11,224 matches
-
se suprapusese peste mișcarea mlădioasă a șoldurilor dansatoarei. Acum avea, În sfârșit, ocazia de a privi de aproape trupul acela statuar care Îl stârnise Într-o asemenea măsură. Picioarele goale se iveau de sub tivul turcoaz al mantiei, Împodobite cu lucitoare inele de aur. Pe chipul ei, pe lângă ochii cum nu se poate mai negri, se distingeau pielea arămie și dinții mari și albi. Culoarea roșiatică a carnației amintea de eleganța unei statui antice. Clătină Încetișor din cap, scuturându-și cerceii mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nebuneasca semeție cu care asociezi numele Sanctității Sale cu gestul unui scelerat. Uiți, se vede treaba, că nu ești În lanțuri numai prin benigna răbdare a Bisericii, care Încă nu și-a Încheiat socotelile cu domnia ta. Își Împinse către el inelul, lovindu-l peste gură, În timp ce, cu ochii săi aprinși, Îi impunea să i-l sărute. Dante sărise și el În picioare, cu mâinile Întinse spre grumazul celuilalt, care Își retrăsese instinctiv capul Între umerii masivi, ca o broască țestoasă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În grațiile priorului. — Dar mi s-a părut ciudat... — Ce? Atâta vorbărie despre garanții și imperii, iar apoi a sfârșit prin a-mi cere un avans sub gaj. Un cerc de aur, zise cu un zâmbet strâmb, arătându-i un inel galben pe care Îl scosese de sub tejghea. Toți sunt la fel, marinarii ăștia, conchise el făcând din ochi cu un aer complice. Dante Îl ignoră. Înșfăcă bijuteria, un inel mare Încrustat cu mici semne aproape nedeslușite, și Îl examină cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cerc de aur, zise cu un zâmbet strâmb, arătându-i un inel galben pe care Îl scosese de sub tejghea. Toți sunt la fel, marinarii ăștia, conchise el făcând din ochi cu un aer complice. Dante Îl ignoră. Înșfăcă bijuteria, un inel mare Încrustat cu mici semne aproape nedeslușite, și Îl examină cu atenție, Înainte să Îl Înapoieze schimbătorului de valute. — Mda, toți sunt la fel. Voi mai trece să te văd, messer Domenico. Trebuie să vorbim și despre altele. Dădu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
la iveală, in interior, un obiect rotund din metal galben. Luă parcă temător acel obiect și i-l Întinse. Era un cerc din metal aurit, acoperit cu Încrustări subțiri, asemănătoare cu literele din alfabetul unei limbi necunoscute. Foarte asemănător cu inelul pe care poetul Îl văzuse În prăvălia lui messer Domenico. Cântări obiectul În palmă, după ce Îl observase cu luare aminte. — E ceea ce pare? — Da, messer Durante. E aur. Dante continua să sucească obiectul În mâini. Își ridică ochii. — De unde provine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
observase cu luare aminte. — E ceea ce pare? — Da, messer Durante. E aur. Dante continua să sucească obiectul În mâini. Își ridică ochii. — De unde provine? — Poate că ar fi mai nimerit să Întrebăm de la cine provine. De o vreme Încoace, aceste inele au apărut la Florența, Însoțite de un zvon. O legendă, poate. Și ce spune această legendă? — Că aurul acesta nu provine din măruntaiele pământului. — Vrei să spui că cineva l-a... fabricat? murmură poetul, examinându-l din nou cu luare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
e adevărat, o mare primejdie plutește asupra finanțelor Comunei. Orice mijloc cunoscut pentru a descoperi metalul ordinar În lucrarea falsificatorilor ar fi inutil. — Așadar, nu crezi că secretul acesta e mai mare decât cel al leacului? De la cine ai primit inelul? Și cine păzește secretul metamorfozei? Cineva din Cerul al Treilea? Vorbește! Îl presă Dante. Era cât pe ce să repete gestul de recunoaștere, dar se abținu de Îndată, ascunzându-și mâna. Nu vreau să răspunzi sub jurământul Artei, ci dinaintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ridicate ca să Îl ajute pe om În aceste construcții. Poate că cineva a smuls fructul din arborele cunoașterii. — Da, Într-adevăr, s-ar putea ca cineva să fi mușcat din acel fruct. Ce părere ai despre asta? Întrebă Dante scoțând inelul de aur din punga pe care o purta la centură și arătându-i-l. Omul Întinse mâna brusc, cu o expresie plină de curiozitate. — Încă unul din inelele acelea... — Încă unul? Ai mai văzut și altele? — Da... cel puțin alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mușcat din acel fruct. Ce părere ai despre asta? Întrebă Dante scoțând inelul de aur din punga pe care o purta la centură și arătându-i-l. Omul Întinse mâna brusc, cu o expresie plină de curiozitate. — Încă unul din inelele acelea... — Încă unul? Ai mai văzut și altele? — Da... cel puțin alte două, foarte asemănătoare cu acesta. — Ce Îmi poți spune despre metal? E aur? Vreau să spun aur natural... Flavio Îi azvârli o privire ironică, În timp ce apropia inelul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
