a unei noi ordini. Pentru o dimensiune istorică mai largă, vezi articolul lui Jean Seguy, O sociologie a societăților visate. Monarhism și utopie, "Annales", martie-aprilie 1971, p. 328 sq. 47. Vezi teza lui Gaetano Manfredonia, Individualismul anarhist în Franța (teză la I.E.P., multig.) sub conducerea lui R. Girardet, Paris, 1984. Potrivit lui Gaetano Manfredonia, mișcarea saturniană va cunoaște, în cîțiva ani, o disidență "sovajistă". "Sovajiștii" vor publica în 1900 o gazetă efemeră, "Âge d'or", care își
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
Al. I. Ștefănescu, Cu privire la „Ana Roșculeț”, VR, 1950, 5; Paul Georgescu, „Desfășurarea”, „Scânteia”, 1952, 25 decembrie; Lucian Raicu, „Moromeții”, CNT, 1955, 36; D. Micu, „Moromeții”, CNT, 1955, 50; S. Damian, Un complicat: Ilie Moromete, GL, 1956, 18; D. Micu, Drama individualismului în „Moromeții”, CNT, 1956, 29; Note ocazionale în favoarea romanului realist socialist (interviu), VR, 1957, 6; Savin Bratu, Cronici, I, București, 1957, 219-237; Iosifescu, Drumuri, 242-268; Crohmălniceanu, Cronici, 366-391; Matei Călinescu, Iluzie și realitate, GL, 1958, 29; I.D. Bălan, „Îndrăzneala”, LCF
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
Secolul copilului nu este o carte care să conțină idei cu totul noi; nu este nici o operă de erudiție. Cu toate acestea, fără ea, Ellen Key ar fi rămas o modestă scriitoare, autoare a mai multor lucrări cu caracter eseistic (Individualism și socialism, 1895; Mișcarea pacifistă și cultura, 1908; Mișcarea feministă, 1909; Războiul, pacea și viitorul, 1916 etc.). Cum se explică atunci largul ecou pe care această scriere l-a avut în mișcarea pedagogică a vremii? Prin faptul credem că autoarea
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
educator al copilului fără ca altcineva să încerce să scoată pentru el spinii din trandafiri (8, p. 57). Unei tendințe de socializare exagerată, care ducea la ștergerea diferențierii dintre oameni, Ellen Key îi opune în spirit rousseauist și tolstoian un nou individualism care va găsi curînd adepți, dar și potrivnici. Din dorința de a apăra individualitatea copilului de intervenții inoportune, autoarea Secolului copilului nu se oprește asupra rolului socializator al educației. Mai mult, ea preferă educația în familie, considerată ca fiind mai
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
apăra de influențe dăunătoare, ci și pentru a-l îndruma în efortul său de integrare în viața socială. Reprezentanții "educației libere" au o înțelegere falsă și asupra scopului educației. Acesta nu le apare ca avînd un caracter social-obiectiv; adepți ai individualismului, ei au oroare de ideea de integrare în societate, de orice scop care se raportează la societate. În realitate, copilul are nevoie de o îndrumare spre ceea ce se consideră ca fiind valori autentice ale societății în care trăiește. Evident, "socializarea
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]