din inelele acelea... — Încă unul? Ai mai văzut și altele? — Da... cel puțin alte două, foarte asemănătoare cu acesta. — Ce Îmi poți spune despre metal? E aur? Vreau să spun aur natural... Flavio Îi azvârli o privire ironică, În timp ce apropia inelul de o lamelă de jasp negru aflată pe prichici și apucându-se să Îl frece de piatră lovindu-l ușurel. Parcă certitudinile domniei tale nu mai sunt atât de neclintite, priorule... Da, e aur, zise el apoi, privind cu luare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
apoi, privind cu luare aminte striațiile pe care metalul le lăsase pe lamelă. Cu totul lipsit de impurități. Însă nu Îți pot spune dacă e lucrarea naturii sau a omului: pentru asta nu există piatră de Încercare. — De unde proveneau celelalte inele pe care le-ai văzut? — Au ajuns În sipetele Artei, Într-un fel sau altul. Asta e tot ce știu. Și nu ți-aș spune mai mult nici dacă aș ști. Afacerile Calimalei sunt acoperite de sigiliu, iar acest sigiliu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
văzut? — Au ajuns În sipetele Artei, Într-un fel sau altul. Asta e tot ce știu. Și nu ți-aș spune mai mult nici dacă aș ști. Afacerile Calimalei sunt acoperite de sigiliu, iar acest sigiliu e moartea. Îi Înapoie inelul. Dante se pregătea să replice când atenția Îi fu atrasă de ceva care zăcea pe masa de lucru, lângă recipientele pentru culori. Era o foaie mare de hârtie Împăturită. Pe fața la vedere recunoscu albastrul cursurilor de apă și ocrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
noua. Auzi În spate o mișcare ușoară și un suspin. Cineva parcă voia să Îi atragă atenția, dar cu discreție. Își Îndreptă Încet privirea spre el. Noffo Dei era În picioare În fața ușii. La un gest al cardinalului Îngenunche, sărutând inelul pe care acesta i-l Întindea, cu gluga dată pe spate dezvăluindu-i tonsura. Înaltul prelat Îl mângâie pe ceafă binevoitor cu mâna liberă. — Ce ai aflat? Îl Întrebă cu o nuanță de neliniște În glas. Ceea ce știam deja. Pentagrama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Întoarse cu fața la perete, pentru a șterge privirea aceea care Îl sfredelea, iar apoi se Întoarse la loc, Învins. Antilia Îl fixa În tăcere. Se ridicase de pe pat și stătea nemișcată În mijlocul Încăperii, În goliciunea ei triumfală. Șarpele multicolor strălucea cu inelele lui ce păreau Însuflețite de răsuflarea femeii. Trupul, acoperit de un văl de sudoare, strălucea la flacăra opaițului, ca și când toată umezeala nopții Înăbușitoare s-ar fi Întins peste carnea ei de bronz. Chiar și de la acea distanță, poetul continua să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
din nou. Niște Înțepături ușoare, nu mâna de fier din anumite nopți, ci atingerea ușoară a unui vechi dușman ce nu se vrea uitat. Mușchii de pe față i se contractară Într-o grimasă. Simțea cum durerea Antiliei Îl Învăluia precum inelele șarpelui pe care Îl purta pe piele. Flacăra opaițului părea să Îi brodeze În jur o luminiscență putredă, aidoma celei a algelor descompuse, pe care o văzuse ivindu-se În delta Padului. Ca și când dansatoarea nu s-ar fi aflat acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o parte pentru a-l lăsa să treacă pe prior, de Îndată Îl recunoscu. Trupul se afla dinaintea cuptorului de cărămidă, cu gâtul atârnat de unul din lanțurile lampadarului. Poate că era, Într-adevăr, Teofilo. Hainele erau ale lui, iar inelul ce Îi Împodobea degetul arătător părea și el să aparțină spițerului. Abia acum, când vedea cadavrul, Înțelese perplexitatea lui Bargello. Capul Îi era acoperit de o scursură gălbuie. Pe jos, În apropiere de cadavru, zăcea răsturnat un cazan din cupru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
terminau de citit, Îl fixau pe poet. Căutau un semn de Îndoială, umbra unei nehotărâri pe chipul său ascuțit. Însă el rămăsese impasibil, susținând privirea celorlalți cu fermitate. — Ei bine, să fie așa cum spui domnia ta. Vorbise cel mai vârstnic. Apăsă inelul cel gros pe care Îl purta pe degetul arătător Într-un tampon de fetru muiat În cerneală și, după o ultimă ezitare, aplică sigiliul. — S-a făcut, se mărgini să adauge trecându-i lista vecinului de la dreapta sa. Rând pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nu fiindcă e vrăjitoare, zise el apropiindu-se ceva mai mult. Călugărul pălise. — De ce o acuzați? Îl presă mai departe. Spune-mi ce i se impută cu adevărat! — O acuzăm de furt. Fruntea priorului se Încruntă. De furt? Parcă revăzu inelul de aur pe care Teofilo i-l Încredințase și care acum era ascuns În chilia de la San Piero. La fel cu altele care circulau prin oraș, după cum Îi dezvăluise messer Falvio. Și extraordinar de asemănător cu bijuteriile Antiliei. Se putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
sorginte, tânărul amorez cade În capcana duplicității unui partener de pocher aflat pe mână cu perechea adversă, și inevitabilul se produce: pierde toți banii, pune la bătaie ceasul de aur și cele câteva bijuterii pe care le avea asupră-i - inele, brățări, tabachera incrustată cu pietre prețioase -, le pierde și pe ele, apoi, Împotriva uzanțelor, Începe să se Împrumute cu sume din ce În ce mai mari, pe care, de asemenea, le pierde. Sfârșitul maratonului pocheristic Îl găsește dator cu o sumă enormă, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
unei perdele, mă aștepta însuși sultanul. Nu se arătă la față, dar puteam să-i văd picioarele goale până la genunchi pe sub perdele. Erau cam slabe și aveau fire rare de păr roșcat. Pe degetul cel mare de la dreptul avea un inel cu piatră în formă de semilună sau iatagan, nu vedeam prea bine. Când m-am gândit câte popoare au căzut sub aceste tălpi aparent simple, m-am lăsat în genunchi. „Ridică-te, fata mea, mi-a spus el, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
face, luminăția-ta”, am îngânat eu. „Corect, a zis el. De-acum înainte poți să-mi spui simplu: Mehmet. Spune.” Mi-a fost frică să-l numesc așa intim, dar el a început să-și miște a nerăbdare degetul cu inelul. „Mehmet” am șoptit. în clipa aceea am văzut că picioarele îi încremenesc. „Mai spune o dată!” a șoptit și el de după paravan. „Mehmet”, l-am strigat eu încetișor. A scos capul de după paravan. Chipul îi era răvășit. „Extraordinar ce-ți seamănă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
tot amarul și toată fierea pe care o adunaseră în cursul acelor năcăjite zile de când umblau să fie repuși în drepturi. Cu osebire Barzovie-Vodă, ca un om căruia fosta domnie nu-i sporise numai cutele necazului pe frunte, ci și inelele de osânză în jurul mijlocului, icnea din toți rărunchii, blestemând în gând bătălia de la Kulikovo (1380î unde tătarii, în loc să se alieze cu rușii spre a-i bate mai târziu pe turci, au fost înfrânți de cneazul Dimitri, siliți fiind astfel să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu pulpe vânjoase din care tresărea din când în când un mare potențial, cu o privire severă țâșnind de sub streașină virilă a frunții din ochii lui adânci, vioi și mari în care pluteau lucioase umbre de eroi legendari, cu multe inele pe degetele lui scurte și vibrânde, cu gâtul gros prin ale cărui încordate vene nobilarul sânge albastru al tatălui asalta mereu întunecatele globule roșii ale mamei, localizate în partea superioară a corpului și din a căror ancestrală alcătuire tânărul nobil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
gâtul gros prin ale cărui încordate vene nobilarul sânge albastru al tatălui asalta mereu întunecatele globule roșii ale mamei, localizate în partea superioară a corpului și din a căror ancestrală alcătuire tânărul nobil moștenise pasiunea, secretă, firește, de a face inele, cercei, mici ciubere și căldări din cositor. Era pan Bijinski, temutul intendent al hatmanului Potoțki, omul despre care se spunea - și faptul era perfect adevărat - că... dar să nu anticipăm. Episodul 109 MAI BINE S-O LĂSĂM BALTĂ Se povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
la loc discret un taur blând. Ducatul milanez și-a trimis și el emisarul însoțit de o gondolă încărcată cu trandafiri și trasă pe uscat de vânjoase sclave etiopiene. Prințul Siegrid din Germania de Nord i-a adus prințesei un inel de argint forjat în formă de tun care în momentul când îl puneai pe degetul arătător împroșca din el cu mici ghiulele de diamant. Din îndepărtatele ținuturi rusești, s-a înclinat până la pământ cneazul Igor Poprișcin Pervâi, dăruind prințesei macheta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]